Autorizare desfinţare construcţie. Acord de principiu.


Autorizare desfiinţare construcţie. Acord de principiu.

1.Prin sentinţa nr.125/12.04.2005 a Tribunalului Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ II s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii TC şi TM, în contrdictoriu cu pârâta Primăria Breaza, acţiune prin care aceştia solicitaseră obligarea pârâtei la a le elibera un acord de principiu pentru demolarea unui garaj aparţinând altor persoane dar construit pe terenul proprietatea lor.

A stabilit instanţa ca nu este posibilă a se elibera un „acord de principiu” pentru demolarea unei construcţii.

Procedura autorizării desfinţării construcţiei este reglementată de Legea nr.50/1991, republicată şi în Ordinul nr.1943/19.12.2001. Nici una din aceste reglementări nu se referă la eliberarea actului solicitat de reclamanţi.

Art. 17 alin. 2 lit.f din normele metodologice cuprinde între documentele necesare pentru obţinererea autorizaţiei de demolare şi avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, avize şi acorduri strict enumerate şi printre care nu se găseşte ”acord de principiu”.

Nici un text de lege nu instituie obligaţia pârâtei de a eliberea un astfel de acord, nereglementat de lege, astfel că reclamanţii nu au fost vătăamţi într-un drept al lor sau într-un interes legitim de către o autoritate publică.

Mia mult, în cauză se face precizarea că pe rolul instanţelor există un litigiu civil, în care se solicitase ridicarea garajului de pe proprietatea reclamanţilor.

Ori, Ordinul nr.1943/2001, în art.41 alin.2, prevede expres ca o dată cu depunerea cererii de desfiinţare a unei construcţii, solicitantul deţinător al unui titlu asupra imobilului, să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că imobilul nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti.