Constată că prin sentinţa civilă nr. 76/2011 a Judecătoriei Mediaş s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea L.A. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, şi în consecinţă, s-a anulat titlul executoriu nr. 1702/09.12.2010 emis de intimată şi toate formele de executare subsecvente, inclusiv somaţia nr. 16628/09.12.2010.
S-a luat act de renunţarea contestatoarei la judecarea cererii de suspendare a executării; a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 450 de lei către contestatoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din actele dosarului rezultă că în data de 21.10.2010 intimata CJAS Sibiu a emis pe numele contestatorului deciziile de impunere pentru anii 2005-2008, precum şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Contestatoarea a realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi, conform art. 259 al. 4 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de asigurare, a cărui existenţă nu a fost probată, avea obligaţia de comunicare a veniturilor către CAS, în vederea stabilirii şi achitării contribuţiei pentru asigurările de sănătate.
În lipsa comunicării veniturilor, intimata a stabilit sumele datorate cu titlu de contribuţie de asigurare de sănătate, în baza unui protocol cu ANAF.
Cu toate că deciziile de impunere au fost emise în termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţiile fiscale, prevăzut de art. 91-93 din OG nr. 92/2003, intimata a încălcat obligaţia de a emite decizia de impunere în termenul prevăzut de art. 5-14 din Ordinul CNAS nr. 221/2002, prevederi reluate apoi în Ordinul CNAS nr. 617/2007.
Oricum, deciziile de impunere emise cu întârziere ( cu consecinţe asupra calculului majorărilor de întârziere şi penalităţilor ) sunt valabile şi ar fi trebuit comunicate contestatorului, acesta având, apoi, drept de contestaţie în termen de 30 de zile la organul emitent şi, eventual, în faţa instanţei de contencios administrativ.
Dispoziţiile art. 44 din OG nr. 92/2003 reglementează procedura de comunicare a actului administrativ fiscal ( decizia de impunere ), iar instanţa a constatat că până la data soluţionării contestaţiei intimata nu a comunicat contribuabilului deciziile de impunere, acesta arătând expres că nu a primit aceste acte administrativ fiscale şi urmează ca intimata să facă acest lucru cu respectarea procedurii prevăzute de art. 44 din OG nr. 92/2003. De altfel, contestatoarea şi-a exprimat disponibilitatea de a plăti contribuţia retroactiv, după ce i se vor comunica deciziile de impunere şi va verifica dacă datorează sumele în cuantumul stabilit de intimată.
Potrivit art. 141 din OG nr. 92/2003 şi art. 35 al. 1 şi 2 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, titlul de creanţă ( decizia de impunere ) devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
În situaţia de faţă, creanţa constatată prin decizia de impunere nu a devenit scadentă, întrucât obligaţia de plată şi cuantumul ei nu au fost comunicate legal contestatorului, iar termenul de plată nu a expirat tocmai datorită necomunicării actului administrativ fiscal.
În consecinţă, emiterea titlului executoriu nr. 1702/09.12.2010, a somaţiei nr. 16628/09.12.2010 şi a oricăror acte de executare ulterioare nu a respectat prevederile legale amintite anterior, sancţiunea fiind anularea acestor acte de executare emise nelegal, sens în care instanţa va proceda, conform art. 172 C. pr. fiscală.
Cu privire la cererea de suspendare a executării formulată de contestator, instanţa a luat act de renunţarea contestatoarei la judecarea cererii, conform art. 246 C. pr. civ.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., instanţa a obligat intimata să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 450 de lei, reprezentând onorariul avocaţial ( f. 12 şi 48 ).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, care a solicitat casarea hotărârii şi, rejudecând cauza pe fond, menţinerea ca temeinică şi legală a somaţiei nr. 16628/2010 emisă în baza titlului executoriu nr. 1702/2010, cu motivarea că dispoziţiile art. 44 al.2 din c. pr. fisc. nu conţin nici o prevedere referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare, cumulativ prin mai multe modalităţi legale,şi nici nu stabilesc o ordine a modalităţilor în care trebuie transmis actul administrativ, astfel că CAS Sibiu a procedat corect la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate. Resursele materiale şi umane ale recurentei nu au permis transmiterea prin poştă a actului.
