Obligarea proprietarului apartamentului sa încheie contract de concesiune cu Primaria pentru terenul aferent acestui apartament.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.8561/301/2008 – DECIZIA CIVILA NR.9/11.01.2010)
Prin actiunea înregistrata la data de 10.07.2008, sub nr.8561/301/2008, pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, reclamantul M.B. prin P.G. a chemat în judecata pe pârâta I.R.M., solicitând instantei pronuntare unei sentinte prin care sa se dispuna obligarea pârâtei la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.11 din Bucuresti, str.M.B., nr.87, bl.L121 – Ansamblul Labirint, sector 3 si la plata cheltuielilor de judecata.
Motivându-si actiunea, reclamantul a sustinut, în esenta, ca pârâta a dobândit prin mostenire apartamentul mentionat în petitul actiunii, apartament care este situat într-un bloc edificat pe un teren proprietate de stat.
Conform dispozitiilor art.40 si 41 din Legea nr.50/1991, a aratat în continuare reclamantul, pârâta a dobândit prin succesiune, odata cu dreptul de proprietate asupra apartamentului si dreptul de concesiune asupra terenului aferent acestui apartament, astfel încât refuzul acesteia de a încheia cu P.M.B. un contract de concesiune pentru acest teren si de a plati taxa aferenta, este în mod evident abuziv.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, sustinând ca între parti nu exista nici un raport contractual care sa justifice plata unei taxe de concesionare pentru terenul aferent apartamentului mostenit de ea. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, sustinând ca este titulara unui drept legal de folosinta asupra terenului aferent apartamentului, pe toata durata existentei constructiei, în baza art.36 din Legea nr.18/1991.
Prin sentinta civila nr.1896 din 19.02.2009, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei ca neîntemeiata, iar pe fond, a respins actiunea formulata de M.B. prin P.G., ca neîntemeiata.
Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca la data de 30.01.1995, SC “A.” SA a încheiat cu C.G.M.B. un contract de asociere ce avea ca obiect terminarea executiei lucrarilor de executie si punerea în functiune a blocului L 121 din Ansamblul Labirint, sector 3.
La articolul 3.4 din contract s-a mentionat ca terenul aferent blocului este concesionat pe toata durata existentei constructiei, iar potrivit art.10.3 din contract, SC “A.” SA s-a obligat sa achite taxa anuala de concesionare a terenului construit.
Prin înstrainari succesive, apartamentul nr.11 situat în acest bloc s-a transmis în proprietatea autoarei pârâtei – P.E.C., iar dupa decesul acesteia, în proprietatea pârâtei, în calitate de unica succesoare a defunctei.
În conditiile în care pârâta are un drept de proprietate asupra apartamentului, dobândit prin succesiune, iar prin actiune se solicita obligarea la încheierea unui contract de concesiune pentru terenul aferent acestui apartament, instanta de fond a considerat ca aceasta are calitate procesuala pasiva în cauza.
Pe fondul cauzei, a retinut însa ca actiunea este neîntemeiata, deoarece pârâta nu si-a asumat niciodata contractual obligatia de a încheia cu reclamantul un astfel de contract de concesiune.
Cu privire la dispozitiile art.40 alin.2 si art.41 din Legea nr.50/1991, instanta de fond a retinut ca nu sunt aplicabile în cauza, acestea reglementând transmiterea dreptului de concesiune prin succesiune si nu a obligatiei de a încheia un contract de concesiune.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a sustinut ca potrivit caietului de sarcini ce a stat la baza contractului de asociere între C.L.M.B. si SC “A.” SA, terenul pe care a fost construit blocul în care este situat si apartamentul proprietatea pârâtei, a ramas în proprietatea statului, fiind supus actiunii concesionare, în conditiile Legii nr.50/1991.
Prin dispozitiile art.40 alin.2 si art.41 din Legea nr.50/1991, odata cu dreptul de proprietate asupra apartamentului, s-a transmis pârâtei si dreptul de concesiune asupra terenului, pentru care trebuie sa plateasca o taxa, în caz contrar, existând în mod evident o îmbogatire fara justa cauza a acesteia.
Intimata – pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat exceptia tardivitatii declararii apelului de catre reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecata din data de 30.06.2009, tribunalul a calificat calea de atac exercitata ca fiind apel si a pronuntat decizia civila nr.901 A, prin care a respins apelul declarat de apelantul – reclamant ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut, în esenta, ca raportul juridic obligational în continutul caruia a intrat obligatia de plata a taxei de concesiune cu privire la terenul pe care se afla blocul L 121, s-a nascut între SC “A.” SA si C.G.M.B., iar din înscrisurile administrate de apelantul – reclamant nu a rezultat ca ar fi avut loc o transmitere a acestei obligatii catre intimata pârâta, prin delegatie sau novatie cu schimbare de debitor.
