Executarea contractului de cesiune. Inaplicabilitatea disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la executarea bunurilor sau creanţelor cesionate.


PROBLEMA DE DREPT:

Executarea contractului de cesiune. Inaplicabilitatea disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 cu privire la executarea bunurilor sau creanţelor cesionate.

 

(SENTINŢA CIVILĂ NR. 15/13.01.2015)

REZUMATUL SPEŢEI:

Debitoarea SC PDG SRL a chemat în  judecata parata GB SA pentru a se anula transferurile patrimoniale efectuate de pârâtă în conturile proprii, constând în creanțe încasate de la debitorii cedați ai PDG SRL ulterior deschiderii procedurii, cu încălcarea dis. art. 36 din Legea nr.85/2006, pentru a se dispune încetarea pe viitor a rambursării creditului prin încasări de la debitorii cedați ai PDG SRL şi pentru a se restitui în contul debitoarei sumele de 23.273,29 lei şi 372.836,12 lei, reprezentând sume încasate de la debitorii cedați ulterior deschiderii procedurii.

În motivarea cererii a arătat ca, în vederea garantării obligației de rambursare a creditului acordat, părțile au încheiat contractul de cesiune de creanțe……. Ulterior, împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolventei, administratorul judiciar numit in cauza notificând aceasta creditorilor individuali.

La data de 31.01.2014, pârâta a notificat debitoarea ajungerea la scadenţă a facilității de credit, formulând ulterior declarație de creanță împotriva debitoarei. Cu toate acestea, G B a încasat creanțe de la debitorii cedați R H şi K R SCS. Întrucât aceasta din urmă a achitat şi virat sume şi în contul unic de insolvenţă al debitoarei, pârâta a solicitat administratorului judiciar în mod expres şi restituirea acestor sume, iar solicitarea a fost confirmată.

A mai arătat, în esență, că aceasta semnifică o rambursare parțială a creditului în timpul procedurii, cu încălcarea disp. art. 36 din Lege, executându-se în fapt o garanție reală mobiliară constând în cesiunea de creanțe. Caracterul garantat al creanței băncii se refera inclusive la creanțele cesionate, iar contractual de  cesiune a fost eronat interpretat. Întrucât creanțele debitorilor cedați au fost cesionate doar în scop de garanție, orice măsura de executare a garanțiilor este suspendată de drept, iar rambursările efectuate sunt ilegale.

Instanţa a respins acţiunea, cu următoarea motivare:

În fapt, între parți s-a încheiat contractul de facilitate de credit nr. ……., prelungit şi modificat prin acte adiționale succesive. Potrivit actului adițional nr……….., data scadenţei a fost stabilită la 31.01.2014, anterior deschiderii procedurii. Contractul a fost garantat, printre altele, cu un contract de cesiune de creanță, având ca obiect toate creanțele şi accesoriile acestora constând în încasările în lei şi/sau valută provenind de la debitorii cedați, identificați în anexa contractului. Deși are forma şi unele clauze specifice unui contract de garanție, natura juridică a contractului rămâne cea de cesiune de creanțe. Efectul acestei cesiuni constă în transmiterea creanțelor pe care reclamanta le avea împotriva debitorilor cedați în proprietatea pârâtei, de la momentul încheierii contractului. Valorificarea acestui drept al pârâtei se făcea, însă, faţă de art. 3.2 din contractul de cesiune, numai dacă pe durata derulării creditului debitoarea nu achită la scadenţă sumele datorate.

Cu toate ca părțile au convenit tratarea acestui contract ca pe o garanție, instanța reţine că, în realitate, nu poate fi vorba despre așa ceva. Sub imperiul vechiului cod civil, singurele garanții reale mobiliare reglementate erau dreptul de retenție şi gajul. Or, cesiunea este un mod de transmitere a obligațiilor, iar nu de garantare a acestora. Din momentul încheierii contractului de cesiune debitoarea a renunțat la orice pretenție asupra sumelor pe care le-ar fi putut încasa de la debitorii săi cedați, acest drept fiind transferat băncii. Ceea ce s-a amânat a fost doar momentul la care banca putea uza de dreptul sau, acesta fiind condiționat de executarea sau neexecutarea obligației de plată a creditului de către reclamantă.

Prin urmare, în mod corect a susținut pârâta că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.36 din legea insolvenţei. Într-adevăr, în ipoteza prezentă nu se pune problema unei executări asupra bunurilor sau creanțelor debitoarei, având în vedere că, pentru argumentele anterior expuse, sumele de bani încasate de banca nu mai aparțineau PDG SRL. Pentru aceleași argumente anterioare, instanța apreciază ca acest contract de cesiune nici măcar nu reprezintă o garanție reala mobiliară faţă de care sa se poată dispune ridicarea suspendării conform art.39 din lege. Este un contract de sine stătător, potrivit căruia debitorii cedați ai reclamantei au devenit debitori direcți ai băncii. Împrejurarea că termenul şi modalitatea de executare au fost condiționate prin acordul părților nu transformă contractul într-unul de garanție reală mobiliară.