Contestaţie executare, opoziţie la executare


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ONEŞTI 

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 6730/270/2009 contestaţie la executare+

Înreg. 14.10.2009 opoziţie la executare

SENTINŢA CIVILĂ NR. 508

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2010

COMPLETUL DE JUDECATĂ FORMAT DIN:

Preşedinte –

Grefier –

La ordine a venit spre soluţionare cauza civilă pentru contestaţie la executare + opoziţie la executare, formulată de contestatoarea

mpotriva intimaţilor  ………ucursala Oneşti, judeţul Bacău.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura completă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa dispune lăsarea cauzei peste ordine, la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns: avocat .. şi avocat .. reprezentând contestatoarea,  . reprezentând intimata S.C. ..neşti, lipsă fiind intimata …. – pentru ., judeţul Bacău.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa constată că în şedinţa din 02.12.2009 s-a pus în discuţia părţilor excepţia invocată de intimata …” S.R.L. Oneşti, prin apărător, respectiv excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, apărătorul intimatei ……. Oneşti şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepţie; la termenul de judecată din data de 13.01.2010 intimata …… Oneşti a depus la dosar note scrise cu privire la excepţie iar la termenul de judecată din data de 27.01.2010 nu a fost procedură cu intimata …….., situaţie faţă de care la termenul de azi instanţa acordă cuvântul pentru excepţie.

Avocat … reprezentând contestatoarea, solicită respingerea excepţiei, raportat la speţa de faţă contestaţia este o măsură obligatorie, există un titlu executoriu care poate fi atacat potrivit Legii nr. 58/1934. În schimb, contestaţia la executare în sine, în măsura în care însuşi titlul va fi anulat, singura cale este contestaţia la executare, opoziţia contestaţiei la executare merg în paralel. Solicită respingerea excepţiei, este singura cale pentru ca însăţi executarea să poată fi desfiinţată. Depune la dosar răspuns privind excepţia.

Avocat . reprezentând intimata S….. Oneşti, arată că şi-a exprimat punctul de vedere. Cu privire la opoziţia la executare, invocă prevederile art. 177 din Codul de procedură civilă şi solicită ca instanţa să pună în vedere apărătorilor contestatoarei să fie prezentă la instanţă pentru ca administratorul să recunoască semnătura, ei tăgăduiesc că au acceptat factura la plată, urmând a se face verificarea de scripte faţă de înscrisul de la fila 10 dosar.

Avocat …….. reprezentând contestatoarea, solicită a fi întrebată intimata dacă se înscriu în fals împotriva facturii.

Avocat … reprezentând intimata S……….. Oneşti, în situaţia în care contestatoarea tăgăduieşte semnătura ea ar trebui să se înscrie în fals, urmează a se verifica semnătura.

Avocat . reprezentând contestatoarea, apreciază că la termenul de azi este pentru judecată, intimata ……… a invocat tot felul de chestiuni, cauza nu mai este la probe la termenul de azi.

