Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 20.02.2014 sub numărul 962/95/2014, reclamantul V. M. a chemat în judecată pârâtele P.P.D.D. şi Organizaţia Judeţeană a P.P.D.D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună suspendarea în condiţiile în condiţiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ a Hotărârii nr. 12/14.02.2014 a Biroului Naţional de Coordonare al PPDD prin care la propunerea Biroului Permanent Judeţean a fost dispusă excluderea sa din PPDD în baza art. 17 lit. f) şi încetarea funcţiei de consilier local în baza art. 9 alin. 2 lit. h indice 1 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
În motivare petentul a arătat că, motivele cererii se încadrează în condiţiile de admisibilitate ale art. 14 din Legea 554/2004 drept pentru care a solicitat suspendarea Hotărârii nr. 12/14.02.2014 a Biroului Naţional de Coordonare al PP-DD.
Sub aspectul competenţei materiale, consideră că actul contestat se încadrează în categoria actului administrativ aşa cum este descris de art. 2 alin 1 literale) din Legea 554/2004, iar PPDD este subiect de sezină în condiţiile lit. b) din acelaşi text de lege.
Sub aspectul competenţei teritoriale art. 111 din Codul de procedură civilă stabileşte că ‘”Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori ia instanţa de la sediul pârâtului”
Prin sentinţa nr. 994 de la 09 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că prin acţiunea de faţă, reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele PPDD şi Organizaţia Judeţeană a PPDD, să se dispună suspendarea efectelor Hotărârii nr.12 din 14 februarie 2014 a Biroului Naţional de Coordonare al PP-DD.
Tribunalul constată că reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe Decizia nr.530 din 12 decembrie 2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 23 din 13 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională a României, în ce priveşte alegerea instanţei de contencios administrativ.
Lecturând respectiva decizie, în raport de actele dosarului, de cuprinsul Hotărârii nr.12/2014 atacate, dar mai ales de emitentul acestui act, tribunalul a apreciat că, în ce priveşte prezenta cauză, competentă să o soluţioneze, din punct de vedere material, este instanţa de drept comun şi nu cea specializată, de contencios administrativ, iar această concluzie se impune având în vedere chiar cuprinsul Deciziei nr.530/2013 menţionată anterior.
Pornind de la dispoziţiile art. 1 teza a doua din Legea nr. 14/2003, care defineşte partidele politice drept “persoane juridice de drept public” , tribunalul a apreciat, la fel ca şi Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr.530/2013 că, ţinând seama şi de faptul că, potrivit art. 2 din lege, partidele “participă cu candidaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice”, ele fiind persoane de drept public.
Concluzia care se impune este că o persoană juridică de drept privat, pentru a fi asimilată unei autorităţi publice, în sensul disp.art.2 lit. b din Legea nr.554/2004, trebuie să fi obţinut statutul de utilitate publică sau să fie autorizată să presteze un serviciu public, aşa cum este cazul partidelor politice, în speţă şi al pârâtei PPDD.
Această concluzie se desprinde, în primul rând din disp. art. 1 din Legea nr. 14/2003, care statuează că “partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public”.
Dar pentru ca un partid politic să stea în faţa instanţei de contencios administrativ, dispoziţia art. 2 lit. b teza finală din Legea nr.554/2004 îi impune cea mai importantă condiţie, şi anume aceea că, pentru a fi asimilat unei autorităţi publice, în sensul Legii nr.554/2004, acesta, partidul politic, care este într-adevăr o persoană de drept privat autorizată să presteze serviciu public, să presteze respectivul serviciu în regim de putere publică.
Cum în cauza de faţă, pârâta PPDD a pronunţat Hotărârea nr.12/2014, de excludere a reclamantului din rândurile sale, însă în acest caz concret, nu a acţionat în regim de putere publică, ci doar ca persoană juridică de drept privat cu atribuţii de jurisdicţie internă faţă de membrii săi (şi nu în regim de putere publică), se constată că Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal nu este competentă material să soluţioneze litigiul.
