Decizia de atribuire pe care se întemeiaza pretentia reclamantei, chiar coroborata cu procesul verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961, nu poate fi apreciata ca “act doveditor” conform prevederilor art.23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, apt sa genereze o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei ce o invoca, pentru ca prin ea se demonstreaza doar calitatea autorului partii, de titular al unui drept de folosinta asupra terenului notificat, nu si existenta dreptului sau de proprietate asupra acestui bun.
Decizia de atribuire pe care se întemeiaza pretentia reclamantei, chiar coroborata cu procesul verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961, nu poate fi apreciata ca “act doveditor” conform prevederilor art.23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, apt sa genereze o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei ce o invoca, pentru ca prin ea se demonstreaza doar calitatea autorului partii, de titular al unui drept de folosinta asupra terenului notificat, nu si existenta dreptului sau de proprietate asupra acestui bun.
Din interpretarea normelor legale mentionate rezulta ca ceea ce se transmitea în temeiul Decretului nr. 493/1954 era doar folosinta vesnica asupra terenului repartizat pentru edificarea unei locuinte, nu si proprietatea imobilului atribuit, si ca, pe cale de consecinta, în mod corect a retinut tribunalul ca reclamanta nu a facut dovada dreptului a carui încalcare a dedus-o judecatii pentru ca autorul sau a fost doar titularul unui drept de folosinta asupra terenului în suprafata de 418 mp situat în Constanta, str. Biruintei nr.5.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la 11.07.2007 reclamanta S.E. a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtii Primarul municipiului Constanta, Primaria Constanta si Consiliul Local al municipiului Constanta, anularea dispozitiei nr. 2431/05.06.2007 si restituirea în natura a terenului în suprafata de 396,5 m.p. situat în Constanta, strada B. nr.5, lotul nr.19, careul nr.13.
În motivare a aratat ca prin notificare formulata în temeiul Legii nr.10/200 a solicitat restituirea în natura a terenului mentionat si acordarea de despagubiri pentru constructia ce a fost edificata pe acesta, demolata în urma preluarii.
Desi prin dispozitia contestata a fost solutionata doar cererea de acordare de despagubiri, nu si solicitarea referitoare la teren, din referatul de fundamentare al acesteia rezulta ca motivul omisiunii a fost lipsa dreptului de proprietate asupra terenului, ce-i fusese atribuit sotului reclamantei conform Decretului nr.493/1954.
A mai sustinut reclamanta ca solutia pârâtilor este contrara înscrisurilor depuse la dosar, respectiv planului de situatie întocmit în scopul obtinerii autorizatiei de constructie a locuintei si procesului verbal de impunere din 19.01.1961, din care rezulta plata impozitului atât pentru constructie, cât si pentru teren, precum si ca decizia de atribuire facuta în temeiul unui act normativ special, pentru un teren cu destinatie speciala, genereaza o prezumtie de proprietate în favoarea persoanei care o invoca.
La primul termen de judecata instanta a invocat, din oficiu, exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Primariei municipiului Constanta si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Constanta si a Municipiului Constanta prin Primar.
Reclamanta a formulat cerere de completare a cadrului procesual pasiv prin care a chemat în judecata, în calitate de pârât, Municipiul Constanta prin Primar.
Prin sentinta civila nr.2185/06.12.2007 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei capacitatii de folosinta a pârâtei Primaria municipiului Constanta, a respins actiunea formulata împotriva acesteia ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsita de capacitate de folosinta, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Municipiul Constanta si Consiliul Local Constanta, fata de care a respins actiunea ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva si a respins ca nefondata actiunea formulata împotriva pârâtului Primarul municipiului Constanta.
Pentru a hotarî în acest sens prima instanta a retinut urmatoarele:
– conform Legii nr.215/2001, primaria este doar un aparat de specialitate al primarului, pentru îndeplinirea atributiilor stabilite de lege în sarcina acestuia, astfel ca nu are capacitate de folosinta, neavând drepturi si obligatii proprii pe care sa le exercite sau sa le execute.
– din interpretarea prevederilor art. 21 alin. 4 din Legea nr.10/2001 rezulta ca autoritatea administrativa îndrituita sa dispuna restituirea în natura, careia îi incumba obligatia de restituire a imobilului, este Primarul municipiului Constanta, iar nu unitatea administrativ teritoriala care este proprietarul terenului.
– din referatul nr.43291/2007 întocmit de Primaria municipiului Constanta, care fundamenteaza dispozitia atacata în cauza, reiese ca terenul din str. B. nr.5 a fost atribuit în folosinta sotului reclamantei prin decizia nr.1406/29.11.1957, emisa de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al orasului de subordonare regionala Constanta în temeiul Decretului nr.493/1954 pentru construirea de locuinte si ca în baza autorizatiilor nr.11559/1957 si nr.66661/1961 beneficiarul atribuirii a edificat o constructie care a fost preluata în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.385/1979, iar ulterior a fost demolata.
