Contestaţie la executare invocarea beneficiului de diviziune a debitului


Contestatoarea OV a solicitat anularea actelor de executare, motivând ca prin titlul executoriu au fost obligate la plata cheltuielilor de judecata trei persoane, între care si contestatoarea, dar fiecare dintre acestea trebuie sa plateasca numai 1/3 din aceasta suma, nu mai mult cum a fost somata; mai invoca faptul ca litigiul dintre parti nu s-a stins, având un nou dosar pe rolul acestei instante.

Instanta a respins contestatia la executare pentru urmatoarele motive : prin titlul executoriu – sentinta civila reclamantele SA, OV (actuala contestatoare) si CA au fost obligate sa plateasca pârâtului BG (actual intimat) 500 lei cheltuieli de judecata; creditorul a solicitat executarea silita, fiind format dosarul executional si emisa somatia catre debitoarea OV (actuala contestatoare) prin care i se pune în vedere sa plateasca creditorului BG (actual intimat) 775,66 lei, reprezentând 600 lei cheltuieli de judecata din titlul executor sentinta civila, 171,51 lei cheltuieli de executare, 4,15 lei taxa de timbru si timbrul judiciar, o somatie similara fiind emisa si pentru debitoarea SA. Conform art.274, art.277 cod proc.civ. si art.1039 cod civil obligatia de plata a cheltuielilor de judecata revine în solidar debitoarelor SA, OV si CA. Conform art.1042 cod civil creditorul unei obligatii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fara ca debitorul sa poata opune beneficiul de diviziune. Potrivit art.1043 cod civil actiunea intentata contra unuia din debitori nu popreste pe creditor de a exercita asemenea actiune si în contra celorlalti debitori. Art.371/7 cod proc.civ. prevede ca creditorul avanseaza cheltuielile de executare silita, cheltuieli ce se stabilesc de executorul judecatoresc prin proces-verbal care constituie titlu executoriu, iar aceste cheltuieli se recupereaza de la debitorul urmarit. Asadar somatia atacata este legala, creditorul putând urmari orice suma din titlul executoriu de la oricare dintre debitori, debitoarea-contestatoare OV neputând opune beneficiul de diviziune.