Interpretarea notiunii de „corpuri suplimentare de sine statatoare” la care se refera dispozitiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 19 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001
I. Deosebirea de regim juridic a imobilelor-constructii, conform art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001, respectiv art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 19 alin. 2 din lege se refera la corpuri de constructii separate de constructia preluata abuziv de catre stat, separate in mod functional sau constructiv, si care pot avea o functionalitate de sine statatoare fara interventii constructive. O alta interpretare ar goli de continut textul art. 19 alin. 1 si ar extinde aplicarea art. 19 alin. 2 în cvasi-totalitatea cazurilor, caci este posibila, de principiu, crearea unei autonomii functionale a unui spatiu, prin modificari constructive sau interventii.
II. Nu se poate da curs solicitarii apelantilor-reclamanti de restituire natura, în proprietate exclusiva, a imobilului compus din subsol si parter, deoarece partea de constructie ridicata de intimatul-pârât ulterior preluarii de catre stat (etajele 1-5) nu reprezinta un corp distinct, iar spatiile aferente instalatiilor de apa si canalizare sunt plasate la subsol, situatie în care partii din constructie formata din etajele superioare nu i s-ar putea asigura tehnic astfel de utilitati – asupra carora nu poate fi conceputa decât o coproprietate fortata si perpetua, iar nu o proprietate exclusiva.
III. Achiesând la sustinerile apelantilor referitoare la eficienta trimiterii reclamantilor la masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 247/ 2005, Curtea arata totodata ca este tinuta de limitele investirii sale, respectiv aceea de a verifica exclusiv legalitatea si temeinicia unei decizii emise în procedura Legii nr. 10/2001, fiind investita cu solutionarea unei actiuni formulata exclusiv în contradictoriu cu unitatea detinatoare, si îndruma partile ca, în eventualitatea în care nu vor primi despagubirile în conditiile reglementate de Legea nr. 247/2005, au la dispozitie calea unei actiuni în pretentii de drept comun, pentru a solicita despagubiri direct de la statul român.
Contestatia formulata de reclamanti împotriva Deciziei nr. 1/3.09.2002 emisa de pârâta SC Titan SA, prin care acestia solicitau anularea deciziei si obligarea pârâtei la restituirea în natura a unei parti din imobilul situat în Bucuresti, (..), sector 3, a fost admisa prin sentinta civila nr. 1447/10.10.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila, în sensul anularii deciziei nr. 1 din 3.09.2002 emisa de pârâta si a constatarii dreptului reclamantilor la restituirea prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Din înscrisurile administrate de catre reclamanti (contract de vânzare-cumparare din 30.07.1919, act de partaj voluntar din 05.06.1946, act de vânzare-cumparare nr. 8768/1946, act de vânzare-¬cumparare din 29.03.1947, instanta a retinut ca reclamantul si autoarea reclamantei, defuncta R.E.M., au detinut un teren în suprafata de 234 mp.
Reclamanta este mostenitoare unica a defunctei R.E.M., conform certificatului de mostenitor nr. 16/03.08.1998.
Prin autorizatia nr. 4217/21.12.1946, reclamantii au fost autorizati sa construiasca la adresa în litigiu, un corp de cladire cu pivnita, parter si 5 etaje.
Cu privire la situatia juridica, s-a retinut ca prin decizia nr. 19/21.08.1946 a fost expropriata suprafata de 32,18 m.p. pentru sistematizarea bd. (..), din aceasta reclamantului fiindu-i retrocedata o suprafata de 13,32 m.p. în apropiere, iar pentru diferenta de 18,86 m.p fiindu-i platite despagubiri banesti în echivalent valoric la momentul exproprierii.
Conform anexei Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost preluat cu proprietar “necunoscut”.