– conform art.1 din Decretul nr.493/1954 terenurile ce au facut obiectul acestui act normativ erau atribuite doar în folosinta vesnica, nu în proprietate, cum în mod nefondat sustine contestatoarea, iar în raport de aceasta reglementare imobilul în litigiu nu face parte din categoria celor preluate abuziv de Statul Român pentru ca el s-a aflat permanent în proprietatea statului, efectul exproprierii fiind doar retragerea folosintei lui, asa cum rezulta si din Tabelul cu detinatorii terenurilor proprietate de stat situate în judetul Constanta, atribuite în baza Decretului nr.493/1954.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta Saghiu Elena si a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie invocând, în esenta, urmatoarele:
– încalcarea rolului activ prin respingerea cererii de probatorii formulata de reclamanta, care a avut ca obiect înscrisurile pe baza carora s-a solutionat notificarea si istoricul de rol fiscal pentru terenul în litigiu – ca urmare a faptului ca impozitul a fost calculat atât pentru constructie, cât si pentru teren, iar verificarea acestor sustineri se impunea cu atât mai mult cu cât obligatia de plata a impozitului revine proprietarilor.
– interpretarea restrictiva si nelegala a prevederilor art.2 din Legea nr. 10/2001 si a celor ale Decretului nr.493/1954.
Sub acest aspect s-a aratat ca atribuirea în folosinta vesnica a terenului, pe durata existentei constructiei, echivaleaza cu un drept real acordat beneficiarului lui, drept care a devenit opozabil tuturor prin faptul transcrierii deciziei de atribuire în Registrul de transcriptiuni al Tribunalului Constanta, sub nr.977/08.09.1959. Totodata, beneficiarului atribuirii îi era conferita posesia, dreptul de utilizare a terenului si dispozitia juridica, ca accesoriu al constructiei, în sensul ca acesta avea posibilitatea transmiterii terenului, odata cu înstrainarea constructiei.
– solutia nerecunoasterii dreptului de proprietate al autorului reclamantei nu este echitabila pentru ca, în ipoteza în care constructia nu ar fi fost demolata, decizia de atribuire în folosinta constituia un act juridic declarativ de proprietate, care genera o prezumtie relativa de proprietate în favoarea celui care o invoca, si putea constitui temei al recunoasterii dreptului de proprietate pentru teren conform Legii nr.18/1991.
Analizând legalitatea si temeinicia hotarârii atacate în raport cu criticile formulate, instanta retine urmatoarele:
Legea nr.10/2001 reglementeaza o procedura speciala de restituire în natura sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de catre stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, urmarind înlaturarea prejudiciilor suferite de fostii proprietari prin abuzurile savârsite de stat.
Art.2 din lege defineste notiunea de preluare abuziva si enumera nelimitativ si în raport de modalitatea, motivul sau conditiile preluarii, toate situatiile în care masura a fost nelegala – deoarece s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdictionale, contrare regimului juridic constitutional de la data producerii lor si, totodata, contrare drepturilor si libertatilor fundamentale consacrate în legislatia internationala opozabila în domeniu – iar art.3 si 4 alin.2 din acelasi act normativ stabilesc ca sunt îndreptatite la masuri reparatorii constând în restituirea în natura sau, dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptatite.
În speta, în calitate de mostenitor legal al defunctului S.I. – conform certificatului de mostenitor nr.976/1980 – reclamanta a invocat în sustinerea dreptului sau de proprietate asupra terenului notificat decizia nr.1406/28.02.1959 emisa de fostul Sfat Popular al orasului de subordonare regionala Constanta, prin care autorului sau i-a fost atribuit terenul în suprafata de 418 m.p., situat în Constanta, str. B. nr.5, lotul nr.19, careul nr.13, pentru construirea locuintei în conditiile Decretului nr.493/1954.
Din interpretarea art.23 din Legea nr.10/2001, coroborat cu art. 23.1 din H. G nr. 250/2007, de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, care stabileste ce se întelege prin “acte doveditoare”, rezulta ca în aceasta materie dovada dreptului de proprietate se poate face cu orice mijloc de proba, sintagma “acte doveditoare” facând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdictional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care genereaza o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei ce îl invoca.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 pentru autorizarea comitetelor executive ale sfaturilor populare sa atribuie terenuri, proprietatea statului, unor categorii de cetateni ce voiesc a-si construi locuinte fara credite acordate de stat (publicata în Buletinul Oficial nr. 46/10.12.1954): „Comitetele executive ale sfaturilor populare sunt autorizate sa atribuie, gratuit, în folosinta vesnica, parcele de terenuri necesare construirii de locuinte pe baza cooperarii între locatori, precum si pentru constructia de locuinte individuale, muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor si functionarilor din orase si comune…, daca toti acestia nu au asemenea terenuri si pot, prin mijloacele lor, sa-si construiasca locuinte proprii fara a avea nevoie de credite de stat si daca sunt angajati în localitatea respectiva sau în apropierea ei”.
