Din economia art. 44 Cod procedură fiscală şi din principiile generale aplicabile în materie rezultă că forma de comunicare prin publicitate (instituită la lit. d) are caracter excepţional, fiind justificată de imposibilitatea pentru organul fiscal de a afla domiciliul fiscal al contribuabilului. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii nu este permis a se recurge la procedura comunicării prin publicitate în acele împrejurări în care se cunoaşte domiciliul fiscal al contribuabilului, ceea ce presupune că actul administrativ fiscal trebuie să-i fie comunicat în mod direct şi individual pentru a lua la cunoştinţă despre existenţa obligaţiilor fiscale şi pentru a da posibilitatea efectuării plăţii sau a contestării pe calea administrativă de atac.
Judecătoria Bistriţa – Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 6674/2010
Prin contestaţia la executare înregistrată sub nr. 4204/190/2010, contestatoarea BVM a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimata AFP Bistriţa, să dispună anularea somaţiei nr. 63010018856419 din data de 15.04.2010 în dosarul de executare nr. 26708180763/2010 şi a Titlului executoriu nr. 63010010685198 din data de 15.04.2010 emise de intimată pentru suma de 1.788 lei, ca fiind neîntemeiate şi nefondate.
În motivarea contestaţiei, se arată că natura obligaţiei fiscale precizată în somaţia atacată este – „55 venituri din cedarea folosinţei bunurilor”, de 1.787 lei şi „diferenţă de impozit anual regularizat”, în cuantum de 1 leu.
Natura obligaţiei fiscale precizată în titlul executoriu atacat este individualizată la 7 poziţii diferite ca fiind – „55 venituri din cedarea folosinţei bunurilor”, iar în poziţia a 8-a este individualizată ca fiind „diferenţă de impozit anual regularizat”. Documentul prin care s-a evidenţiat suma de plată este pentru prima poziţie „Decl. Imp. plăţi anticipate 6301088832104 din 03/03/2010”, termenul legal de plată sau perioada pentru care a fost calculată majorarea/dobânda/penalitatea este 15.03.2010, iar cuantumul sumei datorate este de 987 lei. Pentru următoarele 7 rubrici documentul este „Decizie calcul accesorii cu nr. 630119615341 – 630119615347, toate emise la aceeaşi dată 13.01.2010, iar termenul legal de plată sau perioada pentru care a fost calculată majorarea/dobânda/penalitatea este 06.04.2010.
Din analiza acestui înscris, ar rezulta că contestatoarea ar avea 6 contracte de închiriere diferite, pentru care au fost emise 6 decizii la aceeaşi dată , iar pentru toate 6 termenul de plată sau perioada pentru care a fost calculată majorarea de întârziere este aceeaşi dată , 06.04.2010. Cuantumul sumei însă este diferit pentru fiecare decizie. Nu rezultă din acest act intervalul de timp de când şi până când au fost calculate şi care este suma de bază la care s-a aplicat calculul majorărilor de întârziere.
Dacă a fost un singur contract, atunci de ce au fost emise şase decizii cu numere diferite însă cu aceeaşi dată de emitere, 13.01.2010.
Susţine contestatoarea că, în realitate actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise pentru veniturile pe care aceasta urma să le obţină din cedarea folosinţei bunului (închiriere spaţiu imobiliar) în baza Contractului de închiriere nr. 8 dom 08.08.2007, încheiat cu SC Media & Image SRL, contract înregistrat la A.F.P. Bistriţa sub nr. 21756/08.10.2008.
Prin actul adiţional nr. 1 din 01.06.2009 înregistrat la intimată sub nr. 12926/05.06.2009, contractul de închiriere nr. 8 din 08.08.2007 a fost modificat în sensul că părţile au stabilit de comun acord diminuarea preţului chiriei de la 3.000 euro /lună la 1.000 euro /lună. Deşi chiria a fost diminuată substanţial, chiriaşul nu a mai plătit chiria începând cu luna februarie şi până în prezent, astfel că, în realitate, contestatoarea nu a încasat preţul şi în consecinţă nu are de unde să plătească impozitul aferent sumelor neîncasate.