Instanţa, apreciază că nu se mai impune amânarea cauzei şi respinge proba solicitată de intimata …… prin apărător, ca neutilă cauzei şi, nemaifiind alte cereri de formulat, uneşte excepţia cu fondul, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Avocat …. reprezentând contestatoarea, solicită admiterea acţiunii, desfiinţarea titlului executoriu, desfiinţarea tuturor formelor de executare. Arată că între părţi s-au derulat relaţii comerciale, încheindu-se acea convenţie. Factura de la fila 6 dosar a fost achitată în mai multe părţi, contestatoarea a mai emis o factură, în data de 13.04.2009 s-a achitat suma de 80 mii lei, rămânând 1.106 lei. Cu 2-3 zile înainte, fără o înţelegere prealabilă a emis o nouă factură (fila 10 dosar), s-a menţionat că este o recalculare a cursului leu-euro. Factura s-a calculat şi plătit în lei, nu se punea problema recalculării. Prin cea de-a doua factură se calculează această diferenţă de preţ ca şi cum nu s-ar fi plătit nimic. De aici rezultă reaua-credinţă. Ulterior emiterii facturii de la fila 10 dosar, intimata a emis mai multe bilete la ordine. Reaua-credinţă rezultă şi din împrejurarea că, deşi prin acea factură în sumă de 19.258,83 lei, Biletul la Ordin introdus în bancă are o sumă mai mare. Faţă de toate aceste elemente, solicită admiterea acţiunii cu toate capetele de cerere formulate, titlul executoriu nu este o datorie pe care trebuie să o suporte contestatoarea, ultima diferenţă a fost achitată cu bilet la ordin. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat .. reprezentând intimata …. Oneşti, arată că între cele 2 societăţi a existat un contract de vânzare – cumpărare, în urma căruia s-a emis factură. Pe teritoriul ţării noastre plata se face în lei, atâta timp cât convenţia a fost încheiată în euro s-a impus recalcularea. Codul fiscal nu permite a se face plăţi în euro pe teritoriul ţării noastre. Convenţia a fost să se plătească de contestatoare diferenţa de curs valutar. Chiar dacă instanţa a respins prezenţa administratorului contestatoarei în faţa instanţei pentru verificarea semnăturii, se poate vedea din actele de la dosar că este aceeaşi semnătură. Cum a apărut semnătura şi Biletul la Ordin dacă nu exista convenţia dintre părţi? Nefiind o diferenţă de preţ ci doar de curs valutar, se încadrează în preţul convenit de părţi. Din acest motiv s-a completat Biletul la Ordin care constituie titlul executoriu şi a fost pus în executare. Fiind o opoziţie la executare, intimata şi-a îndeplinit condiţiile. Solicită respingerea opoziţiei la executare. Cu privire la contestaţia la executare, îşi menţine excepţia cu privire la inadmisibilitate. Fără cheltuieli de judecată.

În replică, avocat . reprezentând contestatoarea, normele metodologice au o dispoziţie, art. 22 pct. 2 care prevăd că pentru livrările de bunuri care se fac în valută şi preţul este determinat în valută, decontarea se face conform convenţiei. Pe factură nu este făcută nici o menţiune. De ce societatea intimată întocmeşte factura la 7 aprilie 2009, întocmeşte şi introduce Biletul la Ordin în bancă? Acest aspect este cel mai elocvent argument că factura a fost „fabricată” de intimata ……., la momentul respectiv suma era achitată. Solicită ca instanţa să aibă în vedere că s-au inovat chestiuni care nu sunt aplicabile, se încearcă pe orice cale de a paraliza accesul la justiţie, orice lege specială se completează cu dispoziţiile legii dreptului comun.

Avocat .. reprezentând intimata ………. Oneşti, arată că părţile au semnat şi factura dovedeşte, contestatoarea nu a contestat semnătura, în întâmpinarea depusă la dosar contestatoarea nu a spus că nu a semnat, nu a contestat semnătura.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a rămas în pronunţare.

I N S T A N Ţ A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de faţă;

Constată că .. a formulat, în contradictoriu cu intimatele S…….. ………, şi …., opoziţie la executarea pornită în dosarul nr. 239/E/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc „….”, executare ce are ca titlu executoriu Biletul la Ordin nr. BPOS3AA – 0383388/30.06.2009 şi contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise în dosarul nr. 239/E/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc „.”, solicitând anularea titlului executoriu, anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul de executare amintit anterior şi suspendarea executării silite până la soluţionarea irevocabilă a prezentei contestaţii.

Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 şi art. 399 al. 1 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Contestaţia a fost legal timbrată.

În motivare se arată că între creditori şi contestatoare s-au derulat relaţii comerciale. Astfel, contestatoarea a cumpărat de la creditoare un autotractor „VOLVO”, preţul negociat fiind 105,906 lei, echivalent a 30.000 euro, aceste date fiind înscrise în factura nr. 69/19.08.2008.

A fost achitată suma de 20.000 lei în data de 24.12.2008 şi s-au efectuat servicii de transport pentru creditoare în valoare de 4.800 lei.

