R O M Â N I A
JUDECĂTORIA MEDGIDIA
Medgidia, str.Independenţei nr.14, judeţul Constanţa;
cod poştal – 905600
Înregistrată în evidenţa A.N.S.P.D.C.P. sub nr.3068
Dosar nr. 2017/256/2013
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1256
Şedinţa publică din 12 aprilie 2013
Instanţa constituită din:
Preşedinte – S.A.I.
Grefier – I.V.
S-a luat în pronunţare cauza civilă având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatoarea S.C. SC S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. T.S. IFN S.A..
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din 09.04.2013, s-au consemnat în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 12.04.2013, când a pronunţat prezenta hotărâre.
I N S T A N Ţ A,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:
La data de 07.03.2013, contestatoarea S.C. S.C. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 399 şi art. 401 alin. (1) lit. (c) şi art. 401 alin. (1 indice 1) Cod procedură civilă a formulat contestaţie la executare în dosarul de executare silită nr. 274/2012 al B.E.J. Bogăţie Silvia Laura în contradictoriu cu creditorul urmăritor S.C. T.L. IFN S.A. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună:
1.Suspendarea executării silite pornite împotriva contestatoarei, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (1) Cod procedură civilă;
2.Constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 15 pct. 7 din contractul de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007 în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002;
3.Constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007 in ceea ce priveşte prevederile art. 15 pct. 7 din contractul de leasing;
4.Anularea tuturor actelor de executare, efectuate de către executorul judecătoresc in dosarul de executare nr. 274/2012 al B.E.J. Bogăţie Silvia Laura;
5. Lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar din data de 10.09.2007, în sensul de a se stabili valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile contestatoarei;
6.Obligarea creditoarei urmăritoare la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, constând in contravaloarea onorariului de avocat;
7.Restituirea taxei de timbru judiciar, precum şi a timbrului judiciar.
În motivarea demersului judiciar a arătat că în fapt, la data de 10.09.2007, între S.C. S.C. S.R.L. – în calitate de utilizator şi S.C. T.S. IFN S.A. – în calitate de locator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 23902 având ca obiect finanţarea în sistem leasing a autoturismului Dodge Nitro. Astfel, contestatoarea a achitat, conform art. 22 al contractului sus-menţionat, ratele aferente acestuia până la nivelul iunie 2006, când din cauza problemelor tehnice a autoturismului finanţat, nu mai achitat valoarea rămasă şi a predat către locator, de comun acord cu acesta, bunul mobil, fiind încheiat procesul – verbal de predare – primire nr.1072 din 24.06.2010.
La data de 27.02.2013, contestatoarei i-a fost comunicată somaţia din data de 22.02.2013 a B.E.J. B.S.L. prin care i se aduce la cunoştinţă că are termen de o zi pentru a achita suma de 71.532,81 lei, suma compusa din 65.867 lei reprezentând debit şi 5.665,81 cheltuieli de executare silită.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite formulată în baza prevederilor art. 403 alin. (1) Cod procedură civilă arată că, în cauză, măsura suspendării se impune cu necesitate în scopul evitării desăvârşirii actelor de executare împotriva debitoarei-urmărite, înainte ca instanţa învestită cu prezenta contestaţie la executare să aibă posibilitatea verificării legalităţii declanşării procedurii de executare silită şi efectuării actelor de executare împotriva contestatoarei, în condiţiile în care intimata a procedat la punerea în executare a unui titlu executoriu care nu provine de la o instanţă judecătorească, care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 379 alin. 1 Cod procedură civilă. În egală măsură, învederează că prin actele de executare efectuate în dosarul de executare menţionat, se tinde la recuperarea unei sume de bani pe care contestatoarea nu o datorează, se urmăreşte valorificarea bunurilor mobile şi imobile-proprietatea acesteia pentru un debit neasumat de către contestatoare, în pofida faptului că a achitat toate creanţele către intimată. Executarea silita îndreptată împotriva bunurilor proprietatea contestatoarei este o măsură de o gravitate excepţională, întrucât vatămă interesele şi patrimoniul acesteia, şi trebuie realizată în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale în materia executării silite, astfel încât este absolut necesară acordarea posibilităţii instanţei de executare de a cenzura legalitatea actelor de executare silita anterior desăvârşirii acestora, deoarece se contestă însăşi titlul, cât şi legalitatea procedurii de executare silită îndreptată împotriva contestatoarei, pe care o consideră vădit nelegală, fiind pornită cu nerespectarea condiţiei esenţiale constând în inexistenţa unui titlu executoriu împotriva contestatoarei, care să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 379 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ceea ce priveşte competenta generala a instanţei de judecata de a se pronunţa cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a răspuns afirmativ acestei întrebări.
