Există obligaţia stabilită legal în sarcina unităţilor administrativ teritoriale de a încheia contracte de concesiune/închiriere pentru pajiştile disponibile, în urma cererilor crescătorilor de animale care îndeplinesc cerinţele legale de înregistrare şi efective de animale deţinute şi în baza hotărârilor consiliilor locale, astfel că refuzul de soluţionare a cererilor titularilor dreptului legal trebuie să fie justificat.
Proiectul de amenajament pastoral trebuia să fie aprobat de Consiliul Local […] până la sfârşitul lunii august 2015, instanţa de fond reţinând chiar că la momentul pronunţării hotărârii pârâtul era încă în termenul de 6 luni, însă se constată că nici în cursul judecării recursului de faţă, această obligaţie a autorităţii nu era îndeplinită.
Proiectul de amenajament pastoral trebuia să fie aprobat de Consiliul Local […] până la sfârşitul lunii august 2015, instanţa de fond reţinând chiar că la momentul pronunţării hotărârii pârâtul era încă în termenul de 6 luni, însă se constată că nici în cursul judecării recursului de faţă, această obligaţie a autorităţii nu era îndeplinită.
Justificarea nerespectării dreptului crescătorilor de animale, în speţa de faţă reclamanţii, care îndeplinesc condiţiile legale pentru concesionarea pajiştilor disponibile, prin invocarea unei culpe externe acestora şi în afara prevederilor legale, îmbracă forma excesului de putere ce se cere a fi sancţionat, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu au făcut dovada că întârzierea în procedura de aprobare a amenajamentului pastoral nu le este imputabilă, procedura în sine fiind iniţiată la mai mult de 3 luni de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 78/2015.
Art.9 din O.U.G. nr.34/2013
Art. III alin.(1) din H.G. nr.78/2015
1. Prin sentinţa civilă nr.1206/14.08.2015, Tribunalul Tulcea a respins cererea formulată de reclamanţii […], […], […], […], […], […], […] în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna […], Consiliul Local al Comunei […], Primarul Comunei […], ca nefondată.
Tribunalul Tulcea a fost învestit la data de 28.04.2015 cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii […], […], […], […], […], […], […], având ca obiect obligarea pârâţilor Unitatea Administrativ Teritorială Comuna […], Consiliul Local al Comunei […] şi Primarul Comunei […] la iniţierea procedurii de concesionare a islazului comunal şi la încheierea contractului de concesiune potrivit O.G. nr. 34/2006, pentru suprafaţa de pajişte ce revine reclamanţilor în raport cu animalele pe care le deţin, precum şi la plata de despăgubiri în cuantum de 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs reclamanţii […], […], […], […], […], […], […], care au criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art.488 pct.5, pct.6 şi pct.8 NCPC, astfel cum au arătat în precizările scrise depuse la data de 23.10.2015.
Se susţine că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privitoare la concesiunea pajiştilor, dispoziţiile legale au fost interpretate în mod greşit, instanţa ignorând faptul că recurenţii reclamanţi au formulat cererile pentru concesiunea islazului încă din anul 2011, nesoluţionate motivat de faptul că sunt încheiate contracte cu alte persoane juridice.
Arată recurenţii că aceste contracte au expirat din anul 2013 şi au fost reînnoite cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de O.G. nr.34/2013.
În continuare, se învederează că după introducerea cererii de chemare în judecată au fost demarate procedurile pentru încheierea contractului de efectuare a amenajamentului pastoral, iar lucrările nu au fost încă demarate şi chiar şi contractele de concesiune încheiate cu persoanele care nu sunt crescători de animale au fost prelungite după acest moment, aspect care arată că procedura legală de concesionare nu va fi demarată nici în anul 2016.
Referitor la efectuarea amenajamentului pastoral, recurenţii notează că intimaţii pârâţi aveau obligaţia încă de la data intrării în vigoare a H.G. nr.78/2015, respectiv de la data de 18.02.2015, să finalizeze procedura amenajamentului pastoral, astfel că la momentul promovării cererii de chemare în judecată, amenajamentul pastoral ar fi trebuit să fie finalizat.
Având în vedere precizările scrise ale recurenţilor raportat la motivele de casare pe care înţeleg să le susţină, excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, excepţie invocată de intimaţi prin întâmpinare, este lipsită de obiect.
