Anulare forme de executare


Dosar nr. 3517/318/2012  Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU,  JUDETUL GORJ

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 6474

Sedinta publica de la 12 Aprilie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU

GREFIER: ELENA CIORTAN

Pe rol fiind judecarea contestatiei formulata de contestatorul PFA … împotriva formelor de executare emise de  intimata  Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Gorj pentru achitarea sumei de 3451lei, reprezentând majorari si penalitati de întârziere.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns contestatorul,  lipsa fiind reprezentantul intimatei.

 Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care a învederat ca prin serviciul  Registratura s-au depus de catre contestator  concluzii scrise, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta a constatat cauza în stare de judecata si a acordat cuvântul pe fond.

Contestatorul a solicitat instantei admiterea contestatiei si anularea titlului executoriu pentru suma de 3451lei.

INSTANTA

 Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 13316/95/2011  contestatorul PFA…  a contestat titlul executoriu cu somatia aferenta, emis de intimata  Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Gorj, privind cuantumul sumei datorate de 3.451 lei, care reprezinta majorari si penalitati de întârziere, solicitând anularea acestora si suspendarea executarii titlului  pâna la solutionarea contestatiei de fata.

În motivarea cererii, a aratat ca este un pensionar în vârsta de 69 ani, care, pentru a completa veniturile realizate din pensie, desfasoara o activitate independenta si anume efectuarea de studii geotehnice pentru constructii, care nu  este profitabila.

Referitor la serviciile de sanatate, a aratat ca, fiind pensionar, are aceleasi drepturi ca si pensionarii care nu mai presteaza o alta activitate si a considerat ca este logic sa nu mai aiba aceasta obligatie, obtinând dreptul la asistenta medicala prin actul de pensionare, iar în luna  august 2010, observând ca ceva nu este în regula, a mers din proprie initiativa la Casa de Asigurari de Sanatate Gorj pentru a lamuri situatia, ocazie cu care a constatat ca trebuie sa plateasca contributia la fondul asigurarilor sociale de sanatate pe 5 ani în urma în conformitate cu prescriptia creantelor fiscale.

Aflând ca dupa anul 2005 contributia la fondul asigurarilor sociale de sanatate trebuia platita la Casa de Asigurari de Sanatate Gorj s-a deplasat acolo si a constatat ca are de platit o datorie totala de 8.381 lei din care 4.961 lei contributia normala, 3.166 lei majorari si 254 lei penalitati de întârziere. Ca, a considerat ca aceasta contributie trebuie platita chiar daca n-a primit niciodata vreo notificare în acest sens pe perioada 2006 – august 2010 ,asa cum prevede art.7 din Codul de procedura fiscala republicat si art.222 din legea 95/2006 invocata, astfel ca a achitat sume de 4961lei, urmând ca penalitatile si majorarile sa fie achitate spre finele anului 2011.

A mai sustinut ca, fara a exista vreo notificare la timp facuta de catre Administratia Financiara a Finantelor Publice sau Casa de Asigurari de Sanatate Gorj, majorarile si penalitatile nu s-au acumulat numai din vina sa, organele fiscale având obligatia sa-l îndrume cu privire la obligatiile fiscale, potrivit art.222 din legea 95/2006, care prevede ca  “Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel putin o data pe an, prin casele de asigurari, asupra serviciilor de care beneficiaza, a nivelului de contributie personala si a modalitatii de plata, precum si asupra drepturilor si obligatiilor sale”. A precizat ca nu a existat o punere în întârziere si nu a fost comunicat cuantumul unor astfel d penalitati,  nici macar al debitului efectiv,  în  nici unul din cei 4 ani respectiv pe perioada 2006 – 2010.

Ca,  nu se poate face dovada nici punerii în întârziere cu privire la majorarile de întârziere percepute aferente vreunui an din aceiasi perioada printr-o manifestare de vointa sub forma ceruta de lege si anume printr-o notificare. Referitor la suma calculata cu titlu de penalitati a precizat faptul ca aceasta nu are temei juridic întrucât art. 216 si art. 261  din legea 95/2006 invocata de CJAS Gorj în notificarea anexata, nu prevad posibilitatea de a se percepe astfel de penalitati de întârziere pentru contributia la fondul de asigurari sociale de sanatate. A aratat de asemenea ca si legislatia anterioara cu referire la plata  contributiei la fondul de sanatate de catre pensionari a fost neclara.

În cele din urma contestatorul a aratat ca obligatia de plata este împovaratoare, fiind rezultatul neinformarii sale cu privire la obligatiile fiscale, pentru care nu este just sa raspunda numai contribuabilul.