Având în vedere aceste neplăţi, la data de 01.03.2010 contractul de închiriere a încetat de comun acord. Contestatoarea a înştiinţat-o pe intimată despre încetarea contractului, aşa că aceasta ar fi trebuit să înceteze şi calcularea obligaţiei fiscale.
În drept, s-au invocat disp. art. 172 – 174, art. 21 – 24, art. 43, art. 46, art. 64 – 65, art. 85 – 90, art. 110 – 111, art. 119 – 120 art. 141, art. 144, art. 145 din OG 92/2003.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 8/08.08.2007 încheiat între contestatoare în calitate de locator şi SC Media & Image în calitate de locatar, înregistrat la A.F.P. Bistriţa sub nr. 21759/08.10.2008 precum şi a declaraţiei de venit din data de 08.10.2008, în temeiul art. 82 din Legea 571/2003 s-au emis decizii de impunere pentru plăţi anticipate aferente anilor 2007 şi 20087, stabilindu-se impozitul datorat pentru o chirie declarată în sumă de 3.000 euro.
Prin Decizia nr. 6301049026511/03.03.2009 s-a stabilit impozitul datorat pe întreg anul 2009. În baza actului adiţional nr. 1/01.06.2009 la contractul de închiriere nr. 8/08.08.2007, înregistrat la AFP Bistriţa sub nr. 12926/05.06.2009, prin care chiria lunară a fost modificată la 1000 euro începând cu data de 01.06.2009, s-a emis de către intimată decizia nr. 6301065844337/15.06.2009 prin care s-a recalculat impozitul pe anul 2009.
Prin Decizia nr. 6301088832104/03.03.2010, în baza contractului de închiriere şi a actului adiţional s-a stabilit impozitul datorat pe întreg anul 2010 în cuantum de 5924lei, pentru o chirie de 1000 euro. Ca urmare a înştiinţării primite cu privire la încetarea contractului începând cu data de 1.03.2010, s-a procedat la emiterea unei noi decizii de impunere prin care impozitul datorat s-a redus cu suma de 4937 lei faţă de cea stabilită iniţial.
În conformitate cu disp. art. 119 alin. 1 din OG 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
În temeiul art. 88 lit. c şi art. 119 din OG 92/2003 pe numele contestatoarei s-a emis Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 1933/13.01.2010, pentru suma totală de 801 lei.
Potrivit disp. OG 110 din OG 92/2003 titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. În speţă titlul executoriu este Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 1933/13.01.2010 pentru suma de 801 lei şi Decizia de impunere nr. 6301089823050/11.03.2010 pentru suma de 987 lei.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 – 118 C.pr.civ., disp. OG 92/2003.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 11.11.2010, referitor la modalitatea de comunicare a deciziilor, contestatoarea a arătat că deşi prin dispoziţiile art. 44 alin 2 din OG 92/2003 actul administrativ poate fi comunicat şi prin publicitate, acest mod de comunicare este o alternativă finală, după ce au fost epuizate celelalte modalităţi prevăzute la literele a, b şi c din acelaşi articol .
Potrivit art. 44 alin.1, actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 4, dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Consideră contestatoarea că intimata a dat o interpretare eronată art. 44 din OG 92/2003. Legiuitorul, prin enumerarea făcută în textul legal citat, a dorit să stabilească ordinea, succesiunea în care urmează să se facă comunicarea actelor, în funcţie de diferite situaţii care ţin de contribuabil şi nu a dorit să constituie alternative posibile individual de a se constitui ca şi modalităţi de comunicare a actelor.
Prin Sentinţa civilă nr. 6674/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a admis contestaţia la executare, şi în consecinţă s-a dispus anularea somaţiei nr. 63010018856419 din data de 15.04.2010 emisă în baza titlului executor nr. 63010010685198 din 15.04.2010.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a avut în vedere următoarele:
În baza Titlului executoriu nr. 63010010685198 din data de 15.04.2010, intimata AFP Bistriţa a declanşat procedura executării silite împotriva contestatoarei BVM, pentru suma de 1.788 lei, reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor, sens în care a emis somaţia cu nr. 63010018856419 din data de 15.04.2010.
