Invocarea un drept propriu de proprietate asupra construcţiei, pe calea procedurii necontencioase a plângerii împotriva unei încheieri de carte funciară dau un caracter contencios cererii petentei. Excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a


Constată  că  prin decizia  civilă  nr. 261/23 octombrie  2012 Tribunalul  Braşov  a

respins apelul declarat de apelanta AC împotriva Sentinţei  civile nr. 627 din data de 25.01.2012 , pronunţată de  Judecătoria Braşov.

Pentru  a pronunţa această  hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:

 Prima instanţă a apreciat în mod corect starea de fapt, a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale în materie, vizând calitatea  procesuală a părţilor în litigiile de natura celui de faţă .

Atât din cererea de apel cât şi din cea depusă în faţa primei instanţe, rezultă că petenta apelantă critică modul în care construcţia  asupra căreia s-a dispus înscrierea dreptului a ajuns în proprietatea intimatului, chestiuni care nu pot face obiect de analiză în cadrul procedurii speciale a înscrierii în cartea funciară.

Prima instanţă a soluţionat cauza în baza excepţiilor mai sus evidenţiate, nefăcând o analiză a fondului cererii de chemare în judecată, analiză care este inadmisibilă în raport de procedura aleasă.

Apelanta critică soluţia instanţei de fond şi sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Primarul Municipiului B, critici ce se dovedesc a fi nefondate .

Din  H.C.L. nr. 293 din 15.05.2006 rezultă că terenul aferent construcţiei a fost dat în administrarea Direcţiei de Servicii Sociale pentru construirea unui Centru pentru nevăzători  (fila 42 dosar fond), Autorizaţia de construire nr. 480/15.06.2006 a fost emisă  pentru apelantă la cererea intimatei Primăria Municipiului B ( fila 47 ), pentru ca Certificatul de urbanism pentru dare în folosinţă definitivă,  nr. 87 din 29.02.2008,  să fie emis pentru Municipiul B în vederea intabulării ( fila 64).

 Se constată că, atât registratorul de carte funciară cât şi judecătorul fondului, au respectat dispoziţiile legale în materie şi s-au conformat actele depuse în vederea intabulării, chestiunile legate de dreptul de proprietate asupra imobilului neputând fi analizate pa calea specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, cum tinde apelanta, pentru a-şi valorifica dreptul de proprietate asupra construcţiei menţionate. 

 Titular al dreptului de proprietate asupra construcţiei a fost intabulat Municipiul B, ca unitate administrativ – teritorială şi nu Primarul sau Primăria, astfel că prima instanţă, fără a intra în cercetarea fondului, a soluţionat în mod corect excepţiile invocate.

Împotriva hotărârii  de mai  sus  a formulat  recurs petenta  A C  iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art.3o4 pct. 8 Cod procedură  civilă,  soluţia atacată  este criticată  pentru  următoarele considerente:

Prin încheierea ce face obiectul  plângerii dedusă judecăţii OCPI  a dispus intabularea Centrului de zi pentru copii nevăzători situat în B, str. M… pe numele Primăriei  Municipiului  B.

Acest  centru  a fost construit de A C cu fonduri proprii  – 1oo.oo euro fonduri  atrase în mod  special de asociaţie de la unicul sponsor extern, Banca General Electric Internaţional din Hanovra, Cehia, Budapesta. În susţinerea acţiunii, atât  în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei care a judecat apelul s-a administrat proba cu  înscrisuri, probă din care a reieşit, fără  putinţă de tăgadă  faptul  că  centrul a fost  construit  de A C, aşa cum a reţinut  şi  instanţa de fond.

Ca atare, cererea fiind motivată în fapt  şi în drept  instanţa de fond şi  cea care a judecat apelul au respins acţiune în baza excepţiilor invocate de intimata Primăria Municipiului  B, fără însă a intra în cercetarea fondului. Ca atare cele două  instanţe au  respins acţiunea fără  a cerceta motivele pentru  care  fost introdusă  acţiunea asociaţiei, pronunţând o  hotărâre care este supusă  casării  în condiţiile prevăzute de art. 312 alin.5 Cod procedură  civilă. 

Recursul este nefondat. 

Prin încheierea nr.40723/2o mai 2o1o OCPI Br. a dispus, la cererea Primăriei  Municipiului B, intabularea dreptului de proprietate al Municipiului B asupra construcţiei  „Centrul de zi  pentru  copii nevăzători  în CF 10644, nr. top 13085/38/3/2 .

În dovedirea cererii  au  fost  depuse  extrasul cărţii funciare menţionate din care rezultă că  Municipiul  B este proprietarul  terenului în suprafaţă de 1252 mp, certificatul  de urbanism  nr.153/2009 şi documentaţia  cadastrală  din care rezultă edificarea unei  construcţii cu destinaţia Centru de zi pentru  copii  nevăzători. Analizând înscrisurile ataşate cererii, în mod legal OCPI a dispus intabularea dreptului  de proprietate al Municipiului B asupra construcţiei edificată pe terenul proprietatea acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat plângere A C solicitând intabularea dreptului  de proprietate al acestei  asociaţii  asupra construcţiei, întrucât aceasta a fost  edificată din surse proprii  (finanţări  externe).

Invocând un drept propriu de proprietate asupra construcţiei, pe calea procedurii necontencioase a plângerii  împotriva unei  încheieri  de carte funciară,  în mod corect primele instanţe (de fond şi  de apel) au  reţinut că  aceste aspecte dau un caracter contencios cererii  petentei.

Astfel, potrivit  art. 335 Cod procedură  civilă  „dacă  cererea, prin însăşi  cuprinsul  ei sau prin obiecţiile ridicate de părţile citate sau care intervin prezintă caracter contencios  instanţa o va respinge .”

Prin urmare, petenta are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile asupra construcţiei  pe calea unei acţiuni contencioase de drept comun în cadrul căreia se vor analiza apărările acesteia ce ţin de fondul dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Primăriei  Municipiului  B  admisă de către instanţa de fond, Curtea reţine că dispoziţiile art. 41 alin. 1 Cod procedură  civilă  potrivit  cărora, doar  persoanele ce au  folosinţa drepturilor civile, pot  sta ca părţi în judecată,  sunt aplicabile doar  procedurii contencioase (constituind chiar primul  articol din Cartea a II a procedura contencioasă).

În cadrul procedurilor necontencioase, cum este cazul plângerilor la încheierile de carte funciară, sunt aplicabile prevederile Cărţii a III a Codului de procedură civilă, iar  soluţionarea  acestor cereri, neavând caracter contencios, nu presupune analizarea condiţiilor de exercitare a unei acţiuni civile astfel încât lipsa calităţi procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului B nu are nicio importanţă  în soluţionarea  cererii  necontencioase.

Cu toate acestea, curtea va menţine soluţia de respingere a plângerii petentei  A C însă nu pentru lipsa calităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului B, ci  pentru considerentele arătate anterior, respectiv pentru  faptul că prin cererea petentei  se urmăreşte, contrar prevederilor art. 331 Cod procedură  civilă,  stabilirea  unui  drept potrivnic faţă  de proprietarul  înscris în CF, Municipiul  B prin primar.

Faţă  de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură  civilă recursul petentei  va fi  respins.