Cu privire la dispozitiile art.40 alin.2 si art.41 din Legea nr.50/1991 invocate de apelant, tribunalul a retinut ca au fost în mod corect interpretate si aplicate de instanta de fond, deoarece acestea prevad transmiterea dreptului de concesiune, ceea ce nu implica si transferarea obligatiei de plata a taxei de concesiune.
Tribunalul a considerat ca s-ar putea discuta despre transmiterea obligatiei de plata a taxei de concesiune, odata cu dreptul de proprietate asupra apartamentului, doar daca aceasta obligatie ar fi scriptae in rem sau propter rem, ceea ce nu este cazul, obligatia de plata a acestei taxe putându-se realiza fata de debitorul initial fara concursul subdobânditorului imobilului.
Si împotriva deciziei instantei de apel a declarat recurs apelantul reclamant M.B. prin P.G. criticând-o pentru interpretarea si aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor articolului 40 si 41 din Legea nr.50/1991 potrivit carora, odata cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor situate în constructii alcatuite din mai multe apartamente ,proprietarul dobândeste si o cota parte din dreptul de concesiune asupra terenului, drept ce se transmite succesorilor.
Analizând cu prioritatea impusa prin lege exceptia tardivitatii recursului, invocata de intimata – pârâta, Curtea va retine ca este neîntemeiata, din actele existente la dosar rezultând ca decizia instantei de apel a fost comunicata recurentului M.B. prin P.G. la 30.10.2009 (fila 25 dosar apel), iar recursul împotriva acesteia a fost înregistrat de reclamant la data de 6.11.2009, cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare prevazut de art.301 Cod procedura civila.
Pe fondul recursului, Curtea va retine ca este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Din probele administrate a rezultat ca apartamentul nr.11 situat în imobilul din Bucuresti, str.M.B. nr.87, bl.L121 – Ansamblul Labirint, sc.1, et.2, sector 3 a fost edificat de SC A. SA, pe terenul proprietatea recurentului, pentru care aceasta s-a obligat prin contract sa plateasca taxa de concesiune.
Prin contractul de vânzare – cumparare autentificat sub nr.12806/28.10.1998 de BNP I.S. (filele 9-10 din dosarul de fond) SC A. SA a înstrainat apartamentul numitului Radu Gheorghe, în contract mentionându-se expres obligatia cumparatorului de a achita P.M.B. taxa anuala de concesionare a terenului aferent acestui apartament.
Prin actul de vânzare – cumparare autentificat sub nr.2262/26.09.2003 de BNP L.B. si L.D. (filele 52-55 din dosarul de fond) apartamentul a fost înstrainat din nou mamei pârâtei – P.E.C., care la data de 31.08.2005 a decedat lasând ca unica succesoare pe pârâta I.R.M., în calitate de mostenitor legal.
În actul de vânzare – cumparare prin care autoarea intimatei pârâte a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.11 situat în imobilul din Bucuresti, str.M.B. nr.87, bl.L 121 – Ansamblul Labirint, sc.1, et.2, sector 3 s-a consemnat expres faptul ca “odata cu dreptul de proprietate asupra acestui apartament se transmite cumparatoarei si dreptul de concesiune asupra terenului aferent apartamentului, în suprafata indiviza de 12,6 mp., situat la aceiasi adresa, urmând ca aceasta (cumparatoarea) sa preia asupra sa taxa anuala de concesionare catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti”.
Aceasta clauza contractuala, întocmita în conformitate cu dispozitiile articolelor 40 si 41 din Legea nr.50/1991, are putere de lege între partile contractante, potrivit articolului 969 Cod Civil si obligau pe autoarea pârâtei sa preia asupra sa taxa anuala de concesionare pentru terenul aferent apartamentului sau.
Acceptând succesiunea mamei sale pur si simplu si nu sub beneficiu de inventar, intimata pârâta, în calitate de unica succesoare a defunctei, a preluat atât dreptul de proprietate asupra apartamentului cât si obligatia pe care mama sa si-o asumase prin contract cu privire la taxa de concesiune pentru terenul aferent imobilului.
Transmiterea obligatiei catre pârâta s-a facut prin succesiune legala, iar aducerea la îndeplinire a acesteia nu se poate realiza decât prin încheierea unei conventii cu reclamantul în acest sens, astfel cum se solicita prin actiune.
Pentru aceste considerente, retinând ca decizia instantei de apel a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedura Civila admiterea recursului, modificarea deciziei instantei de apel, în sensul admiterii apelului si schimbarii sentintei instantei de fond, prin admiterea actiunii reclamantului, astfel cum a fost formulata.
În baza dispozitiilor articolului 274 Cod Procedura Civila, Curtea va obliga intimata pârâta la 16,45 lei cheltuieli de judecata efectuate de recurentul reclamant în toate cele trei faze procesuale.
