Citeste şi


Cesiunea drepturilor de creanţă împotriva instituţiilor publice.


Condiţiile speciale pentru validitatea cesiuni drepturilor de încasat de la instituţiile publice (acceptul prealabil al instituţiei publice, inexistenţa datoriilor cedentului către bugetul de stat) au fost introduse prin art. 6 indice 1 din O.U.G. 146/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 125/2011. Anterior acestei modificări legislative, singura condiţie care rezulta din prevederile art. 6 alin. 1 era aceea ca beneficiarul plăţii( ) să aibă cont deschis la unitatea trezoreriei statului în a cărui rază este înregistrat fiscal.

Conform art. 1395 Cod civil, plata efectuată de debitorul cedat către cedent îl eliberează pe acesta de orice obligaţie, câtă vreme a fost efectuată înainte de notificarea unei cesiuni valabile.

Curtea de Apel Galaţi, Decizia civilă nr. 89/ A /13 octombrie 2011

Prin cererea înregistrată sub nr. 8891/121/2010, la data de 7.09.2010, pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta S.C. R.G. SRL Galaţi a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Galaţi, prin Primar, la plata sumei de 202.327,85 lei şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a arătat că a încheiat cu SC E.D.C. SRL Ovidiu contractul de cesiune nr. 92/01.02.2010 prin care este cesionată creanţa în sumă de 202.327,85 lei pe care o avea de încasat cedentul de la pârâtul Municipiul Galaţi potrivit facturilor nr.206/15.10.2009 suma de 161.794,59 şi nr. 209/4.11.2009 în sumă de 40.533,26 lei.

Reclamanta a notificat pârâtului cesiunea creanţei prin cererea înregistrată sub nr.11734/2.02.2010 conform dispoziţiilor art.1393 Cod civil, moment din care debitorul cedat este obligat faţă de cesionar la plata aceleiaşi sume pe care o datora cedentului.

Contrar obligaţiei care decurgea din aceasta transmisiune legală pârâtul a refuzat să efectueze plata motivând ambiguu fie că aceasta ar fi interzis de prevederile art.6 alin 1 din OUG nr.146/2002,  fie că ar fi realizat plata către SC E.D.C. SRL Ovidiu, aşa cum rezultă din adresa nr.76792/12 iulie 2010 care exprima punctul său de vedere în condiţiile art. 720/1 C.pr.civ.

Potrivit art.1393 alin 1 Cod civil cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decât după ce a notificat debitorului cesiunea iar art.1395 Cod civil stabileşte că debitorul este liberat de datoria sa numai dacă plătise cedentului datoria înainte de notificarea cesiunii.

În speţă, rezultă că notificarea încheierii contractului de cesiune de creanţă între reclamantă şi SC E.D.C. SRL s-a realizat faţă de pârât la data de 2.02.2010 prin înregistrarea acestuia sub nr.11734 la registratura generală a instituţiei, situaţie în care plata realizată de către pârât cu OP nr.649 şi nr.651 la data de 26 aprilie 2010 către cedentul SC E.D.C. SRL pentru suma care formează obiectul acţiunii de faţă nu este de natură să îi stingă obligaţia născută faţă de reclamantă, dispoziţiile art.1395 Cod civil nefiind evident aplicabile.

Pe de altă parte, tot evident sunt inaplicabile prevederile art.6 alin 1 din OUG nr.146/2002 întrucât obligaţia de plată a pârâtului nu se întemeiază pe existenţa contractului de lucrări nr.119970/9.12.2008 încheiat  cu SC E.D.C. SRL O care a pierdut şi calitatea de creditor-beneficiar al plăţii, urmare încheierii contractului de cesiune nr.92/1.02.2010, astfel că nici argumentul unei împiedicări legale de a face plata reclamantului nu subzistă valabil.

În dovedire reclamanta a depus la dosar copie contract de cesiune nr.92/01.02.2010; adresa nr.11734/02.02.2010, adresa 76792/12.07.2010, contract de cesiune 280/30.10.2009, acord contractual 112220/2.11.2009.