În data de 13.04.2009 s-a achitat suma de 80.000 lei, rămânând o diferenţă de 1.106 lei. Anterior, creditoarea emisese factura nr. 173/07.04.2009, în valoare de 19.134 lei, cu menţiunea că suma reprezintă recalcularea curs – EURO. Această factură, se continuă în motivare, a fost emisă de creditoare fără a fi intervenit o înţelegere între părţi în acest sens şi fără a avea un suport legal; ba mai mult s-a făcut calculul la întreaga sumă de 30.000 euro, ca şi cum până la 13.04.2009 nu s-ar fi plătit nimic.

Pe baza acestei facturi, creditoarea a trimis contestatoarei bilete la ordin pe care aceasta le eliberase drept garanţie la data achiziţionării utilajului. S-a plătit în acest mod suma de 1.165,44 lei, astfel: 981,17 lei la 09.06.2009(prin decontarea parţială a unui ordin) şi 184,27 lei la 29.07.2009, această plată făcându-se ca urmare a introducerii de către creditoare a Biletului la Ordin nr. BPOS3AA – 0383388/30.06.2009, în valoare de 19.258,83 lei. Cu cele două plăţi s-a achitat suma din factura nr. 68/19.08.2008.

Cu toate că preţul utilajului a fost achitat integral, deşi factura de recalculare a cursului valutar a fost emisă în afara convenţiei dintre părţi, creditoarea a procedat la investirea cu formulă executorie a biletului la ordin şi apoi la executarea silită prin poprire pe conturile contestatoarei.

Intimata …… a formulat întâmpinare la opoziţia şi contestaţia la executare, solicitând respingerea acestora, ca neîntemeiate. Se arată în întâmpinare că, la data de 19.08.2008, ……. a vândut contestatoarei – debitoare un autotractor marca „VOLVO”, preţul convenit şi acceptat de ambele părţi fiind de 30.000 euro. Întrucât nu s-a întocmit un contract de vânzare – cumpărare în formă scrisă, ca şi  „instrumentum”, preţul vânzării a fost menţionat în factura nr. 69/19.08.2008 şi, totodată, a fost calculată şi contravaloarea în lei a acestei sume, la cursul de schimb valutar din data emiterii facturii, pentru respectarea dispoziţiilor fiscale în materie.

La data emiterii facturii, bunul ce a făcut obiectul vânzării a fost predat contestatoarei. La aceeaşi dată, contestatoarea a înmânat intimatei un CEC în alb pentru garantarea plăţii, şi nu bilete la ordin, cum cu rea-credinţă susţine aceasta.

După numeroase insistenţe, în luna decembrie 2008, contestatoarea a achitat intimatei suma de 20.000 lei.

Întrucât nu a fost achitată suma integrală, în luna februarie 2009, intimata S.C. “…….. s-a prezentat la bancă pentru decontarea CEC-ului, însă, neavând disponibil în cont, banca a anunţat reprezentanta contestatoarei să rezolve problema, altfel va intra în incapacitate de plăţi.

La rugămintea reprezentantei contestatoare, se continuă în motivare, intimata a retras CEC-ul, aşteptând să i se facă plata.

În aprilie 2009 contestatoarea – debitoare urma să primească un împrumut de la bancă, din care a asigurat-o pe intimata – creditoare că îi va achita preţul, motiv pentru care, conform înţelegerii, a facturat diferenţa de curs valutar dintre cursul existent la data vânzării şi cursul de la data plăţii efective, emiţând în acest sens factura nr. 173/07.04.2009. Dovada că facturarea s-a făcut pe baza convenţiei dintre părţi o constituie semnătura administratorului contestatoarei pe factura menţionată, factură ce i-a şi fost înmânată în aceeaşi zi. Biletele la ordin despre care face vorbire contestatoarea, au fost eliberate de administratorul contestatoarei în data de 01.06.2009 pentru garantarea plăţii.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri şi s-a solicitat de la Biroul Executorului Judecătoresc „.” dosarul de executare nr. 239/E/2009, probatorii din analiza cărora instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În data de 04.09.2009 S.C. “.” S.R.L. a depus la executorul judecătoresc public . cerere de executare silită împotriva S.C. „REGEP IMPEX” S.R.L., pentru suma debit în cuantum de 19.074,56 lei, având ca titlu executoriu Biletul la Ordin nr. BPOS3AA – 0383388 emis în data de 30.06.2009 şi scadent la data de 29.07.2009.

