Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 29.12.2005, sub numarul 305/2006, reclamantul P.G. a chemat in judecata pe parata S.C. E.O. S.A. – Sucursala Distributie Slatina, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, parata sa fie obligata la plata sumei de 10.000.000 ROL reprezentand c/v productiei nerealizate de pe terenul sau din pricina culpei acesteia in perioada 2003-2005, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca este proprietarul unui teren arabil extravilan in suprafata de 5400 mp situat in comuna Milcov, sat Milcov Deal, T8, P16 cu vecini – E – C. L., V – Vh16/1, S – De89/1, N – padure, conform titlului de proprietate nr. 57620/101/25.03.1998 si actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2235/1.07.1998, iar pe acest teren parata a amplasat 3 stalpi de beton ce sustin reteaua electrica de inalta tensiune, amplasata defectuos si care fac imposibila efectuarea lucrarilor agricole si obtinerea unor productii. S-a precizat ca terenul nu poate fi lucrat mecanizat deoarece se gaseste in panta, iar liniile aeriene de energie electrica cu inalta tensiune cad la o distanta mai mica decat distantele prevazute de normele specifice de amplasare, raspunderea civila operand chiar si pentru culpa cea mai mica.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 998 si 999 din Codul civil.
Parata a depus intampinare, solicitand respingerea cererii, ca neintemeiata, si aratand ca, in baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 318/2003, S.C. E.O. S.A., in calitate de operator de distributie si titular de licenta de distributie si furnizare, este titulara a dreptului de uz si de servitute asupra tuturor terenurilor, fie proprietate privata, fie proprietate publica a tertelor persoane, pe toata durata de functionare a capacitatii energetice. Dreptul de uz si servitute se realizeaza cu titlu gratuit, in temeiul art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, acesta necreand decat o obligatie de a achita eventuale despagubiri proprietarilor de teren asupra culturilor, numai cu ocazia interventiilor efectuate pentru executarea lucrarilor de revizii, reparatii sau retehnologizari. Per a contrario, in calitate de titulara a dreptului de servitute si uz cu titlu gratuit, S.C. E.O. S.A. nu poate fi obligata la plata niciunei pretinse daune, ingradirea nefiind in contradictie cu principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii. In aprecierea acestei solutii, s-a cerut instantei sa aiba in vedere si dispozitiile art. 19 alin. 2 si 3 din Legea nr. 318/2003, conform carora zona aflata pe traseul retelei electrice se instituie ca fiind zona de protectie si de siguranta. In concret, in cauza, zona de protectie si siguranta de-a lungul instalatiei electrice nu este in nici un fel afectata, reclamantul nelucrand vreodata acel teren si preferand sa invoce imposibilitatea efectuarii lucrarilor. S-a mai aratat si faptul ca, in baza art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, terenul ocupat de fundatiile stalpilor de sustinere a retelei electrice apartine domeniului public al statului.
La termenul din 23.05.2006 parata a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca reclamantul nu poate dovedi proprietarul instalatiei electrice.
La termenul din 5.09.2006 parata a depus note de sedinta, aratand ca invocarea unei situatii identice cu aceea retinuta de Tribunalul Olt la data pronuntarii deciziei nr. 1264/27.06.2002 nu poate fi retinuta, intrucat S.C. E.O. S.A. nu are in inventar reteaua energetica respectiva iar cadrul legal aplicabil, respectiv Legea nr. 318/2003, reglementeaza coexistenta instalatiilor energetice de uz si utilitate publica cu terenurile proprietatea tertilor.
In sedinta publica de astazi reprezentantul paratei a renuntat sa reitereze exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, solicitand, pe fond, respingerea cererii, ca neintemeiata, sens in care a depus concluzii scrise, aratand in plus, in raport de cererile anterioare, ca, potrivit deciziei nr. 550/6.06.2006 a Curtii Constitutionale exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, fara a se tine seama de prevederile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutie, potrivit carora continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau legitime ale altor subiecte de drept. Totodata, exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatii reclamantului afectata de capacitatea energetica cu titlu gratuit, pe toata durata existentei acesteia, desi are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce intr-o expropriere formala si nici intr-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunului ce nu contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si practicii C.E.D.O. in cauzele Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei respectiv Mellacher si altii impotriva Austriei.
