Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, la data de 12.06.2006 pronunţată în dosarul nr. 2150/P/2006 înregistrată la Judecatoria Resita sub nr. 73218/20.06.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 2 şi 3 C.p. şi s-a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Reşiţa în vederea aplicării acestuia a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 114 din Codul penal. In motivare, s-a arătat că numitul M.E. suferă de schizofrenie paranoidă şi nu are capacitate psihică de apreciere asupra conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul abolit la data comiterii faptei, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de S.J. de Medicină Legală Olt.
Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa penală nr. 486/19.09.2006, în baza art. 39 şi art. 42 C.p.p rap. la art. 113 C.p.p., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de obligare la tratament medical formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în dosarul numărul 2150/P/2005 privind pe făptuitorul M.E., în favoarea Judecătoriei Slatina.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 11633/311/2006.
La primul termen de judecata, in prezenta aparatorului desmnat din oficiu de catre instanta, reprezentantul Ministerului Public a invocat exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Slatina, solicitand declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Resita.
Analizând actele şi lucrările dosarului cu referire la excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată şi urmează să o admită, reţinând în esenţă următoarele considerente de fapt şi de drept:
Conform art. 162 alin. 1 teza I C.p.p.”dacă procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală constată , în cursul urmăririi penale că învinuitul sau inculpatul se află în vreuna dintre situaţiile arătate în art. 113 sau 114 C.p., sesizează instanţa, care, dacă este cazul, dispune luarea în mod provizoriu a măsurii de siguranţă corespunzătoare”.
Trecând peste aspectele de fond, respectiv faptul că în cauză nu a fost începută urmărirea penală faţă de M.E. – conform rezoluţiei nr. 2150/P/2005 din 12.06.2006 – instanţa reţine din analiza dispoziţiilor procedurale incidente în cauză (art. 162 C.p.p.) că acestea nu reglementează în mod expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial să se pronunţe asupra unei astfel de cereri.
Într-o asemenea situaţie, singura soluţie pentru stabilirea competentei teritoriale rămâne raportarea la normele generale aplicabile, respectiv dispoziţiile art. 30 C.p.p. care prevăd ca determinante pentru stabilirea competenţei după teritoriu sunt următoarele criterii:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuieşte făptuitorul;
d) locul unde locuieste persoana vatamata.
In acelaşi timp, dispoziţiile art. 30 alin. 2 C.p.p. stabilesc că „judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei circumscripţie s-a efectuat urmărirea penală”.
În raport de dispoziţiile art. 30 alin. 1 şi 2 C.p.p. este indubitabil că pentru ca o instanţă să fie competentă teritorial pentru a soluţia o cauză se cer întrunite cumulativ două condiţii şi anume: instanţa să aibă sediul în raza de activitate a organului de urmărire penală şi să îndeplinească una din condiţiile impuse de art. 30 alin. 1 lit. a-d C.p.p..
În absenţa altor norme speciale aceleaşi condiţii se cer a fi întrunite şi în cazul în care se solicită luarea unei măsuri de siguranţă conform art. 162 C.p.p.
Este adevărat că în cauză nu s-au efectuat acte de urmărire penală, astfel cum se prevede în art. 30 alin. 2 C.p.p. însă au fost efectuate acte premergătoare în sensul art. 224 C.p.p de către organe de poliţie din cadrul I.P.J. Caraş-Severin sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, şi în plus Judecătoria Reşiţa este şi instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită infracţiunea, fiind astfel investită în mod legal de către parchet pentru a dispune măsura prevăzută de art. 113 C.p.p.
În raport de aceste considerente, motivele reţinute de către Judecătoria Reşiţa în sentinţa de declinare pentru a se trimite cauza la Judecătoria Slatina (natura măsurii, modalitatea de punere în executare, posibilitatea administrării probatoriului, domiciliul făptuitorului) nu pot fi avute în vedere, cele mai multe dintre ele nici măcar neregăsindu-se printre criteriile reţinute de legiuitor în vederea stabilirii competenţei teritoriale.
Cât priveşte domiciliul făptuitorului care s-ar afla în circumscripţia Judecătoriei Slatina, instanţa reţine pe de o parte că acest criteriu (30 lit. c C.p.p.) este subsecvent criteriului bazat pe locul săvârşirii infracţiunii (forum delicti comissi) instituit de dispoziţiile art. 30 alin. 1 lit. a C.p.p., iar pe de altă parte nu are suport probator în cauză, astfel cum rezultă din procesul verbal de la fila 6 din dosar şi de altfel cum a reţinut şi Judecătoria Reşiţa în dispozitivul sentinţei nr. 486/19.09.2006, făptuitorul nelocuind în fapt la adresa ştiută, apartamentul fiind vândut încă din 2004.
Nici modul de punere în executare a măsurii prevăzute de art. 113 C.p.(şi nu 114 C.p. cum reţine Judecătoria Reşiţa) şi nici posibilitatea de administrare a probatoriului nu pot fi reţinute ca şi argumente pentru stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei Slatina, atât timp cât dispoziţiile art. 429 – 431 C.p.p. care reglementează punerea în executare a măsurii obligatorii la tratament medical fac referire la direcţia sanitară din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat măsura şi nu are nici o legătură cu instanţa competentă să o dispună (permiţând chiar implicit soluţionarea cauzei de către orice instanţă, care urmează apoi să comunice copie de pe dispozitiv şi de pe raportul medico-legal) iar pentru aducerea făptuitorului in vederea respectarii dispozitiilor art 160 alin1/1 C.p.p se poate oricând face aplicarea art. 183 -184 C.p.p.
În raport de toate considerentele expuse pe larg în paragrafele anterioare instanţa apreciază că excepţia este întemeiată urmând să o admită şi să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa, instanţă iniţial sesizată, în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta şi unde isi are sediul şi organul de urmărire penală care a făcut sesizarea.
În condiţiile art. 43 C.p.p., constatând existenţa conflictului negativ de competenţă urmează a fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru stabilirea instanţei competente .
Se va face aplicare art. 192 alin 2 C.p.p. cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat.