Documentele prin care s-a evidenţiat în cuprinsul titlului executoriu suma totală de plată sunt Decizia de impunere pentru plăţi anticipate nr. 6301088832104 din 03.03.2010 pentru suma de 987 lei şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 1933/13.01.2010 cuprinzând un număr de 7 decizii de calcul accesorii din data de 13.01.2010 emise pentru suma totală de 801 lei.
Cu privire la modalitatea de comunicare a deciziilor menţionate, instanţa constată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 44 pentru a putea produce efecte în condiţiile art. 45 din acest act normativ.
Potrivit art. 44 alin. 1 din OG 92/2003, republicată „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat”. Comunicarea se face, în ordinea şi modalităţile enumerate la alin. 2 lit. al art. 44, respectiv: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate.
În cauza de faţă, deciziile de calcul accesorii nu au fost comunicate contestatoarei în formele prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-c, pentru a şi le însuşi şi să facă plata de bunăvoie sau pentru a le contesta în condiţiile art. 209 şi urm. din OG 92/2003, republicată, faptul că intimata a procedat la comunicarea lor prin publicitate neavând relevanţă câtă vreme nu a făcut dovada epuizării tuturor celorlalte forme din motive care ţin exclusiv de contribuabil. Din economia art. 44 Cod procedură fiscală şi din principiile generale aplicabile în materie rezultă că forma de comunicare prin publicitate (instituită la lit.d) are caracter excepţional, fiind justificată de imposibilitatea pentru organul fiscal de a afla domiciliul fiscal al contribuabilului. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii nu este permis a se recurge la procedura comunicării prin publicitate în acele împrejurări în care se cunoaşte domiciliul fiscal al contribuabilului, ceea ce presupune că actul administrativ fiscal trebuie să-i fie comunicat în mod direct şi individual pentru a lua la cunoştinţă despre existenţa obligaţiilor fiscale şi pentru a da posibilitatea efectuării plăţii sau a contestării pe calea administrativă de atac.
Ori, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a permite folosirea acestei proceduri în toate situaţiile vizate de comunicarea actului administrativ fiscal, ar fi stabilit acest fapt printr-o sintagmă de genul „comunicarea se poate face printr-una din următoarele modalităţi”. De altfel, interpretarea dată dispoziţiilor art. 44 din OG 92/2003 este conformă şi cu prevederile art. 43.1 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, potrivit cărora „Dispoziţiile art. 90, 91, 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepţia dispoziţiilor privind comunicarea prin afişare”.
Câtă vreme în speţa pendinte nu au fost aplicate în mod corect dispoziţiile art. 44 Cod procedură fiscală ce reglementează comunicarea actelor administrative fiscale, evident, deciziile de calcul accesorii nu pot fi considerate titluri de creanţă în sensul art. 110 alin. 3 din OG 92/2003, republicată, pentru a putea deveni titluri executorii în condiţiile art. 141 alin. 2, şi a justifica începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somaţiei însoţită de un exemplar al titlului executoriu, conform art. 145 alin. 1 din ordonanţă.
În prezenta cauză nu se analizează faptul dacă contestatoarea datorează sau nu impozitele din cedarea folosinţei bunurilor, ci se analizează legalitatea actelor de executare silită şi, cum nu poate fi ignorat faptul încălcării de către intimată a dispoziţiilor din OG 92/2003, republicată, privitoare la executarea silită, trecându-se direct la executare prin emiterea somaţiei nr. 63010018856419/15.04.2010 şi a titlului executor nr. 63010010685198/15.04.2010, fără îndeplinirea corectă a procedurii de comunicare a deciziilor referitoare la creanţele fiscale, instanţa, în aplicarea prevederilor art. 172 şi urm. din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a dispus anularea somaţiei emisă în baza titlului executor, sens în care a admis contestaţia la executare formulată, ca fiind întemeiată.