Prin sentinta civila nr. 252/18.04.2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantii din prezenta cauza prin care solicitau obligarea pârâtilor Primarul General al Municipiului Bucuresti si SC Titan SA sa le lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul format din teren de 234 mp si constructie formata din subsol, parter si 5 etaje situat în Bucuresti, (..), instanta retinând ca imobilul trecuse cu titlu în proprietatea statului. Sentinta a fost mentinuta prin respingerea apelului, prin decizia civila nr. 115/14.03.2002 a Curtii de Apel Bucuresti¬ – Sectia a IV-a Civila si a recursului, prin decizia civila nr. 238/18.01.2005 pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie în dosar nr. 2147/2002.
În cauza a fost efectuat un raport de expertiza topografica întocmit de expert B.D., prin care s-a constatat ca imobilul în litigiu este compus din teren pe care se afla o constructie S+P+5 ETAJE+M si o curte interioara fara acces la arterele de circulatie; ca acesta coincide ca amplasament cu imobilul dobândit prin cumparare în anii 1946-1947 de catre reclamanti; ca la data preluarii imobilului în proprietatea statului, conform Decretului nr.92/1950, pe teren exista o constructie cu doua nivele, subsol si parter, care nu ocupa terenul si de la nr. (..) din bd. (..) si ca din suprafata de 234 m.p. a imobilului-teren dobândit de reclamanti, o suprafata de 215,14 m.p. se suprapune peste actualul imobil detinut de pârâta.
Tribunalul a retinut ca imobilul a fost preluat fara titlu valabil fata de aspectul ca, potrivit anexei Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost preluat cu proprietar „necunoscut”, precum si fata de împrejurarea ca prin Legea nr. 247/2005 a fost modificat textul art. 2 din Legea nr. 10/2001, prevazându-se în mod expres ca se considera ca fiind preluate în mod abuziv imobilele nationalizate prin Decretul nr. 92/1950.
Rezulta ca reclamantii au dreptul la restituirea unei suprafete de teren de 215,14 m.p. asa cum s-a retinut în raportul de expertiza întocmit în cauza.
În ceea ce priveste constructia, s-a retinut ca, la nivelul anului 1947, aceasta era finalizata pâna la subsol si parter (conform planurilor anexa la Autorizatia nr.29 M /21.12.1946), în prezent aflându-se aici un imobil cu 5 etaje si mansarda care în mod evident nu a fost finalizat de reclamanti, ci ulterior preluarii acestuia de catre stat.
De asemenea, s-a constatat ca aceasta constructie are o suprafata construita de 251 m.p. depasind suprafata de 215,14 m.p. la care ar avea dreptul reclamantii prin restituire.
În drept, Tribunalul a avut in vedere dispozitiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 si Normele Metodologice ale Legii nr. 10/2001 (nota: ipoteza prevazuta la art. 19 alin. 1 din lege vizeaza acele constructii carora, prin transformarile survenite în raport cu forma initiala, le-au fost adaugate corpuri de zidarie sau volume din ale materiale, ce reprezinta peste 100% raportat la aria desfasurata existenta la data preluarii).
În consecinta, Tribunalul a considerat ca reclamantii au dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafata de 215,14 m.p. situat în B-dul (..) si pentru constructia – astfel cum aceasta era finalizata în anul 1947, respectiv pâna la nivelul subsol si parter.
Împotriva acestei sentinte au formulat apel reclamanta si parata SC Titan SA.
În motivarea apelului formulat de reclamanta s-au aratat urmatoarele:
1. textul art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speta, pentru urmatoarele aspecte:
– accesul în imobilul detinut de catre reclamanti, cât si în cel detinut de catre intimata-pârâta poate fi separat, nici una dintre parti neîmpiedecând accesul în imobilul celeilalte, apreciindu-se ca cele doua imobile sunt de sine statatoare, astfel ca aplicabile în speta sunt dispozitiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
2. contradictia dintre considerente si dispozitiv, în sensul ca, desi instanta retine in considerente ca reclamantii au ridicat imobilul pana la etajul 1 (construit la rosu), in final in mod eronat instanta arata ca, din suprafata revendicata, le-ar reveni reclamantilor doar terenul, subsolul si parterul.
