Imobil preluat în fapt de către Statul Român înainte de 22 decembrie 1989 şi trecut în proprietatea statului printr-o hotărâre judecătorească în anul 1995, ca bun abandonat. Consecinţe
Legea nr. 10/2001 republicată, art. 2 alin. 1 lit. e)
Potrivit art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înţelege „imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”.
Din economia textului precitat, rezultă în mod evident că, în situaţia în care imobilul a fost preluat în fapt de către stat, înainte de 22 decembrie 1989, iar trecerea efectivă în proprietatea statului s-a realizat după 22 decembrie 1989, în baza Decretului nr. 111/1951, preluarea este abuzivă şi fostul proprietar este îndreptăţit la măsuri în natură sau în echivalent.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 388 din 13 septembrie 2007
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 6100/30/2006, contestatoarea H.G.S. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului T. şi Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului T., anularea Dispoziţiei nr. 2508/2006, emisă de pârâtul 1, obligarea pârâtului 1 să emită o nouă dispoziţie prin care să facă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, să înainteze dosarul administrativ la Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, precum şi constatarea nevalabilităţii titlului de preluare a imobilului înscris în C.F. nr. 38485 T.
Prin Sentinţa civilă nr. 228 din 2 februarie 2007, Tribunalul Timiş a respins contestaţia, cu motivarea că, potrivit art. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în natură sau în echivalent persoanele fizice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar cum imobilul în litigiu a fost preluat în afara perioadei de referinţă în discuţie, prin Sentinţa civilă nr. 7400/1995, rezultă că bunul se sustrage sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aşa cum judicios a conchis şi entitatea notificată, prin dispoziţia contestată.
În calea de atac a apelului, contestatoarea a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că a plecat în străinătate cu 1 an înainte de 22 decembrie 1989 şi s-a stabilit în Germania, astfel că, în fapt, apartamentul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, fiind transmis dreptul de folosinţă altor persoane cu titlu de închiriere.
Apelanta a mai învederat că autorităţile nu au avut timpul necesar emiterii deciziei de trecere în proprietatea statului a imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 şi, cum în anul 1995 acest decret nu mai era în vigoare, s-a solicitat stabilirea prin hotărâre judecătorească a calităţii de bun fără stăpân, în baza Decretului nr. 111/1951, imobilul fiind vândut apoi în baza Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia civilă nr. 388 din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de contestatoare, a schimbat sentinţa apelată şi, în consecinţă: a admis în parte contestaţia; a anulat Dispoziţia nr. 2506/2006 emisă de pârâtul Primarul Municipiului T.; a obligat acelaşi pârât să emită o nouă dispoziţie prin care să facă propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi să înainteze dosarul administrativ la Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, respingând petitul privind constatarea nevalabilităţii titlului de preluare a imobilului, ca lipsit de interes.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înţelege „imobilele considerate abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989”.
Că, în speţă, este de necontestat că imobilul a fost preluat de către stat, în fapt, înainte de 22 decembrie 1989, însuşi pârâtul recunoscând explicit, prin Dispoziţia nr. 1456/12.12.2002, că preluarea s-a făcut în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Pe de altă parte, interpretând în spiritul şi nu în litera ei norma prevăzută de art. 2 din Legea nr. 10/2001, Curtea are în vedere că noţiunea de „preluare” trebuie interpretată în sens extensiv iar nu restrictiv, şi anume că se referă nu numai la dobândirea dreptului de proprietate de către stat în baza actului normativ prevăzut de acest articol, ci şi la preluarea în fapt a imobilului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Or, imobilul din litigiu se înscrie în categoria prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001, întrucât acesta a fost preluat înainte de 22 decembrie 1989, neavând nicio relevanţă în cauză faptul că hotărârea judecătorească (Sentinţa civilă nr. 7400/1995) a fost pronunţată în afara perioadei de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv în anul 1995.
Mai mult decât atât, Curtea a observat că temeiul în baza căreia a fost pronunţată această sentinţă, respectiv Decretul nr. 111/1951, a fost abrogat ulterior prin O.G. nr. 128/29.09.1998, tocmai pentru caracterul său abuziv.