Astfel, prin deciziile Oceano Grupo Editorial şi Salvat Editores (27.06.2000) şi Cofidis (21.11.2010) Curtea a statuat că o protecţie efectivă a consumatorului nu poate fi obţinută decât dacă instanţei naţionale i se recunoaşte dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauză, având în vedere, în special, riscul destul de important ca aceasta să nu-şi cunoască drepturile şi să întâmpine dificultăţi în exercitarea acestora (Hotărârea Mostaza Claro, C-168/05 din 26.10.2000).
Caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 15 pct. 7 din contractul de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007 în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002.
În conformitate cu art. 15 pct. 7: “Restituirea obiectului leasingului către LOCATOR în oricare din condiţiile stipulate mai sus, nu îl scuteşte pe UTLIZATOR de plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi, după caz, a daunelor interese. De la data rezilierii, toate biletele la ordin emise de Utilizator în favoarea Locatorului pentru garantarea plăţilor din acest contract devin scadente. Din momentul expirării perioadei până la care UTILIZATORUL trebuia să returneze bunul şi până la momentul intrării efective a LOCATORULUI în posesia bunului, utilizatorul va fi obligat să plătească penalităţi în cuantum de 0,1 % din valoarea înscrisă la art. 3 pct. 2 din contract pe zi de întârziere.”
Prevederea din contractul de leasing sus-menţionata, are natura unei clauze penale, fiind determinată întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale.
Potrivit disp. art. 1066 Cod civil 1864, clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, în principiu instanţa de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul şi având posibilitatea de a micşora proporţional cu ce s-a executat, în caz de executare parţială a obligaţiilor de către debitor, conform disp. art. 1070 Cod civil 1864.
Totuşi, instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art. 5 Cod civil 1864, neputându-se deroga de la dispoziţiile de ordine publică.
În speţă, solicită a se constata că debitoarea, deşi a semnat contractele de leasing financiar, nu a avut posibilitatea de a negocia cu finanţatorul – creditoarea – numai în privinţa obiectului leasingului, a duratei contractului, a plaţilor ce urmau a fi efectuate, iar nu şi condiţiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fără a le negocia în mod direct cu creditoarea, aspect care reiese din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţa utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.
Totodată, solicită să se reţină că potrivit dispoziţiilor art.15 din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing si societăţile de leasing nu există o obligaţie a utilizatorului decurgând din lege de a plăti, pe lângă sumele mai sus precizate, şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale reprezintă, în fapt, o sarcină evident excesivă impusă utilizatorului, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru finanţator să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obţine, pe lângă bunurile contractate, şi plata ratelor de leasing şi valoarea reziduală, lucru pe care încearcă intimata să-l facă în prezenta speţă, având în vedere faptul că aceasta a primit bunul mobil aflat sub contract, revânzându-l după o scurtă perioadă de timp.
Pe de altă parte, prejudiciul suferit de intimata-creditoare, ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiilor de către contestatoare, nu rămâne nereparat în cazul înlăturării daunelor-interese menţionate, intimatei-creditoare fiindu-i restituite echipamentele contractate şi obţinând toate sumele datorate până la data restituirii bunurilor, inclusiv penalităţile aferente.
