Art. 129 C.pr.fiscală
Actul administrativ-fiscal trebuie să conţină suficiente elemente de fapt care, pe de o parte, să permită persoanei vizate să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei luate de către autoritatea pârâtă şi, pe de altă parte, să facă pe deplin posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţă.
Consecinţa nerespectării condiţiilor imperative privind conţinutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, prevăzute de art. 129 alin. 5 raportat la art. 43 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, este aceea a anulării actului emis în acest fel.
Consecinţa nerespectării condiţiilor imperative privind conţinutul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, prevăzute de art. 129 alin. 5 raportat la art. 43 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, este aceea a anulării actului emis în acest fel.
Decizia nr. 1163A/18.02.2015 – Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal
Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Reşiţa la data de 28 august 2014, contestatoarea SC Comtur Invest SRL a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată, să dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1265118/11.08.2014 precum şi a proceselor verbale de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile şi imobile nr. 27860, 27861 şi 27862 din data de 14.08.2014, cu suspendarea măsurilor de sechestru luate de intimată până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Prin sentinţa civilă nr. 1299/22.06.2015, Judecătoria Reşiţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a admis, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC Comtur Invest SRL în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva , Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a constatat achitat de contestatoare prejudiciul în cuantum de 123.541,90 lei stabilit conform procesului verbal nr. 1267479/14.10.2014 încheiat de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 5 Deva, a Respins în rest, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată, a respins capătul accesoriu de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată. Aceasta câtă vreme actele atacate pe calea prezentei contestaţii la executare, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1265118/11.08.2014 şi procesele verbale de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri mobile nr. 27860, 27861 şi 27862 din data de 14.08.2014 sunt emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, emitentul lor principal având calitate procesuală pasivă în cauză. Mai mult, procesele verbale de sechestru au fost emise în baza actului primar, de instituire a măsurilor asigurătorii, emis de această intimată.
Pe fondul cererii, instanţa a reţinut că la data de 11 august 2014 intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 5 Deva a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 2 din OG 92/2003, pentru un debit estimat la suma de 1.000.000 lei, fiind avute în vedere bunuri ale contestatoarei în valoare de 303.550,00 lei, constând în auto Jaguar CS 33 COM, Auto Minicooper CS 66 COM şi spaţiul comercial situat în Reşiţa, strada Republicii, nr. 25, judeţ Caraş Severin. În baza deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii s-a procedat la emiterea proceselor verbale de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile nr. 27860/14.08.2014 şi procesul verbal de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile nr. 27861/14.08.2014, fiind încheiat şi procesul verbal de instituire a administratorului sechestru nr. 27862/14.08.2014.
Din analiza referatului justificativ al măsurilor asigurătorii emis la data de 11.08.2014, instanţa a reţinut faptul de a se fi estimat obligaţii de plată în sarcina contestatoarei în cuantum de 1.000.000 lei, fiind necesară dispunerea măsurilor asigurătorii urmare a pericolului debitorului de a se sustrage, de a ascunde ori risipi patrimoniul său, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea ori recuperarea sumelor estimate.
Instanţa a reţinut ca neîntemeiată susţinerea contestatoarei vizând nelegalitatea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii în lipsa unui titlu de creanţă, câtă vreme chiar textul legal permite acest lucru. De altfel, din analiza referatului justificativ şi a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii instanţa a reţinut ca fiind îndeplinită şi cerinţa motivării dispunerii măsurii, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă ori să îşi ascundă, risipească patrimonial. De altfel chiar contestatoarea a indicat în cuprinsul cererii sale existenţa unei cercetări penale în cadrul dosarului 375/P/2014 al PIICJ sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, element suficient în această privinţă.
Ulterior acestui moment, la data de 14.10.2014 intimata ANAF Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva a emis procesul verbal nr. 1267479 (f. 97-102) prin care s-a stabilit în sarcina părţii producerea unui prejudiciu de 123.541,90 lei, din care suma de 74.125,14 lei reprezentând TVA şi suma de 49.416,76 lei reprezentând impozit datorat.
Odată individualizat acest prejudiciu, mai mic decât cel iniţial estimat la suma de 1.000.000 lei potrivit deciziei atacate, la data de 27 ianuarie 2015, prin Ordinul de plată nr. 14/27.01.2015 contestatoarea a achitat integral prejudiciul concret şi efectiv produs.
