La data de 16.12.2011 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr.41106/245/2011 contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat S.I. împotriva executării sentinţei penale nr.3994/11.09.2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.6572/2000 al Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.792/24.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/27.11.2003 a Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea cererii, contestatorul S.I. a arătat că prin sentinţa penală nr.3994/11.09.2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.6572/2000 al Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.792/24.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/27.11.2003 a Curţii de Apel Iaşi, a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. De la data rămânerii definitive a acestei sentinţe şi până în prezent s-a scurs o perioadă mai mare de 8 ani, însemnând termenul de prescriere a executării pedepsei închisorii aplicate condamnatei şi nu există vreuna din cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei prevăzute de art.127 Cod penal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art.126 lit.b şi următoarele Cod penal.
La dosarul cauzei au fost ataşate: dosarul nr.9045/2001 al Judecătoriei Iaşi, copia sentinţei penale nr.3994/11.09.2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.6572/2000 al Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.792/24.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/27.11.2003 a Curţii de Apel Iaşi, un referat al biroului executări penale privind sentinţa contestată, fişa de cazier judiciar a condamnatului.
De asemenea, a fost înaintată instanţei adresa nr.429887/ICA/BEL/CCP din data de 13.04.2012 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr.3994/11.09.2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.6572/2000 al Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.792/24.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/27.11.2003 a Curţii de Apel Iaşi, contestatorul S.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare cu executare în regim de detenţie. În condiţiile art.71 Cod penal au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 Cod penal.
Aşa cum rezultă din referatul întocmit de Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Iaşi şi din actele dosarului de fond, la data de 08.12.2003, Judecătoria Iaşi a emis pe numele inculpatului S.I. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.5214/2001, mandat care nu a fost pus în executare până în prezent.
De la data rămânerii definitive a acestei sentinţe şi până în prezent s-a scurs o perioadă mai mare de 8 ani, împlinindu-se astfel termenul de prescripţie a executării pedepsei închisorii, calculat conform art.126 lit.b Cod penal.
Instanţa a constat, verificând fişa de cazier judiciar a condamnatului, că acesta nu a suferit alte condamnări, iar din referatul întocmit de biroul executări penale a rezultat că nu a fost confirmată încarcerarea până în prezent, astfel încât instanţa a constatat că nu există vreuna din cauzele de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei prevăzute de art. 127 Cod penal.
Instanţa a mai constatat că pe numele condamnatului a fost emis şi un mandat european de arestare, însă acest mandat european nu a fost emis direct către autorităţile judiciare ale unui stat străin, ci a fost trimis Biroului Naţional Interpol, în vederea difuzării acestuia. Acest fapt este confirmat şi prin adresa nr.429887/ICA/BEL/CCP din data de 13.04.2012 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol (f.24), din care rezultă că persoana condamnată a fost pusă în urmărire internaţională la data de 25.03.2005, însă până la această dată nu a fost localizată sau arestată, astfel încât mandatul european de arestare nu a fost trimis către vreun stat străin.
Instanţa a constatat astfel că nu este incidentă nici cauza specială de întrerupere a cursului prescripţiei executării pedepsei prevăzută de art.33 alin.2 din Legea nr.302/2004, republicată.
În acest sens, instanţa a reţinut că prin Decizia nr.2 din 12 martie 2012 (privind recursul in interesul legii privind interpretarea si aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 33 alin.2 din Legea nr.302/2004, republicata, si art. 127 din Codul penal), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie instanţa supremă a stabilit următoarele:
„In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art.33 alin.(2) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, si ale art. 127 din Codul penal, stabileste ca:
Transmiterea directa a mandatului european de arestare emis de autoritatile romane catre autoritatile judiciare ale altui stat membru, pe teritoriul caruia a fost localizata persoana, indiferent daca aceasta este sau nu arestata provizoriu in vederea predarii, are efect de intrerupere a prescriptiei executarii pedepsei.
Nu produce efect intreruptiv de prescriptie transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare.”
În motivarea acestei decizii în interesul legii, instanţa supremă a arătat printre altele: „Transmiterea mandatului european de arestare autoritatilor judiciare de executare se realizeaza, in mod distinct, in functie de localizarea persoanei solicitate.
Astfel, in situatia localizarii acesteia, devin incidente prevederile art. 88 alin. (3) lit. a) si art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicata, iar in ipoteza in care persoana solicitata nu este localizata, mandatul european de arestare se transmite prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care procedeaza la difuzarea acestuia pe canalele specifice.
Transmiterea directa a mandatului european de arestare emis de catre autoritatile romane catre autoritatile judiciare ale statului membru pe teritoriul caruia a fost localizata persoana solicitata intruneste toate elementele care caracterizeaza o cerere de extradare, caz in care s eimpune a fi recunoscut efectul prevazut de lege, si anume acela de cauza speciala de intrerupere a prescriptiei, potrivit art.33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicata.
O asemenea manifestare expresa a autoritatilor romane, in sensul solicitarii de predare, adresata autoritatilor statului pe teritoriul caruia se afla infractorul ori persoana condamnata ce a fost in mod efectiv localizata, in temeiul mandatului european de arestare, intruneste, in mod deplin, exigentele unei cauze care justifica intreruperea prescriptiei, in contextul in care actul indreptat impotriva persoanei solicitate urmareste conformarea persoanei acuzate ori condamnate la procedurile penale pentru care este cautata.
…
Cea de-a doua ipoteza, aceea in care persoana solicitata nu este localizata, mandatul european de arestare fiind transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala, in scopul difuzarii sale pe canale specifice, nu poate fi asimilata unei cereri de extradare, atat timp cat nu se identifica elementele de esenta ale extradarii, si anume o solicitare expresa de predare adresata autoritatilor statului de executare care sa vizeze persoana cautata si care sa fi fost efectiv localizata pe teritoriul acelui stat.
Este evident intr-o asemenea situatie ca procedura nu este efectiv indreptata impotriva persoanei cautate, iar exigentele art.33 alin.(2) din Legea nr.302/2004, republicata, nu sunt satisfacute.”
În concluzie, instanţa a constatat că în speţă s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei şi nu există vreo cauză (generală sau specială) de întrerupere a cursului prescripţiei.
În consecinţă, constatând că este incident cazul de contestaţie la executare prevăzut de art.461 lit.d Cod procedură penală, executarea pedepsei fiind prescrisă, instanţa, în baza art.461 lit.d Cod procedură penală raportat la art.125 şi următoarele Cod penal şi a Deciziei nr.2 din 12 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (privind recursul in interesul legii privind interpretarea si aplicarea unitara a dispoziţiilor art. 33 alin.2 din Legea nr. 302/2004, republicata, si art. 127 din Codul penal), a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat S.I. împotriva executării sentinţei penale nr.3994/11.09.2001 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr.6572/2000 al Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.792/24.06.2003 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.1144/27.11.2003 a Curţii de Apel Iaşi, şi a constatat prescrisă executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată condamnatului S.I. prin sentinţa penală menţionată.
