Conflict de competenţă între două secţii ale aceluiaşi tribunal. Inexistenţă
C. proc. civ., art. 20
Privită sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. În activitatea de judecată se pot ivi situaţii în care două sau mai multe instanţe se consideră competente sau, dimpotrivă, necompetente să soluţioneze o cauză civilă concretă, ceea ce generează un conflict pozitiv, respectiv unul negativ de competenţă.
Conflictul de competenţă se poate ivi între două „judecătorii”, între o „judecătorie” şi un „tribunal”, între două „tribunale”, între două „curţi de apel” şi se rezolvă prin pronunţarea unui regulator de competenţă de către instanţa legal desemnată. Procedura regulatorului de competenţă funcţionează numai atunci când conflictul s-a ivit între diferitele categorii de instanţe judecătoreşti, iar nu şi în cazul posibilelor „conflicte” între diferitele secţii ale aceleiaşi instanţe sau între două complete de judecată ale aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Sentinţa civilă nr. 8 din 27 aprilie 2010, dr. C.B.N.
Prin încheierea nr. 294/R din 29 septembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1713/295/2008 Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei comerciale şi de contencios administrativ şi a scos de pe rol cauza privind recursul formulat de contestatoarea S.C. O S.R.L. Sânnicolau-Mare împotriva sentinţei civile nr. 259 din 25 februarie 2009 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau-Mare în dosarul nr. 1713/295/2008 în contradictoriu cu intimaţii H.A. şi Biroul Executorului Judecătoresc T.S. având ca obiect contestaţie la executare, înaintând-o secţiei civile a aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea civilă nr. 236/R din 24 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 6056/30/2009, număr sub care pricina a fost reînregistrată, Tribunalul Timiş a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat instanţa ierarhic superioară pentru soluţionarea acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 27 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea ei Tribunalului Timiş pentru continuarea judecăţii.
Verificând actul de sesizare, Curtea a constatat că în cauza de faţă nu există niciun conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, secţia civilă a Tribunalului Timiş s-a considerat necompetentă material să judece cauza, după ce, anterior, secţia comercială şi de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe a admis excepţia necompetenţei funcţionale, scoţând pricina de pe rol şi trimiţând-o secţiei civile.
Codul de procedură civilă realizează, prin intermediul regulilor de competenţă jurisdicţională, delimitarea atribuţiilor concrete ale instanţelor judecătoreşti care constituie sistemul judiciar, unele dintre ele de acelaşi grad, iar altele de grad diferit. O atare delimitare de atribuţii se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială. În privinţa competenţei materiale, privită sub aspectul ei funcţional, prin aceasta se stabileşte, în primul rând, ierarhia instanţelor judecătoreşti, în sensul delimitării, pe linie verticală, a diferitelor categorii de instanţe – judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.
Privită sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe. În activitatea de judecată se pot ivi situaţii în care două sau mai multe instanţe se consideră competente sau, dimpotrivă, necompetente să soluţioneze o cauză civilă concretă, ceea ce generează un conflict pozitiv şi, respectiv, negativ de competenţă.
În conformitate cu art. 22 alin. (1), (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, conflictul de competenţă se poate ivi între două „judecătorii”, între o „judecătorie” şi un „tribunal”, între două „tribunale”, între două „curţi de apel” şi se rezolvă prin pronunţarea unui regulator de competenţă de către instanţa legal desemnată.
Din cele ce preced, rezultă că procedura regulatorului de competenţă funcţionează numai atunci când conflictul s-a ivit între diferitele categorii de instanţe judecătoreşti, iar nu şi în cazul posibilelor „conflicte” între diferitele secţii ale aceleiaşi instanţe, cum este cazul în speţă, sau între două complete de judecată ale aceleiaşi instanţe, însăşi secţia civilă a Tribunalului Timiş recunoscând expres în cadrul considerentelor încheierii de sesizare că un asemenea „conflict” nu a fost reglementat încă de legiuitorul român.
Cum, în aceste condiţii nu este întrunită ipoteza prevăzută de pct. 2 al art. 20 din Codul de procedură civilă, prin hotărârea de admitere a excepţiei „necompetenţei materiale” secţia civilă a Tribunalului Timiş nu s-a dezînvestit declinându-şi competenţa altei instanţe şi nici nu este vorba de o întrerupere a cursului judecăţii, dosarul fiind în mod greşit înaintat Curţii de Apel Timişoara, care de aceea va dispune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea ei la tribunal (la secţia care a dispus sesizarea instanţei superioare pentru pronunţarea unui regulator) pentru continuarea judecăţii, aceasta şi în considerarea faptului că alin. 2 al art. 99 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti statuează că transpunerea cauzei de la o secţie la alta, în cadrul aceleiaşi instanţe, se va realiza prin încheiere. La instanţele la care dosarele se înregistrează separat pe secţii, secţia competentă care primeşte dosarul va da acestuia un număr nou şi va proceda la repartizarea lui aleatorie, în timp ce la instanţele la care dosarele nu se înregistrează separat pe secţii, dosarul îşi păstrează numărul şi va fi transpus la completul similar care judecă în aceeaşi zi, la secţia competentă, sau, dacă în ziua respectivă nu există şedinţă de judecată la această secţie, la completul imediat următor al secţiei competente.
Nu în ultimul rând, este de menţionat că tribunalul, deşi face referire la practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care ar fi îmbrăţişat teza avansată de unii teoreticieni potrivit căreia şi „conflictelor de competenţă” ivite între secţiile specializate ale instanţelor li se aplică prin analogie instituţia regulatorului de competenţă, reglementată de art. 20 şi urm. din Codul de procedură civilă, nu face nicio trimitere expresă în acest sens, deşi astfel de trimiteri au fost făcute atât în ceea ce priveşte doctrina juridică în materie comercială, cât şi în ceea ce priveşte soluţionarea unor asemenea incidente de procedură. Din contră, instanţa supremă a confirmat că în astfel de situaţii, precum cea în speţă, nu există conflict de competenţă (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 302 din 30 ianuarie 2002, publicată în Buletinul Jurisprudenţei pe anul 2002), aceasta fiind şi jurisprudenţa altor curţi de apel (Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrative şi fiscal, decizia nr. 1235 din 21 iunie 2007, publicată în Buletinul Jurisprudenţei – Bază de date, ALL Beck).