Însă, raportat şi la data efectuării plăţii prejudiciului în raport cu momentul emiterii actelor atacate, instanţa nu a reţinut existenţa vreunui motiv de nelegalitate de natură a determina anularea lor, Decizia de impunere nr. 1265118/11.08.2014, procesele verbale de sechestru bunuri mobile nr. 27860/14.08.2014 şi bunuri imobile nr. 27861/14.08.2014, respectiv procesul verbal de instituire a administratorului sechestru nr. 27862/14.08.2014 fiind emise cu respectarea normelor legale impuse de OG 92/2003.
A constatat însă că prejudiciul în sumă de 123.541,90 lei rezultat în urma finalizării controlului la societatea contestatoare conform procesului verbal din data de 14.10.2014 a fost în întregime achitat de parte, ridicarea măsurilor asigurătorii urmând a fi realizată potrivit art. 130 din OG 92/2003.
Împotriva sentinţei civile nr. 1299/22.06.2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa a declarat apel contestatoarea SC Comtur Invest SRL.
Contestoarea a solicitat admiterea apelului şi respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivare, arată că ulterior emiterii Deciziei de sechestru, ANAF – Direcţia Regionala Antifraudă 5 Deva a emis procesul-verbal nr. 1267479 prin care s-a stabilit un prejudiciu de 123.541,90 lei, prejudiciu pe care l-a achitat integral cu Ordinul de plata nr. 14/27.01.2015.
Cu toate acestea, instanţa de fond a admis in parte contestaţia la executare formulata, dar nu dispune anularea masurilor asigurătorii, aşa cum a solicitat contestatoarea.
Deşi pe fondul cauzei a invocat neregularităţi ale actului de punere sub sechestru – neascultarea, reprezentatului contestatoarei cu ocazia luării măsurii si nemotivarea măsurii, instanţa fondului a respins aceste apărări, apreciind ca actele întocmite de DRAF 5 Deva nu suferă neregularităţi.
Astfel, potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, „înaintea luării deciziei,, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea, de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la. faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei”, cu excepţia situaţiilor de la aliniatul 2.
În ceea ce priveşte cazul de la art. 9 alin. 2 lit. d) mai sus menţionat, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, acesta trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, conform căruia „Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei”.
Or, in speţa, intimata, la data instituirii masurilor asigurătorii, nu a demarat procedura de executare silita; mai mult, la data instituirii acestei masuri nu este nici întocmit si nici comunicat un titlu de creanţa.
De altfel, aceasta este şi natura măsurilor asigurătorii, care nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu. Dar şi decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie să respecte prevederile general aplicabile ale Codului de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului contestat.
In ceea ce priveşte nemotivarea luării măsurii sechestrului asigurător, reiterează aceleaşi aspecte vizate si in contestaţia la executare.
Potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (…)”.
Aceste dispoziţii legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, potrivit cărora dreptul la informaţie trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului. Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor cetăţeneşti.
Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta in mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod dar faptele relevante şl baza legală a deciziei”.
In speţă, organul fiscal a apreciat ca există pericolul ca SC Comtur Invest SRL să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipescă patrimoniul, periclitând sau îngreunând, în mod considerabil colectarea,deşi, in sprijinul acestui raţionament nu se vine cu nici un document sau o altă probă.
In acelaşi sens, precizează că societatea are 20 de angajaţi în privinţa cărora nu a avut nici cea mai vagă intenţie de disponibilizare şi nici motive pentru a lua o asemenea măsură, De altfel, preocuparea contestatoarei este aceea de a menţine toţi angajaţii, firma neputând să realizeze obiectul de activitate fără personalul specializat. Toate persoanele sunt angajate legal şi în privinţa tuturor contribuţiile la fondurile speciale şi obligaţiile fiscale sunt achitate la zi, neexistând perioade neacoperite din acest punct de vedere.
Apreciază ca sintagma “motivarea măsurii” nu se refera la reproducerea stricta a texului de lege, ci impune prezentarea, chiar si sumar, a intenţiei de a se sustrage sau de a a-şi risipi patrimoniul. Or, aceasta motivare este inexistenta, iar lipsa ei duce la o încălcare a dreptului la apărare efectiv, contestatoarea fiind pusa in situaţia de a nu-şi putea formula apărări reale in fata instanţei.
