Anulare titlu executoriu şi somaţie datorită începerii executării silite anterior soluţionării plângerii contravenţionale formulată împotriva procesului verbal din care rezultă debitul cuprins în titlul executoriu.
Prin cererea înregistrată sub nr. 298/186/2010, contestatoarea SC N SRL în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Uriu, a formulat contestaţie la executare, solicitând:
– anularea tuturor formelor de executare pornite în dosarul execuţional nr. 03991997/6/40/1/2010/31 de către AFP Uriu.
– suspendarea executării silite până la soluţionarea prezentei contestaţii.
Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, se arată că în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii Financiare BN, contestatoarea a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei cfm. prevederilor art. 22 alin. 2 din Lg. 656/2002, pentru încălcarea art. 3 alin. 6 din acelaşi act normativ. La data de 13.10.2009, în termen legal, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenţie considerând că acesta este nelegal şi neîntemeiat.
În continuare, contestatoarea invocă motive de nelegalitate şi netemeinicie a PV, în sensul că nu i s-a adus la cunoştinţă reprezentantului societăţii dreptul de a face obiecţiuni, actul constatator nu a fost semnat de un martor, vinovăţia este inexistentă raportat la prevederile art. 14 alin. 3 din Lg. 656/2002, caracterul contravenţional al faptei este înlăturat de eroarea de fapt. În subsidiar, consideră că înlocuirea amenzii cu avertisment este îndreptăţită, întrucât prin plăţile efectuate nu s-a urmărit nici un scop ilicit, plăţile au fost justificate, nu există nici o urmare sau consecinţă negativă iar prevederile legale nu sunt foarte clare.
Se mai arată că, fără a aştepta soluţionarea plângerii, AFP Uriu a emis somaţia nr. 6/40/1/2010/31, precum şi titlul executoriu nr. 1/5.01.2010, pentru suma de 10.000 lei. Aceste acte fiscale au la bază procesul verbal de contravenţie, act care nu are un caracter definitiv, fiind contestat ca netemeinic şi nelegal prin plângerea ce face obiectul dosarului nr. 1649/186/2009 al Judecătoriei Beclean. De asemenea, în titlul executoriu, la rubrica „doc. prin care s-a evidenţiat suma de plată” este menţionat un anume PVC nr. 604752 din data de 22.09.2009, contestatoarea considerând că este o greşeală, deoarece acest proces verbal nu există, nu i-a fost comunicat, cu toate că data şi suma sunt aceleaşi din PV împotriva căruia a formulat plângerea contravenţională.
Mai arată că, analizând procesul verbal de contravenţie, inspectorii fiscali au încălcat principiile de conduită prevăzute de art. 5, 6, 7 alin. 3 din OG 92/2003
În ce priveşte suspendarea executării silite, până la soluţionarea prezentei contestaţii, apreciază că se impune, motivat de cauzarea unui grav prejudiciu în sarcina contestatoarei, deoarece actele fiscale pot da curs fazelor următoare ale executării, respectiv popriri, sechestre. Din dispoziţiile art. 403 alin. 1 C.pr.civilă, consideră că singura condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării silite, este depunerea unei cauţiuni, în cuantumul stabilit de instanţă.
În drept s-au invocat prevederile art. 399 şi urm., art. 403, art. 274 C.pr.civilă, art. 5, 6, 7 alin. 3, art. 172-174 din OG 92/2003, precum şi celelalte dispoziţii menţionate în contestaţie.
La dosarul cauzei au fost anexate cererii: titlul executoriu nr. 1 şi somaţia nr. 6/40/1/2010/31 întocmite în dosarul de executare nr. 03991997/6/40/1/2010/31, plângerea contravenţională, citaţia emisă de această instanţă în dosarul 1649/186/2009, procesul verbal de contravenţie (f.7-13).
La primul termen de judecată din 28.04.2010, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată DGFP Bistriţa Năsăud.
Legal citată, intimata DGFP BN, în numele AFP Uriu, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare şi menţinerea ca legale şi temeinice a tuturor formelor de executare silită declanşate în dosarul execuţional, respectiv a somaţiei de plată şi a titlului executoriu emise de AFP Uriu.
În motivare, se arată că în formularea prezentei contestaţii, contestatoarea înţelege să atace PV seria H nr. 0117390/22.09.2009 întocmit de Garda Financiară BN. În acest sens, învederează că raportat la disp. art. 398 alin. 3 C.pr.civilă, pentru titlul de creanţă adus în discuţie există o cale specială de atac prevăzută de OG 2/2001, de care s-a şi uzat, plângerea contravenţională fiind respinsă ca nefondată în dosarul nr. 1649/186/2009. Ca atare, apreciază că toate argumentele de fapt şi de drept aduse de contestatoare, sunt de natură a soluţiona plângerea contravenţională, şi nu contestaţia la executare.