De aceea, apreciaza reclamanta, se cuvine retrocedarea si a acestei parti din imobil (etajul 1), cu obligarea reclamantilor la plata unei sulte catre parata pentru lucrarile de finisare a etajului 1 (mult inferioare ca valoare lucrarii „la rosu” ).
3. se mai critica solutia instantei de apel si din prisma faptului ca s-a considerat ca dreptul de restituire ce s-ar cuveni trebuie realizat conform titlului VII din Legea nr.247/2005, desi s-au retinut si dispozitiile art. 19 si art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, din cuprinsul ultimului text legal invocat rezultând ca, în cazul imposibilitatii restituirii în natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si doar daca aceasta masura nu ar fi fost posibila, sau nu ar fi fost acceptata de catre reclamanta, „în subsidiar” intimata pârâta ar fi putut face propuneri de acordare de despagubiri.
Prin aplicabilitatea titlului VII din Legea nr.247/2005 se omit masurile compensatorii ce li se pot acorda, despagubirea constând doar în titluri de despagubire-respectiv actiuni la fondul Proprietatea prin conversia celor dintâi.
Prin apelul formulat de SC Titan SA s-au sustinut urmatoarele critici:
Desi instanta de fond retine, în considerente, ca: nu exista identitate intre terenul revendicat de reclamanti in suprafata de 215,44 mp. si cel detinut in prezent de SC Titan SA de 332 mp.; ca ulterior preluarii imobilului de catre stat constructia care in anul 1947 era numai subsol si parter a fost finalizata de stat pana la stadiul actual de 4 etaje si mansarda, deci autorizatia de construire nu poate constitui titlu de proprietate, caci la nivelul anului 1950 constructia nu era finalizata si nu exista un proces verbal de receptie finala a constructiei; ca nu exista identitate intre imobilul actual si cel revendicat de reclamanti si din perspectiva faptului ca actualul imobil are o suprafata construita de 251 mp., care depaseste suprafata de 215,14 mp. pretinsa de reclamanti; in final totusi, in mod nejustificat si nemotivat, instanta de fond dispune anularea deciziei nr. 1/ 2002.
La termenul din data de 06.04.2010 s-a depus cerere de apel si de catre reclamant, cerere care a fost socotita ca introdusa in termenul legal de apel, conform încheierii din acea data.
In motivarea acestui apel reclamantul a sustinut urmatoarele:
1. imobilul a fost preluat de stat fara titlu valabil. Apelantul-reclamant face referire la cauza Matache contra României in care instanta europeana a aratat ca Fondul Proprietatea nu functioneaza in prezent de o maniera susceptibila de a asigura o despagubire efectiva, iar Legea nr. 10/ 2001, ca si Legea nr. 247/ 2005, nu ofera o garantie cu privire la durata procedurii sau rezultatul acestei proceduri, dupa cum nu tine cont nici de prejudiciul suferit prin absenta prelungita a despagubirilor.
2. la momentul preluarii de catre stat, imobilul era construit subsol, parter si etaj 1 la rosu, astfel ca se impune si retrocedarea etajului 1.
3. in ce priveste modalitatea de restituire, apelantul arata ca se poate dispune restituirea in natura, întrucât partea de constructie ridicata ulterior preluarii reprezinta un corp distinct, partajabil in natura.
In apel au fost administrate probele cu înscrisuri si expertiza tehnica.
Solutionând apelurile declarate, în raport de criticile formulate, Curtea a apreciat urmatoarele:
Apelurile formulate de reclamanti sunt nefondate, pentru urmatoarele motive:
Cu privire la prima critica facuta de reclamanti, legata de nerecunoasterea dreptului la restituire pentru etajul 1, pretins executat „la rosu” la momentul preluarii imobilului de catre stat, Curtea a constatat ca singura proba relevanta administrata in cauza este adresa nr. 25766/ 16.10.1951 emisa de fostul Sfat Popular Bucuresti, prin care se mentioneaza ca imobilul din (..), prevazut in Decretul nr. 92/ 1950 la pozitia (..), „se compune numai din parter, unde s-au amenajat foarte sumar câteva pravalii, având legaturile facute pentru ridicarea de etaje”.
