Prin sentinţa penală nr. 2306/1.08.2014 s-au dispus următoarele:
„ În baza disp.art. 597-art.598 alin.1 lit.d) Cod procedură penală respinge contestaţia la executare formulată de către contestatorul G. deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iaşi), modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi.”
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi în data de 23.05.2012, sub nr. 15960/245/2012, petentul G. a solicitat următoarele:
– recunoaşterea sentinţei penale a Tribunalului din Roma din data de 07.02.2007, rămasă definitivă prin sentinţa din 16.01.2008 a Curţii de Apel din Roma;
– recunoaşterea sentinţei penale nr. 503/2010, pronunţată în data de 22.07.2010 de către GIP de pe lângă Tribunalul ordinar din Tivoli, rămasă definitivă la data de 30.09.2010;
– contopirea pedepselor aplicate prin cele două hotărâri de condamnare sus-menţionate cât şi a pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din 08.09.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, petentul a învederat, în esenţă că faptele pentru care a fost condamnat prin cele trei hotărâri menţionate sunt concurente, astfel încât se impune contopirea lor şi deducerea perioadei executate în străinătate.
Prin sentinţa penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunţată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunţată de Curtea de Apel Roma, prin care petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni şi 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracţiunilor prevăzute de art. 589 alin. I şi II Cod penal, 186 alin. 1 şi 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 şi 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal şi 494 Cod penal.
Deşi s-a solicitat autorităţilor italiene în mod explicit să indice perioada exactă pe care petentul a executat-o în temeiul acestei hotărâri de condamnare, la momentul la care s-a răspuns cererii de asistenţă judiciară formulată de autorităţile române, nu au fost evidenţiat în mod explicit aceste date.
Cu toate acestea, din lecturarea sentinţei penale pronunţate rezultă că petentul a fost arestat preventiv aproximativ în perioada 05.04.2005-26.07.2005, precum şi ulterior datei de 22.09.2006.
Prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a admis cererea formulată de procuror privind graţierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare şi 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel, în mod indubitabil că pedeapsa executată de petent până la intervenirea decretului de graţiere era de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Instanţa a constatat totodată că petentul a fost condamnat de către instanţa italiană sub numele de Almendosa Enrico, reţinându-se, în cadrul numelor indicate de către persoana condamnată şi pe cel de G, născut în mun. Iaşi, în data de 24.05.1982, date ce priveau identitatea reală a petentului, motiv pentru care a apreciat, din coroborarea acestor date precum şi a celor conţinute în decretul prin care s-a dispus acordarea extrădării petentului G, că petentul este persoana condamnată prin sentinţa penală sus-menţionată.
Faţă de datele mai sus menţionate, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată, recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine poate avea loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
-România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte;
România este semnatară a Convenţiei europene privind valoarea internaţională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată de România prin Ordonanţa nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000.
Între România şi Italia este încheiată, de asemenea, Convenţia din 11 noiembrie 1972 privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificată prin Decretul nr. 288/1973.
– a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994;
Instanţa a constatat că, pe parcursul procesului penal desfăşurat în Italia, G a beneficiat de asistenţă juridică din partea unui avocat.
– nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun;
Instanţa a constatat, de asemenea, că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală sus-menţionată nu sunt infracţiuni politice şi nici infracţiuni militare.
-respectă ordinea publică a statului român;
– hotărârea poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române;
Instanţa constată că sentinţa penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunţată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunţată de Curtea de Apel Roma, respectă ordinea publică a statului român şi poate produce efecte în România, potrivit legii penale române.
Faptele săvârşite de persoana privată de libertate G. în data de 19.03.2005, în Italia, corespund în legea română următoarelor infracţiuni: „ucidere din culpă”, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g%0”, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, „tăinuire”, prevăzută de art. 221 alin. 1 Cod penal, „fals material în înscrisuri oficiale”, prevăzută de art. 288 Cod penal, „uz de fals”, prevăzută de art. 291 şi „fals privind identitatea”, prevăzută de art. 293 Cod penal.
-nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
Instanţa a constatat că nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva lui G. în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
Reţinând că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 131 lit. a) – g) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a recunoscut pe teritoriul României sentinţa penală nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunţată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunţată de Curtea de Apel Roma, prin care petentul G. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni şi 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracţiunilor prevăzute de art. 589 alin. I şi II Cod penal, 186 alin. 1 şi 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 şi 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal şi 494 Cod penal, constatând că prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a dispus graţierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare şi 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel că pedeapsa executată până la intervenirea decretului de graţiere este de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Instanţa a mai reţinut că, faţă de situaţia juridică a petentului condamnat, astfel cum aceasta este reliefată prin sentinţa penală de condamnare pronunţată de instanţa italiană, acesta a executat o parte din pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare (mai exact, 11 luni închisoare), restul pedepsei stabilite nemaiputând forma obiectul executării atât pe teritoriul Italiei, cât şi pe teritoriul României, având în vedere decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, prin care s-a admis cererea de graţiere formulată de procuror, decizia autorităţii italiene privind acordarea acestui beneficiu, din considerente proprii politicii penale a statului de executare, impunându-se şi României, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea internaţională în materie penală.
În acest sens instanţa a reţinut că în baza principiilor care stau la baza cooperării în materie penală, amnistie şi graţierea pot fi acordate atât de statul de executare, cât şi de statul emitent al hotărârii de condamnare şi respectarea măsurilor dispuse de către statul de executare (în cauza de faţă Italia) se impune statului român care urmează a recunoaşte atât hotărârea de condamnare pronunţată în ceea ce-l priveşte pe petent, cât şi pedeapsa executată şi/sau imposibilitatea executării acesteia sau a restului de pedeapsă.
2. Prin sentinţa penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 28 din 18.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-secţia penală, acelaşi petent a fost condamnat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea, în data de 09.09.2000, a unei infracţiuni de „tâlhărie”, prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b şi c şi alin. 21 lit. a Cod penal.
Potrivit referatului întocmit de Biroul Executări Penale a Tribunalului Iaşi, în baza hotărârii definitive de condamnare pronunţată de această instanţă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii având nr. 1056/2006, în data de 09.09.2008, iar potrivit relaţiilor comunicate de Penitenciarul Iaşi acesta a fost arestat de IPJ Iaşi în data de 23.03.2012.
Instanţa a constatat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale sus-menţionate au fost comise în condiţiilor concursului real de infracţiuni, respectiv înainte de a se fi pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele şi, având în vedere că pot fi supuse contopirii doar pedepsele executabile sau executate, constatând că a fost graţiat restul neexecutat din pedeapsa aplicată de Tribunalul din Roma, în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod penal, cu referire la art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b şi 33 lit. a Cod penal, a dispus contopirea între pedeapsa de 11 (unsprezece) luni închisoare, executată de petent până la intervenirea decretului de graţiere şi pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) ani închisoare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 3 Cod penal, instanţa a dispus scăderea din pedeapsa totală rezultantă perioada executată pe teritoriul Italiei de 11 (unsprezece) luni închisoare, precum şi perioada executată pe teritoriul României, de la 23.03.2012 la zi.mandatul de executare a pedepsei închisorii având nr. 1056/2006 din 09.09.2008, emis de Tribunalul Iaşi şi va dispune emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe, la data rămânerii definitive a acesteia.
În considerentele aceleiaşi sentinţe penale împotriva căreia s-a formulat contestaţie la executare prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze penale,mai sus menţionată, în ceea ce priveşte solicitarea petentului – condamnat de recunoaştere a hotărârii de condamnare a sentinţei penale nr. 503/2010, pronunţată la data de 22.07.2010 de către Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M, instanţa a constatat că din analiza acestei sentinţe nu rezultă că la momentul condamnării (sau ulterior, prin mijloacele procedurale ce ar fi putut fi uzitate în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei italiene) s-ar fi stabilit că identitatea reală a persoanei condamnate sub numele de M. este cea a petentului – condamnat, iar efectuarea demersurilor procedurale necesare pentru a se putea stabili existenţa unei astfel de corespondenţe ar fi dus la modificarea conţinutului hotărârii de condamnare, manieră ce ar fi reprezentat o desconsiderare a principiilor care stau la baza recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Sub acest aspect, s-a reţinut de către instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 131 şi urm din Legea nr. 302/2004, un alt stat poate proceda sau nu la recunoaşterea unei hotărâri de condamnare pronunţate de un alt stat, dacă sunt întrunite condiţiile limitativ prevăzute de lege în acest sens, fără a avea libertatea de a proceda la modificarea conţinutului sau înţelesului menţiunilor din hotărârea de condamnare.
