Contestaţie la executare. Compensare de drept.
Cheltuielile de judecată în cuantum de 194 lei, la care a fost obligată intimata în dosarul nr. 7575/190/2007 reprezintă o sumă de plată de la buget.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. com., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 268/19 mai 2011, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 5209/2010 din 12.10.2010 a Judecătoriei Bistriţa a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatoarea MGL în contradictoriu cu intimata Administraţia Financiară a Municipiului Bistriţa şi, în consecinţă s-a constatat compensarea de drept intervenită la data de 26.09.2008 între creanţa contestatoarei împotriva intimatei, reprezentând cheltuieli de judecată în cuantum de 194 lei, stabilite prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 833/2008 şi creanţa intimatei împotriva reclamantei, constatată prin titlul executoriu nr. 10404607/12.09.2005, având acelaşi cuantum; s-a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 2680817062957.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata.
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 şi 3041 Cod procedură civilă hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, constată că aceasta este temeinică şi legală, nefiind dat niciun motiv de casare sau modificare a hotărârii, pentru considerentele ce vor fi relevate:
Instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut o corectă stare de fapt pe care a circumscris-o adecvat dispoziţiilor legale incidente în speţă.
Astfel, conform art. 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, “prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceeaşi autoritate publică.”
Aliniatul (4) al aceluiaşi articol stipulează că, dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile. În ceea ce priveşte partea îndreptăţită să solicite constatarea compensării, alin. (6) al articolului invocat anterior precizează că aceasta se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu.
În mod corect prima instanţă a înlăturat, ca nefondate, susţinerile recurentei potrivit cărora creanţa acesteia către contestatoare nu este o creanţă bugetară înregistrată în evidenţele sale fiscale şi informatice, ci este o sumă ce se eliberează doar la cerere de către Ministerul Finanţelor Publice din fondurile administrate de acesta, astfel încât, nu s-a putut efectua compensarea din oficiu, deoarece, în speţă, cheltuielile de judecată în cuantum de 194 lei, la care a fost obligată intimata în dosarul nr. 7575/190/2007 reprezintă o sumă de plată de la buget.
În urma pronunţării sentinţei civile nr. 833/2008, rămasă irevocabilă, contestatoarea a dobândit o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva intimatei, reprezentând o sumă de plată de la buget, urmând a fi achitată de aceeaşi autoritate publică care a emis titlul executoriu nr. 10404607/12.09.2005, respectiv de Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa.
Sunt reale reţinerile instanţei de fond în sensul că, potrivit art. 12 din O.G. nr. 92/2003 relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii, iar buna credinţă trebuie manifestată de ambele părţi ale raportului de drept fiscal, apărând astfel ca lipsit de relevanţă modul în care creanţa contestatoarei împotriva intimatei este înregistrată în sistemul informatic al intimatei sau în evidenţele sale fiscale, atât timp cât ea îndeplineşte toate cerinţele legii pentru a fi stinsă pe calea compensaţiei de drept, ce operează la data la care ea există deodată cu o creanţă a statului împotriva contestatoarei.
În mod just contestatoarea a procedat la achitarea sumei de 2.623 lei din totalul de 2.817 lei stabilit prin titlul executoriu nr. 10404607/12.09.2005, solicitând, prin adresa nr. 6851/24.09.2009, constatarea compensării pentru diferenţa de 194 lei.
Având în vedere că debitul principal în sumă de 194 lei, reprezentând regularizări, s-a stins prin compensare de drept la data de 26.09.2008, dată la care a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 833/2008 prin care intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în virtutea principiului accessorium sequitur principale, corect a apreciat prima instanţă că intimata, în mod nelegal, a procedat la calcularea majorărilor de întârziere în sumă de 1.263 lei şi la instituirea popririi.