Potrivit titlului de proprietate nr. 57620/101/25.03.1998 si actului de partaj voluntar nr. 2235/1.07.1998, reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 5400 mp, situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16 cu vecini E – C.L., V – Vh16/1, S – De89/1, N – padure.
Pe acest teren, au fost amplasati 3 stalpi metalici, de 110 KV, tip IC 110-263, din care doi sunt in administrarea paratei S.C. E.O. S.A. – Sucursala Distributie Slatina, iar al treilea este dezafectat.
Liniile electrice ce traverseaza terenul au fost puse in functiune in anii 1963, 1968 si 1980, conform normativelor, distanta fata de sol a fazei celei mai apropiate fiind de 15m pentru toate cele patru circuite, aspecte constatate personal de expertul electroenergetician G.C..
Acelasi expert a concluzionat ca proprietarul terenului poate executa lucrari mecanizate cu orice fel de utilaj pe suprafata de teren traversata de instalatia energetica, gabaritul utilajelor neprezentand risc din punct de vedere al distantelor la care sunt situate conductoarele, cea mai mica distanta fiind de 7,30 m, pana la care nu exista riscuri de electrocutare, si ca singura suprafata afectata este de 70 mp, ocupata de fundatia stalpilor, terenul nefiind lucrat din pricina inclinatiei sale.
Expertul agricol P.M. a stabilit ca venitul net ce ar fi putut fi produs pe intreaga suprafata de 5400 mp, teren situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16, in perioada 2003-2005 este de 552 RON, suma necontestata de parti, potrivit raportului de expertiza tehnica judiciara nr. 649/1.05.2006 (f. 47-53, 72-75).
Asa cum si Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut constant, Legea energiei electrice nr. 318/2003, prin art. 16 şi art. 18, face distincţie între dreptul de uz instituit pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacităţii energetice, care poate afecta atât proprietatea pe care se află amplasată capacitatea energetică, dar şi terenuri învecinate şi dreptul de uz instituit asupra terenului pe care se află amplasată capacitatea energetică.
Astfel, conform art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, drepturile de uz şi de servitute se exercită cu titlu gratuit atunci când privesc terenuri care sunt afectate de capacitatea energetică. Atunci când e vorba terenul pe care se află amplasată capacitatea electrică, conform alin. 6 din art. 16 al Legii nr. 318/2003, dreptul de uz se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare, ceea ce înseamnă că el se va stabili prin plata unei indemnizaţii lunare corespunzătoare.
Textele în discuţie au făcut, de altfel, obiectul de analiză al Curţii Constituţionale, care a statuat că prevederile art. 16 alin. 4, art. 18 şi ale art. 19 alin. 3 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice pe toată durata existenţei acestora. Această sarcină constă în obligaţia deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite intervenţia titularilor de licenţă pentru retehnologizări, reparaţii, revizii sau remedierea avariilor, în baza drepturilor de uz şi servitute ale acestora din urmă asupra proprietăţilor respective (Decizia nr. 140 din 23 martie 2004).
Ca atare, in baza art. 16 alin. 6 din Legea energiei electrice nr. 318/2003, instanta va admite in parte cererea, obligand parata la plata catre reclamant a sumei de 7,15 RON, contravaloarea productiei nerealizate pentru anii 2003-2005, calculata prin raportarea sumei de 552 RON stabilita pe intreaga suprafata de 5400 mp, teren situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16, potrivit raportului de expertiza tehnica judiciara nr. 649/1.05.2006, la suprafata afectata de 70 mp, astfel cum reiese din raportul de expertiza tehnica nr. 1991/3.11.2006, intocmit de expert G.C.
Stabilirea dreptului de uz şi exercitarea sa cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare, ca regula prin plata unei indemnizaţii lunare corespunzătoare, poate fi asimilata contravalorii productiei nerealizate pentru terenul in cauza, cat timp partile nu au prevazut o astfel de indemnizatie.
