Asupra cererii de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1393 din 16.02.2015, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014 s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea D. R. a F. P. C.-A. J. a F. P. O., in contradictoriu cu intimatul M. I. C..
S-au anulat actele de executare silită efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 1825/O/2014 al BEJ B. A., respectiv somaţia din 28.08.2014 şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată din 28.08.2014.
Motivarea instanţei de fond:
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare in judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 05.09.2014 sub nr.8668/311/2014 contestatoarea A. J. a F. P. O. – D. R. a F. P. C. a formulat contestatie la executare împotriva actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. prin executor judecătoresc B. A. respectiv împotriva somaţiei nr.1825/O/2014 emisa la data de 28.08.2014 si a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/2014, emise la data de 28.08.2014 si comunicate contestatoarei la data de 29.08.2014, în contradictoriu cu creditorul M. l.C., solicitând admiterea contestaţiei la executare impotriva actelor de executare emise de către B.M. & A. pentru creditorul M. I. C. si anularea tuturor formelor de executare, ca urmare a faptului ca nu a urmat procedura stabilita prin lege privind restituirea unor sume de bani de la bugetul statului, suspendarea executării silite, in temeiul art. 718 noul cod procedura civila, pana la soluţionarea contestaţiei la executare.
In fapt a aratat ca M. I. C. a formulat acţiune in pretenţii, prin care a solicitat obligarea A.F.P Slatina si D.G.F.P Olt la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
Prin Sentinţa nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a admis cererea petentului si a dispus obligarea A.FP Slatina si D.G.F.P Olt la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
AFP Slatina a formulat recurs impotriva acestei sentinţe ce a fost respins de Tribunalul Olt prin Decizia nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata.
Prin actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. a fost somată A. J. a F. P. O. în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 6096/26.05.2011 pronunţata de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 13702/311/2010, definitiva prin decizia nr.1182/28.09.2011, pronunţata de Tribunalul Olt, privind pe reclamantul M. l. C…
Prin încheierea nr.1825/O/2014 emisa la data de 28.08.2014 întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A.s-au stabilit cheltuielile cu executarea silita in cuantum total de 523,20 lei, iar prin somaţia emisa in data de 28.08.2014 se solicita achitarea sumei de 1323,20 lei, reprezentând debit – 800 lei si cheltuieli de executare in valoare de 523,20 lei.
Considera actele de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc M. & A. ca fiind nelegale, având in vedere următoarele considerente:
Solicitarea creditorului este neintemeiata, acesta având obligaţia, fiind vorba de o instituţie bugetara, de a solicita plata voluntara a sumei totale de 800 lei, respectiv 500 lei conform sentinţei nr. 6086/26.05.2011 a Judecătoriei Slatina si 300 lei conform Deciziei nr.1182/28.09.2011 a Tribunalului Olt.
Petentul, respectiv creditorul urmăritor, nu a urmat procedura corecta de punere in executare a titlului executoriu, ci a preferat să se adreseze executorului judecătoresc, considerând că executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titularul dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge – cu concursul instituţiilor competente în acest sens – pe debitorul său, care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire, în mod silit.
M. I. C. avea obligaţia să urmeze, pentru a obţine pe calea executării voluntare creanţa sa, procedura reglementată de O.G. nr. 22/2002, acesta având obligaţia de a se conforma acestor dispoziţii legale si de a depune o cerere la sediul instituţiei, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o în cauză.
Prin instituirea unei astfel de proceduri, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei executări silite şi al punerii în executare de bună-voie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a hotărârilor judecătoreşti prin care se stabilesc drepturi de creanţă ce trebuie restituite de la bugetul de stat.
Mai mult, nu se poate reţine că simpla formalitate a depunerii unei astfel de cereri la organul fiscal competent este de natură să aducă atingere dreptului la justiţie garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu presupune niciun cost suplimentar celor efectuate în procedura judiciară din partea intimatului.
Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art. 6 paragraful 1 (cauza Hornsby v. Greece, 19 March 1997, § 40). Statului îi revine o obligaţie pozitivă de a organiza un sistem de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti care să fie eficient din punct de vedere normativ şi jurisprudenţial, sistem care trebuie pus în aplicare fără întârziere (Fuklev v. Ukraine, no. 71186/01, § 84, 7 iunie 2005).
