Constatarea nulităţii absolute a contract pentru lipsa consimţământului lor la încheierea acestuia – acţiune admisă


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …/204/2014 contestatorii SR şi FMR au formulat in contradictoriu cu intimata SC BM SA, contestaţie la executarea silita începută împotriva acestora in dosarul … al BEJ CC, in sensul ca au formulat contestaţie la titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. XXX, solicitând constatarea nulităţii absolute a susmenţionatului contract pentru lipsa consimţământului lor la încheierea sa şi să se dispună suspendarea executării silite pana la soluţionarea prezentei contestaţii.

În motivarea cererii, contestatorii au susţinut că au fost căsătoriţi, in prezent fiind divorţaţi. In cursul anului 2008 o ruda a contestatorului i-a rugat sa o gireze in vederea obţinerii unui credit bancar, solicitându-le sa ii înmâneze copii de pe actele lor de identitate in vederea întocmirii documentaţiei necesare, garantării împrumutului. Dupa înmânarea copiilor solicitate nu au mai avut informaţii de la aceasta persoana si au considerat, de buna credinţa, ca atâta timp cat nu au fost chemaţi sa semneze contractul de credit in calitate de garanţi, aceasta a renunţat probabil la obţinerea împrumutului, sau nu a mai avut nevoie de garanţii. Insă, după ce timp de 6 ani nu s-a mai discutat niciodată despre situaţia descrisa, in luna august a acestui an au primit o somaţie de la un executor judecătoresc, prin care li se aducea la cunoştinţa ca s-a început împotriva lor o executare silita pentru suma de 54301,60 lei, din care 47962,28 lei debit neachitat dintr-un contract de credit pretins încheiat de aceştia cu intimata.

Contestatorii au mai arătat că ataşat acestei înştiinţări se afla intr-adevăr contractul susmenţionat în care apăreau ca “împrumutaţi” (in mod solidar), pentru o suma de 16300 CHF deşi nu aveau cunoştinţa de existenta unui credit iar pe acest contract apăreau doua semnături pe care nu le recunoşteau. In realitate nu au solicitat niciodată vreun credit de la aceasta instituţie bancara, nu au formulat nici o cerere in acest sens, nu au consimţit la încheierea unui contract de credit si nu au semnat un asemenea act iar semnăturile de pe contractul de credit XXX nu le aparţin. De asemenea, nu le aparţin nici semnăturile de pe anexele contractului respectiv graficul de rambursare, poliţa de asigurare, înscrisul intitulat „documentele pe baza cărora s-a acordat prezenta facilitate de credit”.

Au precizat contestatorii că nu cunosc cine a aplicat aceste semnături pretinzând a fi ale lor, nici cum a fost posibil ca ofiţerul bancar sa accepte ca o alta persoana decât împrumutatul să semneze actele, insa aceştia nu au consimţit la încheierea acestui contract, nu l-au semnat si nu au avut cunoştinţa de existenta sa. Se pare ca suma a fost ridicata de ruda despre care au făcut vorbire, care a si achitat ratele pana la un moment dat, după care nemaifăcand plaţi s-a ajuns la situaţia executării silite. Daca nu ar fi existat aceasta procedura probabil nu ar fi aflat niciodată de existenta si derularea creditului in cauza.

în drept, au invocat disp. art. 1179, 1246, 1247, 1250, 1254 si urm. NCC, art. 711,712, alin. 2 si 718 si urm. NCPC.

In susţinerea contestaţiei au fost depuse la dosar sentinţa civila nr … pronunţata in dosarul … al Judecătoriei Câmpina, acte din dosarul de executare … al BEJ CC, respectiv adresa din 29.07.2014 de înfiinţare a popririi, înştiinţare şi somaţie emise la 23.07.2014 către debitori, contractul de credit nr. … cu anexele 1,3, grafic de rambursare .

Prin rezoluţia din 12.09.2014 instanţa în temeiul art. 200 alin. 2 N.C.P.C., a dispus comunicarea în scris către contestatori a faptului că în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii, trebuie să depună: taxă judiciară de timbru de 2.191,03 lei, potrivit disp. art. 10 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 cu menţiunea că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile OUG nr. 51/2008 în termen de 5 zile de la primirea comunicării; pentru cererea de suspendare să depună la dosar o cauţiune in suma de 3215,08 lei potrivit disp. art. 718 alin. 2 lit. b C.p.c.

