Vătămare corporală gravă (art. 182 Cod penal). Competenţa instanţei în condiţiile art.41 alin.1 Cod proc.pen.


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA MOTRU

Vătămare corporală gravă (art. 182 Cod penal). Competenţa instanţei în condiţiile art.41 alin.1 Cod proc.pen.

Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătoreşti, că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.

Prin plângerea adresată Consiliului Superior al Magistraturii la data de …….2011, trimisă pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj la data de ……….2011 şi în continuare Tribunalului Gorj la data de …..2011 petentul P. M. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din data de 07.04.2011 dispusă în dosarul nr……../P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj prin care a fost scos de sub urmărire penală învinuitul G. I. pentru infracţiunea prevăzută de art.20 rap. la art.174 alin.1 şi 2 , art.175 alin.1 şi 2 C.p. , precum şi prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G. N. şi G. M. pentru infracţiunile prevăzute de art.25 C.pen. rap. la art.20 combinat cu art.1745-175 lit.i C.pen.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr………./95/2011.

În motivarea plângerii , petentul P. M. a arătat , în esenţă , că învinuitul G. I. a alergat cu cuţitul după el în timp ce se afla pe drumul public , că a fost tăiat cu cuţitul în partea stângă a toracelui şi a fost nevoit să se apere cu o bucată de lemn , iar viaţa i-a fost pusă în pericol.

Prin încheierea din data de ………2011 a fost admisă plângerea şi desfiinţată în parte rezoluţia nr. ……./P/2010 din ……..2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a constatat că probele existente la dosar sunt suficiente şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G. I. pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 şi 2, art. 175 alin.1 şi alin. 2 C. pen. şi a fost reţinută cauza spre judecare.

 S-au menţinut soluţiile de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorii G. N. şi G. M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. 1 lit. i C.pen. şi art. 25 rap. la art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. 1 lit. i C. pen.

Prin sentinţa penală nr…. din ……..2012 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr……../95/2011 a fost admisă cererea formulată de apărătorul din oficiu al inculpatului G. I.,  privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1 şi 2 – 175 alin. 1 şi 2 C.pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal.

A fost  declinată  competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Motru.

Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul Gorj a reţinut în considerentele sentinţei penale nr………/2012 că este întemeiată cererea apărătorului inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor prev. şi ped. de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 şi 2, art. 175 alin.1 şi alin. 2 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. 2 C.pen., pentru următoarele considerente:

Pentru a putea caracteriza activitatea inculpatului ca fiind tentativă la omor este necesar întrunirea mai multor condiţii şi anume folosirea unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, vizarea unei zone vitale, intensitatea loviturilor.

Există intenţia de a ucide în momentul în care inculpatul acţionează cu intenţia de a suprima viaţa victimei, intensitatea loviturilor aplicate fiind aptă în acest sens să producă urmări cu consecinţe vitale asupra vieţii părţii vătămate sau cu urmări deosebite însă în situaţia de faţă se reţine urmarea probelor administrate că inculpatul în momentul în care a fost chemat la poarta casei sale de partea vătămată, urmare a loviturilor primite cu o boată peste cap şi corp a lovit o singură dată cu intenţia de a se apăra şi de a-l îndepărta pe agresor.

A constatat tribunalul că, în situaţia dată sub aspectul laturii subiective sunt întrunite condiţiile infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 C.pen., inculpatul acţionând cu intenţia generală de vătămare şi nu de a-i suprima viaţa, în timp ce în cazul tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 C.pen. întotdeauna se acţionează cu intenţia de a ucide.

Având în vedere aspectele reţinute, tribunalul în baza art. 334 C.pr.pen. a dispus  schimbarea încadrării juridice a faptei şi a declinat competenţa  în favoarea Judecătoriei Motru, infracţiunea prev. de art. 182 alin. 2 C.pen. atrăgând competenţa materială a acestei instanţe.

Pe rolul Judecătoriei Motru cauza a fost înregistrată sub nr………./263/2012.

În şedinţa publică din ………2012, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a  Judecătoriei Motru cu privire la soluţionarea cauzei.

Asupra acestei excepţii, instanţa se va pronunţa cu precădere.

În speţă, Tribunalul Gorj a fost învestit cu soluţionarea în fond a  infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1 şi 2 , art.175 alin.1 şi alin.2 C.pen. , cauza fiind reţinută la judecată prin admiterea plângerii formulate în baza art.278 ind.1 C.p.p.

Potrivit art.41 alin.1 C.p.pen. , care reglementează competenţa instanţei în caz de schimbare a încadrării juridice , instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni  rămâne competentă a o judeca , chiar dacă constată , după efectuarea cercetării judecătoreşti , că infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.

Acest text este aplicabil în cauza de faţă.

Astfel, Tribunalul Gorj este instanţa sesizată cu judecarea infracţiunii de tentativă de omor calificat care, după efectuarea cercetării judecătoreşti a dispus prin sentinţa penală nr………./13.03.2012 schimbarea încadrării juridice a faptei cu care a fost sesizată , din infracţiunea prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1 şi 2 – 175 alin.1 şi 2 în infracţiunea prev. de art.182 alin.2 C.p.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Gorj , potrivit disp.art.41 alin.1 C.p.p.

În concluzie, instanţa va admite excepţia lipsei competenţei materiale a Judecătoriei Motru şi , în baza art.42 C.p.p. va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj – Secţia Penală.

În baza art.43 alin.1 C.p.p. va constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi va înainta cauza Curţii de Apel Craiova – Secţia penală , în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Ulterior, prin decizia Curţii de  Apel Craiova, pronunţată  în soluţionarea conflictului de  competenţă s-a stabilit competenţa de soluţionare  a cauzei  în favoarea Tribunalului  Gorj.