Acest continut nu atesta asadar cu claritate ridicarea „la rosu” a etajului 1 al cladirii, mentiunea „având legaturile facute pentru ridicarea de etaje” nefiind lamuritoare in sensul de a se retine ca etajul 1 era cladit „la rosu”.
Toate celelalte înscrisuri administrate sunt nerelevante cu privire la stadiul de construire a imobilului la momentul preluarii de catre stat, iar raportul de expertiza efectuat in fata tribunalului de expert B.D. stabileste ca la data nationalizarii existau parterul si subsolul, etajele fiind edificate dupa anul 1951, fara ca expertul sa explice de unde a tras aceasta concluzie. Esential insa este ca expertul nu a avut elemente pe baza carora sa stabileasca cu valoare probatorie faptul ca etajul 1 era construit „la rosu” la data preluarii imobilului de catre stat.
De asemenea, raportul de expertiza efectuat in fata instantei de apel de expertul N.V. se retine ca sustinerea reclamantei conform careia etajul 1 a fost edificat la rosu la data nationalizarii nu are suport probatoriu si se arata ca exprimarea „având legaturile facute pentru ridicarea etajelor” folosita in adresa mentionata mai sus este inexacta tehnic, in mod corect fiind „mustati de otel beton”, ceea ce nu echivaleaza cu ridicarea la rosu a etajului 1, întrucât aceste mustati de otel beton au fost executate odata cu turnarea planseului apartinând parterului.
Asadar, din coroborarea acestor probe, Curtea a retinut ca nu s-a facut dovada ca la momentul preluarii imobilului de catre stat era edificat „la rosu” si etajul 1 al imobilului, ci aceste probe sunt doar in sensul ca era edificat subsolul si parterul, situatie in care aceasta prima critica a reclamantilor nu poate fi primita.
Curtea a constatat neîntemeiata si cea de-a doua critica, referitoare la gresita aplicare de catre instanta de fond a dispozitiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001, in realitate fiind incidente art. 19 alin. 2 din aceeasi lege..
Astfel, potrivit art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001 „in situatia imobilelor-constructii care fac obiectul notificarilor formulate potrivit procedurilor prevazute la cap. III si carora le-au fost adaugate, pe orizontala si/sau verticala, în raport cu forma initiala, noi corpuri a caror arie desfasurata însumeaza peste 100% din aria desfasurata initial si daca partile nu convin altfel, fostilor proprietari li se acorda sau, dupa caz, propun masuri reparatorii prin echivalent”.
Iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol „in situatia imobilelor-constructii (…) carora le-au fost adaugate, pe orizontala si/sau verticala, în raport cu forma initiala, corpuri suplimentare de sine statatoare, fostilor proprietari sau, dupa caz, mostenitorilor acestora, li se restituie, în natura, suprafata detinuta în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.”
In cauza a rezultat cu certitudine din expertizele efectuate ca suprafata construita ulterior preluarii imobilului de catre stat, respectiv 5 etaje si pod, depaseste cu 100% suprafata construita de reclamanti anterior preluarii imobilului de catre stat, anume numai subsolul si parterul.
Pe de alta parte, Curtea a constatat ca etajele edificate ulterior preluarii imobilului de catre stat nu reprezinta „corpuri suplimentare de sine statatoare” in interesul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001.
Astfel, este evident ca art. 19 alin. 2 din lege se refera la corpuri de constructii separate de constructia preluata abuziv de catre stat, separate in mod functional sau constructiv si care pot avea o functionalitate de sine statatoare fara interventii constructive. In acest sens, redactarea „de sine statatoare” nu poate primi decât interpretarea existentei unei autonomii constructive sau functionale fara necesitatea unor interventii constructive, caci altfel ar însemna a se goli de continut textul art. 19 alin. 1 si a extinde aplicarea art. 19 alin. 2 in cvasi totalitatea cazurilor, caci de principiu in orice situatie se poate crea autonomie functionala unor spatii, prin modificari constructive sau interventii, mai ample sau mai sumare, dupa caz.