În dovedirea sustinerilor s-a depus al dosar titlul executoriu nr.434/2011, somatia emisa în dosarul de executare nr. 397/17.10.2011, situatia debitelor încasate, majorari si penalitati, , chitante, , cupoane de pensie , extras din Legea  95/2006, , norme metodologice de aplicarea a OG nr.58/2010, , notificare, decizia de impunere nr. 94/07.09.2010.

Legal citata, pârâta Casa de Asigurari de Sanatate Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare formulata de reclamantul …, mentinerea titlului executoriu nr. 434/17.10.2011 si a somatiei, invocând exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Gorj Sectia Contencios Administrativ si Fiscal.

S-a sustinut ca la data de 07.09.2010 s-a emis decizia de impunere nr.94, comunicata contestatorului la data de 07.09.2010, prin care s-a stabilit în sarcina acestuia obligatia de plata a sumei de 8.026 lei, reprezentând contributia de asigurari sociale de sanatate , majorari si penalitati, suma fiind datorata pentru veniturile impozabile realizate.

Ca, titlul de creanta devine titlu executoriu la care  creanta fiscala devine scadenta , acesta putând fi contestat la instanta de contencios administrativ, iar prin necontestarea acesteia, pe calea contestatiei la executare nu pot fi formulate aparari de fond împotriva titlului executoriu.

Intimata a depus la dosar  decizia de impunere.

Prin  sentinta nr. 612/17.02.2012 Tribunalul Gorj a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Tg-Jiu.

Pe rolul Judecatoriei Tg-.Jiu cauza a fost înregistrata sub nr.  3517/318/2012.

Analizând actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarea stare de fapt:

La data de  07.09.2010 s-a emis de catre intimata CAS Gorj decizia de impunere nr. 94 referitoare la obligatiile de plata la fondul asigurarilor sociale de sanatate, prin care s-a stabilit  ca numitul …  datoreaza suma de 8026lei. Decizia a fost comunicata contribuabilului potrivit mentiunii efectuata în cuprinsul deciziei( am primit un exemplar), iar din suma totala de 8026lei contestatorul a achitat suma de 5972lei( 4961lei mentionata de contestator).

Pentru suma neachitata  în cuantum de 3451lei intimata  a emis la data de 17.10.2011 somatia  nr.18294 si titlul executoriu nr.434/2011.

 Prin contestatia de fata se sustine de catre contestator  ca intimata nu l-a informat cu privire la obligatiile de plata, ceea ce a determinat achitarea cu întârziere a contributiilor la fondul de sanatate, astfel ca si culpa  intimatei a concurat la acumularea  majorarilor  de întârziere.

 Se constata ca, în speta, contestatorul contesta un titlu executoriu emis în baza unei decizii de impunere, care constituie act administrativ fiscal potrivit art.41 C.p.f , emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea  obligatiei fiscale.

Actul administrativ fiscal  prin care se stabileste obligatia de plata este titlu de creanta, potrivit art. 107.1 din HG 1050/2004, care, comunicat contribuabilului,  necontestat în termen si  ajuns la scadenta, devine definitiv, potrivit art.210 C.p.f. si constituie titlu executoriu.

În speta, principalele argumente invocate de catre contestator pentru a se dispune anularea titlului executoriu se refera la decizia de impunere prin care s-a stabilit obligatia de plata la fondul asigurarilor de sanatate.

Potrivit art.172 C.p.f. persoanele interesate pot face contestatie împotriva oricarui cat de executare efectuat cu încalcarea dispozitiilor legale de catre organele de executare, precum si în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplineasca un cat de executare.

Potrivit alin.3 contestatia poate fi facuta si împotriva titlului executoriu în temeiul caruia s-a început executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotarâre data de o instanta judecatoreasca sau alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.

 Cum , pentru contestarea titlului de creanta este prevazuta o procedura de contestare în fata instantei de contencios administrativ, instanta, vazând si decizia nr .XIV/05.02.2007 pronuntata de ÎCCJ , va respinge contestatia de fata.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge contestatia formulata de catre contestatorul PFA …., domiciliat în Tg-Jiu, str. …, bl… sc…, et…. ap…. jud.Gorj,  în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurari de Sanatate a Judetului Gorj, cu sediul în Tg-Jiu, str. Grivita, nr.30, jud. Gorj.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica , azi,  12 Aprilie 2012, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,

OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,

ELENA CIORTAN

Red.O.P.

V.M.  02 Mai 2012

Ex.4.

1