Chiar dacă susţinerea petentului (imposibil de confirmat cu absolută precizie la acest moment) în sensul că el este persoana condamnată de Tribunalul Ordinar din Tivoli sub numele de M. ar fi reală, instanţa a reţinut că situaţia juridică a acestuia este în mod evident urmarea propriei culpe, constând în declinarea unei alte identităţi în faţa autorităţilor statului italian, în vederea producerii unor consecinţe juridice favorabile, iar el are posibilitatea, în continuare, de a obţine restabilirea situaţiei juridice reale şi corecte, însă prin recurgerea, în acest sens, la mijloacele procedurale pe care i le poate pune la dispoziţie legea statului italian.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi condamnatul G..
Prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iaşi) a fost admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei penale nr.233/28.01.2013, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr.15960/245/2012, sentinţă cu privire la care s-a dispus casarea, în parte, în sensul înlăturării dispoziţiilor privind deducerea perioadei de 11 luni închisoare executată de către condamnatul Găluşcă Claudiu pe teritoriul Italiei şi aplicării dispoziţiilor art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004.
Rejudecând cauza în limitele menţionate, în baza art.15 alin.1 din Legea nr.302/2004 s-a dedus din pedeapsa aplicată numitului G., perioada arestului provizoriu în vederea extrădării din Italia începând cu data de 23.01.2010 până la 02.11.2010 şi, respectiv de la 08.03.2012 până la 23.03.2012.
Totodată, s-a dispus retragerea formelor de executare emise şi emiterea unui nou mandat de executare corespunzător noilor dispoziţii.
Ulterior, prin încheierea pronunţată la data de 30.10.2013 în dosarul penal nr. 15960/245/2012 al Tribunalului Iaşi , în baza disp.art.195 Cod procedură penală, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi, în sensul că: Tribunalul va admite atât recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, cât şi recursul declarat de către condamnat.
În considerentele deciziei penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi s-a arătat că recursurile sunt fondate pentru motivele invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Astfel, s-a constatat că, fiind investită cu soluţionarea cererilor formulate de recurentul G., recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârilor penale pronunţate în Italia, cu privire la, precum şi contopirea pedepselor pe care le are de executat, instanţa de fond constatând că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 131 lit. a) – g) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa în mod corect a procedat la recunoaşterea pe teritoriul României a sentinţei penale nr. 365/07 din 07.02.2007, pronunţată de Tribunalul ordinar din Roma, definitivă la 16.01.2008, prin decizia nr. 360/08, pronunţată de Curtea de Apel Roma, prin care condamnatul G. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 (trei) ani, 10 (zece) luni şi 3000 euro amendă, pentru comiterea, în data de 19.03.2005, a infracţiunilor prevăzute de art. 589 alin. I şi II Cod penal, 186 alin. 1 şi 2 din Codul rutier, art. 81 alin. 1 şi 648 Cod penal, 489 Cod penal, 477, 482 Cod penal şi 494 Cod penal, constatând totodată că prin decretul emis de judecătorul pentru cercetări preliminare (GIP) în data de 31.03.2010, s-a dispus graţierea restului de pedeapsă neexecutat, de 2 (doi) ani, 11 (unsprezece) luni închisoare şi 3.000 euro, potrivit Legii nr. 241/2006, rezultând astfel că pedeapsa executată până la intervenirea decretului de graţiere este de 11 (unsprezece) luni închisoare.