Intimata …. . anterior, a acceptat la plată 184,27 lei şi a refuzat 19.074,56 lei pentru lipsă parţială disponibil la momentul prezentării la plată.

Prin Încheierea din data de 06.08.2009, pronunţată în dosarul nr. 5104/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, s-a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin precizat mai sus, iar prin Încheierea din 01.10.2009, pronunţară în dosarul nr. 5736/270/2009 al Judecătoriei Oneşti, s-a încuviinţat executarea silită în baza aceluiaşi titlu executoriu.

Urmare a cererii ………. executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a contestatoarei – debitoare, emiţând acte de executare(dosarul nr. 239/E/2009).

………… prin apărător, a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare, având în vedere că este o lege specială, Legea nr. 58/1934 care derogă de la dreptul comun şi, de altfel, nu se invocă nici o neregularitate a actelor de executare.

Această excepţie urmează a fi respinsă, motivat de faptul că în timpul executării silite, indiferent de titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită, se pot emite acte de executare care nu respectă procedura legală, iar partea păgubită prin astfel de acte, are la îndemână contestaţia la executare, solicitând anularea actelor emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Privitor la opoziţia la executare formulată de contestatoare este de precizat faptul că pe calea opoziţiei la executare, debitorul nu va putea opune decât excepţiile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19 din Legea nr. 58/1934. Or, în speţa de faţă nu s-au invocat astfel de excepţii. De asemenea, contestatoarea nu invocă faptul că vreun act de executare ar fi fost emis de către executorul judecătoresc cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Susţine contestatoarea că în data de 13.04.2009 a achitat suma de 80.000 lei, rămânând o diferenţă de 1.106 lei, cu precizarea că intimata – creditoare, în data de 07.04.2009, emisese factura nr. 173/2009, în valoare de 19.134 lei, cu menţiunea că suma reprezintă recalcularea curs – Euro.

Această factură a fost semnată de reprezentantul contestatoarei, semnătură care nu a fost contestată. Factura poartă menţiunea „Recalculare curs euro la factura din data de 19.08.2009. 1 EU=3,5302 lei; 07.04.2009 – 1 EU=4,168 lei”.

Din factura nr. 69/19.08.2008 rezultă că înţelegerea părţilor privind preţul autotractorului „VOLVO” a fost pentru suma de 30.000 euro, cumpărătorul având obligaţia să achite echivalentul în lei, la data plăţii, a acestei sume.

Factura fiscală din data de 10.02.2009, la care face referire contestatoarea, nu are legătură cu prezenta cauză, putând fi, eventual, luată în calcul la o compensare.

Capătul de cerere privind suspendarea executării silite va fi respins, în raport de cele ce preced, precum şi de  dispoziţiile art. 62 al. 4 din Legea nr. 58/1934.

Faţă de cele de mai sus şi de dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934 şi art. 399 şi urm. din Codul de procedură civilă se va respinge opoziţia la executare, precum şi contestaţia la executare formulate de ……

Se va dispune ca Judecătoria Oneşti – Camera de valori să restituie contestatoarei, la data rămânerii irevocabile a prezentei, recipisa de consemnare a cauţiunii.

Se va lua act nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare.

Respinge opoziţia la executare, precum şi contestaţia la executare formulate de .., cu sediul în ………., judeţul Bacău, în contradictoriu cu intimaţii ……, cu sediul în ……. judeţul Bacău …, cu sediul în Bucureşti, Sector …… – pentru …. – Sucursala Oneşti, judeţul Bacău.

Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Dispune ca Judecătoria Oneşti – Camera de valori să restituie contestatoarei ……… Oneşti recipisa de consemnare a cauţiunii nr. 577890/1/15.10.2009, în valoare de 1.926 lei, la data rămânerii irevocabile a prezentei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 15 zile de la pronunţare în ce priveşte opoziţia la executare.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare în ce priveşte contestaţia la executare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Red.  Gh.A. – 19.02.2010

Dact. N.D.V. – 22.02.2010

Exemplare – 5.