Contestatorii SR, FMR au primit aceste comunicări la data de 16.09.2015 conform dovezilor de înmânare de la f.29, 30 dosar iar la data de 18.09.2014 au formulat cerere de ajutor public judiciar prin care au făcut menţiunea ca vor renunţa la cererea de suspendare a executării silite; la data de 26.09.2014 contestatorii au depus la dosar recipisa de consemnare CEC nr. 1166788/1/26.09.2014 în valoare de 3216 lei reprezentând contravaloare cauţiune şi chitanţa CEC nr 6566570/1/26.09.2014 de achitare a acesteia în vederea soluţionării cerere de suspendare a executării silite.

Prin încheierea din 14.10.2015 instanţa a admis cererea de suspendare a executării silite formulata de contestatorii SR FMR in contradictoriu cu intimata SC BM SA şi a dispus suspendarea executării silite pornite in dosarul de executare nr. … al BEJ CC până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare, un exemplar al încheierii urmând a se comunica BEJ CC .

Prin încheierea Camerei de consiliu de la aceeaşi data instanţa a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar – scutire taxă judiciară de timbru formulată de petenţii SR, FMR şi a dispus scutirea petenţilor de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2.193,03 lei aferentă contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. …/204/2014, încheierea fiind definitiva.

Prin rezoluţia din 15.10.2014 instanţa in baza art. 201 al. 1 cpc a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata si a înscrisurilor ataşate către intimata cu menţiunea ca are obligaţia de a depune întâmpinare, în 2 ex. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165 Cod pr. Civ .întâmpinare care să conţină mijloacele de probă cu care înţelege să se apere în prezenta cauză sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, prevăzută de art. 208 al.2 Cod pr.civ şi cea prevăzută de art 254 alin 1 C.p.c şi de a depune înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză în 2 exemplare.

Cu adresa din 24.10.2014 a fost înaintata de către instanţa către BEJ CC copia încheierii de şedinţa din 14.10.2014 şi la aceeaşi data a fost depus la Camera de Valori a instanţei originalul recipisei de consemnare CEC a cauţiunii in valoare de 3216,00 lei.

La data de 13.11.2014 a fost depus de către intimata întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare .

In cuprinsul întâmpinării intimata a arătat că titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită este prezumat ca fiind în mod valabil încheiat, fiind redactat în prezenţa părţilor şi semnat de către împrumutaţi în faţa ofiţerilor bancari desemnaţi. în ceea ce priveşte contractul de credit nr. .., convenţie în baza căreia a fost pornită executarea silită în dosarul nr. …, aflat pe rolul BEJ CC, acesta beneficiază de deplină aparenţă de legalitate. Părţile au semnat contractul şi au beneficiat de suma acordată cu titlul de împrumut, în plus, valabilitatea contractului nu poate fi pusă sub semnul întrebări atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească prin care instanţa să constate falsul, în condiţiile art. 304 Cpc. Or, contestatorii nu au înţeles ca prin cererea introductivă să se înscrie în fals, aspect evident la o analiză a motivelor de contestaţie. Mai mult decât atât, convenţia de credit a produs efecte juridice încă de la momentul încheierii, aspect demonstrat de faptul că debitorii şi-au însuşit obligaţiile contractuale, inclusiv prin efectuarea de rambursări până la momentul declarării ca exigibil a întregului împrumut ca urmare a acumulării de restanţe. Pe calc de consecinţă, până la proba contrarie, înscrisul este prezumat ca fiind în mod valabil încheiat, executarea silită fiind demarată în concordanţă cu prevederile Codului de procedură civilă în temeiul titlului executoriu contestat în mod nejustificat.

în drept,intimata a invocat disp art. 205 şi urm. C. proc. civ., orice alte prevederi legale invocate în conţinutul întâmpinării.

Prin rezoluţia din 14.11.2014 instanţa a dispus comunicarea întâmpinării către contestatori cu menţiunea de a depune răspuns la întâmpinare in termen de 10 zile de la comunicare.

Contestatorii SR, FMR au primit aceasta comunicare la data de 28.11.2014 conform dovezilor de înmânare de la f. 65,66 dosar iar la data de 24.11.2015 au depus răspuns la întâmpinare .

In cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare contestatorii au susţinut ca aşa cum arata intimata, contractul contestat de aceştia, este doar „prezumat” a fi valabil si numai in „aparenta” legal. însăşi aceste sintagme (dar in primul rând legea) conduc la ideea ca „prezumţia si aparenta” pot fi răsturnate prin proba contrara, adică exact ce tind a face prin contestaţia formulata. în prezentul dosar solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care sa se constate nu falsul ci nulitatea absoluta a contractului .In cc priveşte pretinsele „rambursări”, au solicitat a se retine că acestea nu au fost făcute de aceştia,nu au efectuat niciodată plaţi intimatei, indiferent in ce baza, daca s-au făcut intr-adevăr plaţi, acestea au fost realizate de persoana care s-a prezentat in numele lor pentru a încheia contractul.