In cauza, etajele superioare edificate dupa anul 1951 si partea de constructie edificata de reclamanti anterior preluarii imobilului de catre stat constituie functional si constructiv o singura constructie, iar nu doua constructii „corpuri de sine statatoare”, cum reglementeaza art. 19 alin. 2 din Legea nr. 10/ 2001.
Analizând împreuna criticile referitoare la identitatea de situatie a imobilului în litigiu cu cea a unei constructii dintr-un bloc de locuinte, precum si cea referitoare la posibilitatea restituirii in natura printr-un mecanism similar cererii de partaj, Curtea a constatat caracterul nefundat al acestora, pentru doua considerente:
1. in cauza nu pot fi identificate spatii de trecere comune celor doua imobile, din care sa se faca apoi accesul separat la cele doua parti de constructie apartinând la doi proprietari diferiti. Crearea acestor spatii comune ar fi posibila prin modificari si interventii de natura constructiva, dar care ar avea drept consecinta si afectarea dreptului însusi de proprietate invocat de parti. Nu pot fi de asemenea identificate spatii aferente utilitatilor de apa si canal si care sa se afle in coproprietate fortata si perpetua a partilor, in mod absolut necesar pentru folosinta întregii cladiri.
2. de fapt, pretinsa împartire a constructiei intre cei doi proprietari (reclamantii si SC Titan SA) s-ar putea face numai prin anumite interventii constructive si modificari de spatii (edificarea unui zid la parter care sa delimiteze spatiile, crearea unui acces catre etajele superioare la spatiile detinute de SC Titan SA), insa aceste modificari nu se limiteaza numai la interventii de ordin constructiv, ci de fapt ar fi afectate si sub raport juridic drepturile partilor.
Aceasta releva cu atât mai multa putere ca nu ne aflam intr-o situatie similara cu cea a coproprietarii, când pârtile sunt in mod absolut necesar in coproprietate fortata si perpetua – imposibil de partajat in natura – asupra anumitor spatii comune destinate sa asigure functionalitatea întregii cladiri (cum sunt de pilda subsolurile cladirilor blocuri de locuinte), or in cauza aceasta coproprietate nu exista pentru spatiile aferente instalatiilor de apa si canalizare, astfel ca, acestea fiind plasate in partea de constructie pe care reclamantii o pretind la restituire catre ei, in proprietate si posesie exclusiva, devine evident ca partii de constructie formata din etajele superioare nu i s-ar putea asigura tehnic astfel de utilitati – asupra carora nu poate fi conceputa decât o coproprietate fortata si perpetua, iar nu o coproprietate exclusiva.
In concluzie, Curtea a retinut ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001, iar nu art. 19 alin. 2, iar in raport de aceasta situatie, reclamantilor li se cuvin masuri reparatorii prin echivalent, iar nu restituirea in natura, restituirea in natura nefiind posibila legal si in raport de circumstantele concrete de fapt.
Cu privire la sustinerile apelantului-reclamant legate de principiile afirmate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauze îndreptate împotriva României, când a decis ca Legea nr. 10/ 2001 nu ofera o reparatie efectiva a încalcarii dreptului de proprietate si Fondul proprietatea nu functioneaza, Curtea a aratat ca si le însuseste de principiu. Însa, in contextul legislatiei interne si fata de situatia de fapt aratata, nu poate fi adoptata solutia propusa de reclamanti a atribuii in natura a subsolului si parterului catre ei, astfel cum s-a dezvoltat mai sus, întrucât aceasta masura nu este posibila tehnic si legal fara interventii atât de natura constructiva, dar si de natura juridica asupra însusi dreptului partilor.
Trebuie avute in vedere si limitele judecatii prezente, in care instanta de judecata este chemata sa analizeze doar legalitatea deciziei nr. 1/ 2002 emisa de SC Titan SA, aceasta in contextul Legii nr. 10/ 2001 in care a fost emisa aceasta decizie.
