Prin acţiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 27.09.2010 sub nr.18412/281/2010 creditoarea F. C. a solicitat învestirea cu formulă executorie a unei file CEC emisă de către debitoarea S. I. la data de 11.08.2010 pentru suma de 42.000 lei.
Prin încheierea din data de 5.11.2010 pronunţată de Judecătoria Ploieşti s-a admis cererea formulată de către creditoare şi s-a dispus învestirea cu formulă executorie a filei CEC emisă de către la data de 11.08.2010 pentru suma de 42000 lei în favoarea creditoarei F. C.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat recurenta că instanţa de fond a considerat în mod neîntemeiat că este competentă teritorial, procedând la judecarea cauzei, întrucât potrivit dispoziţiilor legale aplicabile situaţiei de fapt competenţa teritorială revenea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
În continuare a arătat recurenta că instanţa de fond a considerat în mod netemeinic şi nelegal că poate proceda la investirea cu formulă executorie a filei CEC din 11.08.2010, faţă de situaţia declarării trăgătorului în interdicţie bancară,când banca trebuia să anuleze formularele de cec necompletate şi eliberate anterior trăgătorului.
Intimata creditoare nu a formulat întâmpinare în cauză
Examinând încheierea atacată în raport de criticile recurentei, actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:
Fiind investită cu soluţionarea unei cereri în procedura necontencioasă prev. de art. 331 şi urm. cod procedură civilă, prima instanţă era obligată ca în conformitate cu prevederile art. 334 cod procedură civilă să îşi verifice din oficiu competenţa.
În speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revenea instanţei de la sediul debitoarei( Bucureşti ,Aleea Terasei,nr.6,bl.R2 sc.1 sector 4), , potrivit disp. art. 7 sau instanţei locului de plată, potrivit art. 10 pct. 3 din codul de procedură civilă, respectiv Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Prin urmare, Judecătoria Ploieşti nu era competentă să soluţioneze cauza, astfel că încheierea pronunţată s-a dat cu încălcarea disp. art. 304 pct.3 din codul de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate în temeiul art.312 alin.1, alin.3 şi alin. 5 raportat la art. 304 pct. 3 cod procedură civilă , tribunalul a admis recursul şi a casat încheierea atacată cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti