SENTINŢA CIVILĂ NR. 115/12.01.2010 – taxa de concesiune. Stipulaţie pentru altul
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 03.11.2009, sub nr. 25175/301/2009, reclamanta Municipiul Bucureşti prin Primar General a chemat în judecată pe pârâta DR, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 418,56 lei din care suma de 268,60 lei reprezentând debit de achitat – taxa de concesiune aferentă perioadei 2007, respectiv 10 luni, iar suma de 149,96 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere actualizate până la data de 15.07.2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de asociere nr. 88/13.04.1994 încheiat între CLMB şi SC A SA s-a stabilit terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii si punerea în funcţiune a blocului X din Ansamblul situat în Bucureşti, sector 3, în art. 19 din contract stipulându-se că SC A SA se obligă să achite taxa anuală de concesionare a terenului construit în valoare de 2.614.260 lei/an. De asemenea, reclamanta a arătat că în art. 13 din contract s-a stipulat că pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract, partea în culpă datorează celeilalte părţi penalităţi, precum şi daune, penalităţile fiind în cuantum de 1% în primele 30 de zile şi 2% pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile. Reclamanta a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/28.09.1999 s-a transmis către pârâta DR în deplină proprietate şi posesie ap. nr. 39 situat în Bucureşti, bloc X sector 3. Astfel reclamanta a susţinut că potrivit art. 40 alin. 2 coroborat cu art. 41 din Legea 50/1991, o dată cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, în situaţia clădirilor cu mai multe apartamente proprietarul dobândeşte şi o cotă parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, dreptul de concesiune asupra terenului transmiţându-se şi prin înstrăinarea construcţiei, astfel cumpărătorul fiind obligat la plata taxei de concesiune pentru terenul aferent construcţiei, care aparţine municipalităţii, ceea ce evidenţiază calitatea pârâtei de concesionar al terenului, respectiv calitatea de concedent al Municipiului Bucureşti. În final, reclamanta a arătat că neachitarea la termen a taxei de concesiune obligă proprietarul la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere stabilite de PMB.
În drept, art. 966 şi urm., 969 şi urm., 1091 şi urm Cod Civil.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
La data de 14.04.1994 între Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi SC A SA s-a încheiat contractul de asociere nr. 88, obiectul contractului constând în terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune a blocului X din Ansamblul situat în Bucureşti, sector 3. În art. 19 din contract s-a stipulat că SC A SA se obligă să achite taxa anuală de concesionare a terenului construit în valoare de 2.614.260 lei/an, iar în art. 13 din contract s-a stipulat că pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract, partea în culpă datorează celeilalte părţi penalităţi, precum şi daune, penalităţile fiind în cuantum de 1% în primele 30 de zile şi 2% pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile.
Instanţa constată că acestui contract de asociere i-au fost aduse mai multe modificări prin 3 acte adiţionale din 18.06.1996, 13.01.1998, respectiv din 28.05.1998, în art.1 din actul adiţional 3 stipulându-se că SC A SA ia în deplină proprietate spaţiile cu destinaţie de locuinţe situate în blocul X, dobândind astfel proprietatea întregului bloc, iar în art. 2 din acelaşi act adiţional prevăzându-se că suprafaţa de teren aferentă blocului X de 712.08 mp se concesionează în întregime SC A SA pe toată durata existenţei construcţiei, taxa anuală de concesionare ca urmare a dobândirii în poprietate a întregului bloc X fiind de 2, 634.069 lei/an şi va fi supusă ratei anuale a inflaţiei.
Ulterior, la data de 28.09.1999 între SC A SA în calitate de vânzătoare şi pârâtă în calitate de cumpărătoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. .. cu privire la ap nr. 39 situat în Bucureşti, bloc X, sector 3. În cuprinsul acestui contract, a fost prevăzută o clauză în baza căreia pârâta s-a obligat să achite Primăriei Municipiului Bucureşti, taxa anuală de concesionare a terenului aferent apartamentulului cumpărat, în suprafaţă de 19,19 mp, conform art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994 privind finalizarea blocului X încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC A SA.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 268,60 lei reprezentând taxa de concesiune aferentă perioadei 2007 (10 luni), instanţa urmează a avea în vedere clauza mai sus menţionată înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …cu privire la ap nr. 39 situat în Bucureşti, bloc X, sector 3, pe care o va califica ca fiind o veritabilă stipulaţie pentru altul pentru motivele arătate în continuare.
Stipulaţia pentru altul este un contract sau o clauză într-un contract prin care o parte, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestaţie în favoarea unei alte personae, străină de contract, numită terţ beneficiar. În speţă, pârâta promitentă DR s-a obligat printr-o clauză din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. .. încheiat cu stipulantul SC A SA să achite taxa anuală de concesionare a terenului aferent apartamentulului cumpărat, în suprafaţă de 19,19 mp, conform art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994 terţului beneficiar Primăria Municipiului Bucureşti
Deşi în Codul civil nu se găseşte niciun text care să se refere cu valoare de principiu, la stipulaţia pentru altul, doctrina şi practica admit în unanimitate valabilitatea stipulţiei pentru altul. Astfel, potrivit legislaţiei noastre civile în vigoare, orice convenţie poate fi încheiată, chiar dacă ea nu este prevăzută în mod expres în Codul civil, cu singura condiţie, ca ea să nu contravină dispoziţiilor imperative ale legii ori regulilor de convieţuire socială. Valabilitatea stipulaţiei pentru altul este confirmată şi de aplicaţiile sale în diferite materii speciale, spre exemplu în materia donaţiei cu sarcini, în materia contractului de transport de bunuri, în materia asigurărilor de persoane.