3. Examinând legalitatea sentinţei civile recurate în raport de criticile expuse, Curtea de apel constată că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis.
Se impune precizarea că instanţa de recurs va analiza motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 NCPC, în care se încadrează criticile recurenţilor, motivele de casare prevăzute de art.488 pct.5 şi pct.6 NCPC, invocate şi dezvoltate după împlinirea termenului de recurs, urmând a nu fi analizate.
Astfel, potrivit art.488 pct.8 NCPC, casarea hotărârii se poate cere „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.
Potrivit prevederilor art.9 din O.U.G. nr.34/2013 (în forma în vigoare la data promovării acţiunii), „(1) Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul public al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, încheie contracte de concesiune/închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani.
(2) Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în RNE, încheie contracte de închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani.
(3) Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, respectiv ale municipiilor vor dispune cu privire la iniţierea procedurii de concesionare/închiriere până la data de 1 martie a fiecărui an, în baza hotărârii consiliului local al comunei, oraşului, respectiv al municipiului”.
Există, aşadar, obligaţia stabilită legal în sarcina unităţilor administrativ teritoriale menţionate, de a încheia contracte de concesiune/închiriere pentru pajiştile disponibile, în urma cererilor crescătorilor de animale care îndeplinesc cerinţele legale de înregistrare şi efective de animale deţinute şi în baza hotărârilor consiliilor locale, astfel că refuzul de soluţionare a cererilor titularilor dreptului legal trebuie să fie justificat.
În cauză, intimaţii pârâţi şi-au justificat refuzul demarării procedurilor de concesiune a pajiştilor disponibile prin necesitatea respectării prevederilor art.6 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2013, potrivit cărora „(1) Modul de gestionare a pajiştilor se stabileşte prin amenajamente pastorale” şi ale art.9 alin.(7^2), conform cărora „ Unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, au obligaţia de a include în cadrul documentaţiei de concesiune sau închiriere a pajiştilor permanente amenajamentul pastoral şi condiţii speciale de îndeplinire a contractului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, învederând că abia prin H.G. nr.78/2015 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.34/2013 a fost stabilit conţinutul amenajamentului pastoral.
Art. III alin.(1) din H.G. nr.78/2015 prevede că „(1) Proiectele de amenajamente pastorale prevăzute la art. 8 alin. (1) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta hotărâre, se aprobă, în condiţiile legii, de consiliile locale în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri”.
Or, justificarea nerespectării dreptului crescătorilor de animale, în speţa de faţă reclamanţii, care îndeplinesc condiţiile legale pentru concesionarea pajiştilor disponibile, prin invocarea unei culpe externe acestora şi în afara prevederilor legale, îmbracă forma excesului de putere ce se cere a fi sancţionat, cu atât mai mult cu cât pârâţii nu au făcut dovada că întârzierea în procedura de aprobare a amenajamentului pastoral nu le este imputabilă, procedura în sine fiind iniţiată la mai mult de 3 luni de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 78/2015.
Trebuie avut în vedere şi faptul că altor crescători de animale din comuna […] le-a fost recunoscut dreptul la obţinerea iniţierii concesiunii islazului comunal, prin hotărâri judecătoreşti definitive, crearea unei situaţii juridice diferite nefiind rezonabilă.
Se constată, aşadar, că prima instanţă a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente, aspect care atrage admiterea recursului şi, în baza art.496 alin.(2) şi art. 498 alin.(1) NCPC, casarea sentinţei recurate.
Rejudecând, Curtea va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâţii la iniţierea procedurii de concesionare a islazului comunal.
Cererea de obligare la încheierea contractului de concesiune este inadmisibilă, astfel cum au susţinut şi intimaţii – pârâţi, şi va fi respinsă ca atare, având în vedere că dreptul la încheierea contractului este recunoscut numai celui care îndeplineşte cerinţele legale, de fond şi de formă, la momentul demarării procedurii de concesiune, iar verificarea îndeplinirii acestor cerinţe este în competenţa autorităţii publice.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, aceasta nu este întemeiată, prejudiciul moral ce se urmăreşte a fi reparat nefiind dovedit.
