Contestaţie la executare – art.665 alin.2 – ipoteca mobiliară – analizarea condiţiilor de către instanţă: respectiv existenţa creanţei şi a ipotecii legal perfectate – citarea părţilor


Prin  contestaţia  la  executare  formulată  de contestatoarea  SC  C –  SA  G  în  contradictoriu  cu intimata –  creditoare  U A T  C a  solicitat  anularea  încheierii de  încuviinţare a  executării  ipotecii  mobiliare  prin  vânzarea  bunurilor  ipotecate  şi suspendarea  executării  silite  până  la  soluţionarea  cererii de  chemare  în  judecată .

In  fapt,  în motivarea  contestaţiei,  contestatoarea a  arătat  că  UAT  C  solicită anularea încheierii de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare  prin vânzarea  bunurilor  mobile ipotecate, cerere care a fost  formulată de  U A T  C – dosar nr.2130/324/2013 al Judecătoriei Tecuci, deoarece pe rolul  Judecătoriei Galaţi există  dosarul nr.92/233/2013 în care U A T C a chemat în judecată  pe  S.C. C SA G pentru  neîndeplinirea  obligațiilor asumate prin contractul de lucrări 5170/2007.

Cererea nu este  întemeiată  în  drept.

In dovedirea  contestaţiei  s-a  solicitat  proba  cu acte, sens  în care  s-a depus  la dosar  următoarele:  contractul  de  ipotecă  mobiliară  nr. 1/2013, precizări la  contestaţia  la  executare (  fila  14),  copie  de pe  cererea  de  chemare  în  judecată –  dosar  92/233/2013.

 In  precizările  la  contestaţia la  executare, creditoarea a  mai invocat şi nerespectarea  disp.art.665  NCPC.

Intimata U A T C nu a fost de acord şi  a arătat că încuviinţarea  executării imobiliare prin vânzarea  bunului ipotecat  este supusă prevederilor art.2445-2459 NCC,  procedură care diferă de executarea  silită din  NCPC.

S-a mai arătat că în situaţia în care instanţa constată că sunt încălcări  ale prevederilor art.2445-2459 NCC se impune  să procedeze conform  al.4 teza 2 din art.2452 alin.4 NCC.

Astfel,  dacă  instanţa  constată  că  vânzarea ar  urma  să se  facă  cu  încălcarea  dispoziţiilor secţiunii respective  din  NCC,  va  stabili  condiţiile  şi  regulile  corespunzătoare  şi  va  încuviinţa  valorificarea  bunului .

In dovedirea  susţinerilor a  depus la  dosar  următoarele  acte :  raportul de  evaluare,  adresă către Arhiva  Electronică  de  Garanţii  Reale  mobiliare, proces  verbal  de consultare  arhivă  electronică, formular  de  aviz  de  executare, procedura  privind  organizarea  şi  desfăşurarea  licitaţiei  aprobată  de  Primarul  comunei  C,  anunţ  Hotărâre  33/2013 a  Consiliului  Local  C, proces verbal  de constatare.

Prin încheierea  din data  de  08.01.2014  s-a  admis  cererea  de  suspendare a  executării  silite  şi  s-a  dispus  suspendarea  acestuia  până  la  soluţionarea  cauzei .

In cauză  s-a  invocat  excepţia  tardivităţii  formulării  contestaţiei pe motiv  că, cererea  a  fost  făcută peste  termenul  de  15  zile , astfel  cum  rezultă  din  avizul şi  notificarea  care  poartă  ştampila  contestatoarei .

Instanţa  apreciază  că, excepţia  tardivităţii  este  neîntemeiată  şi că rezultă  clar  din  actele  dosarului  2130/324/2013  al Judecătoriei  Tecuci,  în care a  fost  pronunţată  încheierea de  încuviinţare a  executării  silite  contestată  că,  debitoarea  nu a  fost  citată, conform  disp.art.2445  alin. 1  NCC  şi  nici nu i s-a  comunicat  încheierea  pronunţată  de  instanţă, aşa  încât  debitoarea  nu  a  avut  cunoştinţă  de  acest  proces  şi  nici de  existenţa  unei  încheieri  prin care  s-a  încuviinţat  executarea  silită, fiindu-i încălcat  grav  dreptul la un proces echitabil  prev. de art. 16  din Convenţie.

Pe  fondul  cauzei,  instanţa are  în vedere  următoarele  aspecte :

Debitoarea – intimată  contestă  încheierea de  încuviinţare a  executării  silite  din  15.05.2013 –  dosar nr. 2130/324/2013  al  Judecătoriei  Tecuci .

Prin această încheiere  s-a  încuviinţat  executarea  silită formulată în baza  contractului de  ipotecă  mobiliară nr. 1/18.01.2013  şi a  anexei nr.1  la  contract  la cererea  creditoarei, împotriva  debitorului  garant  ipotecar SC C SA  G prin  vânzarea  bunurilor  ipotecate în temeiul  art. 2445-2459  NCC.

Dispoziţiile  din  NCC  care reglementează  această  executare,  nu  conţin  nicio  prevedere  referitoare la  posibilitatea  debitorului  de  a ataca  încheierea  de  încuviinţare a  executării  silite, aşa  încât  instanţa  consideră  că  sunt  aplicabile  prevederile de  drept  comun,  respectiv  art. 711  alin. 3 NCPC.

Analizând  actele  dosarului  2130/324/2013 al  Judecătoriei  Tecuci  instanţa  constată, aşa  cum s-a  mai  arătat  că nu a  fost  respectat  dreptul debitoarei de a  fi  citată  în cauza respectivă ,astfel cum prevăd art.2445 alin. 1  NCC.

 Astfel, spre  deosebire de procedura de  drept  comun –  art.665  alin. 2  NCPC, în cadrul  executării  ipotecilor  mobiliare,  instanţa  va  analiza  existenţa  creanţei  şi a  ipotecii  legal  perfectate  şi  va  încuviinţa  vânzarea,  cu citarea  părţilor  interesate  conform art.2445  alin. 1  NCC.

Instanţa  constată  că, nu a  fost respectată  această  dispoziţie  legală  şi  că  s-a  încuviinţat  vânzarea  fără  citarea părţilor  şi fără a  se  analiza  dacă  există  o  creanţă  certă,  lichidă  şi  exigibilă .

Faţă de  aceste  considerente priveşte  contestaţia  ca  fiind  fondată  urmând  să  o admită  ca atare  şi să  anuleze  încheierea  atacată.