Prin sentinţa penală nr. 1401/27.04.2015, instanţa a dispus:
« În baza art.56 din Legea nr.254/2014, respinge contestaţia formulată de petentul condamnat D., deţinut în Penitenciarul Iaşi, împotriva încheierii nr.107/19.02.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Iaşi»
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de ordin procedural pentru soluţionarea pe fond a plângerii formulate, întrucât contestatorul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate mult după pretinsa încălcare a drepturilor, respectiv la data de 28.01.2015, după împlinirea termenului legal de decădere de 10 zile prevăzut de art.56 alin.2.
În acest sens, reţinem că, potrivit art.1 din Legea nr.254/2013, „executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale prezentei legi.”
Potrivit dispoziţiilor art.268 Cod procedură penală „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului si nulitatea actului făcut peste termen.˝
Interpretând consecinţele nerespectării termenelor prevăzute de lege pentru exercitarea drepturilor procedurale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.XV/2009 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii a statuat următoarele : „Interpretand dispozitiile art. 278 alin. 3 si art.2781 alin. 2 din Codul de procedura penala (în vigoare la acea dată, n.ns.) sub aspectul naturii juridice a termenelor, stabilesc ca acestea sunt termene de decadere.”, motivând în considerentele deciziei că „neexercitarea dreptului procesual de a formula plangere impotriva actelor procurorului in termenele stabilite in art. 278 alin.3 si art. 2781 alin. 2 din Codul de procedura penala duce la decaderea din acest drept, determinand nulitatea plangerii depuse cu depasirea termenului prevazut de lege, astfel incat calea de atac declarata in astfel de conditii devine tardiva.”.
Pentru identitate de raţiune, aceeaşi interpretare se impune şi în cazul nerespectării termenului de 10 zile prevăzut de art.56 alin.2 din Legea nr.254/2013 în materia plângerilor împotriva măsurilor privind exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate.
În consecinţă, chiar dacă prin încheierea judecătorului de supraveghere nu s-a dispus asupra ambelor aspecte reclamate de petent, iar plângerea acestuia ar fi trebuit respinsă de judecătorul de supraveghere ca tardiv formulată, nu ca rămasă fără obiect, contestaţia adresată instanţei nu poate fi admisă, întrucât plângerea tardivă adresată judecătorului de supraveghere este considerată nulă, iar a soluţiona pe fond contestaţia adresată instanţei ar însemna soluţionarea acestei căi de atac omisso medio, trecând peste calea de atac a plângerii.
Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, între care şi stabilirea ordinii în care se exercită căile de atac.