Asadar, Curtea nu este investita decât cu verificarea legalitatii si temeiniciei acestei decizii in raport de Legea nr. 10/ 2001, exclusiv in contradictoriu cu SC Titan SA, ca unitate detinatoare cu atributiile strict mentionate in Legea nr. 10/ 2001.
Asa fiind, Curtea transeaza numai asupra acestui aspect, având a cerceta doar care sunt drepturile reclamatilor in contextul Legii nr. 10/ 2001.
Desigur, in masura in care drepturile astfel recunoscute de instanta in aceasta procedura nu vor fi si efectiv satisfacute catre reclamanti, acestia vor putea invoca in viitor încalcarea dreptului lor de proprietate pentru a solicita despagubiri banesti direct de la Statul Roman, potrivit dreptului comun (deci in alt cadru procesual decât cel prezent, atât obiectiv, cat si subiectiv).
Existenta insa a eventualitatii ca reclamantii sa nu primeasca o despagubire efectiva in conditiile Legii nr. 247/ 2005 nu poate insa întemeia instanta de judecata ca in cauza prezenta sa modifice atât cadrul procesual obiectiv, cat si pe cel subiectiv (caci in contradictoriu cu SC Titan SA singura obligatie care poate fi analizata in contextul Legii nr. 10/ 2001 poate fi doar aceea de restituire in natura a imobilului sau de obligare la emiterea deciziei cu propunere de acordare a masurilor reparatorii in conditiile Legii nr. 247/ 2005 ).
In ce priveste criticile apelantei-reclamante legate de neacordarea unor masuri compensatorii, Curtea constata ca masurile reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii nu pot fi dispuse de instanta decât in masura in care se dovedeste in cauza existenta unor asemenea bunuri sau servicii concrete care ar putea fi oferite spre compensare, si desigur pe care reclamantii le-ar accepta ca modalitate de reparatie, instanta neputând dispune masuri generale si a caror incidenta nu este verificata. Or, in cauza nu s-a relevat existenta unor asemenea bunuri sau servicii care ar putea fi acordate de SC Titan SA in compensare. De altfel, reclamantii nu au facut niciodata pe parcursul judecatii la prima instanta vreo referire in acest sens, pentru ca instanta sa faca mai departe verificarile necesare si sa dispuna in consecinta.
Pentru toate aceste motive, in baza art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge apelurile formulate de reclamanti, ca nefondate.
Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de SC Titan SA, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, se sustine de catre aceasta apelanta faptul ca instanta de fond ar fi facut anumite retineri si ca, in mod contradictoriu, totusi, in final, ar fi admis contestatia.
Curtea constata ca tribunalul nu a retinut lipsa de identitate intre imobilul revendicat si actualul imobil, astfel cum s-a redat mai sus din considerentele sentintei, anumite referiri in sensul lipsei de identitate fiind redari din cuprinsul deciziei civile nr. 238/ 2005 a ICCJ, iar nu propriile retineri ale tribunalului in prezenta cauza. De asemenea, Curtea a constatat ca identitatea intre terenul apartinând reclamantilor la nivelul anului 1946 si terenul din actuala Str. (..) a fost dovedita prin ambele expertize efectuate in cauza.
La fel, Curtea constata ca nu se retine de catre tribunal (sau de catre Curte la acest moment al solutionarii apelului) ca reclamantii ar fi edificat întreaga constructie, ci, asa cum s-a dezvoltat mai sus, se retine ca acestia au edificat doar subsolul si parterul, insa aceasta nu poate atrage respingerea cererii lor de restituire in întregul ei, ci admiterea, in contextul art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001. Nu are relevanta ca autorizatia de construire nu poate valora titlu de proprietate, proba edificarii constructiei subsol si parter de catre reclamanti (de fapt de reclamant si autoarea reclamantei) fiind facuta cu actele care atesta ca la data preluarii imobilului de catre stat aceste spatii existau construite, unite cu prezumtia instituita de dispozitiile art. 492 C.civ..
