Constata ca prin contestaţia la executare înregistrata la Judecătoria Sibiu sub nr. dosar 72/306/2011 contestatoarea SC A. BANK SA a solicitat in contradictoriu cu intimaţii M. M., B. C. si C. G. ca prin hotărâre sa se dispună anularea a procesului verbal de vânzare imobiliară din data de 10 mai 2011 din dosarul execuţional 307/2010 al BEJ T. F., precum şi a tuturor actelor subsecvente acestora.
În fapt s-a motivat că intimatul M. M. a beneficiat de contractele de facilitate de credit nr 602304/26.03.2004 si 0503707/2006, in temeiul cărora a primit sumele de 30.000 euro si 90.000 euro cu titlu de împrumut.
Pentru garantare, s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris in CF 15 nr. top 100/2, 110/2/2, 107/1/2 in baza contractului de garanţie imobiliara nr 78 / 26.03.2004 emis de BNP B. L. si a contractului de ipotecă 188/3.04.2006 emis de BNP V. D. BEJ Tatu la solicitarea creditorului B. C. a început executarea silită împotriva debitorului M. M. Somaţia emisă de BEJ T. F. a fost notată în cartea funciară a imobilului mai sus menţionat prin încheierea nr. 56825/25.10.2010. Anterior notării acestei somaţii, prin încheierea nr. 52750/04.10.2010 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu a fost înscris în cartea funciară a imobilului un proces verbal de sechestru asigurator asupra bunurilor mobile, deci nici un drept de ipotecă legal în valoare de 296.068 lei.
Or, în această situaţie, ţinând seama de prevederile legale în vigoare executarea silită trebuia continuată de către ANAF, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală.
Conform prevederilor legale în materia executării silite art.136 alin 9 Cod procedură fiscală .”In cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea ,atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţele fiscale , cât şi pentru ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţiile egale ,executarea silită se face potrivit dispoziţiilor prezentului cod de organele de executare prevăzute de acesta.”
Executarea silită trebuie începută şi continuată de către executorul fiscal l care trebuia să fie reunit şi dosarul de executare început de Biroul Executorului Judecătoresc T. F.
In ceea ce priveşte vânzarea imobilului la licitaţia organizată de către acest executor judecătoresc se apreciază că vânzarea imobilului la termenul de licitaţie din data de 10.05.2011 s-a făcut un preţ derizoriu. Conform Codului Civil preţul trebuia să fie sincer şi serios, adică nu derizoriu, disproporţionat în raport de valoarea bunului vândut astfel încât să nu existe un preţ. Chiar dacă este o modalitatea forţată de transmitere a dreptului de proprietate, nu poate constitui o modalitate de valorificare a unor bunuri cu mult sub valoarea lor reală.
Preţul de pornire al licitaţiei a fost de 561750 lei reprezentând 75% din valoarea evaluată a imobilului în cadrul procedurii de executare silită. Conform menţiunilor de pe procesul verbal de licitaţie din data de 10.05.2011, întrucât nu a fost oferit preţul, s-a scăzut până la valoarea de 99.750 lei. În final imobilul a fost adjudecat la preţul de 120.000 lei, sumă care reprezintă numai 16% lei din evaluarea imobilului.
Adjudecarea imobilului la o valoare de 16% din valoarea de piaţă actuală prejudiciază grav atât interesele debitorului cât şi interesele Băncii care este astfel nevoită să suporte un prejudiciu de 90.000 lei.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, vânzare a unui imobil la licitaţie nu se poate face sub 50% din valoarea stabilită pin raportul de evaluare.
Conform art. 162 alin 8 şi 10 din Codul de procedură fiscală „preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie , diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie„.
Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit ce mai mare preţ dar nu mai puţin decât preţul de pornire”.
In situaţia în care vânzarea s-ar fi făcut prin executori fiscali se putea realiza o valorificare corespunzătoare a imobilului.
În drept se invocă art. 172 C. pr. fiscală, 399 C. pr. civ.
Contestaţia la executare a fost timbrată cu 194 lei şi 5 lei timbru judiciar.
