Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Competenţă. Conflict negativ de competenţă.


JUDECĂTORIA MANGALIA

SENTINŢA PENALĂ NR. 3/PDIN DATA DE 08.01.2008

Plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală. Competenţă. Conflict negativ de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 15.05.2007 petentul I. G. a formulat plângere, în temeiul art. 275 şi următoarele din Codul de procedură penală, în dosarul de cercetare nr. 10.526/P/2005.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 18.11.2005, a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa o sesizare în care reclama faptul că numiţii I. I. şi C.G. au comis împotriva sa infracţiunea de înşelăciune, constituindu-se în acest sens dosarul de cercetare penală menţionat anterior, iar de atunci şi până în prezent nu a primit niciun răspuns.

Prin sentinţa penală nr. 1289 din 04.09.2007 a Judecătoriei Constanţa, s-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petent în favoarea Judecătoriei Mangalia, în considerentele acestei hotărâri reţinându-se că, potrivit adresei nr. 10.526/P/2005 din 24.05.2007, dosarul de urmărire penală având acelaşi număr a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură penală, Judecătoria Mangalia este competentă să judece plângerea petentului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub acelaşi număr, iar la solicitarea instanţei Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a înaintat adresa nr. 782/P/2007 în care a arătat că dosarul penal cu acest număr a fost declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Urmare a adresei înaintate de instanţă acestei din urmă instituţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a înaintat dosarul penal nr. 7519/P/2007 aflat pe rolul său, iar, din examinarea actelor şi lucrărilor acestui dosar, instanţa reţine că, prin ordonanţa din 20 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe făptuitorul I. I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

În aceste condiţii, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia, urmând a se pronunţa cu prioritate asupra acesteia fără a intra în cercetarea în fond a pricinii.

Procedând la soluţionarea excepţiei, instanţa reţine că, la data de 24.11.2005, petentul a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa o plângere penală în care solicita tragerea la răspundere penală a numiţilor I. I. şi C G pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa sub nr. 10.526/P/2005, iar, prin ordonanţa din 16.04.2007, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia care, la rândul său, prin ordonanţa din 04.05.2007, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Fiind învestit cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două organe de urmărire penală, Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a stabilit, prin ordonanţa din 20 iunie 2007, că Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa îi aparţine competenţa de soluţionare a cauzei privind pe numitul I. I.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) din Codul de procedură penală „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”.

De asemenea, art. 30 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că „judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală”.

În cauză, instanţa constată că, prin ordonanţa din 20 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe făptuitorul I. I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, astfel că, prin raportare la dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Codul de procedură penală şi în eventualitatea trimiterii în judecată a făptuitorului, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă ar reveni Judecătoriei Constanţa.

Pe cale de consecinţă şi în lumina dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, instanţa reţine că Judecătoriei Constanţa îi aparţine şi competenţa de soluţionare a plângerii formulate de către petent.

Pentru aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 42 din Codul de procedură penală, instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Mangalia şi va declina competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Totodată, constatând că, prin declinarea reciprocă a competenţei de soluţionare a cauzei, între cele două instanţe s-a ivit un conflict negativ de competenţă, instanţa, în temeiul art. 43 din Codul de procedură penală va trimite dosarul Tribunalului Constanţa pentru soluţionarea acestuia.

În temeiul art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.