Solicită a se constata că dispoziţiile art.1 şi 3 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori reprezintă o transpunere de la nivelul dreptului comunitar a Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5.04.1993 privind clauzele abuzive, in contractele încheiate cu consumatorii, directiva care are un domeniu de aplicare general, nevizând în mod particular o anumita categorie de contracte si care reglementează in mod special clauzele abuzive propriu-zise.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 cu privire la Codul consumului: „Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.” şi pct. 6 din Anexa la aceasta lege din urmă: „clauza abuzivă – clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: clauza nu a fost negociată cu consumatorul – adică aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard, preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv, încalcă exigenţele bunei credinţe, clauza negociată prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între dreptul şi obligaţiile părţilor datorită efectului pe care îl imprimă contractului respectiva clauză.
Aceleaşi texte legale instituie astfel, o prezumţie relativă de lipsă a negocierii şi de abuz reflectată pe plan probator prin obligaţia comerciantului, în speţa a intimatei, care pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, cum sunt clauzele stipulate de art. 15 pct. 7 din contractul de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007, de a prezenta probe în acest sens, astfel cum este stipulat şi în art. 3 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, care arată că în cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.
În speţă, din interpretarea întregul material probator care va fi depus la dosarul cauzei, va rezulta că intimata nu a făcut dovezile necesare răsturnării prezumţiei relative de lipsa a negocierii clauzelor contractuale referitoare la rezilierea contractelor de leasing, prezumţie instituită de art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000.
Pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza a fost înregistrată sub nr.2017/256/2013 din 07.03.2013.
Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea unei copii certificate a dosarului de executare silită nr. 274/2012 al B.E.J. B.S.L.
La data de 05.04.2013, intimata S.C. T.S. IFN S.A. a depus întâmpinare (filele 96-98), solicitând respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi nefondată.
În motivare arată că la data de 10.09.2007, între părţi a intervenit contractul de leasing nr.23905 în baza căruia contestatoarea S.C. S.C. S.R.L. a dobândit dreptul de posesie şi folosinţă în sistem de leasing a unui autovehicul marca Dodge Nitro, precum şi dreptul de a deveni proprietara acestui bun la finalul perioadei de leasing, după achitarea valorii reziduale şi după îndeplinirea, de către aceasta a obligaţiilor contractuale. Contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a ratelor la termen, acestea fiind achitate cu întârzieri care au variat de la câteva zile la câteva luni. La data de 05.05.2010, pentru că debitoarea depăşise termenul de plată pentru trei rate lunare consecutive (aferente lunilor martie, aprilie şi mai 2010), creditoarea S.C. T.L. IFN S.A. a reziliat contractul de leasing, notificând-o pe debitoare în acest sens. Deşi a fost notificată pentru a restitui autovehiculul în termen de 10 zile, în conformitate cu art.15.4 din contract, aceasta nu a predat bunul din proprie iniţiativă, bunul fiind recuperat după aproape o lună de la expirarea termenului de restituire cu ajutorul unei firme de recuperare, angajată de creditoare în acest sens. Nici după recuperarea autovehiculului, debitoarea nu a achitat ratele de leasing restante şi restul obligaţiilor de plată facturate până la data rezilierii, deşi potrivit art.15.5. din contract acestea erau datorate, indiferent dacă autoturismul era sau nu restituit societăţii creditoare. În consecinţă, pe lângă valoarea acestor facturi, în valoare de 10.725,89 lei, contestatoarea datorează penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, în conformitate cu art. 14 din contract, penalităţi a căror valoare a ajuns la momentul formulării cererii de executare la suma de 39.193,93 lei, la aceste sume adăugându-se costurile pentru recuperarea autovehiculului în valoare de 2.420,06 lei, conform art.15.11 din contract, precum şi daunele interese de 2.992,82 euro, stabilite potrivit art.15.7 din contractul de leasing.
Apreciază că executarea silită declanşată de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silită a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 3711, art.372 şi art.379 Cod procedură civilă.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, solicită respingerea acestei cereri întrucât contestatoarea nu precizează care sunt motivele temeinice care justifică suspendarea executării, nu a făcut dovada plăţii cauţiunii, deşi aceasta este o condiţie prealabilă dispunerii unei asemenea măsuri, iar simplul fapt că titlul executoriu nu constă într-o hotărâre judecătorească, nu constituie un motiv de suspendare a executării.