În apărare pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a debitorului cedat, P.M. Galaţi, nulitatea absolută a contractului de cesiune 92/1.02.2010 pentru lipsa unei condiţii de validitate a contractului prev. de art. 948 C. civ.

În dovedire pârâta a depus la dosar acordul contractual 119970/9.12.2008; condiţii speciale de contractare la contract, copie extras cont din 24.03.2010;OP 651/24.03.2010, 649/2403.2010 copie contract de factoring 1/9.11.2009; anexa nr.1 la contractul de factoring, fişa clientului 4111 E.D.C..

Prin sentinţa civilă nr. 874/1.03.2011, Tribunalul Galaţi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a debitorului cedat, P.M. Galaţi şi excepţia nulităţii absolute a contractului de cesiune, ca nefondate.

A respins acţiunea, ca nefondată.

A obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Pârâtul a invocat lipsa capacităţii procesuale a debitorului cedat, P.M. Galaţi, care figurează în contractul de cesiune nr.92/1.02.2010 însă nu există ca entitate juridică reglementată de Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală.

Excepţia se întemeiază pe împrejurarea că, într-adevăr, în contractul de cesiune nr.92/2010 părţile au folosit atunci când s-au referit la debitorul cedat termenul „P.M. Galaţi” în timp ce noţiunea corectă pentru desemnarea pârâtului după Legea nr.215/2001 este cea de „Municipiul Galaţi”, noţiune care este folosită în acţiunea de faţă.

Chiar şi în aceste condiţii folosirea necorespunzătoare a denumirii debitorului cedat nu este de natură să creeze nici o confuzie în legătură cu identitatea perfectă dintre acesta şi pârât pornind de la faptul că obiectul cesiunii l-a constituit dreptul de creanţă rezultat din emiterea facturilor nr.206/15.0ct.2009 în sumă de 161.794,59 lei şi nr.209/4.11.2009 în sumă de 40.533,26 lei având ca debitor al obligaţiei de plată Municipiul Galaţi.

De altfel,pârâtul însuşi nu a avut nici o dificultate în a se identifica ca debitor al acestei obligaţii de plată aşa cum rezultă din răspunsul nr.76792/12 iulie 2010 transmis la invitaţia de conciliere a litigiului, apărările sale vizând motivele pentru care a considerat că este legal împiedicat să facă plata.

În acest context, excepţia invocată de apărătorul acestuia este vădit formală şi neîntemeiată motiv pentru care a fost respinsă.

Cea de-a doua excepţie care vizează chiar nulitatea contractului de cesiune nr.92/2010 ca urmare a lipsei de contraprestaţie a cesionarului faţă de cedent, ceea ce conducea la obligaţia perfectării actului în formă autentică, a fost considerată, de asemenea, nefondată.

Principial exactă această apărare, ea s-a dovedit inexistentă în speţă atâta timp cât prin înscrisurile depuse (fişa clientului 4111 E.D.C. din lunile februarie 2010 şi decembrie 2010) reclamanta a dovedit că cesiunea sumei de 202.327,85 lei s-a făcut cu titlu oneros, respectiv prin compensarea sumei de 190.426,21 lei cu care cedentul SC E.D.C. SRL figura în calitate de creditor în evidenţa contabilă a reclamantei.

Art.1143-1145 Cod civil reglementează despre existenţa şi modul de operare a compensaţiunii legale privind o sumă de bani, şi cum art.1091 Cod civil stabileşte între altele compensaţiunea ca fiind o modalitate de stingere a obligaţiilor este evident că, contractul de cesiune nr.92/2010 încheiat între SC E.D.C. SRL şi reclamanta este valabil întrucât cesiunea sumei de 202.327,85 lei a fost transmisă cu titlu oneros, contrar susţinerilor pârâtului.

