Prin sentinţa civilă nr.15344/27 noiembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 30944/245/2013, instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare şi cererea de întoarcere executare silită.
În fapt, instanța a reținut că prin contractul de leasing, intimata, în calitate de finanţator a pus la dispoziţia utilizatorului (contestatoarea din prezenta acţiune) dreptul de folosinţă asupra bunului, pe o perioadă determinată, contra plăţii periodice a ratei de leasing în acord cu prevederile contractuale, utilizatorul exprimându-şi voinţa irevocabilă de achiziţionare a bunului în condiţiile stabilite de părţi la finalizarea perioadei de leasing. Din analiza prevederilor convenţionale, instanţa a constatat că bunul nu a fost transmis în temeiul unui drept real, fiind cedată exclusiv folosinţa asupra acestuia, pentru derularea corespunzătoare a activităţii economice specifice utilizatorului.
În drept, în acord cu dispoziţiile art.36 din legea 85/2006 se stabileşte suspendarea acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, de la data deschiderii procedurii insolvenţei. Contestatoarea a realizat dovada deschiderii procedurii insolvenţei, măsura de ridicare a bunului ce a format obiectul contractului de leasing fiind ulterioară acestei date.
Având în vedere necontestarea măsurii rezilierii contractului de leasing ( în cadrul prezentei acţiuni), rezultă că o obligaţie principală a utilizatorului este aceea de predare a bunului ( bun ce a rămas în patrimoniul finanţatorului, în acest caz particular, sub forma dreptului de proprietate).
În temeiul dispoziţiilor art.13 alin.1 din O.G. nr.51/1997: „Drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie”. Este importantă corelarea acestor prevederi cu dispoziţiile art.90 din Legea nr.85/2006, care nu se opun preluării bunului de către societatea de leasing, în ipoteza în care contractul a fost reziliat, ca urmare a neplăţii ratelor de leasing, iar utilizatorul nu mai poate justifica dreptul său de folosinţă.
Instanţa reţine că nici una din ipotezele descrise de art. 36 nu sunt incidente în prezenta cauză, nefiind vorba de realizarea unui drept de creanţă asupra bunurilor aparţinând debitorului. Pe cale de consecinţă sunt nefondate susţinerile referitoare la nelegalitatea preluării bunurilor, în cadrul procedurii de executare silită, ulterior momentului deschiderii procedurii insolvenţei, prin prisma tuturor argumentelor anterior expuse, astfel încât instanţa a respins ca neîntemeiată această solicitare de anulare a măsurii de ridicare a bunului reprezentat de o utilitară.