Intimatul C. G. a formulat întâmpinare – fila 131-132 solicitând respingerea contestaţiei la executare ca nefondată cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că în cartea funciară imobilul pe care l-a adjudecat era notat un proces verbal de sechestru de către DGFP, însă acesta nu este însă un drept de ipotecă legal, cum in mod greşit arată contestatoarea. Potrivit art. 154 pct. 6 c. pr. fisc. , doar sechestrul executor aplicat asupra bunurilor imobile constituie ipoteca legală.
În speţa de faţă s-a instituit un sechestru asigurator asupra bunului imobil, întrucât nu există încă un titlu executoriu din partea DGFP, s-a instituit doar un sechestru asigurător, în baza art. 129 C. pr. fisc.
Din cauza acestei confuzii de instituţii juridice făcute de către contestatoare, toate argumentele de contestaţie sunt nefondate.
În speţă, nu trebuia ca executarea silită să fie efectuată în exclusivitate de către ANAF, cum prevede art. 136 alin 9 C. pr. fisc., întrucât acesta se referă doar la situaţia în care este pornită şi o executare silită pentru titluri executorii fiscale.
DGFP Sibiu nu a emis încă titlul executoriu împotriva debitorului motiv pentru care nici nu a putut porni executarea silită.
În aceste condiţii, executarea silită s-a început în mod legal la cererea unui alt creditor, potrivit dreptului comun. Contestaţia privind preţul de pornire trebuia făcută potrivit art. 401 c. pr. civ., în termen de 15 zile de când creditorul a fost înştiinţat despre tinerea licitaţiei şi preţul de pornire. În acest sens contestaţia la executare privind preţul derizoriu de pornire este tardiv. De asemenea se susţine că în mod greşit se raportează contestatoarea la prev.art.162 C. pr. Fiscală., ce prevede imposibilitatea adjudecării la un preţ mai mic decât cel de pornire. In speţă nu sunt aplicabile normele de executare silită prevăzute de C.pr. fiscală. Suma rezultată din adjudecare a fost în mod legal distribuită contestatarei, ca urmare a calităţii sala de creditor privilegiat. Suma a fost primită de către contestatore, deşi în mod normal trebuia să o refuze, dacă contestă procesul verbal de adjudecare. Mai mult contestatoarea nu justifică interes în formularea contestaţiei, ambele motive invocate putând fi invocate doar de DGFP care nu a formulat contestaţie.
Prin sentinţa civilă 6577/2011 Judecătoria Sibiu a respins excepţia lipsei de interes invocată de către reprezentantul intimatului C. G. şi a respins contestaţia la executare formulata de contestatorul A. BANK in contradictoriu cu intimaţii: M. M., B. C. si C. G. Contestatoarea a fost obligată să plătească intimatului C. G. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că :
În dosarul execuţional nr. 307/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc T. F. s-a început executarea silită, la cererea creditorului B. C. şi împotriva debitorului M. M., pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu contractul de împrumut autentificat sub nr. 699 din 22.09.2010 de Biroul Notar Public B. L. Prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 699 din 22.09.2010 de Biroul Notar Public B. L., debitorul M. M. s-a obligat faţă de creditorului B. C. C. să ramburseze un împrumut de 20000 EURO până în data de 6 octombrie 2010, tot în valută.
Prin încheierea civilă din 13.10.2010 Judecătoria Sibiu încuviinţează începerea executării silite în favoarea creditorului B. C. C. în vederea recuperării creanţei în cuantum de 20.000 euro izvorâtă din contractul de împrumut autentificat sub nr. 699 din 22.09.2010 de Biroul Notar Public B. L. şi a cheltuielile de executare.
Executorul judecătoresc începe formalităţile de vânzare la licitaţie a imobilului înscris in CF 15 top 100/2, 110/2/2, 107/1/2. La solicitarea creditorului B. C., BEJ T. F. a început executarea silita împotriva debitorului M. M., notând in CF somaţia, la data de 25.10.2010. M. M. a beneficiat de contractele de facilitate de credit nr 602304/26.03.2004 si 0503707/2006, in temeiul cărora a primit sumele de 30.000 euro si 90.000 euro cu titlu de împrumut. Pentru garantare, s-a intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilului înscris in CF 15 nr. top 100/2, 110/2/2, 107/1/2 in baza contractului de garanţie imobiliara nr 78 /26.03.2004 emis de BNP B. L. si a contractului de ipotecă 188/3.04.2006 emis de BNP V. D. În cauză s-a invocat excepţia lipsei de interes a contestatoarei, însă aceasta excepţie este neîntemeiată motivat de faptul că justifica un interes atâta timp cât aceasta este creditor ipotecar asupra imobilului supus executării silite ( art. 399 C. pr. civ.)