Prin rezoluţia din 28.11.2014 instanţa a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 13.01.2014,cu citarea părţilor,contestatorii cu menţiunea de a achita la BEJ CC cheltuielile pentru efectuarea copiilor certificate de pe actele dosarului de executare nr. … potrivit art 716 al.2c.p.e,emiterea adresei către BEJ CC pentru a depune copii certificate de pe actele dosarului de executare nr ….

La data de 22.12.2014,1a solicitarea instanţei BEJ CC a înaintat copii certificate de pe dosarul de executare …

La termenul din 20.02.2015 instanţa a încuviinţat pentru contestatori probele cu înscrisuri şi expertiza grafică la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti – care să stabilească, în raport de înscrisurile depuse la dosar de contestatori pentru a servi ca scripte de comparaţie, daca semnătura de pe contractul de credit nr … ,de pe anexele 1 şi 3 şi anexa la contractul de credit intitulata „grafic de rambursare” – aparţine contestatorilor SR, FMR.

Totodată, la acelaşi termen a încuviinţat pentru intimată probele cu înscrisuri şi interogatoriul contestatorilor

La data de 18.05.2015 s-a depus de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti expertiza grafică încuviinţată care a concluzionat că, contractul de credit nr. … încheiat de „Banca M SA” şi anexele la aceasta (anexa 1, anexa 3 şi graficul de rambursare) nu au fost semnate la poziţia „Împrumutat” de SR, FMR, lucrarea nefiind contestată de către părţi, ambele considerând la termenul din 9.06.2015 cauza in stare de judecata conform menţiunilor încheierii de amânare a pronunţării cauzei de la acea dată.

La termenul din 9.06.2015 a fost administrata la solicitarea intimatei proba cu interogatoriul contestatorilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa retine următoarele:

In baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. … creditoarea SC BM SA a formulat cerere de executare silita a debitorilor SR, FMR formându-se dosarul de executare nr. … al BEJ CC

Prin prezenta contestaţie contestatorii au contestat semnătura de pe contractul de credit nr. …, solicitând constatarea nulităţii absolute a susmenţionatului contract pentru lipsa consimţământului lor la încheierea acestuia motiv pentru care s-a dispus o expertiză grafică, efectuată în baza scriptelor de comparaţie depuse de aceştia.

Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 163/8.05.2015 s-a concluzionat că, contractul de credit nr. … încheiat de „Banca M SA” şi anexele la aceasta (anexa 1, anexa 3 şi graficul de rambursare) nu au fost semnate la poziţia”împrumutat „de intimatul SR şi nici de intimata FMR.

Potrivit art. 948 cod civil existenţa şi exprimarea consimţământului valabil al părţii ce se obligă constituie una dintre condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii, ceea ce demonstrează că, în situaţia în care consimţământul lipseşte, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârşire de un element esenţial, structural, respectiv voinţa.

Consimţământul definit ca manifestare de voinţă juridică a unei persoane, în vederea formării unui act juridic, pentru a fi valabil trebuie să fie liber şi neviciat şi să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de produce efecte juridice, să fie exteriorizat şi să nu fie alterat printr-un viciu de consimţământ.

Aşadar lipsa semnăturii titularului actului presupune lipsa consimţământului persoanei respective la încheierea convenţiei, acesta nefiind exteriorizat, iar în dreptul civil tăcerea nu valorează consimţământ.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate şi la art.712 şi urm C.p.c precum şi la probele administrate instanţa va admite contestaţia şi va constata nulitatea absolută a contractului de credit nr. ….

In baza disp. art. 453 C.p.c va obliga intimata să plătească contestatorilor suma de 3.360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru , onorariu avocat şi onorariu expertiză. In baza disp. art. 18 din OUG nr. 51/2008 cu modificările şi completările ulterioare va obliga intimata să plătească statului suma de 2.193,03 lei reprezentând taxa judiciara de timbru cu privire la care contestatorii au beneficiat de ajutor public judiciar prin încheierea Camerei de Consiliu din 14.10.2014.

In baza disp. art.719 alin. 4 C.p.c după rămânerea definitivă a definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica BEJ CC.