De asemenea, in susţinerea cererii invoca si faptul că actele de executare silita fiind emise fata de o instituţie publica, este necesar a se tine cont si de dispoziţiile OG. 22/2002 , ordonanţa prin care sunt instituite anumite limite ale executării (respectiv condiţii), precum si termene de respectat, in sensul ca executarea nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale instituţiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget in acest scop, asupra titlului de cheltuieli din bugetul la care se încadrează obligaţia de plata respectiva.
Raportat la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/2014 întocmită de BEJ M. & A., încheiere prin care s-au stabilit cheltuielile cu executarea silita, s-a arătat faptul ca obiectul contestatiei il constituie exclusiv cuantumul onorariului de avocat in suma de 300 lei.
Executorul judecătoresc a fixat un onorariu executor de 99,20 lei si suma de 124,00 lei taxe poştale, suma reprezentând taxe poştale fiind de altfel destul de mare si nedovedita.
Prin incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, se solicita si un onorariu avocat in cuantum de 300 lei, ori, raportat la suma solicitata de executor, având in vedere operaţiunile desfăşurate, onorariul avocatului ar putea fi considerat un abuz de drept.
In ceea ce priveşte cuantumul onorariului avocaţial sunt aplicabile, de principiu, dispoziţiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecata, respectiv dispoziţiile art. 451, alin.2 din noul cod de procedura civila
Potrivit art.39, alin.4 din Legea nr.188/2000, privind executorii judecătoreşti: „(….) in cazul in care debitorul, somat sa îşi îndeplinească obligaţia, a executat-o deîndată sau in termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut sa suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum onorariul executorului judecătoresc si, daca este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusa. ”
Ori, in cazul de fata se pretinde un onorariu de avocat in cuantum de 300 lei, in condiţiile in care acesta a formulat doar o cerere adresata executorului judecătoresc la care s-a anexat titlul executoriu, prin care s-a solicitat executarea silita, onorariul solicitat fiind exagerat in raport cu munca prestata.
Arata ca dreptul procedural al creditorului de a obţine executarea silita a cheltuielilor de executare in baza incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare întocmită de executorul judecătoresc, nu poate fi exclus controlului instanţei de judecata, aceasta fiind in măsura a aprecia cuantumul onorariului de avocat (cum este si cazul de fata) in raport cu natura pricinii, cu complexitatea cauzei si activitatea îndeplinita de acesta.
Fata de cele menţionate, plata sumelor reprezentând cheltuieli de judecata obţinute in baza hotărârilor judecătoreşti definitive, se face voluntar, in baza procedurii menţionate, la simpla solicitare a creditorilor, fara a fi necesara o procedura executionala prin executor judecătoresc.
In temeiul art. 718 alin.1 din noul cod de procedura civila, s-a solicitat suspendarea executării silite, pana la soluţionarea irevocabila a contestaţiei.
Considera îndeplinita condiţia urgentei, justificata de implicaţiile financiare ale punerii in executare a unei garanţii de execuţie, iar scopul urmărit este prevenirea unei pagube iminente pe care masurile de punere in executare o provoacă.
Arata faptul ca instituţia este scutita de plata taxelor sau cauţiunilor, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 711 – 719, din noul codul de procedura civila.
In dovedire s-au depus inscrisuri (f. 5-6).
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, contestatoarea fiind parte in dosarul in care a fost obligata la plata acestor sume, dar nu a inteles sa le plateasca de buna voie. Cu privire la criticile privind onorariul executorului judecatoresc, acesta este legal, calculat conform Ordinului MJ 2550, iar onorariul avocatului este stabilit de catre parti si nu este unul nejustificat de mare.
S-a depus dosarul de executare.
Prin Incheierea din 13.10.2014 instanta a respins cererea de suspendare a executarii silite.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisurile de la dosar.
Analizand actele dosarului, raportat la motivele invocate de parti, instanta a retinut urmatoarele:
Prin Sentinţa nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a admis cererea petentului si a dispus obligarea A.F.P. S. si D.G.F.P O. la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010.