În plus, dacă nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altcuiva, nimic nu se opune ca o persoană să beneficieze, în mod direct, de drepturi ce-i sunt conferite printr-un contract, la care nu are calitatea de parte şi faţă de care îşi menţine calitatea de terţ, stipulaţia pentru altul fiind o veritabilă excepţie de la principiul relativităţii.
Instanţa are în vedere că, pentru ca stipulaţia pentru altul să fie valabilă trebuie să îndeplinească atât condiţiile generale ale oricărei convenţii cât şi două condiţii specifice, proprii numai pentru stipulaţia pentru altul.
Prima condiţie se referă la voinţa de a stipula în folosul unei terţe persoane, astfel în contractul încheiat între stipulant şi promitent să se prevadă o stipulaţie certă şi neîndoielnică, din care să rezulte că terţul beneficiar dobândeşte dreptul subiectiv de sine stătător de a pretinde promitentului să execute o prestaţie în favoarea sa. În speţă, această condiţie este îndeplinită, prevăzându-se în mod expres ca pârâta promitentă să achite taxa de concesiune aferentă apartamentului cumpărat în suprafaţă de 19,19 mp, conform art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994, în favoarea reclamantului terţ beneficiar, pevăzându-se că în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii pârâta promitenta va suporta consecinţele legale.
Cea de-a doua condiţie se referă la faptul că terţul beneficiar trebuie să fie o persoană determinată sau cel puţin determinabilă. În speţă şi această condiţie este îndeplinită, stipulându-se în mod expres că pârâta va trebui să achite aceasta taxă Primăriei Municipiului Bucureşti. Chiar dacă în prezenta cauză apare ca reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi nu Primăria Municipiului Bucureşti, terţul beneficiar este Municipiul Bucureşti prin Primarul General, confuzia existând doar la nivel conceptual Primăria fiind aparatul în cadrul căruia instituţia Primarului îşi desfăşoară activitatea, în concret dorindu-se achitarea sumei către Municipiul Bucureşti. Astfel potrivit art. 19 din Legea 215/2001 comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice de drept public, iar potrivit art. 94 din aceeaşi lege, autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Bucureşti sunt Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi deliberative, precum şi primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii sectoarelor, ca autorităţi executive, alese în condiţiile Legii privind alegerile locale. Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că nu Primăria, ci doar Primarul General poate acţiona în numele Municipiului Bucureşti
Având în vedere că dreptul născut în favoarea terţului este opera exclusivă a acordului de voinţe realizat între stipulant şi promitent, dobândirea dreptului fiind originară şi având loc pe momentul încheierii contractului, fără a fi necesar consimţământul terţului, din stipulaţia pentru altul, între terţul beneficiar şi promitent se naşte un raport obligaţional, terţul beneficiar având calitatea de creditor şi promitentul calitatea de debitor.
Astfel, terţul beneficiar în calitate de creditor, are dreptul să ceară promitentului să execute prestaţia la care s-a obligat în condiţiile stabilite prin contractul încheiat cu stipulantul. În consecinţă, instanţă constată că reclamantul este îndreptăţit sa ceară pârâtei achitarea taxei de concesiune aferentă apartamentului cumpărat în suprafaţă de 19,19 mp, conform art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994, debit calculat conform graficului depus la dosar la fila 6 pentru perioada a 10 luni din anul 2007, acesta fiind în cuantum de 268, 60 lei.
Faţă de cele expuse şi având în vedere disp. art. 969 Cod Civil potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, instanţa va admite căpătul de cerere privind obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 268,60 lei reprezentând taxă de concesiune aferentă a 10 luni din anul 2007.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 149,96 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere actualizate până la data de 15.07.2009, instanţa are în vedere calificarea clauzei mai sus menţionate ca fiind o veritabilă stipulaţie pentru altul.
Deşi în conţinutul acestei clauze nu se menţionează în mod expres plata penalităţilor de întârziere, din conţinutul acesteia, respectiv prin menţionarea că pârâta se obligă să achite taxa de concesiune aferentă apartamentului cumpărat în suprafaţă de 19,19 mp, conform art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994, rezultă că stabilirea cuantumului debitului se va realiza prin raportare inclusiv la dispoziţiile contractului de asociere nr 88/1994, respectiv la art. 19 din contract prin care s-a stipulat că pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract, partea în culpă datorează celeilalte părţi penalităţi, precum şi daune, penalităţile fiind în cuantum de 1% în primele 30 de zile şi 2% pentru perioada ce depăşeşte 30 de zile.
Astfel, instanţa reţine că potrivit art. 982 Cod Civil toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înţelesul ce rezultă din actul întreg. În speţă interpretarea art. 2 din Actul adiţional nr. 3 la contractul de asociere nr 88/1994, la care face trimitere clauza din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. … neputându-se realiza decât prin analiza contractului de asociere nr. 88/1994, actul adiţional fiind parte integrantă a acestui contract.
Faţă de cele expuse şi având în vedere calculul penalităţilor depus la dosar la fila 7, în baza art. 969 Cod Civil, instanţa va admite căpătul de cerere privind obligarea pârâtei să plătească reclamantei sumei de 149,96 lei reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere actualizate până la data de 15.07.2009.
