INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :
La data de 18.05.2015, pe rolul acestei instanţe, a fost înregistrată contestaţia la executare, formulată de contestatoarea ……….., domiciliată în …….., în contradictoriu cu intimaţii ……. şi ……. ambii cu domiciliul în ………., împotriva procesului verbal de distribuţie care face obiectul dosarului nr. ……. al BEJ …… şi ……….
În motivarea contestaţiei sale, contestatoarea arată că, în dosarul de executare mai sus-menţionat, are calitatea de creditoare. La distribuţia sumei rezultată din vânzarea imobilului proprietatea debitorilor ………. şi ………., s-a înscris cu o creanţă în cuantum de ……. Euro, reprezentând contravaloarea unui împrumut, ori, în urma distribuţiei sumelor rezultate din vânzarea imobilului aparţinând debitorilor, i-a fost distribuită suma de ….. lei.
Ataşat contestaţiei introductive de instanţă, au fost depuse înscrisuri.
Intimaţii ……….. şi ………. nu au formulat întâmpinare.
Prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, aflată la fila 1 din dosar, în sarcina contestatoarei a fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Această obligaţie a fost comunicată părţii, prin citaţia emisă pentru primul termen de judecată din data de 11.09.2015, comunicată la data de 23.07.2015, aşa cum rezultă din dovada de înmânare existentă la dosar.
La termenul de judecată din data de ……, instanţa a invocat din oficiu excepţia de netimbrare a cererii, ce urmează a se analiza cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.
În soluţionarea acestei excepţii, instanţa reţine că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă, obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Aşa cum se stipulează prin art. 6 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, cererile privind ordonanţa de plată prevăzută de titlul IX al cărţii a VI-a Cod procedură civilă se taxează cu 200 lei.
În speţă, contestatoarei i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru datorată în condiţiile O.U.G. nr. 80/2013, însă aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
De reţinut este şi faptul că, deşi potrivit art. 39 din acelaşi act normativ, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, contestatoarea putea face cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, aceasta nu a formulat o astfel de cerere şi nici pentru acordarea unor facilităţi.
Având în vedere faptul că dispoziţiile mai sus menţionate sunt imperative, instanţa urmează a se pronunţa în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă asupra excepţiei de netimbrare în sensul admiterii sale şi va dispune în consecinţă.