AFP S. a formulat recurs impotriva acestei sentinţe, ce a fost respins de Tribunalul Olt prin Decizia nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata.
Intimatul s-a adresat cu o cerere catre executorul judecatoresc la BEJ M. & A., formandu-se dosarul de executare nr. 1825/O/2014, fiind dispusa învestirea cu formula executorie de catre Judecatoria Slatina prin încheierea din 12.11.2012, iar executarea silita – incuviintata de Judecatoria Craiova prin încheierea din 12019/ 24.06.2014.
In cadrul dosarului de executare silita, executorul judecatoresc a pronuntat incheierea din 28.08.2014 privind cheltuielile de judecata, fiind emisa la aceeasi data somatia catre contestatoare pentru plata sumei totale de 1323,30 lei, compus din 800 lei debit si 523,20 lei cheltuieli de executare.
Potrivit art. 117 alin. 1 din OG 92/2003 – Cod procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
Se constată astfel că acest text de lege se referă la restituirea, la cerere, a sumelor ce au fost stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare ori ale altor organe competente potrivit legii (art. 117 alin. 1 lit. f ), legiuitorul prevăzând formularea unei cereri de restituire a unor astfel de sume stabilite prin hotărâri judecătoreşti, sens în care se constată că art. 117 din OG 92/2003 stabileste o obligaţie în sarcina creditorului de a se adresa cu cerere organului fiscal.
În realitate, art. 117 alin. 1 din OG 92/2003 prevede în mod clar faptul că sumele ce rezultă din astfel de hotărâri judecătoreşti, se restituie la cererea creditorului, legiuitorul stabilind, prin alin. 2 al aceluiaşi art. 117 că „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere” şi prin art. 21 „Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării”.
Ca atare, art. 117 alin. 1 stabileşte regula privind restituirea sumelor de către organul fiscal – la cerere – printre sumele menţionate aflându-se şi cele cuprinse în hotărârile judecătoreşti, alin. 2 şi 21 stabilind excepţia respectiv restituirea din oficiu în cazul sumelor reprezentând diferenţe de impozit sau a celor încasate prin poprire în plus faţă de creanţele fiscale iniţiale.
Este adevărat că potrivit art. 622 C.proc.civ., (1) „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”; iar potrivit art. 622 alin. 2 „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege speciala nu se prevede altfel” însă executarea de bunăvoie a obligaţiei de restituire a sumelor de către organul fiscal, se efectuează „la cerere” conform art. 117 alin. 1 lit. f din OG 92/2003, şi numai în cazul nerestituiri sumei, sunt aplicabile dispoz. art. 622 alin. 2 C.p.c. referitoare la executarea silită.
Din actele dosarului nu rezulta refuzul ori piedicile pe care debitoarea le-ar fi pus faţă de executarea obligaţiei. In cadrul contestaţiei la executare nu se poate retine faptul ca aceasta poate interpreta somatia ca o cerere, dar nu a achitat debitul, ci instanta trebuie sa aprecieze asupra respectarii pasilor de catre intimat, acesta apeland la executorul judecatoresc fara a se adresa initial cu o cerere catre organul fiscal, procedura prealabila, anterioara executarii silite pe calea executorului judecatoresc.
Avand in vedere cele de mai sus instanta a admis contestatia, si, pe cale de consecinta, a anulat actele de executare intocmite in cadrul dosarului nr. 1825/O/2014 al BEJ M. & A..
Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul M. I. C., cale de atac ce a fost înregistrat la Tribunalul Olt – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Prin încheierea nr.9 din 10 septembrie 2015 s-a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Secţiei a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Olt, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind apelul declarat de apelantul intimat M. I. C., împotriva sentinţei civile nr. 1393 din 16.02.2015, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator A. J. a F. P. O. – D. R. A F. P. D., în favoarea Secţiei a I Civilă din cadrul Tribunalului Olt.
Cauza s-a reînregistrat la această Secţie la data de 10.09.2015, sub nr. 8668/311/2014*.
În motivele de apel, apelantul critică sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei la executare şi a menţinerii actelor emise de executorul judecătoresc ca fiind temeinice şi legale.
