I. EXPUNEREA CONTESTAŢIEI.
1. Prin contestaţia înregistrată la instanţă la data de 23 octombrie 2014 contestatoarea R. N. A. P. „R ” – D. S. S., cu sediul în S., str. nr. , înregistrată în registrul comerţului la nr. J32/321/1991, având CUI 1590120, solicită în contradictoriu cu intimata C. A. prin primar, CIF 16343277, cu sediul în A. , str. nr. , jud. , anularea executării înseşi şi, pe cale de consecinţă, anularea titlului executoriu nr. 1936/14.10.2014 şi a somaţiei nr. 1936/14.10.2014.
2. Solicită şi suspendarea executării silite în temeiul art. 718 Cod pr. civilă.
3. În motivare arată că titlul executoriu emis împotriva sa este nelegal întrucât intimata nu a emis o decizie de impunere, aşa cum prevăd dispoziţiile legale şi nici nu a fost comunicat acesta, aşa cum prevede art. 44 din OG nr. 92/2003, încât să poată fi contestată sub aspectul obligaţiei la o instanţă de contencios administrativ. Mai arată că intimata a sărit etapele legale, procedând la emiterea titlului executoriu, fără ca în prealabil să emită decizia de impunere care reprezintă un titlu de creanţă, ce devine executoriu la expirarea termenului de plată, situaţie în care titlul şi somaţia nu au nicio bază legală, iar executarea este lovită de nulitate absolută. În continuare arată că nici titlul şi nici somaţia nu baza juridică a impunerii, că există contradicţie între actele emise, respectiv în somaţie se menţionează debitul de 9.367 lei, la care s-au calculat accesorii până la data de 27 ianuarie 2014, făcând referire la un titlu executoriu nr. 976/27.01.2014, titlu care nu i-a fost comunicat, în timp ce în titlul executoriu nr. 1936/14.10.2014 se calculează accesorii începând cu anul 2008, situaţie în care dreptul de a cere executarea silită este prescris.
4. Pe fond, arată că obligaţia fiscală de plată a impozitului pe teren nu îi revine O. S. D., pentru că, conform art. 285 alin. (4) Cod fiscal, pentru terenurile forestiere administrate de R. N. a P. – R. nu se datorează impozit pe teren, excepţia fiind ce dată de cazul terenurilor folosite în scop economic, or terenurile folosite de O. S. D. nu se încadrează în categoria celor folosite în scop economic, nefiind incluse în niciuna din categoriile menţionate de art. 219 ind. 2 alin. (2) din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. Impunerea unei astfel de taxe, se arată în continuare, este nelegală şi prin prisma reglementărilor prevăzute de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care, la art. 2 defineşte taxa ca fiind „o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public”. Or, potrivit contractului încheiat cu Comuna A., Ocolul Silvic D. este cel care prestează pentru comună activităţi de administrare a pădurii şi nu beneficiarul vreunui serviciu din partea comunei.
5. Pe de altă parte, se arată în continuare, dispoziţiile art. 137 din legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prevăd că pădurile, altele decât cele proprietatea publică a statului,încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcţională, precum şi cele cu vârsta de până la 20 de ani sunt scutite de taxe şi impozite.
6. În drept se invocă dispoziţiile art. 172 şi urm. din OG nr. 92/2003, art. 711 şi 712 din Codul de pr. civilă, precum şi celelalte dispoziţii legale mai sus arătate.
7. În probaţiune depune copia titlului executoriu şi a somaţiei.
II.POZIŢIA INTIMATEI.
8. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea contestaţiei, arătând că la data de 01.03.2006 s-a încheiat contractul de administrare nr. 77 prin care au convenit ca, în baza legii nr. 26/1996 şi nr. 141/1999, contestatoarea să administreze suprafaţa de 140,76 ha fond forestier, proprietatea publică şi privată a comunei, contract prelungit până la data de 31.12.2014, în baza căruia contestatoarea s-a obligat să valorifice toate produsele lemnoase şi nelemnoase ale pădurii, astfel încât să desfăşoare o activitate profitabilă, urmând ca în baza unui raport de gestiune să vireze comunei profitul net. Întrucât contestatoarea nu a plătit taxa pentru terenul extravilan din anul 2008, arată în continuare, s-a emis înştiinţarea de plată nr. 2460/28.10.2013 pentru suma de 15.745,99 lei, prin care a fost informată că figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii bugetare de plată restante.
9. În drept invocă dispoziţiile art. 205 şi urm. Cod pr. civilă.
III.EXAMINAREA CONTESTAŢIEI.
A.STAREA DE FAPT.
10.Potrivit contractului de administrare nr. 77/01.03.2006 (fila 10 dosar), contestatoarea a preluat în administrare de la C. A. suprafaţa de 140,76 ha fond forestier, proprietate publică şi privată a comunei, contract care a intrat în vigoare la data de 01.01.2006 şi este valabil pe durata de valabilitate a amenajamentului silvic. Prin actul adiţional nr. 136/28.01.2008 contractul a fost prelungit până la data de 31.12.2014 sau până la înfiinţarea structurii silvice proprii (fila 15 dosar).