În cartea funciară asupra imobilului este notat un proces verbal de sechestru asigurător de către DGFP conform încheierii 52750/4.10.2010, anterior notării somaţiei de către BEJ T. F.
Contestatoarea afirmă că în această situaţie executarea silită trebuia continuată de către executorii fiscali.
Potrivit art. 129 din OG 92/2003 se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
Decizia de luare a măsurii asiguratorii este un act premergător procedurii de executare silita. În speţă, creanţa fiscală a intimatului a fost individualizată în temeiul deciziilor de impunere indicate în titlul executoriu din 21.07.2011 ( fila 156 ) având termen de plată 20.07.2011 (deci ulterior datei fixată pentru vânzarea la licitaţie). În aceste condiţii motivul invocat de contestatoarea potrivit căreia executarea silită trebuia continuată de către executorii fiscali este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte procesul verbal de vânzare imobiliară din 10.05.2011 se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, licitaţia desfăşurându-se conform dispoziţiilor art. 509 C.pr.civ. Intimatul C. G. a fost declarat adjudecător al imobilului, in urma licitaţiei publice din data de 10.05.2011, achitând preţul de 120.000 lei.
Un prim termen pentru vânzarea prin licitatei publica a avut loc la 17.01.2010 – fila 85 când s-a constatat ca nu s-a prezentat nici un licitator si nu s-au primit oferte de cumpărare – conform procesului verbal de la fila 92. A fost stabilit un alt termen, 22.02.2011 conform art. 509 al. 5 Cod Procedura Civila, pentru vânzarea imobilului, de aceasta data la preţul de 75% din cel la care bunul a fost evaluat-fila 94. Contestatorul critica faptul ca imobilul a fost vândut la un preţ mai mic decât cel real. Instanţa nu mai poate analiza fondul acestei probleme în condiţiile în care contestatoarea putea formula obiecţii în termenul legal. Instanţa constata însa ca preţul imobilului stabilit pentru termen de licitaţie publica din 10 mai 2011 respecta prevederile art. 509 al.5si art. 510 al. 2 Cod Procedura Civila, potrivit cărora la cel de-al doilea termen licitaţia începe de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat.
Conform art.509, vânzarea se va putea face chiar daca se prezintă o singura
persoana care oferă preţul de la care se începe licitaţia, astfel ca din acest punct
de vedere licitaţia prin vânzare publica a imobilului a respectat cerinţele legale.
În aceste condiţii, constatându-se că nu s-au încălcat dispoziţiile privitoare la executarea silită, instanţa a respins în baza art. 399 alin. 1 C. pr. civ, contestaţia la executare formulată de contestatoare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea A. Bank S.A. solicitând modificarea în tot în sensul admiterii contestaţiei la executare aşa cum a fost formulată şi anulării actelor de executare.
Recurenta a susţinut că executarea este lovită de nulitate întrucât, anterior notării somaţiei de executare de către executorul judecătoresc, în cartea funciară era notat procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile care valorează ipotecă legală în valoare de 296.068 lei de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu. Recurenta susţine că în aceste condiţii executarea trebuia continuată, în baza art.136 alin.9 din Codul de procedură fiscală numai de către executorii ANAF la care trebuia reunit şi dosarul de executare al executorului T. F.
Prin cel de –al doilea motiv de recurs, recurenta susţine că vânzarea de la termenul din 10.05.2011 s-a făcut la un preţ derizoriu întrucât, deşi ea a contestat toate procesele de vânzare la licitaţie, nu s-a încuviinţat proba cu expertiza pentru a stabili valoarea imobilului. Se susţine că, în cauză nu s-au respectat nici dispoziţiile art.162 din Codul de procedură fiscală şi nici cele ale Codului civil referitoare la preţul vânzării care trebuie să fie sincer şi serios.