A arătat că la data de 05.09.2014, contestatoarea- intimata a formulat contestaţie la executare impotriva actelor de executare silita emise de BEJ M. & A., prin executor B. A., in dosarul de executare nr. 1825/O/2014, contestaţie prin intermediul căreia a solicitat anularea tuturor actelor de executare, ca urmare a faptului ca apelantul, in calitate de creditor in cadrul acelui dosar de executare, nu a urmat procedura stabilita de lege privind restituirea unor sume de bani de la bugetul statului.
Apreciază ca sentinţa civila prin care a fost admisa respectiva contestaţie la executare este netemeinica si nelegala intrucat din cuprinsul Codului de Procedura Civila reiese in mod expres faptul ca orice obligaţie stabilita de o hotărâre judecătoreasca se aduce la indeplinire de bunăvoie, in caz contrar se poate apela la forţa coercitiva a statului.
Referitor la motivarea instanţei de fond potrivit căreia creditorul avea obligaţia de a urma, intr-o prima faza, procedura reglementata de O.G. 22/2002 apelantul a arătat că aceasta formalitate nu era o obligaţie ci doar o alternativa pe care o putea utiliza, insa interpretarea acesteia ca fiind obligatorie poate da naştere cu uşurinţa unui abuz din partea instituţiilor statului.
Arata ca susţinerile din cadrul contestaţiei la executare evidenţiază o interpretare subiectiva a prevederilor legale care vine in contradictoriu cu concluziile Curţii Europene a Drepturilor Omului care in numeroase alte cauze a conchis ca, prin refuzul de a executa sentinţa, precum si prin refuzul plaţii cheltuielilor de judecata dispuse de catre instanţele judecătoreşti, autorităţile naţionale lipsesc partea de un acces efectiv la justiţie in privinţa executării unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, fapt ce conduce la încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Prin interpretarea sa, instanţa de fond goleşte de conţinut Sentinţa Civila nr. 6096/26.05.2011 pronunţata de Judecătoria Slatina in dosarul nr. 13702/311/2010 rămasa definitiva prin decizia nr. 1182/28.09.2011 pronunţata de Tribunalul Olt cu consecinţa impiedicarii producerii vreunui efect a acesteia, in detrimentul uneia dintre parti, intrucat obligaţia de plata a contestatoarei-intimata a luat naştere la data de 28.09.2011, data de la care sentinţa pronunţata de Judecătoria Slatina a rămas definitiva si ca urmare a acestui fapt, din acel moment, contestatoarea-intimata trebuia sa isi indeplineasca respectiva obligaţie benevol si fara a fi necesara formularea vreunei proceduri prealabile sau declanşarea executării silite.
Având in vedere faptul ca aceasta a rămas in pasivitate timp de aproximativ 3 ani si nu si-a îndeplinit obligaţiile care ii reveneau, aceste acţiuni sunt echivalentul unui refuz din partea instituţiei bugetare de a achita debitul datorat. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, ca refuzul autorităţilor de a aloca sumele reprezentând contravaloarea debitului datorat, constituie o atingere adusa drepturilor debitorilor ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, in acest sens fiind emise mai multe hotărâri.
Susţinerile contestatoarei potrivit cărora in mod nelegal s-ar fi emis somaţia de executare intrucat nu a fost emisa în prealabil o cerere de executare benevola, nu pot fi luate in considerare de către instanţa, in condiţiile in care executarea benevola se putea face de către contestatoare direct in baza titlului executoriu, fara indeplinirea vreunei alte formalităţi prealabile.
Finalitatea procesului civil este data de executarea hotărârii pronunţate, executare care se face de bunăvoie potrivit dispoziţiilor art. 622 Cod Procedura Civila, in cazul in care debitorul a inteles sa se conformeze dispozitivului titlului executoriu, sau prin executare silita, atunci când acesta nu executa de bunăvoie obligaţia la care face referire titlul executoriu.
Or, in cauza de fata contestatoarea a participat activ la procesul in urma căruia s-a emis titlul executoriu, iar acesta i-a fost comunicat, astfel ca existau toate premisele pentru ca aceasta sa execute benevol obligaţiile stabilite in sarcina sa, nefiind necesară in acest sens îndeplinirea unor alte formalităţi. Singurele formalităţi reglementate de lege in aceasta materie vizează executarea silita, procedura care, potrivit Codului de Procedura Civila, incepe doar dupa emiterea si eventual comunicarea către debitor a somaţiei de executare (acte care de altfel au fost emise, in cauza de fata, in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare), emiterea somaţiei de executare având in acelaşi timp si rolul de a facilita plata benevola si de a nu expune creditorul unei executări silite, care presupune uneori blocări ale conturilor sau plata unor onorarii substanţiale.
