ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU
Dosar nr. 1971/260/2010
SENTINŢA CIVILĂ NR. 2488
-—-—¦—————————————————————¦——————————-»———————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————————
Şedinţa publică din data de 03.11.2010
Constată că prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1971/260/2010 in 20.04.2010 pe rolul acestei instanţe, reclamanţii B.A.şi B.A. au chemat in judecată pe pârâţii C.V.şi CV. solciitând obligarea pârâţilor să ridice pe cheltuiala acestora, construcţia lipita de apartamentul lor.
Acţiunea a fost timbrată cu taxă de timbru in valoare de 24 lei şi timbru judiciar in valoare de 0,3 lei şi in motivare se arată că pârâţii au edificat in 2009 o construcţie la parterul blocului unde locuiesc si reclamanţii, aceasta afectând cea. jumătate din apartamentul reclamanţilor datorită zgomotelor produse de ploi in contact cu tabla acoperişului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
In cursul anului 2009, pârâţii au edificat o construcţie in prelungirea balconului apartamentului de bloc pe care ii deţin la parterul bl.Bl se B ap. 22, din Comanesti, str. Gârlei, construcţie din boltari, pe temelie din beton si cu acoperiş din tablă tip ţiglă, acoperiş care se sprijină, este lipit de peretele apartamentului de la et. 1 al blocului aparţinând reclamanţilor.
Conform actelor dosarului si poziţiei pârâţilor la interogatoriu, această construcţie a fost edificată fără autorizaţie de construire legală si fără acordul proprietarilor reclamanţi.
Pârâţii au obţinut pentru construcţia arătată acordul celorlalţi locatari ai scării de bloc in care aceştia locuiesc, cu excepţia reclamanţilor.
Reclamanţii invocă faptul că acoperişul edificat in apropierea geamului apartamentului lor ii deranjează datorită zgomotului produs de ploaie.
Martorii din lucrări propuşi de către părţi M.O.şi respectiv F.D., confirma edificarea acestei construcţii, faptul ca aceasta se lipeşte cu partea de acoperiş de peretele apartamentului reclamanţilor, iar acoperişul din tablă porneşte de sub geamul reclamanţilor.
La dosar au fost depuse si o serie de fotografii apreciate de instanţă ca probe extrajudiciare care arată construcţia cu partea de zidărie, acoperişul si
amplasarea acestora faţă de apartamentul reclamanţilor, ca probe extrajudiciare dar care nu au fost contestate de către pârâţi.
Pârâţii prin memoriu si printr-o adresă Înaintată reclamanţilor recunosc că nu au avut aprobările legale si că nu le-au cerut consimţământ prealabil vecinilor reclamanţi, motivând că au edificat construcţia intr-un termen scurt si nu au avut posibilitatea intrucât reclamanţii nu locuiesc in acest apartament să le ceară consimţământul.
La dosar s-au depus de părţi acte de proprietate care arată calitatea de proprietari si de vecini, reclamanţii la etajul 1, pârâţii la parter. Din actele la dosar rezultă ca pârâţii au solicitat obţinerea aprobărilor legale pentru această construcţie depunând un raport pentru extinderea de balcon, insă construcţia a fost edificată inainte de obţinerea aprobărilor legale.
Instanţa din materialul probator constată calitatea de vecini a celor două părţi, faptul că pârâţii au edificat o construcţie in continuarea balconului lor, construcţie al cărei acoiperiş se sprijină pe peretele apartamentului de la etajul 1 apartinad reclamanţilor, că pentru această construcţie au demarat procedurile de obţinere a autorizaţiilor, obţinând concesionarea terenului aferent acestei construcţii conform contractului de concesiune nr. 30 /l.l 12008, dar si faptul că au edificat această construcţie fără acordul vecinului reclamant in cauza de faţă si inaintea obţinerii aprobărilor legale privind edificarea construcţiilor.
Fiind vorba de o construcţie edificată fără drept, instanţa apreciază acţiunea reclamanţilor ca fiind indreptatită, insa in parte şi doar cu privire la partea de construcţie care le afectează in mod direct imobilul al cărui proprietari sunt, respectiv partea din acoperiş, partea din construcţie reprezntând acoperişul care se sprijină pe peretele apartamentului reclamanţilor.
Raportat la art. 480 C. civ., instanţa apreciază că proprietatea trebuie să permită proprietarului să se bucure de dreptul său in mod exclusiv, absolut dar si in limitele prevăzute de lege.
In această situaţie, pârâţii prin edificarea acoperişului lipit de peretele construcţiei reclamanţilor fără consiţământul acestora si fără aprobările legale, afectează acet drept.
Instanţa va admite acţiunea in parte si va dispune in consecinţă că pârâţii să-si ridice partea din construcţie lipită de peretele apartamentului reclamanţilor, respectiv partea de acoperiş.
In situaţia de faţă, restul construcţiei edificată de către pârâţi se află in continuarea proprietăţii acestora, apartamentul din str. Gârlei. Asupra acestei lucrări, posibilitatea de a ridica construcţia nu o are decât Primăria or. Comanesti in situaţia in care ar aprecia că această construcţie a fost edificată fără obţinerea autorizaţiei legale.
Acoperişul acestei construcţii ar trebui modificat astfel incât să poată asigura scurgearea apelor pluviale si o izolare exterioră a construcţiei prin modificarea lui, astfel incât să nu afecteze proprietatea reclamanţilor.
In aceste condiţii, instanţa apreciază că cererea reclamanţilor de ridicare a construcţiei de către ei pe cheltuiala pârâţilor nu se justifică in nici un caz pentru partea de zidărie a acţiunii si pentru motivele arătate pentru partea din acoperiş pentru care instanţa a admis acţiunea.
Instanţa va respinge cererea reclamanţilor de a efectua aceste lucrări de ridicare a construcţiei in ansamblu si in particular a părţii din acoperiş, a părţii din construcţie, respectiv acoperiş, ca nefondata.
întrucât reclamanţilor li se afectează proprietatea si orice creditor conform art. 1073 -1075 C. civ. are posibilitatea si dreptul de a cere Îndeplinirea exactă a obligaţiilor faţă de dreptul său, instanţa ii va obliga pe pârâţi la daune interese pe ziua de intarziere in ce priveşte obligaţia lor de a-şi ridica acoperişul construcţiei edificate, acest lucru de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri si in scopul de a restabili o relaţie de vecinătate bazată pe respectarea dreptului de proprietate exclusiv al reclamanţilor asupra bunului propriu.
Pe ideea culpei procesuale, instanţa raportat la art. 274 Cp. civ. va obliga pe pârâţi in solidar la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxe de promovare a prezentei acţiuni si onorariu apărător conform chitanţei la dosar, din 19.04.2010.