Conflict negativ de competenţă. Drepturi salariale ale funcţionarilor publici. Competenţa tribunalului ca prima instanţă în materia contenciosului administrativ de soluţionare a cauzei
Raportat prevederilor art. V din O.U.G. nr. 75/2008 de modificare a O.U.G. nr.137/2000, controlul legalităţii, implicit verificarea temeiniciei cererii reclamanţilor, nu se mai poate realiza direct sau pe cale incidentă, de o instanţă ce nu are competenţă în materia raporturilor de muncă sau în materie de contencios administrativ, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi sau de modul în care aceştia şi-au conceput şi denumit acţiunea, competenţa de soluţionare a cererii de acordare a dreptului salarial, chiar şi în cazul invocării discriminării trebuind să revină instanţelor specializate, respectiv tribunalului.
Curtea de Apel Iaşi, sentinţa nr. 68/CA din 17 noiembrie 2008
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr.8673/99 din 1 decembrie 2007, reclamantul Sindicatul „I.” Iaşi a chemat în judecată pe pârâţii: Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Statul Român şi Penitenciarul I., pentru ca aceştia să fie obligaţi „să calculeze şi să plătească drepturile reprezentând sporul de confidenţialitate, în procent de 16% din salariul de bază, pe ultimii trei ani, precum şi pe viitor, actualizat cu indicele de inflaţie” solicitându-se totodată ca „Ministerul Economiei şi Finanţelor să fie obligat să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate”, cerere întemeiată atât pe O.G. nr. 137/2000, cât şi pe Legea nr. 293/2004, Legea nr. 444/2006 şi Legea nr. 656/2002.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 485/CA/ din 28 martie 2008, îşi declină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi pe motiv că reclamantul nu a investit instanţa cu o acţiune care să vizeze ocrotirea pe cale judiciară a dreptului, parte a raportului de serviciu, în condiţiile în care sporul de 15% nu are o existenţă legală în ceea ce-i priveşte pe membrii de sindicat, ci doar se urmăreşte de către aceştia repararea unui prejudiciu, în condiţiile art. 998-999 Cod civil, fapt considerat a fi de natură a atrage competenţa instanţei de drept comun, respectiv a judecătoriei.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 10886 din 8 octombrie 2008, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi –Secţia litigii de muncă, făcând totodată aplicaţiunea dispoziţiilor art. 21-22 Cod procedură civilă, pe motiv că pricina are natura unui litigiu de muncă.
Curtea, sesizată în vederea emiterii regulatorului de competenţă, constată că acţiunea reclamantului Sindicatul „I.” Iaşi a fost formulată în numele şi pentru cei 307 membri de sindicat, menţionaţi în tabelul anexat la dosarul nr. 8673/99/2007, salariaţi dintre care unii au statut de funcţionari publici, iar alţii statut de personal contractual.
Chiar dacă raporturile juridice individuale, născute între fiecare persoană reclamantă în parte şi instituţia angajatoare, în persoana Penitenciarului I., au temeiuri juridice total diferite, respectiv, pe de o parte, contracte individuale de muncă pentru personalul contractual, iar pe de altă parte actele administrative de numire în funcţie pentru funcţionarii publici, finalitatea urmărite de toţi aceştia este aceeaşi, respectiv recunoaşterea dreptului de a primi un spor de confidenţialitate de 15% din salariul de bază, prin extinderea sferei aplicaţiunii Legii nr. 444/2006 şi, corelativ, acestui fapt acordarea drepturilor băneşti corespunzătoare, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.
Raportat la obiectul acţiunii şi finalitatea urmărită de reclamanţi, apare ca prematură discutarea, mai înainte de soluţionarea excepţiei lipsei competenţei materiale a instanţei sesizate, a chestiunilor legate de sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor legale ce reglementează acordarea sporului vizat şi a măsurii în care reclamanţii sunt sau nu îndreptăţiţi să-l revendice, fie pe temeiul Legii nr. 444/2006, fie pe temeiul O.G. nr. 137/2000.
Ca atare, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi, în cauză trebuie să se ţină cont de faptul că cercetarea acţiunii implică şi o verificare a raporturilor născute din contractele individuale de muncă şi respectiv din actele administrative de numire în funcţie a funcţionarilor publici, şi că, în ipoteza admiterii acţiunii, raportul juridic dintre salariat şi angajator urmează să fie modificat, invocarea „discriminării” neputând schimba natura acţiunii, care urmăreşte în mod clar recunoaşterea dreptului la spor şi nu doar obţinerea de despăgubiri, ca apărând astfel ca o acţiune în realizarea dreptului şi obţinerea sumelor corespunzătoare sporului de confidenţialitate reclamat ca fiind cuvenit.
În aprecierea cadrului procesual de soluţionare a acţiunii trebuie să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. V din O.U.G. nr.75/2008, care, modificând O.G. nr. 137/2000, stabilesc că sesizările referitoare la politicile de salarizare a personalului bugetar nu mai pot fi cercetate în procedura prevăzută de legislaţia referitoare la combaterea formelor de discriminare.
În acest context, controlul legalităţii şi, implicit, verificarea temeiniciei cererii reclamanţilor, nu se mai poate realiza, direct sau pe cale incidentă, de o instanţă ce nu are competenţe în materia raporturilor de muncă, sau în materia dreptului administrativ, respectiv Judecătoria Iaşi, indiferent de temeiurile de drept invocate de reclamanţi, sau de modul în care aceştia şi-au caracterizat şi denumit acţiunea, competenţa de rezolvare a cererii de acordare a dreptului salarial chiar şi în cazul invocării discriminării trebuind să revină instanţelor specializate, respectiv tribunalului.
Întrucât, în procedura soluţionării conflictului de competenţă, Curtea nu are posibilitatea de a realiza gruparea reclamanţilor, funcţie de statutul lor juridic, şi implicit de a dispune pentru care dintre reclamanţii menţionaţi în tabelul nominal competenţa de soluţionare a cererii aparţine tribunalului muncii şi pentru care competenţa revine tribunalului, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ, acest lucru urmând să se facă după reluarea judecăţii, ea consideră că întrucât acţiunea a fost intentată în principal, instituţiilor publice cu care cei în cauză se află în raporturi de serviciu, de muncă, sau ierarhice, ea trebuie cercetată de instanţa iniţial investită, respectiv de tribunal, prima ca instanţă de contencios administrativ, având în vedere că sunt aduse în discuţie într-o formă sau alta, sistemul de salarizare a personalului din cadrul Penitenciarului I. precum şi măsurile pe care diverse structuri administrative urmează să le ia, în vederea asigurării cadrului necesar valorificării pretinsului drept.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea a stabilit că Tribunalul Iaşi, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ are competenţa de a soluţiona acţiunea reclamanţilor, în ceea ce priveşte pe funcţionarii publici din Penitenciarul Iaşi, urmând ca în partea ce priveşte personalul contractual să fie sesizată Secţia civilă a tribunalului –completele specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, în măsura în care părţile vor identifica persoanele aflate în această categorie de salariaţi.