Debitoarea se prevalează de lipsa formalităţii prealabile, urmărind de fapt împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani, si nu efectuarea unei cereri către institutia starului, deoarece cererea de executare silita a fost adresata organului de executare înăuntrul termenului de prescripţie de 3 ani, insa daca executarea silita s-ar anula si s-ar dispune efectuarea unei cereri către instituţia bugetara, atunci aceasta ar fi realizata in afara termenului de prescripţie, iar suma de bani nu ar mai fi recuperata deoarece acţiunea ar fi prescrisa.
Se mai arată in apel, că instanţa de fond se raportează la incidenţa unei ordonanţe de guvern care nu prevede in mod expres ca fiind obligatorie procedura prealabila de solicitare a restituirii sumelor de bani de la instituţiile statului.
Aşadar, daca într-adevar contestatoarea-intimata dorea sa dea dovada de buna-credinta proceda la achitarea debitului datorat si stabilit prin titlul executoriu si nu apela la instituirea unei proceduri obligatorii sau la motivarea ca onorariul de avocat din cadrul procedurii de executarea este nejustificat de mare. De asemenea, buna-credinta putea fi dovedita numai prin achitarea debitului iniţial, chiar daca ulterior aceasta se adresa instanţei de judecata pentru cenzurarea asa zisului onorariu de avocat nejustificat, insa este evident faptul ca aceasta nu a dorit stingerea datoriei, ci doar amânarea achitării debitului ca urmare a relei sale credinţe.
Luând in considerare toate cele menţionate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei civile atacate, in sensul respingerii contestaţiei la executare, cu consecinţa menţinerii actelor de executare emise de executorul judecătoresc ca fiind temeinice si legale.
In apel nu s-a propus administrarea de probe noi.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimata contestatoare a formulat la data de 30.06.2015 intâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, sustinând legalitatea si temeinicia sentintei instantei de fond.
In acest sens, arata ca apelantul da dovada de rea-credinţă, deoarece a ramas in pasivitate vreme de aproape 3 ani si nu si-a indeplinit obligatiile ce-i reveneau, in sensul ca nu a parcurs procedura prealabila prevazuta de dispozitiile imperative ale art.117 din OG nr.92/2003, rep., privind Codul de procedura fiscala.
Intimata contestatoare nu a propus probe in apel.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in cauza, Tribunalul constata următoarele:
In fapt, prin sentinţa civilă nr.6086/26.05.2011 Judecătoria Slatina a dispus obligarea A.F.P. S. si D.G.F.P O., in solidar, la plata sumei de 500 lei, catre creditorul M.I. C., reprezentând cheltuieli de judecata efectuate in dosarul nr.904/101/2010-faza recurs (filele 20-22 dosar fond).
AFP S. a formulat recurs impotriva acestei sentinţe, ce a fost respins de Tribunalul Olt prin decizia civilă nr.1182/28.09.2011 si obligata la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecata, catre acelasi creditor (filele 23-29 dosar fond).
La data de 17.06.2014 creditorul s-a adresat cu o cerere de executare silită catre executorul judecatoresc (fila 19 dosar fond), formandu-se dosarul de executare nr. 1825/O/2014.
In cadrul dosarului de executare silita, executorul judecatoresc a emis incheierea din 28.08.2014 privind cheltuielile de judecata si, la aceeasi data, somatia catre debitoarea contestatoare, pentru plata sumei totale de 1323,30 lei, compusă din 800 lei debit si 523,20 lei cheltuieli de executare.
In drept, potrivit dispoz art. 622 C.proc.civ., (1) „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”; iar potrivit art. 622 alin. (2) C.proc.civ. „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege speciala nu se prevede altfel”.
