Contestaţia la executare împotriva măsurilor de executare silită întreprinse de Casa judeţeană de asigurări de sănătate, pentru recuperarea unor sume cu titlu de contribuţie la bugetul asigurărilor de sănătate.
Calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opţiunea persoanei ce are calitate de cetăţean român şi domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarităţii menţionat la art. 208 alin. (3) lit. b), toţi trebuie să contribuim la constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă avem sau nu nevoie de servicii medicale de la acest sistem într-o anume etapă a vieţii noastre. Altfel spus, cei care sunt sănătoşi şi nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcţie de veniturile lor, fiind solidari şi ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual.
Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5182/2010
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. de mai sus, contestatorul BIROUL NOTARULUI PUBLIC D.C.L., în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BISTRIŢA-NĂSĂUD, a solicitat anularea actelor de executare din dosarul execuţional 89/2010, respectiv a somaţiei nr. 89/15.03.2010 şi a titlului executoriu nr. 89/15.03.2010.
În motivare, relevă contestatorul că prin somaţia de plată nr. 89/15.03.2010 i s-a adus la cunoştinţă faptul că figurează în evidenţele fiscale cu suma de plată de 144.860 lei reprezentând „contribuţie asigurat” în cuantum de 89.525 lei şi „majorări de întârziere” în cuantum de 55.335 lei, motiv pentru care s-a emis titlul executoriu nr. 89/15.03.2010 pentru întreaga sumă.
Actele de executare sunt nelegale, în primul rând întrucât s-a pornit executarea silită fără ca în prealabil să fie comunicată decizia de impunere, care este echivalată de legiuitor cu înştiinţarea de plată, cu privire la sumele datorate, modalitatea de calcul, precum şi documentele în baza cărora s-a stabilit contribuţia, fiind încălcare astfel disp. art. 107.1 din HG 1050/2004.
De asemenea, în art. 211 din Legea 95/2006, se defineşte noţiunea de asigurat astfel „Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie”. Astfel, contractul de asigurat este singurul act care dă naştere la drepturi şi obligaţii între părţi, ori petentul nu a încheiat cu intimata contract de asigurat, astfel că naşterea obligaţiei de plată către aceasta este nelegală.
Potrivit art. 208 al. 3 „Asigurările sociale de sănătate se realizează pe baza următoarelor principii: a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări. Ori, prin obligativitatea plăţii contribuţiei de asigurat către intimată, se încalcă tocmai acest principiu.
Mai mult, obligarea petentului la plata contribuţiei de asigurat de către intimată ar fi legală şi justificată în cazul în care pe perioada menţionată în titlul de executare nr. 89/15.03.2010, acesta ar fi beneficiat de serviciile medicale ale intimatei. În caz contrar, suma cuprinsă în titlul executoriu, fără a folosi sistemul asigurărilor de stat, petentul adresându-se în această perioadă serviciilor medicale private, echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei.
În drept s-au invocat disp. art. 172-173 din OG 92/2003 şi dispoziţiile legale invocate.
Prin Sentinţa civilă nr. 5182/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată, reţinându-se în fapt următoarele:
Potrivit prevederilor art. 208 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, unul din principiile sale fiind participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art. 211 din acelaşi act normativ prevede că sunt asiguraţi, prin efectul legii, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară.
Prin urmare, calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opţiunea persoanei ce are calitate de cetăţean român şi domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarităţii menţionat la art. 208 alin. (3) lit. b), toţi trebuie să contribuim la constituirea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă avem sau nu nevoie de servicii medicale de la acest sistem într-o anume etapă a vieţii noastre. Altfel spus, cei care sunt sănătoşi şi nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcţie de veniturile lor, fiind solidari şi ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual.
În acest sens, sunt şi prevederile art. 211 alin. (4) din actul normativ menţionat, potrivit cărora categoriile de persoane care nu sunt exceptate potrivit alin. (1) şi (2) de la acelaşi articol au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi, aceasta fiind practic o obligaţie legală ce decurge din calitatea de cetăţean român cu domiciliul în ţară. Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite susţinerile contestatorului în sensul că izvorul obligaţie sale de plată a contribuţiei la fondul de sănătate îl constituie contractul de asigurare încheiat de el cu o casă judeţeană de asigurări. Această prevedere dă forţă principiului liberei alegeri a casei de asigurări de sănătate, contestatorul fiind liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări de pe cuprinsul ţării, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare. Altfel spus, invocându-şi propria culpă, derivată din conduita sa, contestatorul refuzând să se prezinte la orice casă pentru a încheia un contract de asigurare, acesta tinde la exonerarea sa în acest fel de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, situaţie ce nu poate fi admisă deoarece nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Executarea silită se face la domiciliul contestatorului, acesta fiind motivul pentru care Casa de asigurări din judeţul Bistriţa-Năsăud a declanşat procedurile de executare şi nu o altă casă. În măsura în care contestatorul ar fi făcut dovada că a achitat toate sumele de bani datorate către sistemul de sănătate către o altă casă de asigurări având încheiat un contract de asigurare cu aceasta, executarea silită ar fi încetat, astfel că nu avem, de-a face în speţă cu o încălcare a dreptului de a alegere liberă a casei, contestatorul putând face această alegere în orice moment, făcând şi dovada plăţi sumelor restante către casa respectivă.
Susţinerile contestatorului în sensul că nu a beneficiat de servicii medicale şi pe acest temei nici nu datorează contribuţie la fondul unic de sănătate nu pot fi primite, întrucât acest raţionament contravine principiul solidarităţii la constituirea fondului şi obligativităţi contribuţiei în funcţie de veniturile realizate. De altfel, acceptând această ipoteză, ar însemna să ia naştere o discriminare pozitivă între persoanele ce obţin venituri ca liber profesionist sau din alte surse de venit independente, în sensul că aceştia nu ar achita contribuţia dacă nu ar avea nevoie de servicii medicale, şi persoanele ce au calitatea de angajat cu contract individual de muncă ce contribuie la fondul de sănătate prin sistemul reţinerii la sursă a contribuţiei datorate, fără să îi întrebe nimeni dacă au beneficiat sau nu de servicii medicale.
În ceea ce priveşte criticile contestatorului vizând faptul că nu i s-a comunicat o decizie de impunere, instanţa remarcă faptul că prevederile alin. 215 alin. (3) din actul normativ precizat anterior consacră obligaţia legală ce revine persoanelor fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond. În lipsa depunerii acestei declaraţii, intimata a fost în imposibilitate de a emite vreo decizie de impunere, neavând cunoştinţă de cuantumul veniturilor contestatorului, executarea silită fiind declanşată având ca bază de calcul veniturile declarate de contestator organelor fiscale, însă accesul intimatei la baza de date a ANAF a fost posibilă abia la finele anului trecut. Prin urmare, şi în această situaţie subzistă o culpă a contestatorului care nu a declarat intimatei veniturile la care să se aplice cota legală de contribuţie la fondul unic de sănătate, iar nemo auditur propriam turpitudinem allegans, astfel că instanţa a înlăturat şi temeinicia acestor susţineri ale contestatorului.
