În faza de executare silită nu se poate analiza legalitatea emiterii titlului de creanţă, pentru aceasta existând o cale specială de atac reglementată de art. 205-207 din OG 92/2003 (aspect menţionat şi în documentul respectiv) iar actele contestate în speţa de faţă, somaţia şi titlul executoriu reproduc suma înscrisă în decizia de impunere ce se doreşte a fi recuperată de la debitor.
În aceste condiţii actele contestate sunt emise în mod legal, având la bază un titlu de creanţă ce a fost comunicat debitorului iar prin expirarea termenului de plată a dobândit caracter executoriu.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul T I a formulat in contradictoriu cu A. J. F. P., în temeiul art. 172-173 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificările si completările ulterioare, contestaţie împotriva titlului executoriu si a somaţiei emise in cadrul dosarului de executare solicitând anularea acestora.
În motivarea contestaţiei, s-a învederat că prin titlul executoriu si somaţia atacate, intimata a stabilit de plata in sarcina contestatorului suma de 408 lei reprezentând impozit si diferenţe de impozit anual de regularizat.
Sumele de bani conţinute in titlul executoriu şi somaţie sunt rezultatul unor calcule necunoscute.
Nu s-a primit însă vreo decizie de impunere referitoare la plate vreunei sume drept diferenţa de impozit! Acest lucru este o stare continuă, dat fiind faptul că nici la somaţia anterioară nu s-a primit vreo decizie de impunere.
Aceasta suma nu este însa una reala având in vedere ca valoarea venitului net obţinut în anul 2012 la care s-a calculat procentul reprezentând impozitul pe profit este calculata in mod greşit.
Mai mult decât atât, reclamantul nu a primit decizia de impunere prin care au fost stabilite impozitul pe venit pe care trebuia sa îl achite pentru veniturile realizate in anul 2012.
In drept, reclamantul şi-a întemeiat prezenta cerere pe disp. art. 172-173 din OG nr. 92/2003.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, cu consecinţa menţinerii actelor de executare ca fiind legale şi temeinice.
A motivat că prin decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii s-au stabilit în sarcina contestatorului obligaţii suplimentare în sumă de 408 lei accesorii calculate pentru debite reprezentând impozit pe venituri din activităţi independente şi diferenţe de impozit anual de regularizat.
Potrivit art. 110 alin. 3 lit. c din OG 92/2003, decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie titlu de creanţă.
În condiţiile neachitării datoriei fiscale, a declanşat procedura de executare pentru sumele datorate de contestator.
În conformitate cu prevederile art. 145 din OG 92/2003, a fost emisă somaţia la care a fost ataşat titlul executoriu care au fost primite la data de 10.03.2014.
Somaţia a fost emisă în baza art. 141 alin. 1 şi 1 ind. 1 din OG 92/2003 iar cu privire la susţinerea contestatorului în sensul că nu a primit vreo decizie de impunere referitoare la plata vreunei sume drept diferenţă de impozit arată că decizia pentru obligaţiile de plată accesorii a fost comunicată prin corespondenţă la 24.01.2014.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 31.12.2013 AJFP emite decizia A. referitoare la obligaţiile de plată accesorii în care se menţionează că pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ale bugetului general consolidat s-au calculat următoarele accesorii: 6 lei reprezentând impozit şi 402 lei diferenţe de impozit anual de regularizat.
Decizia a fost comunicată contestatorului la data de 24.01.2014 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
La data de 27.02.2014 intimata emite titlul executoriu şi somaţie prin care se constată că a expirat termenul de plată pentru obligaţiile stabilite în decizie iar contestatorul este înştiinţat că împotriva sa a fost începută executarea silită pentru recuperarea sumei de 408 lei.
Contestatorul a depus o sentinţă civilă prin care au fost anulate două acte de executare emise de AJFP, cu motivarea că nu au fost comunicată debitorului decizia de impunere B. (ce priveşte obligaţii de plată considerate principale în raport cu cele din decizia A)
Instanţa apreciază că motivele de nelegalitate a actelor de executare contestate în speţa de faţă nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 110 alin. 2 şi alin. 3 lit c din OG 92/2003, colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz. Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii.
De asemenea, art. 111 alin. 2 lit. b din acelaşi act normativ, prevede că pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel: dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
Conform art. 141 alin. 2 din OG 92/2003, titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, prevede art. 141 alin. 1 din OG 92/2003.
În speţa de faţă instanţa reţine că titlul de creanţă reprezentat de decizia A. referitoare la obligaţii de plată accesorii a fost comunicată debitorului contestator la data de 24.01.2014, la dosar nefiind dovezi că împotriva acesteia a fost exercitată cale de atac specifică ori a fost desfiinţată.
În aceste condiţii, decizia respectivă constituind titlu de creanţă, la expirarea termenului prevăzut de lege pentru plata obligaţiei devine titlu executoriu iar dreptul corelativ poate fi realizat prin procedura de executare silită.
Instanţa consideră că în faza de executare silită nu poate analiza legalitatea emiterii titlului de creanţă, pentru aceasta existând o cale specială de atac reglementată de art. 205-207 din OG 92/2003 (aspect menţionat şi în documentul respectiv) iar actele contestate în speţa de faţă, somaţia şi titlul executoriu reproduc suma înscrisă în decizia de impunere ce se doreşte a fi recuperată de la debitor.
În aceste condiţii instanţa apreciază că actele contestate în dosarul de faţă sunt emise în mod legal, având la bază un titlu de creanţă ce a fost comunicat debitorului iar prin expirarea termenului de plată a dobândit caracter executoriu.
Pentru considerentele de mai sus argumentul referitor la necomunicarea legală a deciziei de impunere B, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile invocată de contestator a fost apreciat ca nerelevant. Astfel, titlul de creanţă ce stă la baza executării silite, respectiv decizia de impunere A, a fost comunicat debitorului la data de 24.01.2014 iar prin ajungerea la scadenţă a dobândit forţă executorie, creanţa fiscală individualizată fiind susceptibilă de realizare prin constrângere, potrivit art. 110 alin. 2 şi alin. 3 lit c şi art. 141 alin. 2 din OG 92/2003.
Faţă de cele arătate, considerând că motivele invocate prin contestaţie sunt neîntemeiate, cererea va fi respinsă.