Articolul 3 din acelasi act normativ stabilea ca beneficiarii terenurilor au obligatia de a construi în cel mult doi ani de la data atribuirii lor si ca, la cererea partii interesate, tribunalul locului va dispune transcrierea în registrul de mutatii imobiliare a dreptului de folosinta vesnica asupra terenului atribuit.
Din interpretarea normelor legale mentionate rezulta ca ceea ce se transmitea în temeiul Decretului nr. 493/1954 era doar folosinta vesnica asupra terenului repartizat pentru edificarea unei locuinte, nu si proprietatea imobilului atribuit, si ca, pe cale de consecinta, în mod corect a retinut tribunalul ca reclamanta nu a facut dovada dreptului a carui încalcare a dedus-o judecatii pentru ca autorul sau a fost doar titularul unui drept de folosinta asupra terenului în suprafata de 418 mp situat în Constanta, str. B. nr.5.
Ca aceasta a fost natura juridica a dreptului dobândit de S.I. în temeiul deciziei nr.1406/1957 rezulta si din “tabelul cuprinzând detinatorii terenurilor proprietate de stat situate în judetul Constanta, atribuite în baza Decretului nr.493/1954, a caror folosinta se retrage”, anexa la Decretul prezidential nr.385/16.12.1979, conform caruia s-a realizat exproprierea constructiei edificata de sotul reclamantei pe terenul în litigiu, iar concluzia mentionata nu poate fi infirmata de continutul procesului verbal pentru impunerea cladirilor si terenurilor din orase pe anul 1961 sau de împrejurarea transcrierii deciziei de atribuire în registrul de transcriptiuni al Tribunalului Constanta; astfel, din procesul verbal la care face referire reclamanta rezulta ca imobilul supus impozitarii era doar casa de locuit situata în Constanta, str. B. nr.5 si ca imobilul era scutit de la plata impozitului timp de 15 ani, potrivit normelor de impozitare stabilite de Decretul nr.493/1954 în art.8. Nu-i confera deciziei de atribuire caracterul de înscris doveditor al dreptului de proprietate nici împrejurarea transcrierii sale în registrul de transcriptiuni pentru ca aceasta formalitate era impusa de prevederile actului normativ în baza caruia a fost emisa, care în art.3 alin.2 stabilea expres ca dreptul supus transcrierii era cel de folosinta asupra terenului atribuit.
Nu poate fi retinuta ca întemeiata nici sustinerea referitoare la existenta dreptului de dispozitie juridica al beneficiarului atribuirii asupra terenului dat în folosinta pentru ca legiuitorul stabilea expres regimul acestui bun în cazul înstrainarii constructiei în art.7 alin. ultim din decret, care prevedea ca într-o asemenea situatie terenul “trecea” asupra noului proprietar al imobilului, deci transmisiunea dreptului de folosinta intervenea prin efectul legii, nu ca rezultat al optiunii proprietarului constructiei.
Prin urmare, în conditiile în care reclamanta nu a facut dovada ca dupa transmiterea în folosinta vesnica a terenului în suprafata de 418 m.p., autorul sau a devenit proprietarul imobilului atribuit, în baza unui act translativ de proprietate sau prin efectul legii, calitatea sa de persoana îndreptatita la acordarea masurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru acest teren nu poate fi retinuta.
Nu se poate sustine cu temei ca lipsirea de eficienta juridica a deciziei prin care terenul a fost atribuit autorului reclamantei îi creeaza acesteia din urma un regim discriminator în raport cu beneficiarii prevederilor Legii nr.18/1991 pentru ca normele actului normativ pe care se întemeiaza contestatia de fata recunosc dreptul la acordarea masurilor reparatorii numai proprietarilor imobilelor care intra sub incidenta sa sau mostenitorilor acestora, ori reclamanta nu justifica existenta acestei calitati.
Nefondata este si critica referitoare la neexercitarea rolului activ pentru ca din actele dosarului rezulta ca înscrisurile a caror nedepunere se invoca în apel au fost avute în vedere de tribunal, atât cele care au stat la baza solutionarii notificarii, mentionate în referatul nr.43291/30.03.2007 al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.10/2001 Constanta, cât si situatia juridica a terenului în litigiu, depusa prin adresa nr.140400/14.11.2007 a Primariei municipiului Constanta. Pe de alta parte, fata de înscrisurile aflate la dosar si de necontestarea modalitatii de atribuire a terenului catre autorul reclamantei, în mod corect a apreciat prima instanta ca depunerea istoricului de rol fiscal si a originalului planului de situatie depus în copie la fond nu era utila cauzei, iar solutia de respingere este conforma prevederilor art.167 alin.1 din Codul de procedura civila, care dispun ca “dovezile se pot încuviinta numai daca instanta socoteste ca ele pot sa conduca la dezlegarea pricinii”.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, apelul este respins ca nefondat.