11. Obligaţiile administratorului erau de a asigura paza pădurii, de a executa lucrările necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor, de a asigura măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, de a efectua lucrări de împădurire, de a valorifica masa lemnoasă provenită din tăieri, etc. În funcţie de rezultatul financiar, proprietarul urma să primească sumele stabilite conform contractului.
12. Prin titlul executoriu nr. 1936/14.10.2014 C. A. a stabilit în sarcina contestatoarei o taxă pe teren extravilan de 9.367 lei, la care se adaugă accesorii de 6.561,21 lei, rezultând un total de 15.928,21 lei. Ca urmare, prin somaţia nr. 1936/14.10.2014, contestatoarea este somată să facă plata debitului în termen de 15 zile de la primire, urmând ca în caz contrar să se continue măsurile de urmărire silită. Nici titlul executoriu şi nici somaţia nu precizează pentru ce perioadă se datorează impozitul şi care este baza juridică a impunerii.
13. La data de 28.10.2013 P. A. emite înştiinţarea de plată nr. 2460/28.10.2013, prin care O. S. D. este înştiinţat că figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii bugetare restante de 15.745,99 lei.
B. EVALUAREA INSTANŢEI
14. Potrivit dispoziţiilor art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.”
15. Conform prevederilor OG nr. 92/2003 – Codul de Procedură Fiscală:
„Art. 41 – În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.”
„Art. 43 – (1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ştampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului.
„Art. 44 – (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(21) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat şi prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanţă, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia şi dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.”
„Art. 45 – (1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic.”
„Art. 81 – Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.”
„Art. 83 – (1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
(4) Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 65. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.”
„Art. 110 – …………………………………………………………………………………………
(3) Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declaraţia fiscală;
c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii;”
„Art. 205 – (1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.”
16. Aşa cum se poate observa din textele legale susmenţionate, stabilirea unei obligaţii fiscale se face în baza unui act administrativ fiscal emis de organul fiscal competent, numai în formă scrisă, care trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar acesta produce efecte din momentul în care este comunicat sau de la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
17. Ca urmare, dacă nu a existat o declaraţie fiscală, ce constituie, potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (3) din OG nr. 92/2003, titlu de creanţă, organul fiscal, în speţă intimata, avea dreptul, dar şi obligaţia de a proceda la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere, operaţiune care nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.
18. Or, din starea de fapt descrisă nu rezultă că unitatea contestatoare a fost înştiinţată despre depăşirea termenului de depunere a declaraţiei fiscale şi nici că pe numele acesteia ar fi fost emis un titlu de creanţă, care apoi să-i fi fost comunicat, încât acesta să poată fi, eventual, atacat pe cale administrativă.
19. În esenţă, titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
20. Cum intimata nu a emis un titlu de creanţă care să poată deveni titlu executoriu, emiterea somaţiei şi a titlului executoriu nr. 1936/14.10.2014 nu au nicio bază legală şi, prin urmare, executarea silită a contestatoarei este lovită de nulitate. Împrejurarea că la data de 28.10.2013 intimata a emis o înştiinţare de plată nu acoperă obligaţia de emitere a titlului de creanţă, care să poată deveni titlu executoriu.
21. Pe de altă parte, este de observat că titlul executoriu şi somaţia nu specifică perioada pentru care s-a stabilit obligaţia fiscală şi ce reprezintă accesoriile.
22. În raport de aceste considerente şi având în vedere dispoziţiile legale susmenţionate, instanţa consideră întemeiată contestaţia şi, în baza dispoziţiilor art. 172 şi 173 din OG nr. 92/2003 şi ale art. 711 şi urm. Cod pr. civilă, o va admite, urmând a dispune anularea executării silite înseşi şi, pe cale de consecinţă, a titlului executoriu nr. 1936/14.10.2014 şi a somaţiei nr. 1936/14.10.2014 emise de unitatea intimată.
23. Cât priveşte cererea de suspendare, fiind admisă contestaţia şi anulată executarea, cererea a rămas fără obiect şi va fi respinsă.
24. Fiind considerate nule absolut titlul executoriu şi somaţia pentru considerentele arătate, instanţa nu a mai considerat oportun a fi analizate aspectele privind fondul raporturilor juridice dintre contestatoare şi intimată.
25. Cât priveşte cheltuielile de judecată referitoare la taxa judiciară de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Conform art. 45 alin. (3) – (5) din OUG nr. 80/2013 dreptul de a solicita restituirea se poate exercita în termen de un an de la data naşterii sale, cererea de restituire urmând a fi adresată instanţei judecătoreşti la care s-a înregistrat acţiunea. Prin urmare, câtă vreme contestatoarea are dreptul de a cere restituirea taxei judiciare de timbru, această cheltuială nu poate fi pusă în sarcina intimatei.