Se mai arată că Garda Financiară BN a comunicat titlul executoriu către AFP Uriu, administraţie care l-a preluat în vederea punerii lui în executare. Întrucât contestatoarea nu a înţeles să-şi achite voluntar debitul stabilit în sarcina sa, intimata a demarat procedura de executare silită, sens în care s-a întocmit somaţia de plată însoţită de titlul executoriu.
În ce priveşte petitul de suspendare, solicită respingerea acestuia, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele legale instituite de legiuitor. Mai mult, solicită a se face aplicarea disp. art. 174 alin. 5 C.pr.fiscală, în sensul de a aplica amenda de 10.000 lei în sarcina contestatoarei, apreciind că acţiunea este formulată cu rea credinţă pentru sustragerea de la plata obligaţiilor la bugetul de stat.
În concluzie, consideră că toate formele de executare silită întreprinse de organele fiscale sunt temeinice şi legale şi nu există motive de anulare a acestora.
În drept, s-au mai invocat prevederile art. 115-118 C.pr.civ., Lg 656/2002, Codul de procedură fiscală, Codul de procedură civilă.
La solicitarea instanţei, intimata DGFP BN a comunicat prin adresa nr. 3192/25.05.2010, că AFP Uriu nu are personalitate juridică, însă are calitate procesuală pasivă ca organ fiscal de executare silită. Totodată a mai comunicat că, în speţă este vorba de PV seria H nr. 0117390 din 22.09.2009, însă în mod eronat, organul de executare silită a trecut un alt nr. de înregistrare în titlul executoriu (nr. 604752) număr care semnifică nr. de înregistrare dat de Garda Financiară BN, care se află pe pagină imediat deasupra nr. corect din formularul PV (proces verbal împotriva căruia s-a formulat plângere la data de 13.10.2009). Au fost anexate în copie PV de contravenţie seria H nr. 0117390 din 22.09.2009, copie plângere contravenţională.
La termenul din data de 28.04.2010, a fost stabilită în sarcina contestatoarei cauţiune în cuantum de 1000 lei, raportat la prevederile art. 403 alin. 1 C.pr.civilă, care nu a fost achitată de către contestatoare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată următoarele:
Prin procesul-verbal seria H nr. 0117390, întocmit la data de 22.09.2009, de comisari din cadrul Gărzii Financiare – Secţia Bistriţa Năsăud, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, în baza art. 22 alin. 2 din Lg nr. 656/2002002 modificată, pentru contravenţia prev. de art. 22 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ. S-a reţinut că, din documentele puse la dispoziţia organelor de control, s-a constatat că în lunile iulie – august 2009, petenta a efectuat plăţi şi încasări în numerar peste echivalentul a 15.000 euro, fără a comunica în cel mult 10 zile lucrătoare Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor aceste operaţiuni; administratorul societăţii a declarat verbal că, într-adevăr, nu a făcut comunicare până la data controlului, despre operaţiunile menţionate, deşi le recunoaşte, dar refuză să semneze actul de constatare; fapta menţionată s-a săvârşit în datele de 15.07.2009, 31.07.2009, 7.08.2009, 31.08.2009 şi s-a constatat cu ocazia controlului început în data de 18.09.2009, când reprezentantul societăţii, luând la cunoştinţă de fapta săvârşită cu ocazia controlului efectuat la sediul Gărzii Financiare BN, a refuzat să semneze actul constatator. Drept pentru care, actul s-a întocmit în lipsa acestuia sau a altor martori, din lipsă de martori la sediul instituţiei.
Împotriva acestui proces verbal, la data de 13.10.2009, contravenienta a formulat plângerea contravenţională ce a făcut obiectul dosarului nr. 1649/186/2009, plângere care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 72 din data de 27.01.2010, ulterior fiind respins şi recursul declarat de contestatoare, prin decizia civilă nr. 201/12.05.2010 pronunţată de Tribunalul BN.
După formularea plângerii contravenţionale şi anterior soluţionării acesteia, AFP Uriu a emis la data de 5.01.2010, titlul executoriu nr. 1 în dosarul de executare nr. 03991997/6/40/1/2010/31, pentru suma de 10.000 lei rezultată din amenzi, pe numele SC N. SRL. În baza acestuia, contestatoarei i s-a comunicat somaţia nr. 6/40/1/2010/31, pentru achitarea respectivei sume de 10.000 lei, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei.
