C. muncii: art. 254;
Legea nr. 11/1991: art. 1,2,3,6.
Reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe invocarea săvârşirii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială, iar nu cu o acţiune în răspundere contractuală de dreptul muncii, cum greşit a apreciat tribunalul.
Împrejurarea că, potrivit argumentelor invocate în cuprinsul acţiunii, pârâţii au avut până la data de 03.10.2013 calitatea de angajaţi ai reclamantei, în baza unor contracte individuale de muncă şi că o parte din pretinsele acte de concurenţă neloială s-au produs în acea perioadă, nu este de natură a atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 254 din Codul muncii, în condiţiile în care reclamanta a invocat în mod expres prevederile Legii nr. 11/1991 şi a arătat că urmăreşte antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, iar nu angajarea răspunderii contractuale a acestora, întemeiată pe invocarea nerespectării unor obligaţii asumate prin contractele individuale de muncă.
Împrejurarea că, potrivit argumentelor invocate în cuprinsul acţiunii, pârâţii au avut până la data de 03.10.2013 calitatea de angajaţi ai reclamantei, în baza unor contracte individuale de muncă şi că o parte din pretinsele acte de concurenţă neloială s-au produs în acea perioadă, nu este de natură a atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 254 din Codul muncii, în condiţiile în care reclamanta a invocat în mod expres prevederile Legii nr. 11/1991 şi a arătat că urmăreşte antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, iar nu angajarea răspunderii contractuale a acestora, întemeiată pe invocarea nerespectării unor obligaţii asumate prin contractele individuale de muncă.
Prin Sentinţa nr. 28/30 martie 2015, Tribunalul Specializat Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.C. P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii P.T.J. şi I.L.A. în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia Civilă, complet specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncă.
În adoptarea soluţiei menţionate, Tribunalul a reţinut că obiectul acţiunii reclamantei îl constituie cererea de obligare a pârâţilor la plata sumei de 142.018,29 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin acte de concurenţă neloială, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 alin. 1, respectiv art. 2 şi 6 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, care sunt aplicabile comercianţilor, potrivit vechii reglementări, respectiv profesioniştilor, potrivit actualei reglementări, însă pretinsele acte de concurenţă neloială, pe de o parte au fost săvârşite în perioada în care pârâţii au avut calitatea de angajaţi ai reclamantei şi potrivit clauzelor contractuale aveau obligaţia de a se abţine de la activităţi concurenţiale (lit. A- contract individual de muncă nr. 7863/20.05.2009, respectiv lit. M-contract individual de muncă nr. 7505/27.04.2004) , iar pe de altă parte, faptele nu se încadrează în categoria celor descrise la art. 2 din Legea nr. 11/1991, astfel că prejudiciul pretins ar fi fost cauzat în legătură cu munca depusă de aceştia şi poate fi recuperat în condiţiile art. 254 Codul muncii, practic solicitându-se recuperarea pretinsului prejudiciu în baza răspunderii civile contractuale, iar nu în baza răspunderii civile delictuale, cum pretinde reclamanta.
La rândul său, Tribunalul Mureş – Secţia Civilă, complet specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncă, şi-a invocat din oficiu propria-i necompetenţă materială, iar prin Încheierea din 10 septembrie 2015 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de apel Târgu Mureş – Secţia I Civilă, în vederea rezolvării conflictului.
Pentru a dispune în sensul arătat, Tribunalul a reţinut că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu cererea de a se verifica dacă faptele imputate pârâţilor constituie activităţi contrare uzanţelor cinstite, activităţi care sunt prohibite de Legea nr. 11/1991, solicitând antrenarea răspunderii civile a acestora în baza prevederilor art. 3 din legea menţionată, iar nu în temeiul unor obligaţii decurgând din raporturi juridice de dreptul muncii, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art. 254 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Analizând conflictul negativ de competenţă dedus judecăţii, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş la data de 17 noiembrie 2014, reclamanta S.C. P. S.R.L. a solicitat obligarea pârâţilor P.T.J. şi I.L.A., în solidar, la plata sumei de 142.018,29 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat prin acte de concurenţă neloială, invocând în sprijinul respectivei solicitări prevederile art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2, art. 3 şi art. 6 din Legea nr. 11/1991, precum şi prevederile art. 1357 din C. civ., relativ la întrunirea condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor.
În motivarea acţiunii s-a arătat că fapta ilicită a pârâţilor constă în dezvoltarea unui program informatic identic cu cel pe care reclamanta îl comercializa şi despre care cei doi au luat cunoştinţă în calitate de angajaţi ai acesteia, urmată de înfiinţarea unei societăţi comerciale concurente, cu scopul valorificării noului produs, ca şi în deturnarea clientelei reclamantei prin crearea unei confuzii în jurul apartenenţei celor două programe informatice (cel vechi şi cel nou creat), concluzionând că respectivele fapte constituie acte de concurenţă neloială, în sensul prevederilor art. 2 din Legea nr. 11/1991, care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe în practicile comerciale.
Din această perspectivă, Curtea a constatat ca fiind evident faptul că reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe invocarea săvârşirii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială, iar nu cu o acţiune în răspundere contractuală de dreptul muncii, cum greşit a apreciat Tribunalul Specializat Mureş.
Pe de altă parte, raportat la principiul disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, instanţa de judecată învestită cu o cerere fondată pe o anumită cauză juridică – în speţă fiind vorba de răspunderea civilă delictuală, nu este îndreptăţită a proceda la modificarea acesteia, motiv pentru care analiza temeiniciei pretenţiilor reclamantei nu va putea fi raportată la prevederile art. 254 din Codul muncii, fiind în sarcina instanţei competente potrivit temeiului de drept invocat, de a verifica dacă faptele imputate pârâţilor se încadrează sau nu în categoria celor descrise de art. 2 din Legea nr. 11/1991.
Prin urmare, neaflându-ne în ipoteza unui conflict de muncă, astfel cum acesta este definit de art. 231 din Codul muncii, întrucât reclamanta nu tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a pârâţilor în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagube materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. 1 din Codul muncii, Curtea a constatat că Tribunalul Mureş – Secţia Civilă, în complet specializat pentru soluţionarea conflictelor de muncă, a stabilit în mod corect că nu îi revine competenţa de a rezolva demersul juridic iniţiat de reclamanta S.C. P. S.R.L.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 din C. pr. civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.
