2. Conflict negativ de competenţă. Succesiuni succesive.
Judecătoria Tg.Secuiesc, a declinat competenţa soluţionării acţiunii civile în favoarea Judecătoriei Braşov.
În considerentele sentinţei astfel date, s-a reţinut că, instanţa competentă teritorial a soluţiona acţiunea dedusă judecăţii ce poartă asupra unor succesiuni succesive este, potrivit dispoziţiilor art.14, pct.1 Cod procedură civilă, instanţa de la ultimul domiciliu al ultimului defunct. Cum în speţă ultimul defunct, şi-a avut ultimul domiciliu în Braşov, competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Braşov.
Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi ca o consecinţă a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Braşov în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această din urmă sentinţă, judecătoria a reţinut următoarele:
Competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă, competenţa fiind exclusivă în cazurile reglementate de art.13-art.16 Cod procedură civilă, având caracter absolut.
Ca urmare, în pricinile privitoare la succesiuni, norma juridică instituită de art.14 Cod procedură civilă, este de ordine publică.
Odată astfel aleasă instanţa, aceasta este legal investită cu soluţionarea respectivei cereri, reclamanţii nemaiputând reveni asupra alegerii făcute, iar nici pârâţii, nici instanţa din oficiu nemaiputând cere sau dispune declinarea.
În cazul în care cererea de partaj succesoral iniţială, se completează cu alte succesiuni subsecvente, competenţa teritorială rămâne câştigată instanţei investită cu judecarea cererii, chiar dacă următoarea succesiune ar atrage, dacă ar fi dezbătută separat, o altă competenţă teritorială.
Aşa fiind dispoziţiile art.14 Cod procedură civilă, competenţa materială aparţine instanţei de la ultimul domiciliu al primului defunct pentru care se dezbate succesiunea, în speţă, instanţa legal investită cu soluţionarea cauzei, neavând posibilitatea de a alege între instanţele competente de la domiciliile oricăruia dintre defuncţi.
Având de rezolvat conflictul negativ de competenţă teritorială, ivit între cele două judecătorii, Curtea a reţinut că acţiunea introductivă de instanţă poartă asupra unor succesiuni succesive.
Potrivit dispoziţiilor art.14, pct.2 Cod procedură civilă, în materie de moştenire sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.
Textul de mai sus reglementează aşadar, prin termenii săi imperativi, competenţa teritorială exclusivă, în raport de obiectul litigiului şi pe care părţile, inclusiv instanţa, nu o pot înlătura (art.19 Cod procedură civilă), necompetenţa fiind de ordine publică (art.159 Cod procedură civilă).
În situaţia moştenirilor succesive, care urmează a se dezbate deodată, precum în speţă, competenţa teritorială de soluţionare revine instanţei ultimului domiciliu al celui din urmă defunct.
Competenţa precizatei instanţe rezultă din chiar dispoziţiile art.14 Cod procedură civilă, care reglementează abstract competenţa în materie de moştenire şi, ca atare, se referă la ipoteza unei moşteniri singulare.
Or, în speţă, după cum deja s-a subliniat, urmează a se dezbate deodată moşteniri succesive, desocotirea dintre moştenitori asupra moştenirii, finalizându-se prin dezbaterea ultimei moşteniri.
Prin urmare, cum ultima dezbatere succesorală asupra moştenirii unui defunct cu ultimul domiciliul în Municipiul Braşov, competenţa teritorială de soluţionare revine instanţei de la acest ultim domiciliu.
În consecinţă şi în raport de cele de mai sus, în baza art.22 Cod procedură civilă, s-a stabilit competenţa soluţionării litigiului în favoarea Judecătoriei Braşov.
Sentinţa civilă nr. 5/F din 19 februarie 2007