În al doilea motiv de recurs se invocă faptul că contrar celor reţinute de instanţa de fond privind încălcarea de către CAS a obligaţiei de a emite decizia de impunere în termenul prev. de art. 5-14 din Ordinul CNAS nr. 221/2005, acestea nu conţin dispoziţii referitoare nici la emiterea deciziei de impunere, nici la vreun termen de emitere a acestora, ci se referă la obligaţia diferitelor categorii de asiguraţi de a declara şi achita contribuţia la fondul naţional de asigurări de sănătate conform legii cu precizarea termenelor de plată, iar ordinul nr. 617/2007 nu prevede un termen în care casele de asigurări sunt obligate a emite actul administrativ fiscal.
În al treilea motiv de recurs se invocă faptul că greşit a reţinut instanţa de fond că recurenta nu a comunicat deciziile de impunere, acestea fiind comunicate conform art. 44 al.3 c.pr.fisc.
Al patrulea motiv de recurs vizează motivarea instanţei de fond privind neprobarea de către CAS a contractului de asigurare încheiat între cele două părţi, în sensul că obligaţia intimatei există şi în lipsa unui contract de asigurare, pentru că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, unul dintre principiile sale de bază fiind participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS.
Intimata L.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate.
Recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Având în vedere raportul juridic dedus judecăţii, constatăm că dispoziţiile legale aplicabile sunt cele prev. de OG 92/2003, c.pr.cfisc. şi cele ale art. 399 şi urm. C.pr.civ.
Faptic, procedura de comunicare a deciziei de impunere emisă pe numele contestatoarei L. A. s-a realizat prin afişare la sediul CAS Sibiu şi pe pagina de internet a instituţiei, iar ulterior s-a emis titlul executoriu şi somaţia atacată.
Potrivit art. 110 din OG 92/2003 colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu.
Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală. Pentru a deveni opozabil contribuabilului conform art. 44 din OG 92/2003, titlul de creanţă trebuie comunicat acestuia, iar de la data comunicării produce efecte juridice.
Astfel, potrivit art. 45 din OG 92/2003 actul administrativ fiscal îşi produce efectele împotriva debitorului doar din momentul comunicării sale sau de la o dată ulterioară comunicării, prevăzută în actul administrativ fiscal.
Potrivit art.141 din OG 92/2003 titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prev. de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prev. de lege.
Art. 44 din OG 92/2003 prevede procedura de comunicare a actului administrativ fiscal, astfel:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
Potrivit alin. 4) din acelaşi articol, „ Dispoziţiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzător”.
Din ansamblul dispoziţiilor legale privind procedura de citare, cuprinse în cap. II din codul de procedură civilă rezultă că citarea se face personal celui citat(art. 92c.pr.civ.), şi doar în caz excepţional, prin publicitate(art.95 c.pr.civ.)
În aceste condiţii, constatăm că contestatoarei nu i-a fost legal comunicate titlurile de creanţă, reprezentate de deciziile de impunere emise la 21.10.2010. În acest mod s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei, care a fost lipsită de posibilitatea de a contesta pe cale administrativă deciziile de impunere.
Faţă de cele reţinute, primul motiv de recurs este neîntemeiat.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, reţinem că într-adevăr, disp. art.5-14 din Ordinul 221/2005, reluate de Ordinul CNAS 617/2007 se referă la obligaţia diferitelor categorii de asiguraţi de a declara şi achita contribuţia la fondul naţional de asigurări de sănătate conform legii cu precizarea termenelor de plată, iar ordinul nr. 617/2007 nu prevede un termen în care casele de asigurări sunt obligate a emite actul administrativ fiscal. Dar aceste considerente, greşit reţinute de instanţa de fond, nu au nici o relevanţă în luarea hotărârii instanţei.
În ce priveşte al treilea motiv de recurs, acesta reiterează practic, primul motiv, cu privire la comunicarea deciziei de impunere, cu privire la care ne-am referit anterior, în sensul că nu este întemeiat, întrucât comunicarea nu s-a făcut legal, fiind prioritare modalităţile de comunicare prev. de art. 44 lit. a,b,c.
În ce priveşte al patrulea motiv de recurs, nici acesta nu a fost determinant pentru pronunţarea soluţiei de admitere a contestaţiei la executare. Aşa cum am arătat, ceea ce a determinat admiterea contestaţiei a fost nelegala comunicare a deciziilor de impunere, celelalte motive putând fi invocate de partea interesată şi analizate de instanţă pe fond,doar pe calea de atac specială prev. de art.205 c.pr.fisc.
Faţă de aceste împrejurări, potrivit art. 312 c.pr.civ. instanţa a respins recursul şi a menţinut sentinţa atacată. Potrivit art. 274 c.pr.civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată dovedite de intimată în recurs.