Prin contractul de lucrări nr.119970/09.12.2008 –Anexa 1 –încheiat între Municipiul Galaţi, în calitate de autoritate  contractantă şi (executantul) antreprenorul SC E. C. SRL O (căruia i s-a adjudecat în urma licitaţiei investiţia „Modernizarea străzii Cartier Traian Nord, intersecţia străzii P –str. Z) s-a stabilit executarea lucrării şi plata de către Municipiul Galaţi a lucrărilor executate în contul executantului deschis la Trezorerie. Lucrările executate au fost facturate de antreprenor conform facturii nr.206/15.10.2009 –Anexa 2 –şi facturii nr.109/04.11.2009 –Anexa 3- pentru care a întocmit OP nr.4636/25.11.2009 – Anexa 4 –returnat de executant şi OP 649/23.03.2010, returnat şi acesta iniţial şi plata a fost  acceptată la data de 26.04.2010.

În temeiul OUG nr.146/2002, republicată cu modificările şi completările ulterioare, privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria statului, „Instituţiile publice indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscali”.

Faţă de aceste dispoziţii legale speciale pârâta nu putea face plata decât în contul executantului care a emis şi facturile şi care avea încheiat un contract de drept administrativ.

Cesiunea de creanţă este instituţia juridică reglementată de Codul Civil dar numai în ceea ce priveşte vânzarea(art.1391-1398 şi art.1402-1404) şi are în vedere doar cesiunea de creanţă cu titlu oneros.

Ori, în contract nu s-a menţionat raportul obligaţional între SC E.D.C. SRL O şi SC R.G. SRL Galaţi şi nici nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, ceea ce înseamnă că a fost o cesiune de creanţă cu titlu gratuit (donaţie) care în condiţiile art.813 din Codul civil se face prin act autentic sub sancţiunea nulităţii.

Cesiunea de creanţă făcută prin contractul 92/01.02.2010 nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin art.1391-1398 din Codul civil.

Potrivit art.1391 Cod civil „la strămutarea unei creanţe între cedent şi cesionar predarea se face prin remiterea titlului”. Remiterea titlului este necesară pentru a permite cesionarului să ceară plata pentru debitor.

Pentru ca cesiunea de creanţă să fie opusă terţilor, inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalităţi: notificarea făcută prin intermediul executorilor judecătoreşti sau acceptarea de către debitorul cedat prin înscris autentic.

Ori nici notificarea nu este realizată prin executor judecătoresc şi nici debitorul cedat nu a acceptat prin act autentic sau sub semnătură privată cesiunea, fiindcă acest fapt era ilegal în condiţiile OUG nr.146/2002 republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, cedentul a facturat executarea lucrărilor cu mult înainte de încheierea contractului de cesiune de creanţe (respectiv la 15.10.2009 factura nr.206 şi 04.11.2009 factura nr.209, faţă de 01.02.2010 când a avut loc încheierea contractului de cesiune). Aceleaşi facturi au făcut şi obiectul  contractului de factoring nr. 1/09.11.2009, Anexa 5. Potrivit art.1395 Cod civil până la îndeplinirea formalităţilor cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii (notificare prin executor sau acceptarea) debitorului cedat poate plăti în mod valabil cedentului. Mai mult, prin faxul transmis la 26.03.2010 Anexa 6, SC E.D.C. SRL (cedentul din contractul nr.92/1.09.2010) a solicitat să se achite facturile ce fac obiectul plăţii din prezenta cauză către SC E.P.C. SRL O având acelaşi sediu cu cedentul.

Contractele de cesiune de creanţă, factoring au fost făcute întrucât SC E.D.C. SRL O s-a confruntat cu dificultăţi financiare, cu datorii faţă de creditori şi a dorit ca aceşti bani să fie încasaţi de alte persoane, împotriva acestei societăţi fiind deschisă procedura de insolvenţă, încă din anul 2009, dosar nr.7284/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa.

Funcţie de aceste considerente tribunalul a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta S.C. R.G. SRL Galaţi, înregistrat la data de 24.06.2011, sub nr. 8891/121/2010, pe rolul Curţii de Apel Galaţi – secţia comercială, maritimă şi fluvială.

Sentinţa apelată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a respins acţiunea, reţinând că prevederile O.U.G. 146/2002 cuprind dispoziţii speciale care obligă instituţiile publice să facă plăţi doar în contul executanţilor cu care au încheiate contracte de drept administrativ (în speţă, de achiziţii publice).