In speţă nu se pune problema unei executari voluntare, contestatoarea nefăcând nicio dovada in acest sens, vreme de aproape trei ani, desi avea cunostinta despre obligatia de plata faţă de creditor, obligatie ce rezulta din cele doua hotărâri judecatoresti mentionate.
Aceasta imprejurare a justificat pe deplin sesizarea executorului judecatoresc de catre creditor si implicit inceperea executarii silite impotriva debitoarei.
Se constata că soluţia instanţei de fond este data cu aplicarea gresită a legii, respectiv faptul că in mod eronat judecatoria si-a intemeiat solutia pe dispozitiile art. 117 alin. 1 lit. f) din OG 92/2003, care se refera la o cu totul alta ipoteza, ce nu are nimic in comun cu speta dedusa judecatii.
Dispozitiile mentionate se refera la restituirea de catre organul fiscal a unor sume catre debitorul acestuia, in diverse situatii , printre care si cea prev de lit.f), ,,respectiv cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii”.
In speta se pune problema executarii unei creanţe, respectiv a plătii catre creditorul organului fiscal, in baza unui titlu pe care acesta il detine, a unor sume de bani.
Raportul juridic executional este cu totul altul, fiind intemeiat pe o alta cauză.
Pe de altă parte, analizând speţa dedusa judecaţii prin prisma dispoziţiilor legale invocate de contestatoarea debitoare, respectiv OG nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, Tribunalul constata ca nicio dispozitie a acestui act normativ nu conditioneaza sesizarea executorului judecatoresc, de solicitarea in prealabil a executarii creanţei la institutia debitoare.
Potrivit art.2 din OG nr.22/2002, ,,daca executarea creantei stabilita prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, institutia bugetara este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a –si indeplini obligatia de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.”(subl.n.).
Din aceste dispozitii se retine ca in caz de neexecutare, creditorul este pe deplin indreptatit sa sesizeze executorul judecatoresc, care emite somaţie catre instituţia debitoare.
De altfel, dispoz art.4 din acelasi act normativ stabilesc că ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar virarile de credite bugetare se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar.
Aceasta obligatie există, independent de formularea de catre creditor a vreunei cereri prealabile executarii silite.
Raportat la aspectele retinute mai sus, se constata ca solutia instantei de fond este nelegala in ceea ce priveste anularea in totalitate a actelor de executare.
Contestatia este insa intemeiata sub aspectul cheltuielilor de executare, exclusiv prin prisma onorariului avocatial in cuantum de 300 lei, achitat de creditor in faza de executare silita, onorariu dovedit cu factura si chitanta aflate la fila 31 dosar fond.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanţa poate, chiar si din oficiu, să aprecieze în ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părţii căzute în pretenţii, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de a valorifica pretenţii alegate.
In acest sens instanta poate sa reducă motivat onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproporţionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, ţinând seama si de circumstanţele cauzei. Masura luata de instanţa nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul său.
Sub acest aspect şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată astfel: în hotărârea din 17 decembrie 2004 în cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva României Curtea reaminteşte că, în aplicarea art. 41 din Convenţie, aceasta acordă doar cheltuieli de judecată cu privire la care se stabileşte ca au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare şi că au o valoare rezonabilă.
În hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou si Pîrcalab împotriva României, în ceea ce priveşte cheltuielile pentru procedura în fata Curţii, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare şi că au o valoare rezonabilă (Nilsen şi Jobnsen împotriva Norvegiei [GC] nr.23.118/93, paragraful 62, CEDO 1999-VIII).
Pornind de la caracterul rezonabil pe care Curtea Europeană îl invocă drept temei al acordării cheltuielilor de judecata, instanţa reţine că în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client orice imixtiune din partea vreunui organ al statului este inadmisibilă, însă în speţă se retine că reducerea onorariului plătit de creditor apărătorului său ales, nu are nici un efect asupra contractului de asistenta juridica, acesta producându-si efectele pe deplin între părţile contractante, obligaţiile şi întinderea acestora astfel cum au fost convenite între părţi rămân neatinse, însă efectele acestui contract nu trebuie să se repercuteze faţă de contestatoarea intimată (terţă persoană faţă de convenţie) în totalitate, ci creditorul va obţine rambursarea sumei reprezentând onorariu apărător ales în măsura în care se stabileşte realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului acestuia.
