Pentru a se justifica instituirea măsurilor asigurătorii, organul de control trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul. Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari, astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.
În cuprinsul deciziei contestate la motivele dispunerii măsurilor asiguratorii, organul emitent s-a mulţumit să reitereze textul legal a respectivei măsuri, respectiv că sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fără însă a indica în concret în ce constau aceste indicii. Deşi în actul normativ arătat anterior se arată expres faptul că organul de control are obligaţia de a arăta indiciile sau pericolul concret ca debitorul să-şi sustragă sau risipească patrimoniul, din înscrisurile depuse de intimată nu rezultă aceste aspecte în concret, pentru ca instanţa să poată aprecia dacă măsura dispusă a fost justificată sau abuzivă. Nici în conţinutul întâmpinării depuse la dosar intimata nu a concretizat indiciile pe care se bazează măsura asiguratorie dispusă, pentru ca instanţa să poată aprecia justeţe acesteia.
Prin cererea de chemare in judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa, sub nr. 537/290/2015, la data de 12.02.2015, contestatoarea S.C. AAA S.R.L. în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1268414/05.11.2014 şi a proceselor verbale de instituire a sechestrului asigurator nr. 603-625 din data de 26.01.2015.
Prin sentinţa civile nr. 2014/30.10.2015 Judecătoria Reşiţa a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. AAA S.R.L. în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, ca neîntemeiată.
S-a reţinut în considerente că, în urma unui control operativ şi inopinat efectuat la contestatoarea S.C. AAA S.R.L., s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. din data de 05.11.2014 prin care s-a estimat un prejudiciu în valoare de 5.743.860 lei şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor contestatoarei în sumă de 7.638.471 lei.
Prin Procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile şi imobile nr. 603-625 din data de 26.01.2015, s-a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei enumerate în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii.
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 şi 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicată: „Masurile asiguratorii se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta sa se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.”
Totodată, potrivit art. 2.1 lit. c) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F. privind procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în situaţia în care urmează să fie stabilite obligaţii fiscale cu ocazia acţiunii de control prin acte administrative fiscale de impunere, organul de control poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, conform art. 5.1.1. din acelaşi Ordin, în situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.”
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunţate rezultă, deci, că pentru a se justifica instituirea acestor măsuri, organul de control, respectiv intimata, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul. Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari, astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.
Raportând prevederile legale anterior enunţate la speţa dedusă judecăţii, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 129 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, pentru instituirea măsurii sechestrului asigurător.
Astfel, instanţa constată că atât în Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii emis la data de 05.11.2014 cât şi în Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. din data de 05.11.2014, dispunerea de măsuri asiguratorii este justificată prin faptul că obligaţiile de plată constate de inspecţia fiscală au o valoare considerabilă şi că exista pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în condiţiile în care s-a estimat un prejudiciu în valoare de 5.743.860 lei.
În consecinţă, instanţa nu a reţinut susţinerea contestatoarei potrivit căreia nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru sechestrul asigurător, respectiv că nu există pericolul de sustragere de la urmărire, instanţa a constatat că reclamanta contestatoare nu poate proba un astfel de fapt negativ, iar pentru protecţia eventualului său drept creditorul este îndreptăţit să ia măsuri de conservare a patrimoniului debitorului său, în speţă prin luarea unor măsuri asigurătorii
Instanţa a reţinut că dispunerea măsurii asiguratorii constituie o obligaţie pentru organele fiscale şi nu o opţiune, reprezentând măsura necesară garantării executării întru totul de către debitor a obligaţiei fiscale către bugetul de stat.
Măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale.
Aplicarea sechestrului asupra bunurilor contestatoarei are drept consecinţă juridică limitarea dreptului său de dispoziţie asupra bunului respectiv, importanţa acestei masuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu.
În scopul înlesnirii executării silite şi pentru a elimina eventualele posibilităţi de sustragere de la executare, legea, prin reglementarea prevăzută în Codul de procedură fiscală în art. 129 şi urm., permite luarea unor astfel de măsuri menite să asigure eficacitatea procedurii de recuperare a debitelor pe care agenţii economici le înregistrează la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la modul incorect de calcul al prejudiciului, instanţa nu le-a analizat, întrucât exced obiectului prezentei cauze. Acestea pot fi analizate numai ulterior emiterii deciziei de impunere prin care se stabileşte în mod concret cuantumul prejudiciului, în decizia de instituire a măsurilor asigurătorii făcându-se referire numai la un prejudiciu estimat.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, instanţa a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. AAA S.R.L. în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul SC AAA SRL.
Apelantul solicită instanţei, în principal, anularea Sentinţei civile nr. 201430.10.2015 cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii contestaţiei la executare.
Prin Decizia nr. 257/A/25.03.2016- Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Caraş-Severin a admis apelul formulat de apelanta SC AAA SRL împotriva sentinţei civile nr. 2014/30.10.2015 pronunţate de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 537/290/2015 în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin , a schimbat în tot sentinţa atacată şi, evocând fondul, a admis contestaţia formulată şi pe cale de consecinţă a anulat Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1268414 emisă la data de 05.11.2014 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi procesele verbale de sechestru asigurător nr., emise în baza deciziei anulate.