Sub aspectul nulităţii absolute a unei clauze a contractului ce constituie titlu executoriu, învederează că niciunul dintre motivele invocate de contestatoare nu constituie o cauză care atrage nulitatea absolută sau relativă a contractului de leasing, iar faptul că una dintre clauzele contractului (art.15.7 din contract) ar fi o clauză de adeziune, care nu a fost negociată de contestatoare, nu afectează valabilitatea acestei clauze sau a contractului de leasing. Astfel, debitoarea nu face dovada că respectiva clauză nu a fost negociată de părţi, iar în art.21.9 din contract, părţile au declarat că toate clauzele contractului au făcut obiectul negocierii directe, fiind înţelese şi acceptate ca atare de părţi, semnarea contractului fiind rezultatul voinţei părţilor şi al acestor negocieri.
Pe de altă parte, niciuna dintre dispoziţiile legale invocate de contestatoare nu se aplică în situaţia de faţă, acestea privind contractele încheiate de persoane care au calitatea de consumator, calitate pe care reclamanta nu o are. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi cele ale Legii nr.296/2004 pot fi invocate doar de către consumatori în contractele dintre aceştia şi comercianţi, şi nu în contractele dintre comercianţi.
În drept invocă art. 373 1 şi 374 1 Cod procedură civilă, precum şi art.8 din O.G. nr.51/1997.
În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Chestiune prealabilă:
Art. 24 din Noul Cod de procedură civilă prevede că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Conform art. 25 din Noul Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi; procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.
În cauză, executarea silită a început sub imperiul vechii legi de procedură, cererea de executare silită a creditoarei fiind înregistrată sub nr. 274/2012 la BEJ B.S.L..
Instanţa reţine că la data de 10.09.2007, între contestatoarea S.C. S.C. S.R.L. – în calitate de utilizator – şi intimata S.C. T.S. IFN S.A. – în calitate de locator – a intervenit contractul de leasing financiar nr.23905 în baza căruia contestatoarea a dobândit dreptul de posesie şi folosinţă în sistem de leasing a unui autovehicul marca Dodge Nitro, precum şi dreptul de a deveni proprietara acestui bun la finalul perioadei de leasing, după achitarea valorii reziduale şi după îndeplinirea, de către aceasta a obligaţiilor contractuale.
La data de 05.05.2010, la iniţiativa intimatei, în baza prevederilor art.15 din contractul intervenit între părţi, s-a procedat la rezilierea contractului, contestatoarea fiind notificată în acest sens cu adresa înregistrată sub nr. 599/10.05.2010 la Biroul Executorului Judecătoresc Stănescu Ilie. Totodată, i s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de 10 zile să procedeze la predarea obiectului leasingului.
La data de 29.11.2012, intimata S.C. T.S. IFN S.A. a învestit BEJ B.S.L. în vederea executării silite a contractului de leasing financiar nr.23905 din 10.09.2007, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 274/2012, pentru următoarele creanţe:
-10.725,89 lei (cu TVA) reprezentând contravaloarea facturilor nr.1006159 în valoare de 3.3502,58 lei, nr.1019559 în valoare de 3.581,41 lei şi nr.1033750 în valoare de 3.841,90 lei, emise în baza contractului de leasing şi neachitate;
-39.196,93 lei reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a neachitării la termen a facturilor emise;
-2.420,06 lei reprezentând costurile pentru recuperarea bunului;
-2.992,82 euro reprezentând daune-interese constând în cuantumul ratelor de leasing până la finalizarea contractului plus dobânda şi comisionul de administrare, aferente acestuia.
Prin încheierea nr.87/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. 299/256/2013, a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr.23905 din 10.09.2007, intervenit între părţi.