In ce priveste aplicarea jurisprudentei C.E.D.O. invocata de parata, instanta retine ca solutia pronuntata nu incalca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In cauza Sporrong si Lonnroth c. Suediei, moştenitorii domnului Sporrong şi doamna Lonnroth au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând încalcarea mai multor articole din Convenţie.
Referitor la violarea art. 1 din Protocolul nr.1, Curtea a observat că autorităţile suedeze nu au trecut la exproprierea imobilelor reclamanţilor: aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, din punct de vedere formal, reclamanţii nu au fost nici o clipa lipsiţi de proprietatea lor. De asemenea, Curtea a observat că situaţia dedusă judecăţii nu se asimilează nici cu o expropriere de fapt întrucât, deşi a pierdut din substanţa sa, dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a dispărut. Cu toate acestea, Curtea a stabilit că a existat o ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate al reclamanţilor deoarece, deşi permisele de expropriere lăsau intact din punct de vedere juridic dreptul reclamanţilor de a se folosi şi de a dispune de bunurile lor, ele reduceau într-o largă măsură posibilitatea practică de exercitare a acestui drept. În acelaşi timp, interdicţiile de construire limitau dreptul reclamanţilor de a se folosi de bunurile lor. Curtea a mai stabilit că această ingerinţă în dreptul de proprietate nu era justificată prin prisma alin. 2 al art. 1 şi nici nu respecta cerinţa unui echilibru just între interesul general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Aceasta, deoarece legislaţia în vigoare în perioada respectivă se caracteriza prin rigiditate: în afară de retragerea pur şi simplu a permiselor, care necesita acordul municipalităţii, ea nu oferea nici un fel de mijloc de modificare ulterioară a situaţiei proprietarilor în cauză.
În concluzie, Curtea a reţinut că reclamanţii au rămas o perioadă lungă de timp într-o incertitudine completă în ceea ce privea soarta proprietăţii lor şi au suportat astfel o povară specială şi excesivă pe care ar fi putut-o face legitimă numai posibilitatea de a reclama scurtarea duratei de valabilitate a permiselor sau aceea de a putea cere reparaţii.Aceste posibilităţi erau excluse în respectiva perioada de legislaţia suedeză, iar la data soluţionării cauzei legislaţia continua să o excludă pe cea de-a doua.
In cauza Mellacher si altii versus Austria, în care reclamanţii s-au plâns pentru violarea art. 1 din Protocolul nr.1, ca urmare a adoptării unei legi care limita nivelul chiriilor pentru anumite categorii de apartamente, în care se încadrau şi cele ai căror proprietari erau reclamanţii.
Mai întâi, Curtea a stabilit că în cauză este aplicabil art. 1 din Protocolul nr.1, respectiv cel de-al doilea paragraf: “Fără nici o îndoială, reducerile făcute, în virtutea legii din 1981, au constituit un amestec în folosirea drepturilor pe care petiţionarii le aveau în calitate de proprietari de bunuri închiriate. Chiar dacă ele au dus la lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, ele nu se traduc într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duc la un control al folosinţei bunurilor.”
Referitor la interesul public şi la marja de apreciere recunoscuta legiuitorului, Curtea a statuat ca: “În punerea în practică a politicilor sociale si economice şi, mai ales, în domeniul locuinţelor, legiuitorul trebuie să se bucure de o mai mare latitudine pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care cere o reglementare, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acesteia din urmă.”
Mai mult, Curtea a admis că, pentru a reforma legislaţia socială şi în special pe cea referitoare la controlul chiriilor, legiuitorul trebuie să poată lua măsuri care să implice şi executarea în viitor a unor contracte încheiate anterior. Analizând circumstanţele particulare ale speţei, Curtea a decis că nu a avut loc o violare a art. 1, deoarece legea în discuţie încerca să reducă diferenţele excesive si injuste intre chiriile unor apartamente asemănătoare, să combată specula imobiliară şi să faciliteze persoanelor de condiţie modestă accesul la locuinţe cu o chirie rezonabilă, încurajând în acelaşi timp modernizarea imobilelor care nu răspundeau anumitor norme şi, deci, urmarea un ţel legitim, conform interesului general.
In baza art. 274 si 276 din Codul de procedura civila, va compensa cheltuielile de judecata, avand in vedere solutia pronuntata.
