Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.2095/339/2010 din 9 iulie 2010, creditorul I.I. L.P., cu sediul in comuna P., judeţ Teleorman, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce va pronunţa, să someze debitorul E.D. domiciliata in localitatea Giurgiu, judeţ Giurgiu, să îi plătească suma de 2190 lei, din care 730 lei contravaloare prestări servicii şi suma de 1460 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, a arătat creditorul că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.606/06.05.2009, a vândut debitorului mărfuri în valoare de 880,3 lei, suma ce urma sa fie achitata in 6 rate lunare a cate 146,7 lei fiecare rata începând cu data încheierii contractului, pana cel târziu la data de 30 a fiecărei luni. Întrucât acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată decât parţial, au fost calculate penalităţi de întârziere potrivit contractului aferente debitului restant de 730 lei, în sumă de 1460 lei.
În susţinerea cererii, creditorul a depus copie de pe contractul încheiat şi tabel cu calculul debitului şi al penalităţilor.
Debitorul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat in fata instanţei, deşi a fost legal citat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa ridica din oficiu excepţia necompetentei teritoriale pe care o pune in discuţia parţilor.
Potrivit art. 2 alin. 3 din OG nr. 5/2001, cu modificările si completările ulterioare, in procedura somaţiei de plată judecătorul verifica din oficiu competenta instanţei, procedând potrivit legii, deci atât competenta materiala cat si cea teritoriala ( ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Având in vedere ca OG nr.5/2001 este o lege speciala, se aplica cu prioritate fata de prevederile Codului de Procedura Civila. Instanţa retine faptul ca, competenta teritoriala in procedura speciala a somaţiei de plata este una exclusiva, deoarece instanţa nu ar putea invoca din oficiu excepţia necompetentei teritoriale daca aceasta ar avea caracter relativ, aceasta fiind raţiunea art.2 alin.3 din OG nr.5/2001. Acest aspect se coroborează cu caracterul urgent al pricinilor ce cad sub incidenta acestei legi si cu faptul ca instanţa nu analizează fondul ci examinează cererea doar pe baza actelor depuse, a explicaţiilor si lămuririlor parţilor. Prin urmare competenta de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de la domiciliul paratului. Cu privire la susţinerile aparitorului creditorului referitoare la faptul ca in contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre creditor si debitor apare inserata la punctul 7. clauza contractuala prin care partile convin ca „ eventualele litigii privind executarea contractului vor fi soluţionate de Judecatoria Zimnicea ca instanta de fond”, instanta le respinge pe motiv ca aceasta clauza nu se aplica in procedura speciala a somatiei de plata , ci numai in cazul soluţionării pe fond a litigiului conform procedurii obişnuite prevazuta de Codul de Procedura Civila.
In concluzie, conform disp. art.158 Cpc., instanta urmeaza sa-si decline competenta de solutionare a litigiului in favoarea instantei de la domiciliul paratului, adica in favoarea judecatoriei Giurgiu.