Tribunalul a reţinut că , în urma unui control operativ şi inopinat efectuat la contestatoarea S.C. AAA S.R.L., s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1268337 din data de 05.11.2014 prin care s-a estimat un prejudiciu în valoare de 5.743.860 lei şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor contestatoarei în sumă de 7.638.471 lei.
Ulterior au fost încheiate procesele-verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile şi imobile nr. 603-625 din data de 26.01.2015, s-a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei enumerate în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii.
Conform art. 129 alin.2 din OG 93/2003, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile asigurătorii se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. Măsurile asigurătorii dispuse se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie.
Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2605/2010 a fost aprobată procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute de Codul de procedură fiscală. În acest sens la pct. 2.2 din Anexa 1 se prevede faptul că organul de executare poate dispune şi duce la îndeplinire măsurile asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii: înainte de existenţa posibilităţii legale de aplicare a măsurilor executorii;dacă creanţele fiscale sunt individualizate şi înregistrate în evidenţa fiscală şi acestea fac obiectul unor înlesniri la plată, potrivit legii; după emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare; în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii de atragere a răspunderii solidare înainte de emiterea deciziei de atragere a răspunderii solidare.
În vederea aplicării măsurilor asiguratorii legiuitorul a prevăzut documentele ce trebuie întocmite în mod obligatoriu de organele de control. Astfel se prevede faptul că se va întocmi referatul justificativ al măsurilor asigurătorii care stă la baza emiterii “Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii”. “Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii” se întocmeşte de către organul de control/organul de executare, când s-a constatat existenţa unor elemente care pot duce la periclitarea sau îngreunarea colectării creanţelor ce au fost sau urmează să fie stabilite.
Legiuitorul, respectiv preşedintele ANAF, prin ordin a stabilit şi conţinutul acestor înscrisuri. Astfel referatul justificativ al măsurilor asigurătorii va conţine următoarele elemente minimale: datele de identificare ale contribuabilului; temeiul de drept; prezentarea stării fiscale de fapt a contribuabilului, constatată în urma documentării şi/sau a unei inspecţii fiscale ori ca urmare a cercetării la faţa locului; cuantumul obligaţiilor bugetare restante/stabilite în urma inspecţiei fiscale/controlului vamal ulterior/estimate sau care urmează a se stabili prin inspecţie fiscală/control vamal ulterior sau pentru care s-a dispus/urmează să se dispună atragerea răspunderii solidare ori cuantumul obligaţiilor bugetare stabilite prin titluri de creanţă care nu au ajuns la scadenţă;activele patrimoniale asupra cărora pot fi instituite măsurile asigurătorii; motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ţinând cont şi de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc.).
La solicitarea instanţei intimatul a depus la dosarul cauzei copia dosarului execuţional, care a stat la baza emiterii actului contestat, din conţinutul dosarului execuţional nu rezultă că a fost întocmit referatul justificativ privind măsura asiguratorie instituită şi nici că acesta a fost aprobat conform disp. Ordinului nr. 2605/2010.
Instanţa mai constată faptul că în cuprinsul deciziei contestate la motivele dispunerii măsurilor asiguratorii, organul emitent s-a mulţumit să reitereze textul legal respectiv sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fără însă a indica în concret în ce constau aceste indicii. Deşi în actul normativ arătat anterior se arată expres faptul că organul de control are obligaţia de a arăta indiciile sau pericolul concret ca debitorul să-şi sustragă sau risipească patrimoniul, din înscrisurile depuse de intimată nu rezultă aceste aspecte în concret, pentru ca instanţa să poată aprecia dacă măsura dispusă a fost justificată sau abuzivă. Nici în conţinutul întâmpinării depuse la dosar intimata nu a concretizat indiciile pe care se bazează măsura asiguratorie dispusă, pentru ca instanţa să poată aprecia justeţe acesteia.
Din actele de la dosar instanţa nu poate aprecia dacă contestatorul se află în una din situaţiile prevăzute de pct. 2.2 din Ordinul 2605/2010, arătat anterior, pentru a putea verifica legalitatea măsurii, deoarece decizia contestată nu indică nici un temei în acest sens.
Având în vedere faptul că actele contestate nu au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale indicate în cuprinsul motivării, instanţa consideră contestaţia întemeiată.
Cu privire la motivele de apel precum şi cele invocate prin cererea de chemare în judecată, tribunalul nu le va analiza deoarece vizează fondul dreptului organului fiscal la plata sumelor , ce nu pot fi analizate de instanţă în această etapă ci doar după emiterea actului administrativ fiscal prin care se va stabili în concret obligaţia debitoarei contestatoarea. De remarcat în cauză este şi faptul că,deşi decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă la 05.11.2014, se constată în urma demersurilor făcute de instanţă că nici până la data pronunţării apelului nu a fost emis actul administrativ prin care să se stabilească o valoare certă a creanţei şi eventuale măsuri definitive.
Pentru considerentele în fapt şi n drept arătate anterior, tribunalul în temeiul art. 480 alin.2 C.p.civ. a admis apelul formulat de apelanta SC AAA SRL împotriva sentinţei civile nr. 2014/30.10.2015 pronunţate de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 537/290/2015 în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, a schimbat în tot sentinţa atacată, a admis contestaţia formulată şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. emisă la data de 05.11.2014 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi procesele verbale de sechestru asigurător nr., emise în baza deciziei anulate.