Într-adevăr, în titlul executoriu s-a menţionat la rubrica „doc. prin care s-a evidenţiat suma de plată” un anume PVC nr. 604752 din data de 22.09.2009, însă acest nr. este cel menţionat pe pagină deasupra nr. corect al procesului verbal, cel înscris în titlul executoriu fiind nr. de înregistrare dat de Garda Financiară BN (f.27). De altfel, suma şi data de 22.09.2009, coincid cu cele din PV seria H nr. 0117390, contestatoarea arătând în cuprinsul acţiunii că la data respectivă nu i s-a mai întocmit un alt proces verbal în afara celui sus menţionat, astfel că nu poate fi vorba decât de o eroare a organului de executare.
Prin urmare, aceste aspecte fiind confirmate şi de intimată, se constată că suma menţionată în titlul executoriu provine din amenda aplicată prin PV seria H nr. 0117390, din eroare organul de executare fiscală menţionând nr. de înregistrare dat de organul constatator, aflat deasupra numărului procesului verbal de contravenţie. Astfel, acest motiv nu poate fi reţinut ca întemeiat pentru anularea actelor de executare.
Însă, titlul executoriu a fost emis la 5.01.2010, ulterior fiind emisă în baza acestuia şi somaţie, în timp ce pe rolul acestei instanţe se afla plângerea contravenţională formulată de contestatoare, care a fost soluţionată pe fond abia la data de 27.01.2010.
Astfel, raportat la prevederile art. 32 alin. 3 şi 34 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cărora plângerea contravenţională suspendă executarea, iar recursul declarat suspendă executarea hotărârii, în mod greşit organul de executare fiscală a început executarea silită anterior soluţionării irevocabile a plângerii contravenţionale.
În ce priveşte motivele de nelegalitate şi netemeinicie a procesului verbal, invocate în cuprinsul contestaţiei la executare, acestea nu pot fi analizate în acest dosar, ele fiind analizate în cadrul dosarului având ca obiect plângere contravenţională. Potrivit art. 399 pct. 3 C.pr.civilă, contestatoarea putea formula apărări de fond, în cazul în care legea nu prevedea în acest scop o altă cale de atac. Ori, în speţă, legea prevede o cale de atac – plângere contravenţională – împotriva procesului verbal, iar contestatoarea a şi uzat de această cale de atac prevăzută de OG 2/2001, formulând plângere contravenţională împotriva procesului verbal respectiv.
Deşi la termenul din 28.04.2010, în baza art. 403 alin. 1 C.pr.civ., a fost stabilită cauţiunea în sarcina contestatoarei, în cuantum de 1.000 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite, acordându-se termen pentru achitarea acesteia, ulterior contestatoarea nu a depus la dosar dovada consemnării cauţiunii, astfel că nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 403 alin. 1 C.pr.civ. (plata cauţiunii), urmează a fi respins acest petit.
Din considerentele anterior arătate, executarea silită fiind începută după ce a fost formulată plângere contravenţională împotriva procesului verbal din care rezultă debitul de 10.000 lei, urmează a fi admisă în parte contestaţia la executare (fiind respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite) şi se va dispune anularea titlului executoriu nr. 1/5.10.2010 şi a somaţiei nr. 6/40/1/2010/31 emisă de către ANAF – Administraţia Finanţelor Publice a comunei Uriu, pentru suma de 10.000 lei, în dosarul de executare nr. 03991997/6/40/1/2010/31.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligate intimatele la plata sumei de 194,5 lei către contestatoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Se are în vedere faptul că această taxă de timbru a fost achitată în cfm. cu art. 2 pct. 2 din Lg. 146/1997, indiferent dacă se solicită sau nu suspendarea, astfel că intimatele vor plăti integral taxele de timbru aferente contestaţiei la executare, independent de petitul de suspendare a executării silite (care a fost respins) care nu se timbrează în cadrul contestaţiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC N. SRL cu sediul procesual ales la Cabinet Av., în contradictoriu cu intimatele D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Bistriţa, str. 1 Decembrie 1918, nr. 6-8, jud. BN şi A.F.P. Uriu, cu sediul în Uriu, jud. BN.
Dispune anularea titlului executoriu nr. 1/5.10.2010 şi a somaţiei nr. 6/40/1/2010/31 emise de către ANAF – Administraţia Finanţelor Publice a comunei Uriu, pentru suma de 10.000 lei, în dosarul de executare nr. 03991997/6/40/1/2010/31.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare promovată de contestatoarea SC N. SRL.
Obligă intimatele la plata sumei de 194,5 lei către contestatoare cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.