În cauză a formulat întâmpinare intimatul C. G. care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimatul susţine că executarea nu trebuia întocmită de executorii ANAF, dispoziţiile art.136 nefiind aplicabile, întrucât nu a fost pornită executarea silită pentru realizarea creanţelor fiscale. Intimatul arată că executarea nu era pornită întrucât titlul executoriu fiscal a fost emis numai la 21.07.2011, iar notarea sechestrului în cartea funciară nu reprezintă o măsură de executare silită, ci o măsură asiguratorie.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că este neîntemeiat întrucât art.162 Cod procedură fiscală nu e aplicabil în speţă, în cauză executarea fiind una de drept comun căreia i se aplică art.509 alin.5 Cod procedură civilă care permite, vânzarea la cel mai mare preţ oferit. De asemenea, art.1303 Cod civil referitoare la preţul derizoriu nu se aplică executării silite.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi, din oficiu, sub toate aspectele, tribunalul reţine că recursul este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Imobilul în litigiu este înscris în CF 15 top 100/2, 110/2/2, 107/1/2, fiind proprietatea debitorului M. M. Acesta a beneficiat de contractele de facilitate de credit nr 602304/26.03.2004 si 0503707/2006, în temeiul cărora a primit sumele de 30.000 euro şi 90.000 euro cu titlu de împrumut de la recurenta A. Bank S.A. Pentru garantarea restituirii acestor credite, în cartea funciară s-a înscris : privilegiul finanţatorului, interdicţie de înstrăinare şi grevare în favoarea A Bank şi dreptul de ipotecă în baza contractului de garanţie imobiliara nr 78/ 26.03.2004 autentificat de BNP B. L. si a contractului de ipotecă 188/3.04.2006 autentificat de BNP V. D. Ipotecile au fost notate în CF în anul 2004, respectiv 2006.
În cartea funciară, asupra imobilului este notat un proces verbal de sechestru asigurător de către DGFP conform încheierii 52750/4.10.2010 şi care, potrivit art.129 Cod procedură fiscală valorează ipotecă legală.
Potrivit art. 129 Cod procedură fiscală măsurile asigurătorii, în care se include şi sechestrul asigurător, pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. Alineatul 9 al aceluiaşi articol prevede că înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii sunt lovite de nulitate absolută.
De asemenea, art. 142 alin.7 din Codul de procedură fiscală prevede că, faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
Executarea silită de faţă a fost notată în CF abia la 25.10.2010 când s-a notat somaţia BEJ T. F. la cererea creditorului B. C. C.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale şi le-a menţinut întrucât, faţă de înscrierile în Cartea funciară, executarea silită nu putea fi efectuată.
Este adevărat că instituirea unei ipoteci nu indisponibilizează bunul, însă ea conferă creditorului ipotecar care şi-a conservat dreptul prin inscripţia ipotecară dreptul de a urmării bunul în mâna oricui s-ar afla, deci un drept de urmărire.
În schimb, actul de adjudecare întocmit în urma unei executări silite imobiliare are ca efect intrarea bunului în patrimoniul adjudecatarului liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut.
Ori, acest efect al actului de adjudecare lipseşte de efecte dreptul conferit de ipotecă creditorilor ipotecar, dintre care unul este beneficiarul unei ipoteci legale.
În plus, în cartea funciară era notată şi o interdicţie de înstrăinare în favoarea recurentei, iar vânzarea-cumpărarea forţată prin licitaţie, deşi prezintă anumite caracteristici speciale, rămâne, în esenţă, aceiaşi operaţiune juridică şi are acelaşi efect al înstrăinării bunului.
Chiar dacă executarea silită fiscală nu era începută, efectul ipotecii legale este înlăturat prin executarea silită de drept comun care nu se putea efectua în aceste condiţii.
Constatându-se încălcarea textelor legale indicate mai sus şi eludarea dispoziţiilor referitoare la ipoteci, în baza art.312 rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă se va admite recursul pe baza primului motiv de recurs invocat şi se va modifica în tot sentinţa atacată în sensul că se va admite contestaţia la executare şi se vor anula actele de executare atacate.
Recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