Procedând astfel, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. 146/2002.

Apelanta a arătat că art. 6 din actul normativ susarătat stabileşte în mod explicit modalitatea în care instituţiile publice, în calitate de beneficiare, sunt obligate să realizeze plata bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, respectiv în conturile operatorilor economici deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal (alin. 1). Textul de lege mai prevede ordinea în care sunt utilizate aceste sume (alin. 2), modalitatea executării silite prin poprirea acestor conturi (alin.3) şi prevede o singură interdicţie, respectiv aceea că din conturile deschise la trezoreria statului nu pot fi dispuse plăţi pe bază de bilete la ordin (alin.4).

Prin urmare, susţine apelanta, singura interdicţie prevăzută de acest text de lege  este aceea a realizării de plăţi pe baza unor bilete la ordin.

Ca atare, instanţa de fond a confundat interdicţia legală, reală, de a nu cesiona un contract de achiziţie publică, cu imposibilitatea cesionării unui drept de creanţă cert, lichid şi exigibil, al cărui titular este executantul unei lucrări de achiziţie publică.

Or, în speţă, prin emiterea unor facturi acceptate la plată de debitor, se naşte un drept de creanţă, ce poate fi cesionat în condiţiile art. 1393 alin. 1 şi urm. Cod civil.

Ca atare, a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtului la plata sumei de 202.327,85 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Galaţi a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

A reiterat susţinerile şi apărările formulate la judecata fondului.

Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

În adevăr, prevederile O.U.G. 146/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu interzic cesiunea drepturilor de creanţă împotriva instituţiilor publice între operatorii economici, după cum nu interzic debitorilor cedaţi să facă plăţi cesionarilor drepturilor de creanţă născute în temeiul unor contracte de achiziţii publice.

Concret, acest act normativ priveşte formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, iar prin art. 6 alin. 1 obligă instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, să vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate doar în conturile operatorilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal.

Textul de lege susarătat, prin „operator economic beneficiar” desemnează beneficiarul plăţii efectuate de instituţia publică, nelimitând „beneficiarii plăţii” numai la persoanele juridice cu care aceste instituţii au încheiate contracte de achiziţii publice. Cu alte cuvinte, şi cesionarul unei creanţe poate fi beneficiarul unei plăţi efectuate de debitorul cedat – instituţie publică, cu singura condiţie prevăzută de lege ca acest cesionar să aibă cont deschis la unitatea trezoreriei statului în a cărui rază este înregistrat fiscal. În speţă, nici nu s-a pus în discuţie faptul că societatea reclamantă nu ar avea deschis un astfel de cont.

Este adevărat că, prin art. 6 indice 1 din O.U.G. 146/2002 s-au introdus unele condiţii speciale pentru validitatea cesiunii drepturilor de încasat de la instituţii publice, (acceptul prealabil al instituţiei publice, inexistenţa datoriilor cedentului către bugetul de stat), însă acest text de lege nu interesează speţa de faţă, fiind introdus prin Legea 125/2011, deci ulterior naşterii raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa de apel a reţinut însă că, deşi reclamanta nu a înţeles să critice acest aspect prin prezenta cale de atac, soluţia instanţei de fond a fost întemeiată, în principal, pe considerentul că, anterior asigurării opozabilităţii cesiunii în condiţiile prevăzute de lege, debitorul cedat  (Municipiul Galaţi), a făcut o plată valabilă către cedent, S.C. E.D.C. SRL O, prin ordinele de plată nr. 651/26.04.2010 şi nr. 649/26.04.2010. Or, instanţa apreciază că acest considerent al judecătorului fondului este corect, chiar dacă se impune complinirea motivării.

Astfel, prin contractul nr. 92/1.02.2010 (filele 5-7 dosar fond) cedentul S.C. E.D.C. SRL s-a obligat să transmită cu titlu oneros către cesionara S.C. R.G. SRL Galaţi, creanţa în valoare nominală în sumă de 202.327,85  lei, pe care o deţine asupra debitorului cedat, Municipiul Galaţi. Potrivit art. 3.2 din contract, preţul cesiunii, în sumă de 202.327,85 lei, urma a se efectua în termen de 30 de zile de la data semnării contractului.

