Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.188/1999, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.
Potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.188/1999, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.
O astfel de funcţie publică este deţinută şi exercitată de primar, care potrivit art.61 alin.1 din Legea nr.215/2001, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.
O astfel de funcţie publică este deţinută şi exercitată de primar, care potrivit art.61 alin.1 din Legea nr.215/2001, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică.
La rândul său, art.25 din aceeaşi lege prevede că aleşii locali sunt: primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii […]le cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
La rândul său, art.25 din aceeaşi lege prevede că aleşii locali sunt: primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii […]le cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Art.109 din Legea 188/1999 stabileşte competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, pentru cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Art.109 din Legea 188/1999 stabileşte competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, pentru cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Art.135 Cod procedură civilă
Art.109 din Legea 188/1999
Art.61 alin.1 şi art.25 din Legea nr.215/2001
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârşova sub nr.77/842/2015 reclamanta Comuna […] prin Primar a chemat în judecată pe pârâtul […] solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume: 108.059,01 lei reprezentând prejudiciul creat reclamantei prin plăţile efectuate în numerar fără documente justificative în semestrul I al anului 2011, 139.887,04 lei reprezentând prejudiciul creat reclamantei prin plata unor bunuri şi servicii efectuate prin Trezorerie, fără documente justificative în semestrul II al anului 2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că pârâtul a îndeplinit funcţia de primar al Comunei […] în perioada 2008-2012, iar cu ocazia auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi Constanţa în perioada 24.04.2012-28.05.2012 s-au constatat mai multe deficienţe în desfăşurarea activităţii instituţiei pe parcursul anului 2011, motiv pentru care s-a aplicat şi o sancţiune administrativă cu amendă în cuantum de 3.000 lei, potrivit procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.854/28.05.2012.
În cadrul procedurii prealabile a fost depusă întâmpinare formulată de pârâtul […] prin care, în temeiul art.94 alin.1 lit.j C.pr.civ., a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Hârşova în soluţionarea prezentului litigiu raportat la obiectul cererii care are o valoare de peste 200.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr.300/23.04.2015 Judecătoria Hârşova a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în baza art.245 raportat la art.95 alin.1 C.proc.civ, reţinând că pretenţiile reclamantei depăşesc suma de 200.000 lei, iar faptul că aceasta a defalcat pretenţiile băneşti pe semestre nu poate conduce la concluzia că există două capete de cerere diferite, întrucât pretenţiile se întemeiază pe aceeaşi stare de fapt şi au acelaşi izvor.
Cauza a fost înregistrată la Secţia civilă a Tribunalului Constanţa la data de 12.05.2015.
În şedinţa publică din data de 11.06.2015, în temeiul art.136 rap. la art.131 C.proc.civ., a fost invocată din oficiu excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I Civilă
Prin sentinţa civilă nr.1244/11.06.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa-Secţia I Civilă s-a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei I Civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Constanţa.
Potrivit art.2 alin.1 lit.f din Legea nr.554/2004, prin ”contencios administrativ” se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”
În speţă, reclamanta este o autoritate publică, iar prin promovarea acţiunii se tinde la recuperarea prejudiciului creat de pârât bugetului local prin activitatea cu specific administrativ desfăşurată în perioada în care a îndeplinit funcţia de primar al localităţii, prin efectuarea de plăţi în numerar din veniturile instituţiei fără documente justificative în semestrul I al anului 2011, respectiv prin plata unor bunuri şi servicii efectuate prin Trezorerie, fără documente justificative în semestrul II al anului 2011.
În condiţiile arătate, raportului juridic obligaţional stabilit între părţile din proces îi sunt aplicabile normele juridice de drept contencios administrativ.
Cât priveşte competenţa funcţională a Secţiei I Civilă, s-a reţinut că acest tip de competenţă se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe şi se raportează la criteriul specializării instanţei, mergând până la specializarea completului de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art.2 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, „În cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze […]le, cauze comerciale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale sau pentru alte materii”.
Prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 654/31.08.2011, art.6, s-a dispus reorganizarea, prin divizare, începând cu data de 01.10.2011, a secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Constanţa în secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal. Hotărârea a avut la bază disp. art.225 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr.77/842/2015*.
Din oficiu, la termenul din 25 iunie 20154 a fost invocată excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 25.06.2015, Tribunalul Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Secţiei I-a Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 Cod procedură civilă a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi în baza art. 136 alin. 2 Cod procedură civilă a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această încheiere, Tribunalul Constanţa – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a reţinut că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta UAT Comuna […] a solicitat instanţei obligarea pârâtului […] – fost primar al comunei în perioada 2008 – 2012 la plata sumei de 108.059,01 lei reprezentând prejudiciu creat de acesta în semestrul I/2012 şi la plata sumei de 139.887,04 lei reprezentând prejudiciu creat în semestrul II/2012. Cererea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art.1349 alin.1 şi 2 Cod civil.
Sub un prim aspect, s-a reţinut că simpla calitate a reclamantului de autoritate publică nu determină întotdeauna competenţa instanţei de contencios administrativ, indiferent de obiectul cererii şi de temeiul juridic pe care e întemeiată cererea.
Antrenarea răspunderii fostului primar, care nu are calitatea de funcţionar public, nu se poate face pe temeiul Legii 554/2004.
Acţiunea în despăgubiri, ca cerere principală, nu se poate face în temeiul Legii 554/2004 fără ca anterior să fi existat o acţiune având ca obiect anularea unui act administrativ considerat a fi vătămător, iar instanţa să fi dispus una din masurile prevăzute de art.18 din Legea nr. 554/2004.
Răspunderea aleşilor locali, în speţă pârâtul, este reglementată de art.55 din Legea nr. 393/2004 care dispune că aceştia răspund în condiţiile legii, administrativ, civil, […]l pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
Cu privire la răspunderea patrimonială a fostului primar s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în sensul că este o răspundere civilă in competenţa materială a instanţelor civile.
Faţă de considerentele expuse, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Secţiei I-a Civile a Tribunalului Constanţa.
Constatând ivit conflictul negativ de competenta între secţii, în temeiul art.134 Cpc a dispus suspendarea judecării cauzei şi, în temeiul art.136 alin.2 Cpc, a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ si fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa – Secţia a II-a Civilă sub nr. 77/842/2015*.
Potrivit art.135 C.pr.civ, instanţa a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru următoarele considerente:
Astfel, pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ reclamantul trebuie să fie beneficiarul unui drept subiectiv ori să aibă un interes legitim pe care autoritatea publică pârâtă are obligaţia să-l respecte, cerinţe impuse de art.1 din Legea nr.554/2004.
Condiţia vătămării unui drept ori interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere a reclamantului privitoare la un drept sau interes recunoscut de lege, ori de nerezolvarea în termenul legal.
Sumele de bani solicitate la plată prin cererea de chemare în judecată au fost calificate de reclamantă drept prejudiciu urmare a încheierii de către auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Constanţa a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.854/28.05.2012.
Prin Decizia nr. 56/22.06.2012 a Camerei de Conturi Constanţa se indică la pct.II.1 faptul că, din verificarea modului în care au fost efectuate plăţile în numerar şi prin virament referitoare la cheltuielile necesare desfăşurării activităţii instituţiei UAT Comuna […] în cursul anului 2011 s-a constat că acestea au fost efectuate fără a se respecta prevederile legale, respectiv obligaţia parcurgerii prealabile a celor trei faze ale execuţiei bugetare: angajarea, lichidarea şi ordonanţarea.
Măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea acestora urmau a fi luate de ordonatorul de credite al UAT Comuna […], respectiv […] în calitatea sa de primar.
Cum în cazul de faţă prejudiciul astfel reclamat are drept cauză raportul de serciviu al pârâtului în calitatea de deţinător al funcţiei de autoritate publică, competenţa în stabilirea prejudiciului astfel reclamat revine instanţei de drept comun în materie de contencios administrativ.
