Constată că in cauză s-a formulat contestatie la executare cu cerere de suspendare provizorie, admisă de către instanta prin incheierea din 1.07.2015.
Reclamanta a solicitat ca instanta să se pronunte si cu privire la cererea de suspendare a executării silite din cadrul contestatiei la executare.
Prin incheierea din 1.07.2015, prin care instanţa a suspendat provizoriu executarea silită, s-a avut in vedere plata cautiunii, precum si faptul că sub aspectul urgentei s-a apreciat că executarea silită nu poate continua. Motivul a fost acela legat de faptul că datoria fiscală a apărut intr-o perioadă in care petentul nu mai avea calitatea de administrator al societăţii, care intre timp isi mutase sediul, fără ca petentul să fie consultat.
In cererea de suspendare din cadrul contestatiei la executare, raportat la art. 718 C.civ. instanta apreciază că motivele de fond legate de aparitia obligatiei fiscale in perioada in care petentul nu mai era administratorul societăţii, subzistă.
De asemenea, a fost criticată si valoarea pretentiei fiscale stabilită in mod arbitrar de către organul fiscal, fără a exista o confruntare, un punctaj cu petentul in ce priveste valoarea acestei obligatii.
Plecând de la faptul că exista incertitudini in ce priveste calitatea de asociat al petentului la societate si respectiv existenta unei răspunderi a acestuia cu privire la obligatiile fiscale ale societăţii, dar şi legat de valoarea pretentiei care este necesar a fi apreciată de către un organ de specialitate contabila, instanta raportat la art. 718 pct. 5 C.p. civ. va dipune suspendarea executării silite până la solutionarea definitivă a contestatiei la executare in dosarul de executare 4031/ 2015 al AJFP Bacău – Seviciul Fiscal Moinesti.
Va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.