Concesionare imobil
Prin Decizia civilă. 724/R din 4 Februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia II-a civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis recursul, împotriva Sentinţei civile nr. 2788/11.06.2013 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 274196/2011 şi în consecinţă a fost modificată în parte hotărârea atacată, în sensul că s-a admis cererea formulată de reclamant fiind anulată Hotărârea nr. 159/28.10.2010 emisă de Consiliul Local.
Instanţa de control judiciar a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2788/11 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosar nr. 2741/96/2011 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăriei şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
S-a respins acţiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâţii Munca Colectivă – Societate cooperativă şi Consiliul local, ca neîntemeiată.
Examinând recursul formulat, Curtea de Apel a avut în vedere că prin HLC nr. 159/28 octombrie 2010 s-a aprobat concesionarea în favoarea pârâtei-intimate Munca Colectivă Societate Cooperativă, fără licitaţie publică, a unei suprafeţe de 44 mp. din terenul proprietate privată a municipiului, teren aferent spaţiilor de prestări servicii, din care suprafaţa de 27 mp. aferent spaţiului unde funcţionează atelier de spălătorie şi 17 mp. aferent spaţiului unde funcţionează atelier de cojocărie. În preambulului hotărârii de consiliu local s-a reţinut că s-a solicitat concesionarea terenului amintit aferent spaţiilor pentru prestări servicii „aflat în proprietatea solicitantului”.
Reclamanta-recurentă a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 159/28.10.2010, susţinând că acest teren ar fi proprietatea Statului Român, iar clădirea edificată asupra acestuia este proprietatea reclamantei din anul 1981, odată cu semnarea protocolului nr. 2973 (ocazie cu care fosta cooperativă Munca Colectivă s-a divizat în două cooperative: reclamanta şi pârâta).
Curtea reţine că, pe de-o parte, reclamanta susţine că spaţiul aferent atelierului „radio-TV” este proprietatea sa, în baza protocolului amintit; pe de altă parte, pârâta susţine că este proprietara spaţiului aferent atelierului „cojocărie” şi care ar fi situat la aceeaşi adresă.
Astfel cum s-a arătat anterior, fiecare parte a depus la dosar acelaşi plan de situaţie din care rezultă că spaţiul în discuţie este menţionat ca având destinaţie diferită: în planul depus de reclamantă figurează cu denumirea „radio”, pe când în planul depus de pârâtă figurează cu denumirea de „cojocărie”.
Curtea reţine că la acest moment este disputat dreptul de proprietate al celor două Cooperative asupra spaţiului în discuţie. Această situaţie nu poate fi soluţionată în prezentul cadru procesual de către instanţa de contencios administrativ, aceasta putând forma obiectul unei eventuale acţiuni prin care să se stabilească calitatea de proprietar asupra spaţiului amintit.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză nu se poate reţine că pârâta a făcut dovada calităţii de proprietar asupra spaţiului pentru prestări servicii cu privire la al cărui teren aferent s-a dispus concesionarea. Iar în cauză reclamanta a făcut dovada vătămării produse prin HCL atacată, deoarece, astfel cum s-a subliniat anterior, aceasta invocă un drept de proprietate asupra spaţiului cu privire la al cărui teren aferent s-a aprobat concesionarea, prevalându-se de acelaşi protocol invocat de pârâtă.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză nu se poate reţine că pârâta a făcut dovada calităţii de proprietar asupra spaţiului pentru prestări servicii cu privire la al cărui teren aferent s-a dispus concesionarea. Iar în cauză reclamanta a făcut dovada vătămării produse prin HCL atacată, deoarece, astfel cum s-a subliniat anterior, aceasta invocă un drept de proprietate asupra spaţiului cu privire la al cărui teren aferent s-a aprobat concesionarea, prevalându-se de acelaşi protocol invocat de pârâtă.
Pentru aceste motive, reţinând faptul că concesionarea terenului a fost solicitată de pârâtă tocmai în considerarea calităţii de proprietară asupra spaţiului amintit, instanţa apreciază că HCL atacată este nelegală, impunându-se anularea acesteia, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive, reţinând faptul că concesionarea terenului a fost solicitată de pârâtă tocmai în considerarea calităţii de proprietară asupra spaţiului amintit, instanţa apreciază că HCL atacată este nelegală, impunându-se anularea acesteia, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Ca o consecinţă, în cauză nu se mai impun a fi analizate celelalte critici ale recurentei invocate în susţinerea recursului.
De asemenea, Curtea a apreciat că decizia civilă nr. 4/26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita prin care s-a respins apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 476/20 mai 2009 a Judecătoriei Topliţa şi care a fost depusă de reclamantă la dosarul de fond nu are relevanţă în prezenta cauză. Acel dosar a avut ca obiect plângerea formulată de pârâta-intimată din prezentul dosar prin care a solicitat rectificarea CF în sensul intabulării pe numele său a imobilului în litigiu, în suprafaţă de 45,85 mp, cotă parte teren 30/330 şi teren aferent spaţiului de 30 mp, cu denumirea de „Atelier Cojocărie”, conform Proiectului 801/II/78 invocându-se faptul că secţia respectivă nu face obiectul predării în proprietate Cooperativei Călimanul şi că ar fi proprietatea Cooperativei Munca Colectivă. Instanţele care au pronunţa hotărârile amintite au reţinut că din evidenţele de carte funciară reiese că asupra spaţiului comercial înscris în CF s-a intabulat la data de 2 decembrie 2002 dreptul de proprietate al Societăţii Cooperative Călimanul în baza Protocolului nr.2328/1981, cu titlu de drept de construire şi partaj, iar la data de 24 decembrie 2002, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat, s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea intimaţilor SO şi SI, în comun cu cota de 1/1. Însă, Curtea de apel reţine că din acele hotărâri judecătoreşti nu reiese că imobilul amintit este identic cu cel care formează obiectul prezentului dosar. În acest sens, relevante sunt chiar actele depuse de ambele părţi în dosarul de fond prin care au susţinut că spaţiul în litigiu nu a fost evidenţiat (întabulat) în cartea funciară.
