Pensie de întreţinere. Competenţa instanţelor române. Competenţa întemeiată pe înfăţişarea pârâtului Potrivit art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 – competenţa întemeiată pe înfăţişarea pârâtului – „cu excepţia cazurilor în care competenţa este determinată de alte dispoziţii ale prezentului regulament, instanţa din statul membru în faţa căreia se înfăţişează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziţie nu se aplică dacă înfăţişarea are drept scop contestarea competenţei.” Sintagma „înfăţişarea pârâtului” se raportează şi la procedurile scrise, prin reprezentant, şi nu presupune prezenţa fizică.
Secţia civilă decizia nr. 575 din 29 decembrie 2015
Reclamantul M.V a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B.C., reducerea pensiei de întreţinere de 25% din venitul lunar net pe care o datorează pentru minora M.N., arătând că din anul 2010, are un salariu diminuat şi alte datorii, în timp ce pârâta are o situaţie mai bună, fiind căsătorită cu un cetăţean spaniol şi locuind cu minora în străinătate.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică, arătând că pensia de întreţinere este stabilită în cotă procentuală, astfel încât împrejurarea că pârâtul are un venit diminuat nu este un motiv de reducere a pensiei. Mai mult, creditele pentru care i se fac reţineri din salariu au fost contractate ulterior stabilirii pensiei, iar minora este încadrată în grad de handicap psihic (autism), ceea ce necesită cheltuieli suplimentare pentru îngrijire.
Prin sentinţa civilă nr. ……/06.07.2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi, a fost admisă excepţia necompetenţei instanţelor române, invocată de către instanţă din oficiu şi s-a respins cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta şi minora locuiesc în Spania, iar potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 3/2009, are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre:
instanța judecătorească de la locul reședinței obişnuite a pârâtului; sau
instanța judecătorească de la locul reşedinței obişnuite a creditorului; sau
instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau
instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.
În aplicarea acestor dispoziţii legale în cauza de faţă, instanţa a constatat că statul român nu este competent să soluţioneze cererea, câtă vreme din probele administrate în cauză, a rezultat că în prezent, atât reşedinţa obişnuită atât a pârâtului (numita Borş Camelia) cât şi reşedinţa obişnuită a minorei pentru care se datorează pensia de întreţinere (creditor al acestei obligaţii) se află în Spania.
În plus, instanţa a constatat că în cauză nu sunt aplicabile nici cele 2 ipoteze finale ale art.3 din Regulamentul (CE) nr.4/2009, care instituie cazuri de competenţă alternativă, întrucât cauza de faţă nu priveşte o acţiune referitoare la starea persoanei sau la răspunderea părintească.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a admis excepţia necompetenţei instanţelor române, cu consecinţa respingerii cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Împotriva sentinţei civile nr……/06.07.2015 pronunţată de Judecătoria Galaţi, a declarat recurs reclamantul M V, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare admiterea acţiunii şi reducerea cuantumului pensiei de întreţinere.
În motivare a arătat că instanţa de fond a constatat că, în cauză, competenţa instanţelor române rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 8,6 şi 5 din Regulament.
Recursul este fondat.
Faţă de împrejurarea că intimata-pârâtă şi minora au reşedinţa în Spania, în mod corect instanţa de fond a constatat că în cauză este aplicabil Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere.
În ceea ce privește art. 3 din Regulamentul nr. 4/2009, reţinut de către instanţa de fond, s-a constatat că regulile de competență sunt în favoarea creditorului obligației de întreținere, care are posibilitatea de a alege instanța de la reședința sa obișnuită pentru a introduce acțiunea. Debitorul însă nu poate introduce o cerere privind sistarea sau reducerea obligației de întreținere decât la reședința creditorului.
Faţă de împrejurările concrete ale cauzei, tribunalul a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 – competenţa întemeiată pe înfăţişarea pârâtului – conform cărora „cu excepţia cazurilor în care competenţa este determinată de alte dispoziţii ale prezentului regulament, instanţa din statul membru în faţa căreia se înfăţişează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziţie nu se aplică dacă înfăţişarea are drept scop contestarea competenţei.”
S-a reţinut de către instanţă, că dispoziţiile enunţate nu înlătură celelalte criterii de competență prevăzute de Regulament, ci adaugă un criteriu, și anume voința părților. Acest articol din Regulamentul nr. 4/2009 este asemănător cu art. 24 teza I din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
În interpretarea art. 24 din Regulamentul 44/2001, CJUE a statuat că această dispoziție se aplică inclusiv în cazurile în care instanța a fost sesizată cu nerespectarea dispozițiilor regulamentului menționat și implică faptul ca înfățișarea pârâtului să poată fi considerată o acceptare tacită a competenței instanței sesizate și, așadar, o prorogare de competență a acesteia.
Curtea a concluzionat că instanța sesizată fără ca normele cuprinse în secțiunea 3, capitolul II din Regulamentul 44/2001 să fi fost respectate, trebuie să se declare competentă în cazul în care pârâtul se înfățișează și nu ridică o excepție de necompetență, o astfel de înfățișare constituind o prorogare de competență implicită.
Prin urmare, având în vedere cele stabilite de CJUE în jurisprudența menționată mai sus, s-a reţinut că și în ceea ce privește materia obligației de întreținere, în cazul în care pârâtul se înfățișează și nu invocă excepția de necompetență în fața unei instanțe care nu întrunește criteriile de competență stabilite de Regulamentul nr. 4/2009, această instanță trebuie să se declare competentă.
Tribunalul a reţinut că, în cauză, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, fără a invoca excepţia necompetenţei instanţelor române. La primul termen de judecată din data de 10.06.2015 pârâta a fost reprezentată de av. ….., instanţa invocând din oficiu excepţia necompetenţei instanţelor române.
Referitor la sintagma „înfăţişarea pârâtului” instanţa a reţinut că aceasta se raportează şi la procedurile scrise, prin reprezentant, şi nu presupune prezenţa fizică.
În consecinţă, reţinând înfăţişarea pârâtei, ca urmare a reprezentării convenţionale a acesteia, precum şi faptul că această înfăţişare nu a avut drept scop contestarea competenţei, tribunalul a constatat, faţă de dispoziţiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, că instanţele române sunt competente în cauză.