De asemenea, mai arată că în dispozitivul hotărârii pronunţata de Judecătoria Reşiţa s-a reţinut ca se “admite in parte contestaţia la executare”, dar fără a detalia ce anume a fost admis. In motivarea hotărârii, se menţionează că instanţa constată achitat prejudiciul, dar, prin raportare la capetele de cerere constatarea stării de fapt nu era o solicitare formulată de contestatoare. Achitarea prejudiciului a prezentat-o instanţei ca pe o probă în plus, pentru admiterea contestaţiei.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentinţa civilă apelată potrivit motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, tribunalul reţine următoarele:
La data de 11 august 2014 intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 5 Deva a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 2 din OG 92/2003, pentru un debit estimat la suma de 1.000.000 lei, fiind avute în vedere bunuri ale contestatoarei în valoare de 303.550,00 lei.
În baza deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii s-a procedat la emiterea proceselor verbale de sechestru asigurător asupra bunurilor mobile nr. 27860/14.08.2014 şi procesul verbal de instituire a sechestrului asigurător pentru bunuri imobile nr. 27861/14.08.2014, fiind încheiat şi procesul verbal de instituire a administratorului sechestru nr. 27862/14.08.2014.
Conform referatului justificativ al măsurilor asigurătorii emis de către intimată la data de 11.08.2014, s-au estimat obligaţii de plată în sarcina contestatoarei în cuantum de 1.000.000 lei, fiind necesară dispunerea măsurilor asigurătorii urmare a pericolului debitorului de a se sustrage, de a ascunde ori risipi patrimoniul său, periclitând ori îngreunând în mod considerabil colectarea ori recuperarea sumelor estimate.
Corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 9 alin. 1 din OG 92/2003, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei, însă că această obligaţie nu este incidentă potrivit alin. 2 lit. a şi d atunci când: întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege ori atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită. Într-adevăr, în cazul instituirii măsurilor asigurătorii este incidentă situaţia de excepţie prevăzută la alin. 2, astfel că nu se impunea ascultarea debitorului.
Critica apelantei potrivit căreia Decizia de instituire a sechestrului nu este motivată, este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. 5 C.pr.fiscală, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor pct. 125.4 din Normele metodologice de aplicare a Codului de Procedură fiscală, decizia va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute de art. 42 alin. 2 ( devenit art. 43 alin. 2 în urma republicării C.pr.fiscală) din Codul de procedură fiscală, şi următoarele menţiuni: a) nivelul estimat sau stabilit al creanţei fiscale; b) menţiunea că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
Motivarea în fapt a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a constat în reproducerea prevederilor art. 129 alin. 2, precizându-se că „există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă sau să îşi ascundă ori să risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea” , fără a se indica, în concret, care sunt elementele ce conduc la o atare concluzie.
De asemenea, deşi se reţine că obligaţie fiscală estimată este în cuantum de 1.000.000 lei, nu se indică nici un element din care să rezulte această estimare.
Din această perspectivă, tribunalul apreciază că actul administrativ-fiscal atacat nu conţine suficiente elementele de fapt care, pe de o parte, să permită persoanei vizate să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei luate de către autoritatea pârâtă şi, pe de altă parte, să facă pe deplin posibilă exercitarea controlului de legalitate.
În sprijinul acestei soluţii sunt şi actele emise ulterior de către autoritatea intimată. Astfel, prin procesul verbal 1267479/14.10.2014 (f. 97-102 dosar fond) intimata ANAF Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva a stabilit în sarcina societăţii contestatoare obligaţii fiscale în cuantum de 123.541,90 lei, din care suma de 74.125,14 lei reprezentând TVA şi suma de 49.416,76 lei reprezentând impozit ( sumă reprezentând aprox. a zecea parte din prejudiciul estimat), iar contestatoarea a achitat suma de 123.541,90 lei, conform Ordinului de plată nr. 14/27.01.2015- fila 96 dosar fond.
Faţă de cele reţinute, tribunalul,a admis apelul formulat de către contestatoarea SC Comtur Invest SRL, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1299/22.06.2015 pronunţată de Judecătoria Reşiţa, admiţând contestaţia împotriva măsurilor asigurătorii, formulată de contestatoarea SC Comtur Invest SRL în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă 5 Deva, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin şi menţinând soluţia instanţei de fond referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dat fiind faptul că această dispoziţie nu a făcut obiectul căii de atac exercitate.