La data de 22.02.2013, a fost somată debitoarea, în baza art.387 Cod procedură civilă ca, în termen de 1 zi de la primirea somaţiei, să achite suma de 71.532,81 lei, compusă din 65.867 lei reprezentând debit şi 5.665,81 lei reprezentând cheltuieli de executare. Somaţia a fost primită de debitoare la data de 27.02.2013.
La data de 11.03.2013, a fost înfiinţată poprirea asupra tuturor conturilor debitoarei.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanţa reţine că la termenul de judecată din 09.04.2013, a fost stabilită o cauţiune de 7.173 lei, reprezentând 10% din valoarea obiectului cererii, cauţiune pe care contestatoarea nu a plătit-o.
Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin.1 Cod procedură civilă „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.”
Din dispoziţia legală citată rezultă că soluţionarea unei cereri de suspendare a executării silite este condiţionată de instituirea obligaţiei de consemnare a unei sume de bani cu titlul de cauţiune, în cuantumul stabilit de instanţa judecătorească. Aceasta se impune pentru prevenirea exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum şi pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, legate de executarea cât mai operativă a creanţelor lor, stabilite prin titluri executorii. În acelaşi timp, depunerea cauţiunii constituie o garanţie în sensul că, în urma respingerii contestaţiei la executare, creditorul va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite din cauza întârzierii executării silite.
Instanţa apreciază că prin impunerea obligaţiei de plată a cauţiunii în cuantumul prevăzut de art.7231 Cod procedură civilă, în această procedură de suspendarea a executării silite, s-a păstrat un echilibru just între, pe de o parte necesitatea prevenirii exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea executării, precum şi pentru protejarea intereselor legitime ale creditorilor, şi, pe de altă parte, interesul contestatoarei de a-i fi evaluate pretenţiile în faţa justiţiei.
În considerarea celor expuse mai sus, reţinând că nu a fost plătită cauţiunea în cuantumul prevăzut de lege, instanţa apreciază că cererea este nefondată şi va fi respinsă ca atare.
În ceea ce priveşte petitele vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 15 pct. 7 din contractul de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007 în sensul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 65/2002 şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de leasing financiar nr. 23902 din data de 10.09.2007 in ceea ce priveşte prevederile art. 15 pct. 7 din contractul de leasing, instanţa apreciază că şi acestea sun nefondate, din următoarele considerente:
Contractul de leasing, semnat de către contestatoare în calitate de utilizator, nu intră sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
Astfel, potrivit art. 1 din acest act normativ, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar conform art. 2 alin. 1 prin consumator se înţelege orice persoana fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care în temeiul unui contract, intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Prin urmare, pentru a fi aplicabilă protecţia oferita de Legea nr. 193/2000, este necesar ca persoana consumatorului să îndeplinească condiţiile art. 2 alin. 1, iar contractul să aibă ca obiect vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii.
Se observă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ.
Instanţa reţine că S.C. S.C. S.R.L. nu este persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, ci este profesionist, iar contractul încheiat cu intimata este un contract de leasing.
Dacă prin contractul încheiat între utilizator si finanţator – s-ar putea aprecia că intimata i-a vândut un bun societăţii comerciale utilizator, nu este îndeplinită condiţia privind persoana consumatorului, care în cauză nu este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociaţii.
Dintr-o altă perspectivă, chiar dacă instanţa ar reţine caracterul abuziv al clauzelor contractuale invocate, consecinţa constatării caracterului abuziv al clauzei penale o reprezintă lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 şi art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Aşadar, nu este incidentă sancţiunea nulităţii, invocată de contestatoare, ci sancţiunea ineficacităţii, specifică dreptului consumatorului.
Cu privire la anularea tuturor actelor de executare, efectuate de către executorul judecătoresc in dosarul de executare nr. 274/2012 al B.E.J. Bogăţie Silvia Laura, instanţa reţine:
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage sancţiunea anulării actului nelegal. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Se constată că instanţa a fost învestită cu o contestaţie împotriva executării silite înseşi, iar singurul motiv de neegalitate al acestei, invocat de contestatoare, este existenţa, în cuprinsul titlului executoriu, a unei clauze abuzive.
