JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR.415/C /18.02.2009
Divorţ. Competenţă teritorială exclusivă. Instanţă competentă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 13.11.2008 reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul M.G. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfacerea din culpa soţului pârât a căsătoriei încheiate de părţi, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, încredinţarea către reclamantă, spre creştere şi educare, a minorei M. A. şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1997 şi din căsătorie a rezultat minora M. A.
S-a arătat de către reclamantă faptul că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa soţului pârât, care de la începutul căsniciei a manifestat un dezinteres total faţă de viaţa în comun şi imediat după naşterea minorei a părăsit domiciliul comun.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 38 Codul familiei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Cererii i-au fost anexate înscrisuri.
Pârâtul, deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru combaterea cererii formulate de către reclamantă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, probe pe care instanţa, apreciind că sunt pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, le-a încuviinţat.
Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 42, art. 107 Codul familiei şi art. 6161 Cod procedură civilă, instanţa a dispus efectuarea de verificări de către organele de poliţie cu privire la domiciliul actual al pârâtului precum şi efectuarea de anchete sociale de către autorităţile tutelare de la domiciliile părţilor.
Au fost depuse la dosarul cauzei referatele de anchetă socială întocmite de Autorităţile Tutelare, adrese emise de organele de poliţie.
Au fost audiaţi martorii propuşi de reclamantă.
În şedinţa publică, faţă de dispoziţiile art. 607 Cod procedură civilă şi având în vedere împrejurarea că, potrivit precizărilor reclamantei şi declaraţiilor date de martorii audiaţi în cauză, ultimul domiciliu comun al părţilor s-a aflat pe raza localităţii S, jud. Constanţa, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că pârâtul domiciliază în comuna M., jud. Bacău, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia în soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În vederea soluţionări excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia instanţa reţine împrejurarea că ultimul domiciliu comun al părţilor s-a aflat în loc. Si., jud. Constanţa, iar pârâtul domiciliază în comuna M., jud. Bacău.
În drept, potrivit art. 607 Cod procedură civilă, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul.
Potrivit H.G. nr. 337/1993, comuna comuna M, jud. Bacău, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Oneşti.
Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, care stabilesc o competenţa teritorială exclusivă în materia cererilor de divorţ, şi având în vedere împrejurarea că pârâtul domiciliază în comuna M., jud. Bacău, instanţa apreciază că excepţia invocată din oficiu este întemeiată şi o va admite.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cererii de divorţ formulate de reclamanta în favoarea Judecătoriei Oneşti, jud. Bacău.