Cum fundamentul acordării cheltuielilor de executare avansate de creditor, în care sunt incluse şi sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală- respectiv neexecutare culpabila, înseamnă că acel contract încheiat de creditor cu avocatul său îşi va produce efectele şi faţă de debitor în baza unuia dintre principiile ce guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale, anume principiul fundamental al răspunderii civile delictuale al reparării integrale. Debitoarea se vede obligată în temeiul voinţei exprimate de persoanele ce au negociat onorariul de avocat, partea adversă şi apărătorul său, deşi ea evident nu a participat nici personal nici prin reprezentant la încheierea contractului de asistenţă juridică.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o faptă ilicită (în cauză, dreptul la restituirea cheltuielilor de executare de catre debitor, fapta ilicită a acestuia constând în atitudinea sa de neexecutare la termen obligaţiei care îi incumba) este susceptibil, ca orice drept subiectiv civil, de exercitare abuzivă.
În funcţie de situaţia concretă din speţă, instanţa are posibilitatea să-l oblige pe debitor să suporte numai o parte din suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de creditor, apreciind ca aceasta din urma a săvârşit un abuz de drept, deci o faptă ilicită şi prejudiciabilă care angajează răspunderea civilă delictuală a creditorului. Diferenţa dintre onorariul convenit şi suma pe care o va plăti debitorul ar reprezenta tocmai modalitatea prin care creditorul va răspunde delictual pentru abuzul de drept pe care l-a comis.
Rezultă aşadar că pe temeiul răspunderii civile delictuale, creditorul are dreptul de a obţine de la adversar sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită a fost săvârşită de debitor, în sensul că datorită atitudinii sale a avut loc executarea respectiva) dar, tot pe temeiul răspunderii civile delictuale creditorul nu ar putea obţine de la adversar decât o parte din sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat. De data aceasta fapta ilicită a fost săvârşită de către creditor, constând în exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine restituirea cheltuielilor de executare.
Cum apelantul intimat a plătit cu titlu de onorariu avocat suma de 300 lei, prin raportare la criteriile rezultate din dispoziţiile art.451 alin. 2 C.proc.civ., respectiv la valoarea obiectului executării – 800 lei, onorariul perceput de avocat se dovedeşte a fi disproporţionat de mare.
Chiar dacă s-ar trece peste acest prim aspect, prin raportare la cel de-al doilea criteriu prevăzut de lege, fără a contesta activitatea apărătorului ales al recurentei intimate, instanţa are în vedere faptul că în procedura de executare silită activitatea îndeplinită de avocat o constituie formularea cererii de executare silită adresată executorului judecătoresc, cerere care are o structură tip ce nu necesită aprecieri sau raţionamente de natură juridică, fiind necesară şi suficientă doar indicarea părţilor (creditor şi debitor) şi a titlului executoriu.
Această cerere constituie de altfel singura activitate juridică pe care o poate presta cabinetul de avocat în faza de executare silită, ştiut fiind că în faza executării silite, executorul judecătoresc întocmeşte actele procesuale şi procedurale necesare.
Prin urmare, onorariul perceput în suma de 300 lei, este apreciat de tribunal ca excesiv, astfel că faţă de munca depusă şi de complexitatea cauzei, suportarea de către intimata contestatoare a unui onorariu de 50 lei, este rezonabilă.
Faţă de cele ce preced, in temeiul dispoz art.480 al.2 C.pr.civ., Tribunalul va admite apelul declarat de apelantul intimat M. I. C., împotriva sentinţei civile nr. 1393 din 16.02.2015, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 8668/311/2014, în contradictoriu cu intimatul contestator A.J. a F. P. O. – D. R. a F. P. D., va schimba sentinţa, în sensul că va admite în parte contestaţia.
Va fi anulata în parte somaţia nr. 1825/O/28.08.2014 şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr.1825/O/28.08.2014, emise de BEJ M. & A. în dos. de executare nr. 1825/O/2014, exclusiv în ceea ce priveşte onorariul avocatului creditorului în faza executării silite.
Se va dispune reducerea onorariului de la suma de 300 de lei, la suma de 50 de lei.
Data publicarii pe portal: 10.11.2015