Întrucât instanţa a apreciat că nu sunt abuzive clauzele din contract la care face trimitere debitoarea, iar capătul de cerere privind anularea tuturor actelor de executare este accesoriu acestuia, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale va fi respins – ca nefondat – şi acest capăt de cerere.
Cu privire la petitul vizând lămurirea titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar din data de 10.09.2007, instanţa reţine:
Conform art. 15 din O.G. nr. 51/1997, „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.”
Conform disp. art. 8 din O.G. nr. 51/1997, „Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.”
Potrivit art. 15.3 din contractul de leasing intervenit între părţi, locatorul poate declara contractul reziliat de plin drept, fără nicio notificare prealabilă şi fără a sesiza instanţa de judecată în următoarele cazuri: pentru neplata integrală şi/sau la termen a sumelor prevăzute la art.5 şi art.7.2. (…), iar conform art. 15.7 din acelaşi contract, restituirea obiectului leasingului către locator nu îl scuteşte pe utilizator de plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi, după caz, a daunelor-interese.
Deoarece contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale s-a procedat la notificarea rezilierii contractului, acesteia revenindu-i obligaţia de plată a următoarelor sume:
– 10.725,89 lei (cu TVA) reprezentând contravaloarea facturilor nr.1006159 în valoare de 3.3502,58 lei, nr.1019559 în valoare de 3.581,41 lei şi nr.1033750 în valoare de 3.841,90 lei, emise în baza contractului de leasing şi neachitate;
– 39.196,93 lei reprezentând penalităţi de întârziere ca urmare a neachitării la termen a facturilor emise;
– 2.420,06 lei reprezentând costurile pentru recuperarea bunului;
– 2.992,82 euro reprezentând daune-interese constând în cuantumul ratelor de leasing până la finalizarea contractului plus dobânda şi comisionul de administrare, aferente acestuia.
Creanţa ce se execută este certă, rezultând din contract, lichidă deoarece cuantumul este determinat cu exactitate în valoarea sa prin înscrisurile constatatoare ale creanţei şi exigibilă deoarece termenul prevăzut în favoarea debitoarei pentru achitarea sumelor ce reprezintă contravaloarea ratelor de leasing a expirat prin declararea scadenţei ca urmare a încălcării prevederilor contractuale, iar celelalte sume stabilite prin contract rezultă din calculul debitului restant şi fişa de cont a contractului de leasing.
Pentru cele ce preced, instanţa apreciază că nu este necesară lămurirea titlului executoriu în sensul solicitat de contestatoare de a se stabili valoarea până la care pot fi supuse executării silite veniturile contestatoarei, motiv pentru care şi acest capăt de cerere este nefundat.
Petitul privind obligarea creditoarei urmăritoare la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, constând in contravaloarea onorariului de avocat, instanţa reţine:
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, „Partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”. Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanţe a unei cereri, acţiuni ce se dovedeşte a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieşi din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumţia că nu datorează nimic nimănui), fie susţinerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumţia relativă sus amintită). Astfel înţeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 Cod procedură civilă „partea care cade în pretenţii” poate fi atât reclamantul, cât şi pârâtul.
Întrucât în prezenta cauză intimata nu a căzut în pretenţii şi nu îi este imputabilă acesteia o culpă procesuală în raport de pretenţiile contestatoarei, este nefundat capătul de cerere privind obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată.
Cu referire la solicitarea de restituire a taxei de timbru judiciar, precum şi a timbrului judiciar, instanţa observă că, în conformitate cu prevederile art. 23 alin.1 lit.e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiţionarului, când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Or, cum în cauză soluţia pronunţată de instanţă este de respingere a contestaţiei la executare ce face obiectul prezentei cauze, şi această solicitare este nefondată.
Pentru cele ce preced, instanţa va respinge – ca nefondată – contestaţia la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge – ca nefondată – cauza civilă având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatoarea S.C. S.C. S.R.L.,… în contradictoriu cu intimata S.C. T.S. IFN S.A., … .
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2013.
PREŞEDINTE,
S.A.I. GREFIER,
V.I.