În cadrul jurisdicţiei interne a PP-DD nu se poate vorbi despre exercitarea prerogativelor, de către respectiva formaţiune politică, în regim de putere publică, această din urmă condiţie fiind cea care determină stabilirea competenţei instanţei în asemenea cauze.
În cauză, primează interesul privat al reclamantului, ca membru de partid, şi nu interesul public, cum este în cazul actelor administrative emise de autorităţile publice care acţionează în regim de putere publică.
Prin sentinţa civilă nr. 4327 de la 27 Iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Tg.Jiu şi Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
S-a suspendat judecata cauzei şi s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vedere soluţionării conflictului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că hotărârea pronunţată de către P.P.D.D. de excludere a reclamantului din rândurile sale, a fost pronunţată în regim de putere publică şi nu numai ca persoană juridică de drept privat cu atribuţii de jurisdicţie internă faţă de membrii săi.
În cadrul jurisdicţiei interne a partidului se poate vorbi despre exercitarea prerogativelor de către respectiva formaţiune politică în regim de putere publică, această din urmă condiţie fiind cea care determină stabilirea competenţei instanţei în asemenea cauze.
Hotărârea contestată trebuie să fie analizată de instanţa de contencios administrativ, fiind emisă în regim de putere publică, acesta presupunând ansamblul unor prerogative cu care sunt învestite autorităţile administrative şi prin intermediul cărora interesul public dobândeşte preeminenţă faţă de interesul privat, ceea ce în opinia instanţei este şi cazul în speţa dedusă judecăţii privind interesul public şi nu interesul privat al reclamantului.
Potrivit art. 1 din L.14/2003, partidele politice sunt asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de constituţie, acestea fiind persoane juridice de drept public.
În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tg-Jiu, excepţie invocată din oficiu de către instanţă.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. 1 şi art. 136 N.C.proc.civ., Curtea de Apel Craiova a constat că îi revine Tribunalului Gorj, Secţia Contencios Administrativ, competenţa soluţionării cauzei, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art.16 din Legea 14/2003 privind procedura de contestare a hotărârii de dobândire sau pierdere a calităţii de membru al unui partid politic, ca fiind supusă doar jurisdicţiei interne a partidului respectiv, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia CC 530/2013 reţinându-se imposibilitatea de a contesta o asemenea măsură în faţa instanţei judecătoreşti.
Prin urmare, pornind de la decizia menţionată şi de la faptul că nu este stabilită competenţa de contestare a unei asemenea măsuri în favoarea unei anumite instanţe judecătoreşti, Curtea arată că dispoziţiile art.95 pct.1 Cpc stabilesc competenţa de drept comun în favoarea tribunalului de a judeca în primă instanţă, în măsura in care cererea nu este dată prin lege in competenţa altei instanţe.
Judecătoria este competentă să soluţioneze litigiile prevăzute de art.94 Cpc, urmând ca în cazul altor litigii care nu se încadrează în enumerarea prevăzută de lege sau pentru care legea specială nu a stabilit competenţa de soluţionare, aceasta să revină tribunalului, ca instanţă de drept comun.
Tot din decizia 530/2013 a Curţii Constituţionale rezultă că imposibilitatea contestării măsurii de excludere din partid la instanţa judecătorească înseamnă negarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, invocându-se în continuare prevederile art.40 alin.1 din Constituţie privind dreptul de asociere şi ale art.37 care prevăd dreptul de a fi ales.
Curtea a reţinut că în speţă excluderea din partid a dus şi la încetarea funcţiei de consilier local, prevalând interesul public faţă de cel privat, astfel cum este definit de art.2 lit.r din Legea 554/2004: „r) interes legitim public – interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”, hotărârea de excludere antamând un drept constituţional-dreptul de asociere dar şi realizarea competenţei autorităţii publice.
Plecând şi de la definiţia partidului politic ca fiind persoană juridică de drept public, Curtea a reţinut că acesta poate fi asimilat unei autorităţi publice, astfel cum este definită de art.2 lit.b din Legea 554/2004 „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”.
Faţă de toate aceste considerente, având în vedere şi prevederile art.1 din Legea 554/2994 “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, Curtea a reţinut că Tribunalului Gorj-Secţia CAF îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă.