Faţă de data la care au fost săvârşite infracţiunile pentru care recurentul a fost condamnat prin sentinţa penală de mai sus, şi data la care a fost săvârşită de către acesta, infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b şi c şi alin. 21 lit. a Cod penal, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 871 din 07.12.2006 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 28 din 18.03.2008 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2658 din data de 08.09.2008, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-secţia penală, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, constatând că infracţiunile sunt în concurs real, instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 36 alin. 2, 34 alin. 1 lit. b şi 33 lit. a Cod penal, dispunând contopirea pedepselor şi stabilind ca recurentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.
Instanţa, procedând la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate de către condamnatul G., a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. 3 Cod penal şi a dispus scăderea, din perioada executată pe teritoriul Italiei, a 11 (unsprezece) luni închisoare, precum şi a perioadei executate pe teritoriul României, de la 23.03.2012 la zi, însă nu a individualizat în concret perioada de 11 luni închisoare şi nu a făcut suficiente demersuri pentru a verifica perioadele în care acesta a fost arestat provizoriu în vederea extrădării.
În cursul soluţionării recursului a fost comunicată instanţei adresa de la Curtea de Apel Roma, adresă tradusă (aflată la fila 55, dosar recurs) din care rezultă că perioada de detenţie a condamnatului G., în procedura de executare nr. 1056/2006 emisă de Tribunalul Iaşi din data de 09.09.2008, privind executarea pedepsei de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a durat de la data de 23.01.2010(data arestării) până la data de 02.11.2010, data decretării Ministrului Justiţiei, prin care a suspendat cererea de extrădare ca urmare a îndeplinirii procedurii justiţiei italiene, şi condamnatul a fost arestat în vederea extrădării în perioada 08.03.2012-23.03.2012.
Dispoziţia de respingere a cererii condamnatului privind recunoaşterea hotărârii de condamnare a sentinţei penale nr. 503/2010, pronunţată la data de 22.07.2010 de către Tribunalul Ordinar din Tivoli pentru condamnatul M., este justă, întrucât din conţinutul acestei sentinţe nu transpare nici un element din care să rezulte că există identitate între recurentul G. şi condamnatul M..
La momentul rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iaşi), modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi, Judecătoria Iaşi a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 249/2013 din data de 22.10.2013, Penitenciarul Botoşani , cu adresa nr. F83871/24.10.2013, confirmând încarcerarea persoanei condamnate pentru perioada 08.03.2012 – 27.05.2016 (adresa nr. F83871/24.10.2013).
Ulterior, la data de 03.04.2014, aşa acum rezultă din evidenţa informatizată a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (filele 6-7 dosar), persoana privată de libertate a fost transferată pentru executarea pedepsei închisorii din Penitenciarul Botoşani în Penitenciarul Iaşi, unitate de deţinere în care acesta se află şi în prezent.
A reţinut instanţa că, potrivit disp.art.598 alin.1Cod procedură penală contestaţia împotriva executării hotărârii penale se face în următoarele cazuri:
a) – când s-a pus în executare o hotărâre care nu este definitivă;
b) – când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) – când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) – când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei.
Faţă de obiectul cererii, precizat de către contestator la termenul de judecată din data de 11.06.2014 – respectiv reanalizarea situaţiei sale juridice, în sensul individualizării corecte a pedepsei închisorii şi deducerea corectă a perioadei executată în Italia – temeiul juridic al cazului invocat se regăseşte în dispoziţiile art. 598 alin.1 lit.d Cod procedură penală.
Totodată, a aconstatat instanţa că motivele invocate de către contestator în cererea ce formează obiectul prezentei cauze penale au fost analizate anterior de către instanţa de judecată, aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei penale nr. 233/28.01.2013 a Judecătoriei Iaşi (dosar penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iaşi), sentinţă penală care a fost supusă controlului instanţei ierarhic superioare, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 538/22.10.2013 a Tribunalului Iaşi, astfel încât, în condiţiile în care înscrisurile depuse de către contestator la dosarul prezentei cauze penale nu relevă împrejurări necunoscute instanţei de judecată la momentul soluţionării dosarului penal nr. 15960/245/2012 al Judecătoriei Iaşi, modalitatea în care s-a dispus rezolvarea situaţiei juridice a acestuia a intrat în sfera autorităţii de lucru judecat.