Conform art. 3.3 şi art. 6.2 din contract, transferul creanţei în patrimoniul cesionarului urma a avea loc numai la momentul plăţii integrale a preţului, până la această dată cedentul rămânând în „deplină proprietate a creanţei”. Cu alte cuvinte,  cedentul şi-a rezervat proprietatea creanţei, până la data plăţii preţului.

La data de 2.02.2010, deci a doua zi după încheierea convenţiei (1.02.2010), cesionara a notificat cesiunea debitorului cedat, prin adresa înregistrată sub nr. 11734 la R.G. a P.M.G.  (fila 8 dosar fond). La acea dată, aşa cum rezultă în mod explicit din cuprinsul contractului de cesiune, cedentul îşi rezervase dreptul de proprietate asupra creanţei, până la plata preţului (art. 3.3., art. 6.2. şi art. 6.3.).

Din actele depuse la dosarul cauzei, nu a rezultat că, după data de 2.02.2010, părţile contractului de cesiune ar fi transmis debitorului cedat înscrisuri din care să rezulte plata preţului cesiunii şi, pe cale de consecinţă, dovezi din care debitorul cedat să deducă că ar fi intervenit cesiunea creanţei, din patrimoniul cedentului, în cel al cesionarului.

Cu alte cuvinte, până la data la care pârâta a efectuat plata către cedent (26.04.2010), aceasta era îndreptăţită să considere că nu a intervenit o cesiune a creanţei între cedent şi cesionar. Mai mult decât atât, la data de 26.03.2010,  cedenta S.C. E.D.C. SRL O a solicitat pârâtei să efectueze plata celor două facturi (nr. 206 din 15.10.2009 şi nr. 209/4.11.2009) în contul S.C. E.P.C. SRL (fila 62 dosar fond), anexând, la adresă, contractul de factoring nr. 1/9.11.2009, încheiat de S.C. E.D.C. SRL, în calitate de aderent şi S.C. E.P.C. SRL, în calitate de factor (filele 58-61 dosar fond).

Prin urmare, pârâta a fost pe deplin îndreptăţită să considere că a intervenit rezoluţiunea de plin drept a contractului de cesiune nr. 92/1.02.2010, urmare neplăţii preţului cesiunii, în condiţiile art. 6.3. din cuprinsul convenţiei ce îi fusese notificată la data de 2.02.2010, atâta vreme cât, la data de 26.03.2010, cedentul i-a indicat un alt beneficiar al plăţii aceleiaşi creanţe.

Este adevărat că, în cursul soluţionării cauzei, reclamanta a depus la dosar înscrisuri cu care a încercat să dovedească că plata preţului cesiunii s-a efectuat prin compensarea creanţelor reciproce ale cedentului şi cesionarului (filele 64-65 dosar fond). Însă plata prin compensare a preţului cesiunii şi, pe cale de consecinţă, transmiterea creanţei în sumă de 202.327,85 lei  din patrimoniul S.C. E.D.C. SRL în cel al reclamantei nu poate fi opusă debitorului cedat, M.G., căruia nu i-a fost adusă la cunoştinţă această împrejurare şi care are calitatea de terţ în raport cu părţile contractului de cesiune. Aşa fiind, debitorul cedat a fost îndreptăţit să considere că cesiunea nu a avut loc, câtă vreme era condiţionată, potrivit contractului ce i-a fost notificat, de plata preţului cesiunii, iar dovada plăţii preţului nu i-a fost adusă la cunoştinţă.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 1395 Cod civil, plata efectuată de debitorul cedat (Municipiul Galaţi) către cedent, îl liberează pe acesta de orice obligaţie, câtă vreme a fost efectuată înainte de notificarea unei cesiuni valabile de către cedent sau cesionar.

Faţă de considerentele ce preced, a constatat că instanţa de fond, respingând acţiunea în pretenţii, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, a cărei reformare nu se impune.

În consecinţă, potrivit art. 296 C.pr.civ., a respins apelul, ca nefondat.