Competenţa teritorială în materia executării silite. Clauză de alegere a competenţei prin înscrisul ce constituie titlu executoriu
Art. 373 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea. Dacă bunurile urmărite se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea.
Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea , în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
Prin încheierea nr. 249/03.08.2009 a Judecătoriei Giurgiu, s-a trimis cauza privind pe creditoarea T.B.I.C.I.F.N., în contradictoriu cu debitoarea I.E, spre soluţionare Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin clauza prevăzută la art. 8 din contractul de credit 222854/27.06.2008 părţile au stabilit că orice litigiu decurgând din sau în legătură cu contractul se va soluţiona, în cazul în care nu este posibilă rezolvarea pe cale amiabilă de instanţa de la sediul creditorului.
Din cererea de încuviinţare a executării silite rezultă că sediul creditorului se află în Bucureşti pe raza Sectorului 1.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta T.B.I.C.I.F.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile referitoare la încuviinţarea executării silite prevalându-se de dispoziţiile art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă.
Faţă de aceste dispoziţii, creditoarea apreciază că instanţa de fond, în mod greşit, a interpretat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 10 pct. 1 Cod proc. civilă şi cele ale art. 8 din contractul de credit. Astfel că, prima instanţă a acordat preferinţa unor norme supletive, alegând o competenţă teritorială alternativă în detrimentul competenţei teritoriale obligatorii instituite prin art. 373 alin. 2 Cod proc. civilă şi care nu putea fi înlăturată nici prin norme supletive şi nici prin convenţia părţilor.
Analizând probele dosarului, tribunalul constată că recursul formulat de către recurenta-creditoare T.B.I.C.I.F.N. împotriva încheierii civile nr. 249/03.08.2009 pronunţată de Judecătoria Giurgiu este întemeiat şi va fi admis.
În conformitate cu prevederile art. 9 din Contractul de credit pentru nevoi personale nr. 26776 N/30.01.2008, „Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu prezentul contract, în cazul nerezolvării pe cale amiabilă, se va soluţiona la instanţa competentă de la sediul creditorului”.
Din coroborarea prevederilor art. 3731 cu art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că încuviinţarea executării silite se realizează în mod exclusiv de către instanţa de executare, adică judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Cum debitorul îşi are domiciliul şi bunurile sale în raza teritorială a Judecătoriei Giurgiu rezultă că aceasta este instanţa de executare competentă să se pronunţe asupra cererii de încuviinţare a executării silite depuse de creditor.
Normele de competenţă instituite de textele amintite anterior în materia executării silite sunt obligatorii, astfel încât părţilor nu le este permis a deroga prin convenţii particulare.
Pe de altă parte, astfel cum îşi explică creditoarea în calitate de parte în contract voinţa de la momentul asumării clauzei în discuţie, aceasta avea valabilitate numai în ceea ce priveşte alte categorii de litigii (anulare, rezoluţiune, reziliere), iar nu etapa executării silite.
În acelaşi timp, executorul de la sediul creditorului s-ar afla în imposibilitatea efectuării unei executări silite atât timp cât debitorul îşi are domiciliul şi bunurile în raza teritorială a Judecătoriei Giurgiu.
